Home Blog Page 114

The ‘O’ ne incanta cu Soldier of Fortune (Deep Purple cover)

The ‘O’ folosește mai multe genuri muzicale și un personaj animat numit “Trippy” pentru a arăta lumea așa cum e, o lume care fără probleme ar fi plictisitoare iar fără ironie ar fi plată!

https://youtu.be/gQAfz5oLlY4

Theo este adeptul ideii că orice subiect este abordabil. Din această cauză, cantonarea pe un singur gen muzical sau trend nu este o soluție pentru The ‘O’.

 

The ‘O’ are câte ceva pentru toată lumea, de la piese a cappella, până la funk sau rock, de la piese despre iubire, până la satire.

 

Pentru a lega toate acestea, a luat naștere “Trippy”, un personaj animat care, deși un alter ego al lui Theo, se vrea a reprezenta orice ascultător, de orice vârstă și concepții.

 

“Încercăm, prin Trippy, să spunem câte o poveste pentru fiecare dintre noi. Așa cum majoritatea am trecut printr-o relație toxică, fiecare am simțit un pic de rebeliune, fiecare am iubit, am râs și am plâns, Trippy este acolo drept cobaiul nostru, să joace, să sufere și să cânte pentru noi.”

 

The ‘O’ te invită în lumea lui Trippy sau “Trippyverse”, să te conectezi la o lume pe care societatea din ziua de astăzi nu te lasă sa o vezi.

Linkuri: https://www.youtube.com/watch?v=Rb_9u39Xfhw
https://www.youtube.com/watch?v=9iPiM4Ri8PQ
https://www.youtube.com/watch?v=OFOGYHh5IO4
https://www.youtube.com/watch?v=W_W_2IFCKuc

Aeon Blank a lansat varianta acustică a melodiei „I Wish I Had A Gun”

Aeon Blank a lansat varianta acustică a melodiei „I Wish I Had A Gun”, a carei variantă originală a reprezentat primul single de pe albumul „Dystopia”, lansat anul trecut. Noul videoclip poate fi urmărit la linkul de mai jos:

 

https://youtu.be/s3Yw132M5aA

 

Despre această melodie, Emil Luca a declarat: „Am lansat săptămâna trecută o nouă versiune, acustică, a piesei I Wish I Had A Gun. Îi mulțumim din suflet Arinnei, pentru vocea ei minunată și le mulțumim din suflet tuturor prietenilor noștri care ne-au ajutat să construim videoclipul. Această nouă versiune e pe cât de amuzantă, pe atât de serioasă. Dincolo de umorul videoclipului, e despre momentele pe care suntem convinși că le-am trăit cu toții în aceste vremuri grele, în care nu de puține ori ne-am simțit singuri, neajutorați, departe de prieteni și familie. Doar că am ales să facem un pic haz de necaz, în toată nebunia asta. Sometimes you really wish you had a gun.

Vă mulțumim încă o dată tuturor. Aeon Blank is you!”

 

Melodia poate fi descarcată sau ascultată online aici:

https://AeonBlank.lnk.to/IWishIHadAGun-AcousticPR

 

 

Contact Aeon Blank:

aeonblank@yahoo.com

www.facebook.com/AeonBlank

https://AeonBlank.lnk.to/ThisIsAeonBlank

 

Contact U Rock / Universal Music Romania:

urock@umusic.ro

www.facebook.com/uRockmusicpage

www.facebook.com/umusicro

www.umusic.ro

Dirty Shirt a lansat piesa “Geamparalele”

Criza declanșată de epidemia Covid 19 a avut deja un impact major asupra a numeroase sectoare de activitate, și acesta se va prelungi pentru un termen nedefinit. Industria spectacolului este unul din cele mai afectate: întreaga activitate concertistică e suspendată. În acest context, din ce în ce mai mulți artiști caută să țină legătura cu fanii online, prin diferite metode, de la clasicele lansări de videoclipuri sau simple filmulețe și până la cel mai nou show realizat special de către formația Dirty Shirt, pentru această perioadă de carantină: ”#STAYATHOME with DIRTY SHIRT”.

Episodul 3 include cea mai nouă piesă, intitulată „Geamparalele”, o adaptare după un excelent dans tradițional din Dobrogea. Piesa a fost înregistrată special cu ocazia acestui show, în condiții de distanțare socială.

Dirty Shirt vă invită să faceți parte din următorele episoade:
„Așadar, dacă vrei să faci parte din această aventură nebună, filmează-te singur, singur sau cu prietenii / familia, făcând tot ce simți și te inspiră această melodie în acest timp de carantină: cântă, joacă, dansează, antrenează, curăță-ți camera, innebuneste … Doar fi liber si distreaza-te!”.

Aceste videoclipuri trebuie trimise, în format peisaj (orizontal), până cel târziu duminică 10.05.2020, prin orice link de transfer, la info@dirty-shirt.com . În mesaj nu uitați să specificați prenumele  sau numele de familie dacă vă filmați împreună cu familia.

”#STAYATHOME with DIRTY SHIRT” este un show online realizat de către Dirty Shirt, una dintre cele mai apreciate formații din România. Aceasta are o durată de aproximativ 20 minute și este difuzat în direct pe canalul facebook al formației, în fiecare vineri începând cu ora 20.00. Ulterior acest show poate fi urmărit pe canalul youtube, alături de videouri separate create special pentru fiecare episod.

În această perioadă puteți susține formația Dirty Shirt la următorul link Patreon, sau cumpărând albumele acestora de pe Bandcamp și de pe toate celelalte platforme digitale.

YOU Are The Champions – Queen + Adam Lambert au lansat o versiune a emblematicei melodii “We Are The Champions”

Încasările rezultate vor merge către Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19, al Organizației Mondiale a Sănătății pentru susținerea celor aflați in linia întâi. 

Urmărește videoclipul: https://youtu.be/7LcLqIHzNkY
Conectându-se virtual din Marea Britanie și Los Angeles, Brain May, Roger Taylor și Adam Lambert au înregistrat o nouă versiune a melodiei clasice Queen – We Are The Champions. General acceptat ca fiind unul dintre cele mai recognoscibile imnuri ale tuturor timpurilor, “We Are The Champions” este totodată și piesa pe care Queen + Adam Lambert au cântat-o pentru prima data împreună, pe scena finalei American Idol, în 2009.

Brian May și Roger Taylor au susținut de acasă, în timpul carantinei, diverse concerte live, iar ideea acestei noi versiuni cu May, Taylor și Lambert a încolțit când May a postat pe Instagram o invitație pentru o sesiune live dedicată acestei piese. Roger Taylor a fost primul care a răspuns provocării, iar lui i-a urmat Lambert, care în timpul interpretării de acasă a schimbat versurile piesei.

Reacțiile generate au fost copleșitoare, iar artiștii au fost asaltați de rugămintea de a face disponibilă noua versiune. Astfel, a apărut pe toate platformele de download si streaming ŢYou Are The Champions, care îl găzduiește și pe Neil Fairlough la bass, alături de May, Taylor și Lambert.

Incasările rezultate în urma noii versiuni vor vor merge către Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19 al Organizației Mondiale a Sănătății, pentru susținerea celor aflați in linia întâi, susținut de Fundația Națiunilor Unite. Fondul va fi direcționat către instruirea și echiparea personalului sanitar pentru prevenirea, depistarea și tratarea COVID-19 și va sustine, totodată, activitățile de cercetare și dezvoltare pentru crearea unor tratamente și a unui vaccin.

Fondul va ajuta ţările să îşi dezvolte capacitatea sanitară şi să atenueze impactul social al coronavirusului, în special efectele asupra femeilor, copiilor şi grupurilor sociale vulnerabile.

Întrucât pandemia de coronavirus i-a determinat pe Queen + Adam Lambert să își reprogrameze turneul european pentru 2021, speră că această nouă versiune a piesei “We Are The Champions” le va oferi fanilor o consolare.

Încă de la lansarea ei, în octombrie 1977, We Are The Champions, cu vocea lui Frieddie Mercury, a devenit un imn al victoriei în întreaga lume, în competițiile sportive, electorale și nu numai.
Despre această piesă, Freddie a declarat: ”Mi-am dorit să scriu o piesă pe care toată lumea să poată cânta și, în același timp, m-am gândit că ar fi foarte frumos să avem o piesă a învingătorilor, destinată tuturor.”

“Vom depăși această provocare împreună”, a declarat trupa. “În aceste timpuri dificile, gândurile și mulțumirile noastre se îndreaptă către eroii din sistemul medical, care duc, în fiecare zi pentru noi, această luptă. Ei sunt campionii! Voi sunteți campionii!”

“Îndură-Te Doamne de mine, pentru lacrimile mele” Mesajul artistei Rodica Vică și al ansamblului Musica Ricercata pentru Săptămâna Patimilor

În perioada dinaintea Sărbătorilor Pascale artista Rodica Vică și instrumentiști de pretutindeni ai orchestrei Musica Ricercata, s-au reunit on-line pentru a vă transmite, prin intermediul muzicii lui Bach, un mesaj de iubire, pace și solidaritate. Astfel, piesa Erbarme dich, mein Gott / Îndură-Te Doamne de mine, pentru lacrimile mele din oratoriul Patimile după Matei trasmite un mesaj dedicat tuturor celor care sunt în suferință și celor care luptă pentru noi. Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură sprijină inițiativele tinerilor muzicieni din întreaga lume și vă invită să vizualizați momentul muzical aici:

 

https://bit.ly/2VdhBqU

 

Această inițiativă face parte din “Better Together Global Orchestras Network”, proiect  mondial care scoate in evidență cele mai înalte valori care definesc umanitatea: iubirea, prietenia, creativitatea, solidaritatea și unitatea. Din acest proiect fac parte Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, Musica Ricercata, Orchestra de Tineret a Canadei, Orchestra de Tineret a Rusiei, Orchestra Națională de Tineret din Singapore, Orchestrele de Tineret Melbourne, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, Filarmonica din Macedonia de Nord, Corul de Copii al Orchestrei Radio din România și Corul Filarmonicii de Stat “Transilvania.  Better Together Global Orchestras Network s-a lansat în cursul lunii martie 2020 în perioada de auto-izolare când a reunit 140 de muzicieni din 30 de țări de pe 6 continente, pentru a înregistra “Oda bucuriei” de Ludwig van Beethoven.

 

Despre artiști:

Rodica Vică este solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România, cât și din străinătate. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene la numai 24 de ani, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în opere din repertoriul universal. Soprana este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzica barocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi. Site: www.rodicavica.com

 

Musica Ricercata s-a născut în anul 2017, când un grup de muzicieni din întreaga țară au aruncat o privire lungă asupra peisajului muzical din regiune și au decis să ofere o nouă abordare, nu numai în ceea ce privește repertoriul, ci și interpretarea muzicii. De la înființare, Gabriel Bebeșelea a asigurat conducerea artistică și tehnică a ansamblului, adunând cei mai valoroși instrumentiști și creând programe muzicale diverse și captivante, care se întind de la epoca barocă, la cea clasică, romantică și modernă. Site: www.musica-ricercata.com

MUZICIENI ROMÂNI LA ROMA Stagiunea muzicală virtuală a Accademia di Romania in Roma

În perioada 16 aprilie – 24 iunie 2020, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituției, proiectul Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma. Astfel, în cadrul acestei mini-stagiuni muzicale virtuale au acceptat invitația Accademia di Romania in Roma de a participa la acest proiect următorii muzicieni: violoniștii Remus Azoiței (România/Marea Britanie), Clara Cernat (România/Franța), Mălina Ciobanu (România/Germania), Gabriel Croitoru (România), Vlad Maistorovici (România), pianiștii Dana Ciocârlie (România/Franța), Mara Dobrescu (România/Franța), Thierry Huillet (Franța), Diana Ionescu (România), Horia Mihail (România), flautistul Matei Ioachimescu (România/Austria), violonceliștii Marin Cazacu (România) și Ștefan Cazacu (România), soprana Rodica Vica (România/Austria), pianista de jazz Ramona Horvath (România/Franța), acordeonistul Ghenadie Rotari (Republica Moldova/Italia) și Ansamblul Imago Mundi (România).

 

Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația Culturală „Isvor” din București, Asociația Culturală Româno-Italiană „Propatria” din Roma, Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Radio România Muzical și „Vibrate! Festival Brașov”. Stagiunea muzicală virtuală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma:  https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/

 

Pentru că a difuza cultura înseamnă a aduce actul cultural în fața publicului, a mijloci între artist și spectator și a crea premisele pentru comuniune, cu atât mai mult într-o perioadă în care contactul uman real este temporar limitat, Accademia di Romania in Roma a dorit să reunească într-o microstagiune muzicală, accesibilă tuturor, muzicieni români sau care îndrăgesc România. Prin intermediul unei rețele de socializare vom deschide publicului o fereastră către marea muzică clasică și contemporană și către interpreții ei, care ne-au oferit cu mare generozitate piese în înregistrări profesioniste sau în interpretări live care reușesc să comunice în aceeași măsură măiestria și căldura execuției artistice.

 

Program:

 

16 aprilie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): deschiderea mini-stagiunii muzicale

Clara Cernat (vioară, România/Franța) și Thierry Huillet (pian, Franța)

Piesă: Buenos Aires de Thierry Huillet

 

23 aprilie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României)

Matei Ioachimescu (flaut, România/Austria)

Piesă: “Capriccio” de Joachim Andersen

 

30 aprilie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): Ziua Internațională a Jazzului

Ramona Horvath (pian jazz, România/Franța)

Piesă: Anema e Core de Salve D’Esposito (aranjament jazz Ramona Horvath)

 

4 mai 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): 65 de ani de la dispariția lui George Enescu

Remus Azoiței (vioară, România/Marea Britanie)

Piesă: Lăutarul de George Enescu (înregistrare TVR Cultural)

 

9 mai 2020, ora 15:00(ora 16:00 ora României): Ziua Europei

Marin Cazacu & Ștefan Cazacu (violoncel, România)

Piesă: Sonata pentru 2 violoncele Jean Baptiste Barriere

În colaborare cu: Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București

 

14 mai 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României)

Mara Dobrescu (pian, România/Franța)

Piesă: Nocturne Op. 54 n° 4 de Edvard Grieg

 

18 mai 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): 285 de ani de la prima interpretare a ariei Agitata da due venti

(18 mai 1735, Teatrul San Samuele din Veneția)

Rodica Vica (soprană, România/Austria) & Venetia Antiqua Ensemble

Piesă: Agitata da due venti din opera Griselda de Antonio Vivaldi

În colaborare cu: Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

 

27 mai 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): 180 de la moartea lui Niccolò Paganini

Mălina Ciobanu (vioară, România/Germania)

Piesă: Capriciul 24 de Niccolò Paganini

 

4 iunie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): 111 ani de la nașterea lui Paul Constantinescu

Dana Ciocârlie (pian, România/Franța)

Piesă: Joc dobrogean de Paul Constantinescu

 

6 iunie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): 137 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu

Gabriel Croitoru (vioară, România) și Horia Mihail (pian, România)

Piesă: Balada de Ciprian Porumbescu (înregistrare video COOLsound 100)

 

11 iunie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României)

Ghenadie Rotaru (acordeon, Republica Moldova/Italia)

Piesă: Flight beyond the time de Petri Makkonen

În colaborare cu: Asociația Culturală Româno-Italiană PROPATRIA din Roma

 

21 iunie 2020, ora 16:00 (ora 17:00 ora României): Ziua Muzicii de la Roma 2020

Vlad Maistorovici (vioară, România) și Diana Ionescu (pian, România)

Concert transmis live de la Brașov, cu ocazia Zilei Muzicii de la Roma 2020, pe paginile de Facebook a: Accademia di Romania in Roma, Vibrate!Festival Brașov și Radio România Muzical

În colaborare cu: Vibrate! Festival Brașov, Radio România Muzical

 

24 iunie 2020, ora 15:00 (ora 16:00 ora României): Ziua Universală a Iei

Ansamblul Imago Mundi (ansamblu instrumente vechi, România)

Piesă: Doina Oltului (înregistrare Asociația Culturală „Izvor”)

În colaborare cu: Asociația Culturală „Izvor”din București

Informații despre artiștii invitați:

 

Remus AZOIȚEI: https://www.remusazoitei.com/new/

Marin CAZACU: https://www.orchestratineret.ro/about-us-director.html

Ștefan CAZACU: http://stefancazacu.com/biografie.html

Clara CERNAT:  http://www.pianoviolon.com/index.html

Mălina CIOBANU: https://turneu2018.coolsound.ro/artist/malina-ciobanu/

Dana CIOCÂRLIE: www.danaciocarlie.com

Gabriel CROITORU: http://www.gabrielcroitoru.com/

Mara DOBRESCU: http://maradobresco.com/

Ramona HORVATH: https://www.ramonahorvath.com/

Thierry HUILLET: https://musique21.com/

Matei IOACHIMESCU: https://www.mateiioachimescu.com/

Diana IONESCU: https://www.pianistdianaionescu.com/artist.php?view=bio

Vlad MAISTOROVICI: http://www.maistorovici.com/ sau http://www.vibratefestival.ro/

Horia MIHAIL: http://www.orchestreradio.ro/?page_id=13096

Ghenadie ROTARI: https://www.ghenadierotari.com/

Rodica VICĂ: www.rodicavica.com

Ansamblul IMAGO MUNDI: https://www.imagomundi.ro/en/home/

 

ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA

Tel. +39.06.3201594; e-mail. accadromania@accadromania.it

COSMIN LUPU (DAYS OF CONFUSION) te invita la primul festival online, SolidarLocal – mesaj video

Cosmin Lupu (voce/chitara) de la DAYS OF CONFUSION te invita la SolidarLocal, cel mai mare festival de muzica din sufrageria ta, ce vine în ajutorul cadrelor medicale.

Mesaj video:

Sub conceptul de „Cel mai mare festival de muzica din sufrageria ta”, in data de 1 mai, pe site-ul SolidarLocal.ro, se va lansa o serie de concerte sustinute de unii dintre cei mai renumiti artisti din portofoliile caselor de productie partenere.

Concertele, care vor fi înregistrate anterior acasa, în siguranta, vor dura între 10 și 20 de minute, vor fi consecutive si vor fi prezentate de DJ-i sau MCs de la mai multe posturi de radio romanesti.

Pentru a viziona concertele, utilizatorii trebuie sa faca o donatie de minimum 30 de lei (fara sa existe si o limita maxima) catre asociatia Daruieste Viata prin intermediul iaBilet.ro. In urma acestei donatii pe iaBilet.ro, vor primi un cod pe care il pot folosi pe SolidarLocal.ro pentru a urmari artistii implicati in campanie.

”Criza actuala ne-a afectat pe multi dintre noi, insa este important sa nu ne dam bătuti. Mi-am dorit sa contribui cumva la eforturile pe care le fac cadrele medicale și cei care lupta pentru ca ele să isi poata desfasura activitatea in cele mai bune conditii. Ideea unui festival a aparut oarecum natural, caci asta faceam si inainte de criza. Sper să fie o ocazie de a apropia oamenii prin muzica, chiar daca ramanem fiecare acasa si de a-i indemna la a face bine”,  a declarat Bogdan Doltu, co-fondator Mixtopia si Maidan Grup.

”#ReusimImpreuna este mesajul pe care Daruieste Viata desfasoara campania de strangere de fonduri pentru spitalul modular si echipamentele, plus aparatura medicala pentru a lupta cu COVID-19. Este ceea ce credem cu adevarat si, pe masură ce vedem mobilizarea celor din jurul nostru, cum este si acest exemplu, ne dam seama că impartasim aceasta idee cu multi altii carora le pasa. Solidaritatea si responsabilitatea sunt doua lucruri importante de care trebuie sa dam dovada in aceasta perioada”, – Carmen Uscatu, fondatoare Daruieste Viata.

Inca de la inceputul acestei crize, iaBilet s-a implicat in adunarea de fonduri pentru dotarea spitalelor, asa ca, pentru noi, campania SolidarLocal vine ca o continuare a eforturilor noastre si mereu ne bucuram cand oamenii de bine care vor sa faca bine se strang laolalta si isi unesc fortele”, a declarat Emil Ionescu, General Managing Partner iaBilet.ro.

Lista completa artistilor, precum si programul festivalului vor fi anunțate curand pe pagina de Facebook SolidarLocal si pe site.

SolidarLocal este o initiativa sustinuta de iaBilet.ro, vStage.ro, casele de productie Universal Music, Dark Side Entertainment, HaHaHa Production,Seven Arts, SOverground, Radio Guerrilla, Saatchi & Saatchi + The Geeks, Swanboy Music si 360 Revolution.

DESPRE DAYS OF CONFUSION

DAYS OF CONFUSION, trupa Universal Music Romania, este, in acest moment, cea mai cunoscuta formatie romaneasca de djent/modern progressive metal.
Baietii au obtinut pana in prezent premiul pentru BEST ROMANIAN METAL NEWCOMER 2012, (acordat de Metalhead), iar in 2014 au fost nominalizati la CEL MAI BUN HARD ROCK/HEAVY METAL (la OnAir Music Awards) și la BEST ROCK ARTIST (la premiile revistei Sunete).
In cei 8 ani de cand Days Of Confusion sunt o prezenta activa pe scena muzicala, au trecut prin schimbari de componenta care si-au pus amprenta intr-un mod pozitiv asupra formatiei, conturand maturitatea genului muzical pana in prezent.
Organizatorii de concerte aveau sa-i crediteze pe cei de la Days Of Confusion ca trupa in deschiderea multor concerte importante, precum ar fi legendarii QUEENSRYCHE, 20 octombrie 2013, sau cei de la KARNIVOOL, 20 iunie 2014, trupa australiana cu o aparitie foarte rara pentru scena metal din Romania sau, anul acesta, la Rock The City pentru THE CURE.
 
•              `Seeds` (EP, 2012)
•              `Yin & Out` (LP, 2017)

https://www.youtube.com/watch?v=U5TrZS089ow
https://www.youtube.com/watch?v=clnD7ArZKVc
https://www.youtube.com/watch?v=8c00ln2Hw5U
https://www.youtube.com/watch?v=FijEtxp5P0I
https://www.youtube.com/watch?v=PJeuA274wko
 
DAYS OF CONFUSION inseamna:

    Cosmin Lupu – voce/chitara
    Cezar Popescu – chitara/voce
    Andrei Zamfir – chitara bas
    Alex Halmagean – tobe
 
Mai multe informatii:
 https://www.facebook.com/DAYS.OF.CONFUSION.OFFICIAL.PAGE
https://www.youtube.com/user/DaysOfConfusionTV

DAYS OF CONFUSION canta la SolidarLocal, cel mai mare festival de muzica din sufrageria ta Evenimentul vine in ajutorul cadrelor medicale!

 DAYS OF CONFUSION, cea mai cunoscuta formatie romaneasca de djent / modern progressive metal, participa la SolidarLocal, cel mai mare festival de muzica din sufrageria ta, eveniment online de muzica, ce vine în ajutorul cadrelor medicale.

Sub conceptul de „Cel mai mare festival de muzica din sufrageria ta”, in data de 1 mai, pe site-ul SolidarLocal.ro, se va lansa o serie de concerte sustinute de unii dintre cei mai renumiti artisti din portofoliile caselor de productie partenere.

Concertele, care vor fi înregistrate anterior acasa, în siguranta, vor dura între 10 și 20 de minute, vor fi consecutive si vor fi prezentate de DJ-i sau MCs de la mai multe posturi de radio romanesti.

Pentru a viziona concertele, utilizatorii trebuie sa faca o donatie de minimum 30 de lei (fara sa existe si o limita maxima) catre asociatia Daruieste Viata prin intermediul iaBilet.ro. In urma acestei donatii pe iaBilet.ro, vor primi un cod pe care il pot folosi pe SolidarLocal.ro pentru a urmari artistii implicati in campanie.

”Criza actuala ne-a afectat pe multi dintre noi, insa este important sa nu ne dam bătuti. Mi-am dorit sa contribui cumva la eforturile pe care le fac cadrele medicale și cei care lupta pentru ca ele să isi poata desfasura activitatea in cele mai bune conditii. Ideea unui festival a aparut oarecum natural, caci asta faceam si inainte de criza. Sper să fie o ocazie de a apropia oamenii prin muzica, chiar daca ramanem fiecare acasa si de a-i indemna la a face bine”,  a declarat Bogdan Doltu, co-fondator Mixtopia si Maidan Grup.

”#ReusimImpreuna este mesajul pe care Daruieste Viata desfasoara campania de strangere de fonduri pentru spitalul modular si echipamentele, plus aparatura medicala pentru a lupta cu COVID-19. Este ceea ce credem cu adevarat si, pe masură ce vedem mobilizarea celor din jurul nostru, cum este si acest exemplu, ne dam seama că impartasim aceasta idee cu multi altii carora le pasa. Solidaritatea si responsabilitatea sunt doua lucruri importante de care trebuie sa dam dovada in aceasta perioada”, – Carmen Uscatu, fondatoare Daruieste Viata.

Inca de la inceputul acestei crize, iaBilet s-a implicat in adunarea de fonduri pentru dotarea spitalelor, asa ca, pentru noi, campania SolidarLocal vine ca o continuare a eforturilor noastre si mereu ne bucuram cand oamenii de bine care vor sa faca bine se strang laolalta si isi unesc fortele”, a declarat Emil Ionescu, General Managing Partner iaBilet.ro.

Lista completa artistilor, precum si programul festivalului vor fi anunțate curand pe pagina de Facebook SolidarLocal si pe site.

DESPRE DAYS OF CONFUSION

DAYS OF CONFUSION, trupa Universal Music Romania, este, in acest moment, cea mai cunoscuta formatie romaneasca de djent/modern progressive metal.
Baietii au obtinut pana in prezent premiul pentru BEST ROMANIAN METAL NEWCOMER 2012, (acordat de Metalhead), iar in 2014 au fost nominalizati la CEL MAI BUN HARD ROCK/HEAVY METAL (la OnAir Music Awards) și la BEST ROCK ARTIST (la premiile revistei Sunete).
In cei 8 ani de cand Days Of Confusion sunt o prezenta activa pe scena muzicala, au trecut prin schimbari de componenta care si-au pus amprenta intr-un mod pozitiv asupra formatiei, conturand maturitatea genului muzical pana in prezent.
Organizatorii de concerte aveau sa-i crediteze pe cei de la Days Of Confusion ca trupa in deschiderea multor concerte importante, precum ar fi legendarii QUEENSRYCHE, 20 octombrie 2013, sau cei de la KARNIVOOL, 20 iunie 2014, trupa australiana cu o aparitie foarte rara pentru scena metal din Romania sau, anul acesta, la Rock The City pentru THE CURE.

•              `Seeds` (EP, 2012)
•              `Yin & Out` (LP, 2017)

https://www.youtube.com/watch?v=clnD7ArZKVc

DAYS OF CONFUSION inseamna:

Cosmin Lupu – voce/chitara
Cezar Popescu – chitara/voce
Andrei Zamfir – chitara bas
Alex Halmagean – tobe

Mai multe informatii:
https://www.facebook.com/DAYS.OF.CONFUSION.OFFICIAL.PAGE
https://www.youtube.com/user/DaysOfConfusionTV

SolidarLocal Festival, Live, pe 1 mai pentru Daruieste Viata, powered by vStage si iaBilet.ro

Pe 1 mai, îți dăm întâlnire la SolidarLocal, cel mai mare festival din sufrageria ta! Te așteptăm chiar aici, pe SolidarLocal.ro, cu peste 40 de concerte susținute de trupe și artiști români, care cred, ca și noi, că împreună putem face bine!

Bucură-te de muzică bună și susține, în același timp, cadrele medicale din prima linie să continue să lupte. Nu trebuie să te trezești devreme ca să prinzi loc în față, nici să te temi că o să fim sold-out! Biletul de intrare este donația ta către asociația Dăruiește Viață, prin intermediul iaBilet.ro. După ce vei dona, vei primi un cod pe care să îl folosești pe 1 mai pentru a viziona concertele aici, pe site.

Platforma de streaming este oferita de vStage.ro

SolidarLocal este o inițiativă susținută de iaBilet.ro, casele de producție Universal Music, Dark Side Entertainment, HaHaHa Production,Seven Arts, SOverground, Radio Guerrilla, Saatchi & Saatchi + The Geeks, Swanboy Music și 360 Revolution.

Donatia nu include comisionul de procesare si streaming de 4%
Sub conceptul de Cel mai mare festival de muzică din sufrageria ta, pe 1 mai, pe site-ul SolidarLocal.ro, se va lansa o serie de concerte susținute de unii dintre cei mai renumiți artiști din portofoliile caselor de producție partenere. Printre artiștii confirmați se numără: Iris, The Sonic TasteThe Kryptonite SparksLiviu TeodorescuNicole CherryDora GaitanoviciJurjakValeria Stoica și Les Elephants Bizarres. Multe alte nume vor fi confirmate in curand

Concertele, care vor fi înregistrate anterior acasă, în siguranță, vor dura între 10 și 20 de minute, vor fi consecutive și vor fi prezentate de DJ-i sau MCs de la mai multe posturi de radio românești.

 

Pentru a vizionaona concertele, utilizatorii trebuie să facă o donație de minimum 30 de lei (fără să existe și o limită maximă) către asociația Dăruiește Viață prin intermediul iaBilet.ro. În urma acestei donații pe iaBilet.ro, vor primi un cod pe care îl pot folosi pe SolidarLocal.ro pentru a urmări artiștii implicați în campanie.

”Criza actuală ne-a afectat pe mulți dintre noi, însă este important să nu ne dăm bătuți. Mi-am dorit să contribui cumva la eforturile pe care le fac cadrele medicale și cei care luptă pentru ca ele să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Ideea unui festival a apărut oarecum natural, căci asta făceam și înainte de criză. Sper să fie o ocazie de a apropia oamenii prin muzică, chiar dacă rămânem fiecare acasă și de a-i îndemna la a face bine”,  a declarat Bogdan Doltu, co-fondator Mixtopia și Maidan Grup.

”#ReușimÎmpreună este mesajul pe care Dăruiește Viață desfășoară campania de strângere de fonduri pentru spitalul modular și echipamentele și aparatura medicală pentru a lupta cu COVID-19. Este ceea ce credem cu adevărat și, pe măsură ce vedem mobilizarea celor din jurul nostru, cum este și acest exemplu, ne dăm seama că împărtășim această idee cu mulți alții cărora le pasă. Solidaritatea și responsabilitatea sunt două lucruri importante de care trebuie să dăm dovadă în această perioadă.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață.

Încă de la începutul acestei crize, iaBilet s-a implicat în adunarea de fonduri pentru dotarea spitalelor, așa că, pentru noi, campania SolidarLocal vine ca o continuare a eforturilor noastre și mereu ne bucurăm când oamenii de bine care vor să facă bine se strâng laolaltă și își unesc forțele.”, a declarat Emil Ionescu, General Managing Partner iaBilet.ro.

Lista completă artiștilor, precum și programul festivalului vor fi anunțate curând pe pagina de Facebook SolidarLocal și pe site.

SolidarLocal este susținut de partenerii media: Radio Guerrilla, vStage.ro și iaBilet.ro și de partenerii de comunicare: Saatchi & Saatchi + The Geeks și 360 Revolution.

Trupa byron a lansat ”Azi”, un nou single de pe albumul ”Nouă”

Trupa byron a lansat ”Azi”, un nou single de pe albumul ”Nouă”. Videoclipul piesei este extras din sesiunea live, filmată de trupă la Cincșor, în județul Brașov, la începutul lunii martie.

Cântecul ”Azi” este al 5-lea single de pe albumul ”Nouă”, lansat de trupă anul trecut în noiembrie. Alături de celelalte single-luri lansate până acum, „Anima”, „Continuum” feat. Lucia, „Nouă” și „Consumatori de vise” – piesa ”Azi” conturează profilul unui album complex, cu o plajă foarte largă de stări muzicale. Un album despre noi, despre România, dedicat nouă.

Albumul Nouă este disponibil in format fizic si digital, pentru streaming si download:
https://byron.lnk.to/Noua

Videoclipul piesei este extras din byronnouălive, sesiunea live filmată de trupă la Cincșor la începutul lunii martie. În 2018, byron și-a mutat studioul de înregistrări la Transylvania Guesthouses, în Cincșor, jud. Brașov, pentru prima tabără de creație din istoria trupei. Acolo au luat naștere primele piese de pe ce avea să devină albumul “Nouă“. Doi ani mai târziu, după lansarea albumului și terminarea turneului de promovare, byron a revenit la Cincșor pentru a-l interpreta live, în întregime, într-o sesiune live cu totul specială. Concertul integral este disponibil pentru vizionare pe platforma Overground Showroom – o bibliotecă video on demand dedicată concertelor.