Home Blog Page 28

Coldplay la Bucuresti, doua zile de show la superlativ

 

Arena Nationala din  Bucuresti, a gazduit zilele trecute  doua concerte ale trupei britanice Coldplay. Au cantat pentru prima data la Bucuresti in cei 24 de ani de cariera, pe 12 si 13 iunie,doua zile fierbinti de vara. Ambele concerte au fost sold out.

S-a promis apa gratis si a fost dar nu in masura in care era necesara. Cele 2 posturi se aflau pe teren, in spate si era destul de dificil de ajuns acolo, iar cei din tribune nu au avut deloc. Noroc ca standurile cu apa, suc si bere erau in numar suficient.

Merch a fost, mult, variat si la preturi ok. Cel mai vandut a fost probabil paharul reutilizabil inscriptionat cu numele trupei pe care ori il puteai lua separat, ori odata cu o portie de apa plata sau minerala dar de la baruri nu se la punctele de merch. O amintire foarte draguta de pastrat pe care unii au ales totusi sa il returneze si sa isi recupereze banii de garantie.

Portile sau dechis de la orele 17 iar eu am ajuns putin dupa ora aceasta si nu m-am mirat cand am vazut ca deja trebuia sa stau la o coada care se intindea pe o distanta cam o statie de autobuz dar care a mers relativ repede. Mi-am primit bratara aferenta gazonului alaturi de cea cu leduri care a luminat impreuna cu a celorlati pe ritmuri Coldplay si m-am intreptat catre locul alocat.

In deschidere au fost invitate sa cante doua trupe, Emaa si Maisie Peters. Doua trupe tinere foarte bine alese sa pregateasca publicul pentru concertul celor de la Coldplay si doua descoperiri muzicale placute pentru mine.

Prima a fost Emaa, o trupa autohtona tanara, in voga si foarte vioaie, cu melodii pop si o prezenta scenica foarte placuta. Emanuela are o voce foarte placuta si calda iar publicul care incet-incet umplea arena a fost placut surprins de prestatia lor si au aplaudat indelung la final.

Piesele Emaa s-au auzit mult la radio iar vocea speciala a artistei a facut ca trupa Emaa sa colaboreze cu artisti precum Carla’s Dreams și The Motans, iar  piesele ei  au petrecut multiple saptamani în fruntea topurilor radio.

A urmat Maisie Peters, o artista britanica de indie-pop apreciata afara si cu multa experienta desi este foarte tanara. In august 2017 a lansat independent single-ul de debut, “Place We Were Made”. A fost o descoperire placuta pentru mine, cu un sound energic, prezenta scenica si piese ce transmit caldura, liniste si pozitivitate. “E un vis devenit realitate! Coldplay este trupa mea preferata!”, spune Maisie despre faptul ca a fost aleasa sa cante in deschiderea trupei Coldplay.

Am considerat ca un astfel de concert trebuie privit de la inaltime si m-am strecurat pe inelul de sus al Arenei Nationale. Un astfel de show are nevoie de distanta pentru a fi surprins in totalitate. Nu m-a intresat ca o sa ii vad foarte mici de sus, jocurile de lumini de pe scena, cele din bratarile publicului, sunetul, totul a fost perfect de acolo de sus.

Inainte de inceperea concertului, a fost difuzat un videoclip care arata susutenabilitatea acestuia precum biletul de acces reimpadurirea si curatarea oceanelor, tehnologii verzi și curate, etc Evenimentul a avut podele cinetice și biciclete electrice pe care am fost invitati sa le folosim ca sa alimenteze urmatorul concert al formației cu energia acumulata la acesta.

Aproape de ora 20.45, trupa Coldplay a urcat pe scena. Au venit de undeva din dreapta scenei in forma de T, pe langa prelungirea acesteia si au aparut direct pe ea printr-o trapa. Asa cum face de fiecare data, Chris Martin a sarutat scena si am pornit in aventura muzicala Coldplay cu piesa Higher Power.

A urmat “Adventure of a Lifetime” la care s-au eliberat o multime de baloane imense in  public , urmată de “Paradise”, urmat de un moment emotionant cand Chris Martin a cantat la pian piesa “The Scientist”, dar surpriza pentru noi a fost cand solistul ne-a spus cateva cuvinte  in limba romana:“Buna seara! Bine ati venit, prietenii mei! Multumesc! Ne bucurăm sa fim aici cu voi! Suntem bucurosi să fim în Romania!”. “Ieri am inceput să ne indragostim de Romania si astazi va fi total”, a fost declaraţia sa. Si inainte ca “Viva la Vida” sa inceapa Martin spune ca atunci când va fi intrebat ‘Unde aţi avut cel mai grozav public’ va răspunde: “Aici, pe 12 şi 13 iunie”. si  cam atat stiu eu in romana’’.

Povestea Coldplay a avut 4 parti, planets, moons, stars si home. Ne-au purtat intr-o lume plina de culoare, lumina si iubire, au transmis energie si pozitivitate prin piesele lor. Chris este un foarte bun frontman si a comunicat cu publicul pe tot parcursul show-lui. Lumini, sunet, totul a fost perfect, feeric. Masti, costume, papusi toate au spus o poveste in versuri iar noi publicul am facut parte din ea de la primul vers pana la ultimul.

O alta surpriza a fost cand alaturi de trupa a fost invitata o fata din public a carei zi de nastere era. A ramas alaturi de Chris si au cantat piesa Lost, vizibil emotionata. In cel de-al doilea concert, cel din data de 13 iunie, invitati pe scena au fost 3 din oamenii prezenti la concert iar Colplay a dedicat melodia “Everglow” victimelor de la Colectiv

Surpriza mai putin placuta a serii a fost invitatul special al trupei Coldplay, tanarul interpret de manele Vlad Babașa si piesa lui aflata in top pe Youtube, Pai Nea. Coldplay sustin egalitatea de gen și etnie si incearca sa  sustina artistii tarilor in care au concerte. Ceea ce nu au stiut ei este ca publicul asculatator de Coldplay din Romania nu este si ascultator de manele. Momentul nu a fost deci bine primit iar publicul roman probabil va ramane in istorie ca singurul public care a huiduit la un concert Coldplay. Sincer nu artistul neaparat  ci piesa a fost gresit aleasa. Daca ar fi ales o piesa din repertoriul vechilor lautari alta ar fi fost reactia publicului. Lucrurile au stat un pic mai bine in a doua zi de concert. Solistul Chris Martin a continuat sa cante maneaua, alaturi de invitatul sau in pofida huidiuelilor publicului. La finalul piesei, Chris l-a imbratisat.

‘’Aseara am sustinut primul nostru concert în Romania. M-am simţit şocat, trist şi cumva vinovat că am făcut ceva rău. Apoi m-am dus în pat şi am încercat să dorm şi mi-am dat seama că sunteţi publicul nostru, că vă iubim necondiţionat, nu puteţi schimba asta. Călătorim în toată lumea, poate nu înţelegem prin ce treceţi voi, cultura voastră, dar ştiu că iubim lumea la fel, asta însemnând că şi pe români. Pentru noi ieri a fost foarte frumos, noi vă iubim oricum. Aş dori să schimbăm ceva, ieri aţi huiduit, aşa că azi aş dori cinci secunde să huiduiţi mai tare ca ieri. Este cea mai tare huiduială auzita. Sunteţi cel mai tare public din lume.’’asta a declarat solistul Coldplay dupa concertul din 12 iunie.

Oricum nu trebuia sa se huiduie, Chris a fost surprins de reactia publicului si chiar a cerut sa fie si ei huiduiti a doua zi. Nu rasismul a fost problema in acest moment ci ca o manea nu isi avea locul acolo, atunci iar pe Vlad Babasa il inteleg ca nu avea cum sa refuze invitatia de a canta pe scena alaturi de Coldplay in fata unui station arhiplin, nimeni nu ar fi refuzat o asemenea oportunitate. Daca ne gandim bine nici o melodie rock nu ar fi bine primita la un concert de manele iar o publicitate negativa este tot o publicitate.

Dar sa nu ne amintim doar de acest moment. Eu aleg sa il uit si sa ma bucur de amintirea celor doua zile de Coldplay, celor 2 zile de muzica, energie si buna dispozitie.

Si a urmat piesa Yelow cand o mare de stele de la bratarile cu led ale publicului s-au unit parca cu stelele de pe cer si au creat o imagine aproape ireala si greu de uitat.

Si tot de stele am avut parte si la final cand Chris Martin, Guy Berryman, Will Champion și John Buckland s-au costumat  in extraterestri și au cantat piesa “Something Just Like This”. Tricourile lor cu mesajul mesajul: “Everyone is an alien somewhere” au fost o alegere originala. la “My Universe” și “A Sky Full of Stars’’ cerul a fost plin de stele: o explozie de confetti în forma de stea,  și un foc spectaculos de artificii a incheiat perfect o seara perfecta marca Coldplay.

Si totusi nu s-a sfarsit totul. Am avut un bis cu trei piese,  “Sparks”, “Fix you” și “Biutyful”cand uriase planete plutitoare se plimbau deasupra capetelor spectatorilor aflati pe partea de teren a Arenei, iar pe scena și-au facut aparitia marionete din videoclipul piesei “Biutyful”.

Emoţionantul imn “Fix You” a fost cantat de intreg stadionul iar in final focurile de artificii, confetti şi planetele plutitoare au susţinut mesaj simplu “Credeţi în dragoste”.

Publicul din intreaga lume apreciaza Coldplay si conceptul Music of the Spheres forta trupei britanice, scenografia și  mijloacele tehnice sunt impresionante, dar coroborat cu mesajul generos si pozitiv al pieselor si dorintelor Coldplay devine un intreg. In acest turneu turneu se promoveaza toleranta, protejarea comunitatilor defavorizate și a planetei. O parte din incasari merg catre minoritatile care au nevoie de sprijin.

Muzica si energia Coldplay este molipsitoare si acest fapt a fost demonstrat in aproape doua ore de concert prin piese cantate impreuna cu vocile a mii de oameni, prin dans, armonie, lumini si culoare.

Eu am apreciat tot: muzica, productia, mesajul. Sunt fericita ca am putut lua parte la un concert de asemenea anvengura.  Au fost 2 zile minunate chiar daca a doua zi artificiile au fost urmate de o ploaie torentiala in urma careia publicul a fost blocat o perioada in interiorul Arenei Nationale. O ocazie numai buna de inca o bere si o vorba cu prietenii.

Dupa concert, pe pagina de Instagram a formtiei Coldplay a au aparut imagini de la concert și o fotografie cu cei patru membri impreuna cu mesajul: ”Multumim, Bucuresti, din toata inima!”.

Un concert marca Emagic.

Setlist Coldplay:

Light Through the Veins (Jon Hopkins song) (sustainability video intro) Song played from tape
Flying Theme (John Williams song) (from “E.T.”) – Song played from tape

Act .iPlanets
Music of the Spheres – Song played from tape

  1. Higher Power
  2. Adventure of a Lifetime
  3. Paradise (extended intro and outro)
  4. The Scientist (with excerpts of Oceans in intro, and backwards outro)

Act .ii. Moons

  1. Viva la Vida (on B-Stage)
  2. Hymn for the Weekend (on B-Stage)
  3. Lost? (on B-Stage – tour debut – first time since 2009 – with a fan)
  4. Pai naa (Babasha cover) (with Babasha) (on B-Stage)
  5. Yellow

Act .iii. Stars People of the Pride

  1. Clocks
  2. Charlie Brown (not on printed setlist)
  3. Politik (not on printed setlist)
  4. Infinity Sign (shortened – with excerpts of “Music of the Spheres II” and “Every Teardrop Is a Waterfall”)
  5. Something Just Like This (The Chainsmokers cover) (shortened & pre-recorded vocals with Chris performing in sign language)
  6. Midnight (remix – contains elements of Lone’s “Blue Moon Tree” – on B-Stage)
  7. My Universe
  8. A Sky Full of Stars (restarted, asks audience to put phones away for this song)

Act .iv. Home

  1. Sunrise (with Louis Armstrong’s spoken intro speech to “What a Wonderful World”)
  2. Sparks (on C-Stage)
  3. The Jumbotron Song (on C-Stage)
  4. Fix You
  5. Biutyful

Galerie Foto : Theodor Tudose

Foto Coldplay, prima data la Bucuresti , Arena Nationala, 2024

Foto: Theodor Tudose  

Coldplay, prima data la Bucuresti , Arena Nationala, 2024

Megadeth la Romexpo

 

Foto: Theodor Tudose

The Smile (Radiohead’s Thom Yorke, Jonny Greenwood, Tom Skinner) la Arenele Romane – program si reguli de acces

THE SMILE adica trupa lui Thom Yorke si a lui Jonny Greenwood (Radiohead) alaturi de Tom Skinner la tobe, canta pe 17 iunie la Arenele Romane din Bucuresti. Invitat in deschidere este britanicul James Holden.

The Smile este proiectul pornit de Thom Yorke si Jonny Greenwood, amandoi membrii Radiohead. Acestora li s-a alaturat la tobe Tom Skinner. Muzical, The Smile este greu de catalogat, avand influente din diferite genuri muzicale care se contopesc intr-un tot unitar. De la Afrobeat la muzica electronica, la prog rock sau chiar punk, The Smile este cu adevarat o experienta muzicala care holsitic s-ar defini ca art rock.

In prezent au un album lansat, ‘A Light for Attracting Attention’, material care a ajuns in top 5 in UK si pe locul 19 in Statele Unite. Pe 26 Ianuarie 2024, urmeaza un nou album, ‘Wall of Eyes’.

The Smile este cu siguranta ‘a must’ nu doar pentru fanii Radiohead, este o experienta la care orice fan al muzicii ar trebui sa o ia parte.

The Smile lanseaza si noul lor single “Friend of a Friend” de pe viitorul album al trupei “Wall of Eyes”.

Videoclipul piesei regizat de Paul Thomas Anderson a fost proiectat intr-o serie de 16 cinematografe in perioada 18-25 ianuarie de la Sydney la Buenos Aires, alaturi si de o auditie surround a albumului. Evenimentul se va numi “Wall of Eyes, On Film” va sarbatori noul album al trupei si colaborarea cu Paul Thomas Anderson.

Albumul a fost inregistrat la Oxford si Abbey Road Studios si e produs si mixat de Sam Petts-Davies si include si o colaborare cu London Contemporary Orchestra. Wall of Eyes este urmatorul album dupa succesul celui de debut din 2022 intitulat “A Light For Attracting Attention”. Albumul a fost lansat pe 26 ianuarie prin XL Recordings si poate deja fi precomandat.

Tracklist:

Wall Of Eyes
Teleharmonic
Read The Room
Under Our Pillows
Friend Of A Friend
I Quit
Bending Hectic
You Know Me!
1. REGULI DE ACCES

Accesul in incinta Arenelor Romane se face incepand cu ora 18:30 iar concertele incep la ora 19:00. Dupa deschiderea portilor, puteti sosi la orice ora doriti pentru a va vedea trupele favorite. Concertul are loc in aer liber.

Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi controlati in bagaje de catre agentii de securitate.

Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);

– arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii

– substante interzise cf. legii 143 / 2000

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

 

2. PROGRAM

PREMIUM Early Entry:   18:00

OPEN DOORS:              18:30

James Holden:               19:00 – 19:45

THE SMILE:                   21:15 – …

 

3. Categorii de bilete

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului Arenelor Romane, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

– Posesorii biletelor la Categoriile Premium si Teren vor primi bratari care le vor permite accesul in categoriile la care au bilet. Posesorii de bilete la categoria Acces General nu vor primi bratari.

– Categoria Premium – Bilete cu loc in sectoarele K si E. Asigura acces si in zona Teren si Acces General precum si earlyentry si un afis cadou.

– Categoria Teren – Bilete fara loc, in fata scenei pe teren. Asigura acces si in zona Acces General.

– Categoria Acces General  – cu loc in Arena

 

4. Accesul copiilor

Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar in zona Teren (nu si pe scaune) si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

 

BILETE:

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco si Muzica. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– Premium (cu loc in zonele K si E) – 389 lei in presale si 450 la intrare

– Teren (pe teren, fara loc, in fata scenei) – 319 in presale si 350 la intrare

– Acces General (cu loc in Arena mai putin in zonele K si E) – 279 lei in presale si 310 lei la intrare

 

Un eveniment BestMusic Live & METALHEAD powered by Radio Guerrilla

Turneul IZANAGI 2024 s-a încheiat. Ultima zi în care poți câștiga o excursie în Japonia!

Am încheiat turneul IZANAGI pentru 2024, mulțumim că ne-ați fost alături și acum. Ne-am bucurat împreună, la cinema, de o mulțime de filme memorabile, emoționante sau filosofice, de la Grave of the Fireflies la Ghost in the ShellAkiraSpirited Away și multe altele. Ne-am propus de la început să ajungem la cât mai mulți dintre voi și anul acesta simțim că am făcut un pas important, festivalul IZANAGI a ajuns în 9 orașe: București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Sibiu, Galați și Craiova. Am fost peste 8500 de oameni. Să ne revedem la fel de mulți și în 2025, la un festival mai mare și mai frumos.

Dacă vreți să ne transmiteți un gând, o amintire plăcută, o sugestie de mai bine sau orice altceva, ne-am bucura să ne spuneți cum a fost pentru voi festivalul, la link-ul de mai jos. Și, deși turneul nostru s-a încheiat, mai avem multe în plan. Vă așteptăm la povești pe Discord, urmăriți-ne pe Instagram și nu uitați că avem o serie de podcasturi cu cei mai interesanți oameni din comunitate, pe IZANAGI TV.

FORMULAR FEEDBACK
Ai fost la festival? Astăzi, 7 iunie, este ultima zi în care te poți înscrie în campania noastră prin care poți câștiga o excursie în Japonia, oferită de partenerul nostru principal, Exact Travel. Excursia are loc în 5-17 octombrie 2024 și veți putea vizita Tokyo, Muntele Fuji, Osaka, Nara, Kyoto și o mulțime de alte locuri. Valoarea premiului este de aproximativ 3500 de euro. Pentru înscriere, intrați pe link-ul de mai jos și introduceți datele de pe biletul la festival.
VREAU VACANȚĂ ÎN JAPONIA
Festivalul de film TIFF, organizat în Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie 2024, vine anul acesta cu o selecție superbă de filme japoneze, vechi și noi, de la regizori precum Kenji Mizoguchi, Yasujirō Ozu, Ryusuke Hamaguchi și mulți alții. Selecția este completată de Perfect Days, ultimul film al lui Wim Wenders, filmat în Japonia, și de filmul anime The First Slam Dunk. Pentru cei care au văzut filmul Metropolis (2001, r. Rintarō)  la IZANAGI, recomandăm și cineconcertul Metropolis (1927, r. Fritz Lang) din 15 iunie.
SELECȚIA DE FILME LA TIFF 2024
Între 7 și 14 iunie, au loc Zilele Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”. Festivalul conține o mulțime de evenimente, precum ceremonia ceaiului, ikebana, origami, kimono și expoziții, iar atracția principală este Ajisai Matsuri, din 14 iunie, la Muzeul Național de Artă, unde publicul va descoperi enigmatica lume a gheișelor într-un spectacol unic în România. Accesul la evenimente este gratuit, însă unele necesită rezervare.
DESCOPERĂ ZILELE CULTURII JAPONEZE
Dacă ești animator sau regizor și ai realizat un film de animație, îți poți înscrie filmul în competiția Animest până pe 23 iunie 2024. Festivalul Internațional de Film de Animație Animest este unul dintre cele mai importante festivaluri din țară, ce a găzduit numeroase proiecții, dezbateri și masterclass-uri cu regizori din întreaga lume. În ultimii ani, i-au avut invitați la București inclusiv pe Masaaki Yuasa și Keiichi Hara. Câștigătorul Trofeului Animest este eligibil pentru lista de nominalizări la OSCAR.
DETALII DESPRE ÎNSCRIERE

Thirty Seconds to Mars in concert la Bucuresti

Thirty Seconds To Mars revin la Bucuresti pe 25 octombrie la Hala Laminor! Jared Leto si colegii aduc turneul “Seasons World Tour” si la Bucuresti. Turneul, cel de-al saptele al trupei, desi promoveaza noul album al trupei ” It’s the End of the World, But It’s a Beautiful Day.”, setlistul va include toate piesele care i-au facut celebri!

Copiii sub 10 ani au intrarea libera insotiti de un adult posesor de bilet.
La minim 4 bilete cumparate ai discount 10%.

Suplimente VIP Upgrade Package se pot gasi aici

Thirty Seconds to Mars vin din Los Angeles, bazele formatiei fiind puse in 1998. Membrii fondatori sunt fratii Jared Leto si Shannon Leto. Primele concerte au fost sustinute sub diferite nume pana cand au ajuns la ‘Thirty Seconds to Mars’, nume preluat dintr-un manuscris intitulat Argus Apocraphex ce a fost scris de un fost profesor de la Harvard.

Muzical, Thirty Second to Mars abordeaza un progressive rock cu influente de space rock, la care se adauga elemente de muzica electronica. Pana in prezent au lansat sase materiale de studio care le-au adus 14 Discuri de Platina si 19 Discuri de Aur, intrand in topurile din intreaga lume. De-a lungul timpului au colaborat cu artisti importanti ai scenei muzicale internationale printre care Maynard James Keenan, Ed Sheeran sau Bob Ezrin.

Trupa il are ca solist vocal pe carismaticul Jared Leto, actor premiat cu Premiul Oscar, un Glob de Aur și un premiu Screen Actors Guild (SAG Awards) pentru rolul din Dallas Buyers Club (2013). Jared are multe filme de succes jucate printre care “Fight Club”, “Requiem for a Dream”, “American Psycho”, “Girl, Interrupted”, “Mr. Nobody” sau “Suicide Squad” unde l-a jucat pe Joker.  Leto a regizat, de asemenea, videoclipuri muzicale, incluzand castigatoarele Premiului MTV Music Award, The Kill (2006), Kings and Queens (2009) si Up in the Air (2013).
Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro la urmatoarele preturi:
– Premium – in tribuna fara loc, la inaltime, aproape de scena cu bar separat – doar 500 de locuri – 599 de lei in presale si 700 la intrare. Include earlyentry si afis cadou.
– Categoria A – fara loc in fata scenei – 329 de lei in presale si 360 de lei la intrare
– Categoria B – fara loc, in spatele categoriei A –  259 de lei in presale si 290 de lei la intrare

Posesorii de bilete PREMIUM au acces in toate categoriile de bilete.
La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de emitere bilete al agentiei de ticketing.
Copiii sub 10 ani au intrarea gratuita insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Un eveniment BestMusic Live powered by Radio Guerrilla

Trooper lansează clipul piesei „LIBERI”

Astăzi, 5 iunie 2024, la ora 16.30, formația Trooper va lansa un videoclip pentru piesa – „LIBERI”.

Coiotu’ a declarat: „A sosit clipa să lansăm un prim single de pe viitorul album Trooper – ‘Mihai Viteazul – Poemele Românilor’. ‘LIBERI’ este alegerea cea mai potrivită pentru acest moment. Fiind un album conceptual, este destul de greu să scoți din context o singură melodie. Sper să vă placa mult, să o învățați, iar în vară să o cântați tare de tot alături de noi. ‘LIBERI’ este un adevărat imn. Sunt nerăbdător să știu că tot albumul a ajuns la voi. Însă până atunci mai e puțin de așteptat.”

LINK – https://www.youtube.com/watch?v=c1B67CZV-j4

Lansarea oficiala a noului material discografic va avea loc in 10 noiembrie la Sala Palatului din Bucuresti.

„A sosit momentul pentru albumul Trooper cu numărul 11! Normal că trebuie să aibă și o lansare monumentală! Vom încheia trilogia „Poemele” cu albumul „Mihai Viteazul – Poemele Românilor”. Am simțit că a sosit momentul pentru acest pas. În 2009, am început povestea trilogiei cu albumul „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”, în 2018 am lansat „Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei”, iar acum, iată, Mihai Viteazul încheie povestea. Este ultimul capitol. Au trecut ceva anișori între albume, însă știu cât de mult iubesc fanii Trooper aceste discuri. Momentul trebuia marcat la nivel mare, așa cum simt că așteaptă toată lumea! Prin urmare, în 10 noiembrie 2024, strigăm adunarea la Sala Palatului din București. Vom susține un show gigant în care vom include piese din întreaga trilogie, plus un scurt set „Best Of”. Totul simfonic! Sper să ne fiți alături și de data asta. Știm deja cum va arăta scena, știm ce vom cânta, știm ce surprize vă pregătim! Ne vedem în 10 noiembrie 2024 pentru ultimul capitol: „Mihai Viteazul – Poemele Românilor”. – declară Alin Coiotu’ Dincă, solistul Trooper.

Trooper va urca pentru a doua oară pe scena Sălii Palatului, pe data de 10 noiembrie 2024, într-un concert de poveste. Având alături și de această dată o orchestră simfonică, trupa pregătește un maraton care combină variante electrice și simfonice ale celor mai iubite pasaje din toată trilogia poemelor, alături de cele mai iubite hituri ale lor, nelipsite din orice concert. Dacă simfonicul din toamnă a însemnat pentru cei cinci cel mai mare concert pe care l-au susținut în cei 28 de ani de carieră, aceștia au promis că pe 10 noiembrie vor face un show și mai mare. Biletele sunt acum disponibile pe platforma iaBilet.ro, la un preț promoțional.

Megadeth la Romexpo: Program si reguli de acces

Megadeth canta in Romania pe 10 iunie la Romexpo in aer liber in cadrul unui warm-up party Metalhead Meeting. Alaturi de Megadeth pe scena vor urca si Vendetta FM (Spania) si Stellvris (Cehia) in cadrul unui warmup party oficial al festivalul Metalhead Meeting. 

Judas Priest (UK), Doro (De), Steel Panther (US), Skindred (Tara Galilor), Empire State Bastard (Scotia)  Alestorm (UK), Kamelot (US), Moonspell (PT), Ne Obliviscaris (AU), Rotting Christ (GR), Ihsahn (NO), Tiamat (SWE), Jungle Rot (US) si Infected Rain (MD) vor canta la festivalul Metalhead Meeting care va avea loc intre 17 si 19 iulie la Romexpo in aer liber.

Megadeth este un nume ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cu patru decenii de activitate, Megadeth a trecut testul timpului ajungand un pilon de referinta al scenei muzicale internationale, influentand generatii intregi de artisti. Formatia ce face parte din careul de asi al thrash metalului, Big Four, a lansat pana in prezent 16 materiale de studio care au fost prezente in topurile din intreaga lumea aducand formatiei atat discuri de platina cat si de aur in urma a peste 50 de milioane de exemplare vandute pe toate continentele.

Cel mai recent material, ‘The Sick, the Dying… and the Dead!’ a fost lansat pe 2 Septembrie 2022 ajungand in peste 30 de topuri din intreaga lume si marcand colaborari cu Steve Di Giorgio de la Testament si Death, cu Sammy Hagar si chiar cu Ice-T. Discul a fost scris dupa ce geniul creator din spatele Megathe, Dave Mustaine, a castigat lupta cu cancerul, declarand ca in prezent se simte mai plin de energia ca oricand, fapt ce se transpune si in muzica compusa pentru ‘The Sick, the Dying… and the Dead!’.

Megadeth este si va ramane o formatie etalon, nu doar relevanta pentru scena metal internationala, ci pentru istora muzicii in general, iar carismaticul Dave Mustaine va continua sa influenteze prin muzica pe care o compune generatiile viitoare de artisti.

1. REGULI DE ACCES

Concertul are loc in Parcarea C de la Romexpo. Accesul se va face prin Intrarea C , din Bulevardul Expozitiei, incepand cu ora 18:00 iar concertele incep de la ora 19:00. Dupa deschiderea portilor puteti sosi la orice ora doriti pentru a vedea trupele favorite. Evenimentul are loc in aer liber.

Avem si un Food Court atat in zona A cat si in zona B cu Food Trucks generos precum si baruri, publicul avand de ales atat pe partea de food cat si de bauturi dintr-o gama variata de optiuni. In perimetrul evenimentului va exista si o zona de merchandise. Bineinteles nu vor lipsi toaletele.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– substante interzise cf. legii 143 / 2000

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi perchezitionati de catre agentii de securitate.

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La Romexpo va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor in caz de nevoie.

 

2. PROGRAM

OPEN DOORS      18:00

Stellvris                  19:00 – 19:30

Vendetta FM           20:00 – 20:30

MEGADETH           21:00 – …

3. ACCESUL COPIILOR

– Copiii sub 10 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

– Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe baza de bilet si doar daca acestia sunt insotiti de catre un adult posesor de bilet valid.

– Organizatorii nu recomanda prezenta la concert a copiilor fara casti de protectie! Zgomotul foarte puternic poate dauna auzului celor mici.

4. Categorii de bilete si bratari

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

Posesorii de bilete la categoriile Premium si Categoria A vor primi la acces bratari speciale ce le permit accesul in zona in care au bilete. Bratarile trebuie pastrate la mana, exact asa cum au fost puse, pe toata durata concertului. Bratarile nu sunt transmisibile si nu trebuie deteriorate pe intreaga perioada a evenimentului. Posesorii de bilete la Categoria B nu vor primi bratara la acces.

– Categoria Premium – Pe platforma la inaltime, fara loc, cu bar separat si acces separat. Fanii cu bilet Premium au acces in toate categoriile de bilete inclusiv in fata scenei in Categoria A. Toaleta VIP exclusiva disponibila. Fanii cu bilet Premium au acces in toate categoriile de bilete.

– Categoria A – in picioare, in fata scenei;  posesorii de biletele la categoria A nu au acces la categoria Premium, dar au acces la categoria B

– Categoria B – in picioare in spatele categoriei A . Posesorii de bilete la categoria C nu au voie sa intre la nicio alta categorie.

Mai jos puteti vedea harta locatiei

Poze Poze pentru articole - harta romexpo

BILETE:

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si  in magazinele Flanco, Muzica si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele se pun in vanzare la 3 categorii, Premium – pe platforma la inaltime, aproape de scena, Categoria A – in fata scenei, Categoria B – in spatele categoriei A si au urmatoarele preturi:

– Categoria A – SOLD OUT

– Categoria B – fara loc, in spatele categoriei A –  249 de lei in presale si 290 de lei la intrare

– PREMIUM – 699 lei – Pe platforma la inaltime aproape de scena, cu bar si acces separat. Posesorii de bilete PREMIUM au acces in toate categoriile de bilete inclusiv in fata scenei in Categoria A. La intrare biletele Premium vor costa 800 de lei.

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de emitere bilete al agentiei de ticketing.

Un eveniment METALHEAD powered by METALHEADs

CĂLĂTORII DE VARĂ – spectacol inedit pe 15 Iunie la Sala Dalles

Muzica este limbajul universal ce ne poartă într-un voiaj cultural în jurul lumii, pornind de pe scena sălii Dalles.  Inedită, vibrantă şi plină de pasiune, incursiunea va ajunge, prin sonorităţi specifice, din România, Europa balcanică și cea occidentală, tocmai până în America de Nord și Sud, Africa şi Asia. Artişti de prestigiu se vor angrena în acest dialog intercultural, ca o sărbătoare a muzicii fără frontiere.
Spectacolul dezvăluie publicului unitatea in diversitatea  tradiţiilor și obiceiurilor din diferite colţuri ale lumii, cuprinzând muzică tradiţională și prelucrări folclorice, ritmuri bogate, piese încărcate de dinamism și culoare, dar și de o profunzime și sensibilitate aparte. Momentele de muzică și dans vor alterna cu cele de bună dispoziție, adusă pe scenă şi în suflete de actorul Alexandru Bindea.

Spectacolul este organizat de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură “Ioan I. Dalles”, BES România și Asociația SmartArt
Protagonişti:
Alexandru Bindea. actor
Maria Mădălina Constantin
Naliny – interpretă de muzică indiană
Interpretul peruan Itto Meza
Interpretul congolez Shiki L’artist
Cezar Bălan
Alin Horia Mânzat

Coregrafie și interpretare:
Carmen Leocadia Pesantez
Angelica Floareș
Costas Haraga și Leonard Ghiaur
Ansamblul folcloric “Flacăra Prahovei”

Tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA, alături de pianistul ALEXANDRU BURCĂ în premieră împreună în concertul NESSUN DORMA, pe 19 Iunie la Sala Dalles

Tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA, alături de pianistul ALEXANDRU BURCĂ în premieră împreună în concertul NESSUN DORMA, pe 19 Iunie la Sala Dalles

 

În miez de vară, pe 19 Iunie, doi tenori de vârf din tânăra generație se reunesc, în premieră pe scena sălii Dalles pentru un recital în care orizontul spumos al operetei se va întâlni cu bogăția și dramatismul operei. Tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA, împreună cu pianistul ALEXANDRU BURCĂ, vor încânta publicul, cu o selecție sclipitoare de pasaje din lucrări în care au cules aplauze furtunoase, pe mari scene din ţară sau de peste hotare, pprecum “La Donna e mobile” din Rigoletto, “Una furtiva lagrima” din Elixirul Dragostei, “E Lucevan le Stele” din Tosca.

 

https://www.youtube.com/watch?v=-yO8ifiOYmA

Tenorul Ştefan von Korch, promotorul concertelor Musical Extravaganza spune: “Vă invitâm să descoperiţi sau redescoperiţi o selecţie de piese foarte cunoscute, pe care vrem să le dăruim publicului şi dincolo de scena pe care ele au fost consacrate.  Îi invităm în egală măsură pe cei ce iubesc opera şi opereta, cât şi pe cei care încă nu i-au descoperit bogăţia.”

În timp ce tenorul Ştefan von Korch este recunscut pentru acutele ieşite din comun şi este aclamat pentru apariţii în roluri lirice prin excelnţă, tenorul Alin Stoica este descris ca fiind “un tenor cu o voce colosală cum nu s-a mai auzit de ceva vreme pe scenele românești și nu doar,” şi este apreciat pentru forţa sa dramatică, astfel încât întâlnirea muzicală a celor doi solişti promite să fie cu adevărat memorabilă.

https://youtu.be/Ie8jLIl21W8?feature=shared

Seria de concerte MUSICAL EXTRAVAGNZA continuă cu următoarele evenimente:

17 Iiulie – OF, INIMIOARĂ! – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH , baritonul FANG SHUANG şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

Tenorul de origine slovaco-germană Ştefan von Korch şi baritonul Fang Shuang, originar din China, acompaniaţi de pianistul Alexandru Burcă, se vor întrece în măiestria de a pune în lumină inestimabile bijuterii ale universului muzical românesc, într-un spectacol deosebit. Duioasa romanţă “Of inimioară,  şlagăre ce au trecut proba timpului, cum este “Copacul”, dar şi arii din operete româneşti ca îndrăgita “Bagă Doamne luna-n nor,” de Tiberiu Brediceanu sau lieduri memorabile ce fac inimile să tresalte prin frumuseţe şi sensibilitate se vor număra printre piesele de rezistenţă ale unei seri inegalabile.

 

 

7 August – AVE MARIA – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

Secvenţe din mise şi oratorii celebre, dar şi alte piese ce au rămas în istorie pentru modul în care o evocă pe Sfânta Fecioară Maria, îşi vor găsi drumul spre inima publicului, într-un concert special, programat pe 7 August la Sala Dalles, de la ora 19.00. Cei ce vor dărui nestemate muzicale de o înaltă semnificaţie spirituală şi sentimentală vor fi tenorul Ştefan von Korch şi a pianistului Alexandru Burcă. Veţi asculta, “Ave Maria,” de Schubert, Caccini sau Gounod, “Salvae Regina,” “Pieta, Signore şi multe altele.

 

18 Septembrie – O SOLE MIO – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, baritonul ADRIAN MĂRCAN şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

Formula deja îndrăgită ce îi include pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă, revine pe scena Sălii Dalles pentru un concert de canzonete şi zarzuele, derulat sub titulatura O SOLE MIO, pe 18 Septembrie de la ora 19.00.

https://youtu.be/-WtteMSrjQk?feature=shared

Binecunoscuta canzonetă “O Sole Mio,” fermecătoarea “Santa Lucia,” inconfundabilul duet din “Bărbierul din Sevilla,” sau înduioşătoarea  “No puede ser” sunt doar câteva dintre titlurile de referinţă cu care tenorul Ştefan von Korch şi baritonul Adrian Mărcan acompaniaţi de Alexandru Burcă, vor bucura publicul într-o seară în care romantismul italian şi pasiunea din ritmurile populare spaniole vor fi reperele unei călătorii sonore printre arii, canzonette şi zarzuele îndrăgite.

https://youtu.be/R6-w96RGVvI?feature=shared

Biletele se găsesc pe Ticketstore.ro, la Sala Dalles şi la casa de bilete Ticketstore de la Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian.

## DESPRE SOLIŞTI

**ŞTEFAN von KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com )

Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a interpretat recent pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş, lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor. De la începutul anului, tot pe plan naţional a performat la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

ALIN STOICA – Tenor

Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”

Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.

Despre Musical Extravaganza

Concertul NESSUN DORMA face parte din seria de evenimente MUSICAL EXTRAVAGANZA. Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.  Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de café-concert, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Evenimentele sunt găzduite la Sala Dalles, alegere deloc întâmplătoare. Protagoniştii Musical Extrvaganza invită publicul într-un spaţiu cu tradiţie şi istorie în peisajul cultural şi urcă pe scena pe care, de-a lungul vremii, au concertat mari muzicieni precum George Enescu (26 concerte), Dinu Lipatti, Mihai Jora, Ionel Perlea, Ion Voicu sau Virginia Zeani.