Duminica, 1 decembrie 2013, la Sala Palatului, membrii trupei Dire Straits, acompaniati de colegii lor mai tineri, au sustinut un concert memorabil.

Nici nu ma puteam gandi la un mod mai placut de a sarbatori ziua nationala decat printr-un spectacol de calitate.

Sala a fost aproape plina dar era si normal la o trupa de legenda.

Oameni care s-au petrecut tineretea in acorduri Dire Straits, tineri care au crescut cu muzica lor, ascultand discurile de vinil ale parintilor sau copii care aculta acum  impreuna cu familia muzica anilor 70-80 si vad ce inseamna adevarata calitate au venit sa asiste la audierea unei pagini de istorie.

Fix la ora anuntata cei de la The Straits au aparut pe scena in aplauzele si uralele celor prezenti.

Cu un intro de saxofon divin si clape, Chris White si Alan Clark ne-au pregatit pentru aparitia lui Terrence Reis care ne-a impresionat cu vocea lui deosebita si stilul care  se muleaza atat de bine pe repertoriul vechi Dire Straits.

Cu Private Investigations a inceput totul. In jocuri de lumini si umbre, in schimbari de genuri, instrumente si combinatii de voci ne-am teleportat inapoi in anii 70-80. Ma  uitam atenta in jur sa vad daca nu totul se transforma, daca publicul nu se metamorfozeaza si daca hainele moderne nu iau cumva locul blugilor evazati, camasilor si  pantofilor cu toc, daca nu cumva pelciunii sunt iar la moda.

Ma asteptam asa cum am vazut in vechi inregistrari, sa fie o lume extaziata si isterizata inca de la primele acorduri ale trupei.

Fizic totul a fost cuminte. Lumea a fredonat refrene celebre, a aplaudat frenetic dupa fiecare melodie, a fost cuprinsa de extaz la fiecare solo de chitara sau saxofon.

Am urmarit hipnotizati de sunetele care se revarsau din instrumentele lor, am vibrat, simtit si trait impresionati pana la lacrimi de felul in care au putut reinvia muzica de  altadata. Un pic acustic si swing, un pic rock, un pic foc din suflet si voci fluide care ne-au purtat pe valurile muzicii Dire Straits.

Daca ar fi fost dupa cei prezenti setlistul ar fi fost mult mai lung dar putem sa zicem ca pentru moment ne-am multumit si cu atat.
Am putut asculta cu drag piesele: Telegraph Road, Walk of Life, Sultans of Swing, Communiqué, Romeo and Juliet( dedicata tuturor celor din sala) , Your Latest Trick.  Am cantat cu totii pe acordurile binecunoscutei Brothers in Arms si i-am chemat inapoi pentru un bis care ne doream sa nu se mai sfarseasca: Money for Nothing,  Portobello Belle.

Placut a fost ca au tinut sa ne felicite pentru ziua nationala, sa ne multumeasca pentru primirea calduroasa de care au avut parte si binenteles pentru ca i-am invitat sa  petreaca cu noi aceasta zi mare.

Daca chitariile ne-au incantat, clapele ne-au energizat iar vocile si saxofonul ne-au sensibilizat, totul ne-a lasat fara grai. Daca la inceput am stat cuminti pe scaune,  sfarsitul acestui show fabulos ne-a gasit in picioare cantand si aplaudand frenetic, simtind fiecare vers, fiecare sunet care se revarsa catre noi de pe scena.

Se pare ca dupa 20 de ani de abesnta nu au fost uitati. Farmecul muzicii Dire Straits a dainuit peste generatii, a deschis drumuri, a creeat genuri.

Doua ore si totusi au trecut atat de repede. A fost un concert pe care nu aveai voie sa il ratezi, ceva ce trebuie vazut macar o data in viata.

Dire Straits a plecat in turneu sa cucereasca, din nou, fanii din intreaga lume, incepand cu Africa de Sud, Anglia, Elvetia, Islanda, mama Rusie, si in cele din urma, a poposit la Bucuresti, de 1 decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, sarbatorita traditional la parada de sub Arcul de Triumf, si printr-un concert electrizant, la Sala Palatului.

Dire Straits a fost infiintat in 1977 de Mark Knopfler (Prim solist si chitarist al trupei), in afara de acesta membrii trupei au fost, in ordine cronologica: David Knopflerm fratele fondatorului (chitara si suport vocal), John Illsley (chitara bas si support vocal), si Pick Withers (tobe si percutie).

Repertoriul formatiei rock, Dire Straits a fost influentat de o gama larga a stilurilor muzicale, dar cele mai importante au fost din jazz, folk, blues, si chiar muzica ritmica. La sfarsitul anilor `70 era in plina ascensiune stilul punk rock, un stil evitat de formatia britanica, care a pastrat rock-ul “original” (aparut la sfarsitul anilor `60) – fara elemente de punk.

In urmatorii ani, unii dintre membrii initiali au parasit trupa fiind inlocuiti de nume ca : Alan Clark, Hal Lindes, Terry Williams, Guy Fletcher, Jack Sonni si Chris White.

Membrii formatiei Dire Straits s-au despartit pentru prima oara in 1988, s-au reunit in alta formula incepand cu anul 1991, iar in 1995 s-au despartit definitiv, dupa ce Mark Knopfler (fondatorul trupei), si-a inceput cariera de artist solo.

Galerie foto  AICI:

La acest articol a contribuit si Cristi Mihaila

Duminica am avut parte de o petrecere de ziua natioanala a Romaniei intr-un stil rock-moldovenesc.
Hotarata sa vad tot ceea ce imi place in acea zi, m-am dat de trei ori peste cap ca in povestile romanesti si am reusit sa merg la doua concerte intr-o seara, in doua locatii diferite.

Dupa ce am acultat muzica de suflet a parintilor nostri si am fredonat hituri celebre cu cei de la The Straits, am fugit in Club Ageless sa ma delectez cu vocea inconfundabila a frumoasei Elena Cataraga ‘Lena’ si a ei trupa Infected Rain.

Imi pare rau ca nu i-am putut asculta din nou pe bucurestenii de la Kamen, am ajuns dupa ce ei si-au terminat reperezentatia, dar sunt sigura ca a avut un show deosebit cu acelasi sound proaspat cu care ne-au obisnuit, costumatie de anime acpocaliptic si energie maxima.
Pot doar sa ii transmit frumoasei bateriste Ella sa aiba grija ce isi doreste pentru anul urmator in materie de concerte,  deoarece vad ca nu numai i-se indeplineste dar se si multiplica dorinta.

Spuneam ca am ajuns cam la a doua melodie Infected Rain. Lume nu foarte multa dar iubitoare de muzica buna, oameni care stiu sa se distreze si sa aprecieze muzica de calitate.
Ma zbat si dau un pic din coate sa pot ajunge in fata scenei unde ”Lena” si baietii incantau audienta. Frumoasa si cu o voce ce cobmina ritmurile si tonalitatile intr-o asemenea maniera de te trec fiori pe sira spinarii, un spiridus care vrajeste prin atitudine, miscare scenica si nu in ultimul rand prin efectele tulburatoare care o dau comparatia dintre prezenta ei si vocea dur-armonica fascinanta.

Multa energie pe o scena mult prea mica pentru ce ar fi putut sa faca. Multa energie care s-a propagat si in sufletele celor prezenti care nu mai conteneau cu fredonatul, agitatul si cu stage diving.
O trupa tanara dar cu experienta, un sound proaspat si dur in acelas timp, un tot foarte bine inchegat care bucura auzul si simturile, care creeaza prin muzica lor o atmosfera vie, vibranta si aproape ireala.
Cei cinci membrii ai formatiei si-au unit preferintele muzicale, talentele si ideile intr-o trupa iubita de publicul roman, o trupa care fascineaza de fiecare data.

Printre tipete gururale feminine si sunete melodioase, riffuri pline de energie si ritmuri nebunesti, printre melodii vechi si cantece surpriza. intr-o atmosfera calda si prietenoasa cum vezi adesea la un concert rock de calitate unde organizatorul (caruia tin sa-i multumesc cu aceasta ocazie pentru o noua oportunitate de ai vedea la Bucuresti pe cei de la Infected Rain), am trait impreuna cu cei prezenti o seara mai mult decat minunata.

Setlist:What You Whisper, Dead Mannequin, No Idols, Routine, Me Against You, Perfectly Shining, At The Bottom Of The Bottle, Enslaved By A Dream, Stop Waiting, With Me, Dancing Alone, Voices, Judgemental Trap.

Ne-au infectat cu energia, forta si stilul lor rebel, ne-au transmis trairile si dorintele lor cele mai ascunse, ne-au aratat ca ceea ce fac este pasiune pura.
Nu cred ca mi-as fi dorit mai mult pentru a sarbatori 1 Decembrie. A fost muzica buna, au fost simtiri, au fost prieteni.

GALERIE FOTO  AICI: