Sala Palatului a fost locul de intalnire al “magiei” , adus de farmecul Loredanei.

Aseara la Sala Palatului “ne-am dat de trei ori peste cap” precum Greuceanu si in cateva secunde am pasit in lumea magica a Loredanei.

Publicul extrem de numeros, ce parea ca i-a cu asalt locatia, si care a dovedit ca Bucurestiul are nevoie de o sala mult mai mare decat Sala Palatului, la putin dupa ora 20.00 a inceput sa scandeze numele Loredanei.

Cel care a deschis show-ul a fost magicianul Vlad Grigorescu, unul dintre finalistii concursului “Romanii au talent”, care prin mici trucuri nostime a poftit publicul in lumea magiei.

Scena pe mai multe nivele a parut o nava spatiala la bordul careia am fost poftiti de doi roboti giganti si jocuri de lasere la care nici macar nu am putut visa vreodata, cu ajutorul carora imagini tridimensionale si cascade de lumini se revarsau asupra noastra.

Odata ce experientele senzoriale unice au fost activate, Loredana a dat startul spectacolului cu piesa O fata singura in noapte  facandu-si aparitia intr-o rochie plina de lumini, venita din viitor, sa fascineze omenirea. Loredana a avut foarte multi invitati speciali, fiecare dintre ei avand o aparitie in scena la fel de fermecata precum show-ul.

Primul invitat al serii a fost Cabron, impreuna cu care Loredana a cantat hit-ul Apa, melodie ce a ridicat publicul in picioare.Toate cele trei nivele ale scenei au fost luate cu asalt de instrumentisti, dansatori, backing vocals, clovni si magicieni. Trebuie sa mentionez ca, asemenea unei dive internationale, cantareata a schimbat foare multe costumatii inedite, coafuri si machiaje variate, caracterizandu-se prin culori variate si stralucire.

Fara aproape nici un moment de respiro, show-ul a decurs precum un film in timpul caruia reclamele au fost interzise, fiind partajat pe genuri muzicale foarte variate, care ne-au infatisat o artista completa, ce ne-a facut ca timp de aproape 3 ore sa pierdem notiunea reala a spatiului si timpului fizic.

Imediat dupa Cabron, in scena a fost introdus pe o canapea rosie, solistul trupei Vunk, Cornel Ilie, impreuna cu care Loredana a cantat una dintre cele mai recente melodii, care a beneficiat si de un videoclip, Nu stiu cine esti, moment in care vraja dragostei si-a facut aparitia.

O alta supriza a serii a fost duetul cu Petru Calinescu, fiul actorului Florin Calinescu, impreuna cu care a cantat Zapada palmei tale. Loredana nu a uitat aseara nici de melodia preferata pe care o fredona inca de pe bancile liceului, Fata din vis, piesa cantata in duet cu Paul Ciuci.

Show-ul a continuat apoi cu o serie de invitati foarte apreciati de publicul roman, Carla’s Dreams fiind cel care a facut trecerea spre urmatoarea parte a show-ului, cu binecunoscuta melodie P.O.H.U.I. i-a oferit Loredanei un mic ragaz pentru a se putea schimba cu o noua costumatie.Imediat “echipata” cu o rochie de un albastru turcoaz si o peruca lunga si colorata asemena printeselor fantastice, cantareata a intrat din nou in scena oferind impreuna cu Carla’s Dreams o noua surpriza a serii, noul lor single, Lumea ta.

Apoi pe scena si-au facut aparitia acrobati ce te faceau sa iti muti privirea rapid in cat mai multe parti ale scenei, insetati parca sa captam cat mai multe momente. Parca din cer coborau pe umbrele acrobate ce ofereau un spectacol de zile mari, in timpul melodiei Extravaganta, cantareata urcand si ea pe una din aceste umbrele.

Un alt invitat special al serii si foarte apreciat de public, cu care Loredana a creat un moment foarte romantic, a fost Tudor Chirila, cantand melodiile Pe sarma si Suflet drag.

Din spectacol nu a putut lipsi nici piesa ce dupa atatia ani inca mai este ascultata si fredonata de fani cu mare placere, Lumea e mea, ce l-a introdus in scena pe Caddy, membrul trupei B.U.G. Mafia.

S-a facut apoi trecerea la o alta parte a show-lui, una cu adevarat mistica, in care noi instrumente si-au facut aparitia pe scena, tambalul si Amir fiind alaturi de Lori protagonostii acestei parti, muzica orientala transpunandu-ne de data aceasta intr-o lume apocaliptica. Pentru a amplifica si mai mult aceasta senzatie apocaliptica, Loredana a socat din nou prin tinuta adoptata si aparitia pe scena: imbracata asemenea unei zeite a parut pe scena levitand minute bune. Alaturi de cantareata au facut show si membrii tarafului Agurida care au ridicat la dans spectatorii cu melodii precum Regina, Tzuki sau Zig Zagga. Bineinteles nici de data aceasta cantareata nu s-a oprit in a-si uimi publicul si a aparut pe scena intr-o caruta insotita de o intreaga satra.

Apoi cantareata a indreptat atentia publicului catre muzica romaneasca, ce trebuie sa ne faca mandrii ca suntem romani, si pe langa interpretari exceptionale ale pieselor populare precum Sanie cu zurgalai, Mi-am pus busuioc in par, a dorit sa aduca un omagiu unei mari catarete nemuritoare, Mariei Tanase, inspiratia Loredanei. Chipul Mariei Tanase a aparut pe un mare ecran amplasat pe scena, iar cele doua cantarete au parut pentru moment ca au reusit sa sparga bariera timpului, interpretand intr-un duet “virtual” Cine iubeste si lasa.

Cum nici un moment al show-ului nu s-a abatut de la magie, Loredana impreuna cu grupul Jazzapela au cantat It’s magic, moment in care magicieni au facut trucuri ce au lasat publicul fara suflare, porumbei vii ce ieseau din tablouri pictate, flori artificiale ce rasareau din locuri in care te asteptai mai putin, si mii de confeti ce au dat senzatia ca magia s-a asternut asemenea unei ninsori peste toata sala.

Spectacolul s-a incheiat asemeni unei povesti de vis, cu dansatorii, acrobatii, band-ul, magicienii, clovnii, acaparand scena,  Loredana raspandind energie prin piesele Viva Mamaia si Lele. Loredana a parasit scena dupa ce minute in sir a prezentat cu mandrie toti participantii la acest show si multumind tuturor celor prezenti la eveniment. Publicul in schimb nu a dorit sa plece, si a aplaudat si strigat pe Loredana pana cand vraja si-a facut efectul si luminile pe scena s-au reaprins.

Pe ultimul nivel al scenei, a aparut Cornel Ilie rostind “Buna seara iubito”, iar pe scena a aparut o mare cutie de sticla, ce a creat o iluize optica nemaivazuta, cutia parea transparenta si goala, contrar acestei aparente, Loredana a iesit din cutie, cantand in duet cu solistul trupei Vank, melodia transmisa din generatie in generatie, Buna seara iubite.

Clubul oferă o atmosferă relativ calmă, ca un început liniștitor al unei furtuni ce ar trebui să erupă pe calea undelor, dar, deocamdată, doar un playlist ce se scurge lin audiției, inundă acest spațiu; așteptarea este starea ce a dominat seara, chiar din momentul când am pășit în Colectiv.

Spațiul, deși unul industrial, cosmetizat nu doar prin luminile reflectoarelor, pare să ii primească pe dictatorii scenei ca pe niște staruri rock, ce simt nevoia acută de a cânta în spații mai neconvenționale.

În sfârșit, apare prima trupă, Velosonics pe numele lor, o trupă din capitală, cu un vocalist, Adrian Spier, ce emană o energie leneșă,  mai ales că în a două piesă, „Leave This City”, prestând ca un adevărat rock star, comunica foarte mult cu publicul feminin. Urmează o altă melodie, „Love for Gold”, ce captează emoția destul de rapid, dar într-un ritm relativ trist. Următoarea piesă, „Until”, duce cu gândul la o stare frenetică, săltăreață, de petrecere, chiar și versurile îndeamnă la starea de distracție nesfârșită, sfidând chiar și aștrii. A cincea piesă aduce în prim plan jocul scenic al solistului, ce devine o insulă de energie pe acea scenă, mai ales că instrumentalul trimite la un Guns N’ Roses în deplină glorie, dar cu vocalul de la RHCP. „Songs We Used to Like” te transpune într-o scenă punk din anii 70, în care nostalgia sună vesel, nu doar prin instrumental. „Berlin Books” începe cu un iz puțin depresiv, spre reverie, dar instrumentalul și armata de voci, deoarece se formează un cor la refren, alături de cei doi chitariști, transformă totul in pozitiv, astfel că este cea mai completă compoziție, atât ca lirică cât și ca instrumental, având un început cât și un sfârșit, precum o poveste. A opta piesă, „Bracelet”, deși dispune de un instrumental solid ca prezență sonoră, încearcă să transmită timid un sentiment aparent indescifrabil. „Kiss me K” sună ca un cover după multe ritmuri consacrate; devine independentă prin suavitatea punkistă a vocalului. „Hard Game” se prezintă pe un ritm calm, combinat electric; se remarcă printr-un contrast, vocea avand un tempo afectat și trist, iar restul trupei simuland o stare de creștere exponențială a intensității sonore. Ultima piesa, „Bebop”, se desfășoară pe un ritm exploziv cu scurte pauze în care vocalul preia controlul, fâcând și mai susținută escaladarea spre starea puternic vibrantă care încheie show-ul acestei trupe, ce are un potențial grozav și ar putea să fie cap de afiș într-un viitor apropiat, chiar.

Blue Nipple Boy – a două trupă din cadrul acestui eveniment, formată în 2010, din București. Încă de la primele acorduri, totul pare că decurge ca o poezie sacadată, adresată publicului feminin. Interesant ar fi faptul că au un instrumental mai atipic majorității trupelor, cu un saxofonist și un trompetist, asigurându-se astfel o gamă mai largă de sunete și note. Piese în ritmuri reggae, punk și pseudo-rap, unele mai timide, altele mai vesele, chiar și cu influențe jazz; trupa a reușit să atragă atenția publicului, poate și datorită cover-urilor. Succesul prestației a fost marcat de cererea bisului.

The Pixels, într-o formație mai mare decât cea cunoscută, cu o prezență vocală feminină, dar și cu un alt chitarist, au pregătit minuțios scena, tipic trupelor mari și experimentate, aș spune chiar și profesioniste, care, din dorința de perfecționism, căuta reglajul care să le asigure conștiința artistică că vor fi cu adevărat prezenți, nu doar fizic, în Colectiv.

Intro-ul și „Closer Now More” au puternice accente psihedelice, cu un parcurs în crescendo, captivant, ce te ține treaz, la propriu, ținând cont de ora târzie, te fac să descoperi lexemii ce străpung sala. M-am simtit transpus la un eveniment de la începuturile trupei Pink Floyd, vocea feminină aducând un efect și mai intens asupra afectului auditorului, captat subit de această trupă. „Papa Was a Lover” pare a avea o rădăcină comună cu primele piese, dar devine mai alertă, spectatorii fiind din nou cuprinși de combinația agresivă, dar magistrală a instrumentelor cu o voce deplină ce acoperă asurzitor sala Colectivului.

Deja consacrata „December” trimite printre cei ce asistă la prestația trupei un spirit ce vrea să răscolească starea nostalgică a acestui sfârșit de an, care aduce și câteva încruntări, deoarece refrenul degajă sentimentul de declick emoțional. „Undershock” continuă același ritm uniform cu precedentele, prin intensitatea profundă, ce pare să troneze ritmul trupei, oarecum agresivă, cu tente de vigilitate a latenței, ce redă starea unei compoziții motivaționale.

„I’m Cold”, pe un ton mai blând, răstălmăcește spiritul nostalgic, prefațând a doua parte a piesei, desprinsă dint-o altă creație parcă, cu un elan mai înălțător. Printr-un accent atemporal, „Woods” te introduce într-un proces de introspecție cât mai realistă.

„Drive” se situează pe un fir mai optimist din punct de vedere instrumental, cel puțin, chiar și vocile concură spre anumite piscuri ale conștiinței, ce-și dorește o evadare edenică, lipsită de clișee; chiar și versurile îndeamnă către această evadare, dar într-un mod mai rapid. „Silk and Silicone”, prin dominanța vocii feminine – similară cu a solistei de la Skunk Anansie- de la începutul compoziției, se înrădăcinează cel mai puternic afectului, o voce. Refrenul este puternic și-l simți cum îți răscolește simțurile, publicul fiind cucerit iremediabil și infailibil.

„Apollo” isi găsește ecou în fiecare ungher al sufletului; o capodoperă lirică, acompaniată armonios de instrumentalul ce nu lasă nimic descoperit prin impactul colorat de sunete. „Stop” apare ca un început misterios ce dezvăluie un ritm mai luminos, dar agitat, iar vocea întreține la un nivel alert acest sentiment. „Electric Blood”  sună ca un îndemn de luptă, vocea feminină fiind motivația inocentă ce necesită protecția prin intermediul undelor eliberate de efectul instrumentelor. Ultima compoziție, „Something Droll” aduce aminte de Red Hot Chili Peppers la începuturile lor, dar această trupă se remarcă printr-o vibrație ingenuă și rămâne memorabilă printr-un lirism impresionant, ducându-mă cu gândul la întrebarea: oare cum ar cânta în limba română?

Sunt impresionante trăirile artiștilor, de la timiditatea naivă a solistei, până la intensitatea gravă a basistului, reușind să mențină activ si captivat publicul până spre sfârșitul prestației. Chiar și menestrelii de dinaintea lor au fost cuceriți de compozițiile celor de la The Pixels.

Foto credit: Letodee

Legenda spune ca Simurg(h) este o pasare atat de batrana, incat a vazut deja lumea distrusa de trei ori, iar intelepciunea ei o inglobeaza pe cea a omenirii, de la prima ei facere pana in prezent.

Ce au facut 6 clujeni cu acest personaj din mitologia persana? Anagrame si formatie de rock alternativ, evident. Ei sunt: Bogdan Mezofi (voce), Valentin Rauca (chitara), Cristian Csapo (chitara), Lehel Kiss (clape), Titus Vadan (chitara bas), Tamas Adorjani (tobe).

Primul album al formatiei Grimus poarta tot numele unei pasari, insa al uneia contemporane; „Egretta” a aparut in anul 2011 si a ocupat cea mai mare parte din setlist-ul de vineri seara, la concertul din Control Club, desi deschiderea s-a produs cu piesa „Emergence”, care da titlul albumului ce urmeaza sa fie lansat anul viitor.

Au fani Grimus. Multi. Le stiu versurile, au cantat cu ei la „High”, „In Your Eyes”, „In a Glimpse”, „Started”, la „Backseat Driver”. Se extaziaza cand Bogdan coboara in mijlocul lor; fetele se urca pe scena si il imbratiseaza. Sunt indreptatiti. Stiu clujenii sa faca spectacol, si auditiv, si vizual. Nu au nevoie de proiectii, pentru ca toti ochii sunt indreptati catre Bogdan, care comunica continuu cu publicul prin vorbe, mimica si gestica.

Cand am auzit pentru prima data piesa „Priveste-ma”, m-am intrebat de ce Grimus nu canta in romana; au versuri puternice si emotionante…Sunt convinsa ca nu mi-ar starni fiori sa aud „Inchide ochii/ Si da-mi-i mie/Am sa-i inchid si eu/ Sa ti-i dau tie” in  graiul lui Shakespeare. Sau „Pornim amandoi, cu ochii-n pamant/ Pornim amandoi/ Spre maine…Nimeni nu se va atinge de noi” ( „Umbre”).

Cred ca Elton John ar fi fost mandru de coverul facut de Grimus pentru piesa „I’m still standing”, iar Selah Sue ar fi explodat de invidie la interpretarea lui Bogdan pe „This world”.

Iesirea din scena a fost o surpriza pentru mine. Dupa „Started”, au izbucnit aplauzele, iar formatia a fugit, pur si simplu, in culise, fara nicio vorba.  Dar au revenit la bis, ba chiar la doua bisuri.

„Am ceva foarte important sa va spun” a zis Bogdan, la a doua chemare in scena. Mesajul era o plecaciune in fata publicului frenetic. Si au cantat din nou „High” si „In your eyes”. Ne-a povestit ca, atunci cand a cantat prima oara „In your eyes” pe o scena, i-au dat lacrimile, in momentul in care a vazut doi indragostiti dansand imbratisati.

Le-a luat mult timp celor de la Grimus sa vina la Control.  Sper doar ca le-am starnit dorinta de a primi si alta data aplauzele noastre.