Home Blog Page 7

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”, iar până la finalul lunii în somptuoasă sală a Teatrului Godot îşi vor găsi locul o varietate de producţii  independente. Publicul se va bucura de montări îndrăzneţe şi inedite ca „Double Fiesta”, comedii spumoase ca „Soţul soţiei mele” sau inconfundabilul one man show „Era ok şi la 60”, dar vor avea şi ocazia unei incursiui istorice, prilejuite de spectacolul „Costantin.”   

Program Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot – Calea Rahovei 147:

 

12 ianuarie avanpremieră „Testosteron” de ANDRZEJ SARAMONOWICZ, ora 19.00
Regia: Zakarias Zalan

KORNEL – Andrei Cojanu, STAVROS – George Remeş, JANIS – Bogdan Liscan, ROBAL – Vlad Logigan, TYTUS – Marcelu Veselu, TRETYN – Cristian Vittorio, FISTACH – Filip Popescu

Șapte bărbați la o nuntă eșuată! Mireasa a fugit de la altar! Mirele Kornell e la camera de gardă!
Socrul mare vrea să afle adevărul! Doar că, din cei șapte bărbați prezenți, Kornell nu este singurul care a fost înșelat… Iar, în loc ca lucrurile să se simplifice, povestea se complică tot mai mult! O comedie nebună cu bărbați macho și mai puțin macho, care își spun părerea despre femei. Nu știm dacă au dreptate, dar cu siguranță e foarte amuzant!
Nerecomandat minorilor sub 16 ani, cuplurilor fără umor şi ciorbelor reîncălzite!

 15 ianuarie “A douăsprezecea noapte”de William Shakespeare, ora 19.00
Direcție scenică: Valeria Sitaru și Vlad Logigan
Light design: Ruxandra Bobleagă
Un spectacol plin de viață, comedie și confuzie.

Distribuție: Orsino – Andrei Neagoe, Olivia – Lisa Calotă, Viola – Mia Ionescu, Maria – Yasmin Petroșanu, Sebastian – Mara Tătar, Malvolio – Andrei Cojanu, Sir Toby – Marcel Veselu, Sir Andrew – Bogdan Liscan, Feste – Filip Popescu, Antonio – Nicholas Bohor, Curio – Costin Stăncioi, Fabian – Cristian Vittorio, Căpitanul de navă – Georgiana – Ariadna Tițoiu, Preotul – Isadora Băltățeanu

16 ianuarie “Fat cats” – Jazz the Palace ora 20.00

Se anunță o seară relaxantă, plină de rafinament, unde muzica jazz va fi acompaniată de un vibe special și de prezența unor oameni frumoși, ieșiți să se bucure de o experiență de neuitat.

Pe scenă vor urca:
Sorin Nicolescu – maestru al trompetei, aducând accente vibrante și o energie molipsitoare.
Dan Mitrofan – un virtuoz al chitarei, gata să creeze armonii sofisticate și să surprindă prin improvizație.
Vlady Săteanu – la bass, oferind fundația ritmică perfectă și o profunzime captivantă fiecărei piese.
Sabin Tarabega – la tobe, cu un groove impecabil care dă viață fiecărui moment muzical.

17 ianuarie  –  “Vino Veritas,” ora 20.00 

Regizat de Daniel Popa, cu o distribuție de excepție și un text plin de umor, acest spectacol sincer și fără artificii dezvăluie adevărații monștri atunci când două cupluri beau împreună un ciudat vin albastru.

Cu: Mirela Zeța, Andreea Mateiu/Ana-Maria Pop, George Remeș, Marius Călugărița

 

18  ianuarie –  “Era ok și la 60!” ora 19.00

Răzvan Vasilescu explorează bucuriile și paradoxurile vieții, aducând umor și ironie în fiecare poveste. Actorul vorbește despre cum înaintarea în vârstă i-a schimbat perspectiva, oferind o lecție de viață plină de sinceritate. Spectacolul transformă râsul într-un adevărat elixir, reamintindu-ne că fiecare vârstă are farmecul ei.

19 ianuarie “Double Fiesta,” ora 20.00

Așa cum titlul deja divulgă, este vorba despre o petrecere. Ocazia este irelevantă, fiecare spectator fiind liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această “petrecere-oglindă”. Fascinantul spațiu al Palatului Bragadiru facilitează apropierea spectatorilor de petrecere, astfel încât ei nu vor rămâne la stadiul de voyeur care privește din întuneric, ci se vor putea conecta la energia celor 16 performeri.

 

 22 ianuarie “Soțul soției mele”, ora 20.00

Vă prezentam, in premiera in Romania, povestea unei BIGAME!! Adică, ce? Numai femeile sa sufere? Bărbatul este învingător întotdeauna? Uite ca nu!! Miro Gavran (autor), Anca Maria Colteanu (regizor) si actorii Ana Maria Carablais / Teodora Calagiu Garofil, Darius Daradici, Liviu Cheloiu,
aduc in fața spectatorilor, o comedie spumoasă cu multe rasturnari de situatie, cu impacari si despartiri, cu pacturi si impacturi, o poveste simplă, la prima vedere, cu o femeie si doi bărbați.


23 ianuarie “I.D.I.O.T,”  ora 20.00

Cu : Roxana Lupu si George Constantinescu
Regia – Mike Savuica
Scenografie – Cilem Turkoz
Muzică – Eugen Dan Drăgoi

I.D.I.O.T. este un thriller psihologic intens, un spectacol care te prinde și nu te lasă să respiri. Pe măsură ce Tony și doctorița Edel își înfruntă proprii demoni, tu, spectatorul, vei fi parte din acest joc psihologic.

Ce vei alege tu să faci?

Vino și trăiește o experiență unică!

Spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani

Conține efecte stroboscopice de scurtă durată – nerecomandat persoanelor cu sensibilitate sau epileptice.

29 ianuarie „Palace Escape” aka Opturi Supranaturale, ora 20.00

Un spectacol de Andrea Gavriliu

Spectacolul ce poartă semnătura artistei Andrea Gavriliu, care împreună cu Corina Boboc, Mihai Dobre și 19 artiști ai UNATC ne va purta prin captivantul univers al cabaretului, al umorului și a sensibilității artistice. Minunatul spațiu al Palatului Bragadiru a reprezentat sursa principală de inspirație pentru un astfel de spectacol, care se bazează pe muzică energică, mișcare spectaculoasă și jucăușă. „Palace Escape” este „pansamentul” ideal pentru orice individ, indiferent de vârstă, educație sau preferințe. Așadar, doamnelor și domnilor, vă invităm la palat pentru a vă lăsa seduși de un spectacol de cabaret în „opturi supranaturale”!

 

30 ianuarie “Constantin,” ora 20.00

Într-un ansamblu arhitectural de patrimoniu, istoria prinde viață printr-o poveste despre credință, iubire și sacrificiu. „Constantin” evocă ultimele luni din viața domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale, având la bază un text contemporan scris de Alexandru Popa.

Bilete pe Teatrul Godot.roTicketstore.roBiletlateatru.roIaBilet.ro şi alte site-uri specializate.

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat pentru prima oară live integral la festivalul We are the Underground din Quantic din 10-11 ianuarie. Albumul conține 9 melodii, printre care colaborări cu Alin Petruț (Gothic), Andy Ionescu (Taine) sau VandaRestye (Stonelight), precum si un bonus track.

 

Albumul poate fi ascultat pe toate platformele de streaming la acest link: https://LOST.lnk.to/Scars-of-Tomorrow.

 

Producția audio a fost realizată de cătreNikosPalivos / NikHaunting Studios / Grecia (Gothic, Sombria, Yagon, Obsidyen), Jaroslav Celujko / Jaro Sound (AzathothCircle, Disrated, Somali Yacht Club) și Alin Petruț (Gothic) iar grafica aparține artistului argentinian NicolásOliveros (A Feast For Kings, Solus, Koronus).

 

Tracklist album:

 

1       Scars

2       From Down Below (feat. Alin Petruț, Andy Ionescu)

3       Independent

4       The Afterlife

5       From Nothing to Everything (and Back)

6       No Soul

7       World War Cup

8       The Trial (feat. VandaRestye)

9       HeedtheCall (feat. Andy Ionescu, bonus track, de pe albumul “Back to Life – A Tribute to Goodbye to Gravity”)

 

Videoclipuri lansate anterior:

 

From Down Below (feat. Alin Petruț, Andy Ionescu):

https://www.youtube.com/watch?v=-Sa4FwsHLJ4

 

No Soul:

https://www.youtube.com/watch?v=SO2IafdOemQ

 

World War Cup:

https://www.youtube.com/watch?v=-95OF8As-Fs

 

Heed the Call (feat. Andy Ionescu, bonus track):

https://www.youtube.com/watch?v=0PuoYXsm91I

 

L.O.S.T.:

BB Hanneman (chitară, voce)

Vlad Bușcă (bass, voce)

Adrian Dumitrescu (chitară)

DragoșHălmagi (keyboard)

Alex „Gomez” Dăscăloiu (tobe)

 

Discografie L.O.S.T.:

„LastBreath” – EP, 2005

„Remains Of Pain” – 2010

„Live At Metalhead Meeting 2013” – live album, 2014

„Scars of Tomorrow” – 2025

 

 

Contact L.O.S.T.:

https://www.facebook.com/wearelost

https://www.instagram.com/we.are.l.o.s.t/

 

Contact U Rock / Universal Music Romania:

urock@umusic.ro

https://www.facebook.com/uRockmusicpage

https://www.facebook.com/universalmusicro/

https://umusic.ro/

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” prezintă recitalul „România în sărbătoare” pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” marchează Ziua Culturii Naţionale prin recitalul „România în sărbătoare,” programat pe 15 ianuarie de la ora 19:00, în Opereta Lounge. Biletele sunt deja disponibile pe Ticketstore.ro sau la casa de bilete a instituţiei din Bd. Octavian Goga nr 1. 

Recitalul „România în sărbătoare”, dedicat Zilei Culturii Naționale, aduce în prim-plan momente artistice de excepție, împletite cu autenticitatea muzicii românești. Soliștii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vor da viață unor arii inconfundabile, oferind publicului o seară de neuitat, în care tradiția și emoția se vor contopi armonios.

Managerul Radu Petrovici transmite: „Vă invităm să celebrăm împreună bogăția culturală a României, într-un recital ce surprinde esența identității noastre artistice.

Cu un cadru elegant și intim, Opereta Lounge devine scena pe care arta românească își spune povestea, pe 15 ianuarie de la ora 19.00. Un alt eveniment deja programat în ambientul eclectic din Opereta Lounge este „Operetele mele” – eveniment dedicat sopranei Liliana Pagu, ce va avea loc pe 9 ianuarie.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2024-2025 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro, şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la Sala Palatului, tenorul Ştefan von Korch începe noul an în lucrarea sa “semnătură,” celebra “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca.

Iubitorii de acorduri clasice din Cluj Napoca au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în ţară şi peste hotare, chiar în oraşul lor: solistul îi va bucura chiar cu această lucrare reprezentativă pentru identitatea sa vocală, pe 17 ianuarie la Auditorium Maximum din Cluj Napoca.  Concertul va avea loc de la ora 19.00, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi.

Cu o voce considerată de mulţi specialişti de referinţă pentru partitura deosebit de înaltă şi  provocatoare din Carmina Burana, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Festivalul Palermo Classica, cu o interpretare spectaculoasă, ce a fost apreciată deopotrivă de public şi presă. Apariţia din seara de deschidere a Festivalului Palermo Classica, derulată cu casa închisă, a fost apoi dublată de un nou concert în regiunea istorică Valea Templelor, din Sicilia.  

Despre lucrarea ce forțează limitele mijloacelor tehnice şi artistice ale  vocii masculine şi care i se potriveşte ca o mănuşă, Ştefan von Korch spune: Carmina Burana este foarte impresionantă din toate punctele de vedere. Este o lucrare solicitantă, dar cu satisfacţii mari, cu linii solistice şi corale superbe şi aranjamente orchestrale copleşitor de bogate. O experienţă sonoră de mare intensitate, pe care nimeni nu o uită.

Pentru iubitorii genului vocal-simfonic, Carmina Burana înseamnă bucuria de a audia cea mai cunoscută cantată din lume, îndelung aşteptată şi aclamată pretutindeni, adesea lucrare de deschidere sau închidere a stagiunilor filarmonicilor de pretutindeni. Iar pentru publicul din Cluj-Napoca concertul programat pe 17 ianuarie aduce şansa de a-l asculta pe tenorul Ştefan von Korch, actualmente unul din cei mai solicitaţi solişti în plan intern şi internaţional, pentru  linia de tenor din Carmina Burana, pe care în România a interpretat-o deja de peste 40 de ori.

În concertul din 17 ianuarie solistul îi are alături pe pe soprana Mihaela Ipate şi  baritonul Mihai Damian, împreună cu Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania”. Dirijorul corului va fi Cornel Groza, iar concertul se va derula sub bagheta maestrului David Crescenzi. Biletele se găsesc pe FilarmonicaTransilvania.ro

Actualmente programul tenorului Ştefan von Korch include:

Carmina Burana” – 17 ianuarie – Filarmonica de Stat Transilvania

Love Story” – 13 februarie  – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

 „Chanson D’Amour – 7 februarie –  Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Duelul Tenorilor – 7 martie  – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Vivo per lei – 12 martie – Sala Dalles

Armonii sacre – Pelerinaj muzical Pascal” – 9 aprilie  – Sala Dalles

Despre ** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)**

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul cu apariţii de marcă, pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în spectacolul “Invitaţie la Vals”  şi la Sala Palatului, ca invitat de gaşă în concertul Craciun Vienez Aniversar 20 de ani de. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului “Ion Dacian” din acest an,  revine în atenţia publicului pe 18 şi 19 ianuarie, de la ora 19.00. Dedicat captivantei evoluţii a musicalului, concertul propune o incursiune prin momente emblematice ale celor mai iubite creaţii ale acestui gen. De la „Cats”, „Romeo și Julieta,” sau „My Fair Lady,” până la „Fantoma de la Operă” şi „Mamma Mia,” publicul se va bucura de secvențe remarcabile din titluri celebre alături de soliştii, orchestra, corul şi baletul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian.”

Detalii despre acest spectacol concert oferă Radu Petrovici, Managerul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” şi autor al conceptului artistic: „O selecţie de titluri binecunoscute conturează programul unei seri inedite, în care modernul se îmbină armonios cu tradiția. “Musical Evolution” este o experiență culturală complexă, dedicată atât cunoscătorilor, cât și celor care descoperă pentru prima dată magia musicalului. Vă așteptăm să trăim împreună emoția fiecărui moment și să celebrăm diversitatea și bogăția acestui gen muzical extraordinar.

https://www.youtube.com/shorts/v04szwuZ-G0

Biletele pentru „Musical Evolution” sunt disponibile pe Ticketsore.ro şi la casa de bilete a Teatrului, din Bd. octavian Goga nr 1.

###

Programul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pentru luna ianuarie include şi următoarele spectacole:

OPERETELE MELE –  Recital dedicat sopranei Liliana Pagu – 9 ianuarie ora 19.00  – Opereta Lounge

În atmosfera intimă din cadrul Opereta Lounge, soliștii Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă oferă o seară de neuitat, dedicată celor mai îndrăgite arii de operetă. Acest eveniment extraordinar este o oportunitate de a savura frumusețea și eleganța acestui gen artistic, interpretat cu pasiune și măiestrie.

ROMÂNIA ÎN SĂRBĂTOARE – Recital dedicat Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie ora 19.00 – Opereta Lounge

Recitalul „România în sărbătoare”, dedicat Zilei Culturii Naționale, aduce în prim-plan momente artistice de excepție, împletite cu autenticitatea muzicii românești. Soliștii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vor da viață unor arii inconfundabile, oferind publicului o seară de neuitat, în care tradiția și emoția se vor contopi armonios.

LILIACUL – 25 ianuarie ora 18.00

https://youtu.be/5P-R2tlHSAI?feature=shared

“Liliacul” este o operetă captivantă compusă de Johann Strauss- fiul, cu libretul scris de Karl Haffner și Richard Genée. Premiera acestei operete a avut loc în Viena, pe 5 aprilie 1874 și a devenit rapid una dintre cele mai iubite și reprezentate creații din repertoriul genului.

Acțiunea se desfășoară în Viena, în secolul al XIX-lea și urmărește povestea lui Gabriel von Eisenstein, un bărbat amuzant și carismatic care se confruntă cu diferite peripeții în timpul unei serii de petreceri și confuzii. Gabriel trebuie să ispășească o scurtă pedeapsă în închisoare pentru o faptă minoră, însă, în loc să meargă direct la închisoare, el acceptă să petreacă ultima seară în libertate la o petrecere fastuoasă ce urma să aibă loc la reședința prințului Orlofsky chiar în noaptea dintre ani. În timpul petrecerii, Eisenstein se îndrăgostește de o misterioasă contesă maghiară, care este de fapt Rosalinda, soția lui, prezentă la petrecere din dorința de a-i testa fidelitatea.

Toate aceste confuzii și dezvăluiri hilare fac din “Liliacul” o comedie plină de suspans, umor, farmec și muzică încântătoare, care continuă să aducă bucurie publicului de peste un secol. Cu personaje complexe, subiecte amuzante și o muzică memorabilă, această operetă rămâne una dintre cele mai iubite creații ale lui Johann Strauss- fiul și o bijuterie a teatrului muzical vienez.

 VOIEVODUL ŢIGANILOR – 26 ianuarie ora 18.00

https://youtu.be/r1RgSfyR3aY?feature=shared

 „Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

 Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea curentă vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală vor fi celebrate în concertul “Love Story”, în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia. Împreună cu solistul, vor purta spectatorii pe aripile muzicii virtuoşii instrumentiști din Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formulă restrânsă de salon. Tenorul Ștefan von Korch a lansat şi o invitaţie video la concertul ce va pune în lumină toate nuanţele iubirii:

 

https://youtu.be/MIH31Y6J2-8?feature=shared

 

Potrivit tenorului Ştefan von Korch: « După cum indică şi numele, Love Story” va fi un parcurs muzical de un romatism aparte, destinat celor îndrăgostiţi, de persoana de lângă dar şi de muzică . Concertul va însuma fragmente muzicale celebre din opere şi operete, dar şi melodii foarte cunoscute interpretate în maniera caldă, ca într-o sală de bal, într-un melanj la fel de ameţitor ca o poveste de dragoste.»

 

Concertul “Love Story” pune în lumină tradiţia orchestrei de salon, respectând etalonul specific sălilor de bal din secolul XIX, prin măiestria interpretativă a Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, ce va fi prezentă pe scenă într-o formulă esenţializată, reprezentativă pentru standardul European de salon.

 

Atmosfera romantică va fi îmbogăţită de participarea invitaţilor surpriză, care vor da strălucire serii cu interpretări deosebite şi cu un repertoriu de sezon fermecător.

 

Bilete în Pre Sale sunt disponibile pe Ticketstore.ro, la casa de bilete a Teatrului Naţional Ion Dacian din Bulevardul Octavian Goga nr 1 şi la Sala Dalles.

 

Actualmente programul tenorului Ştefan von Korch include:

Carmina Burana” – 17 ianuarie – Filarmonica de Stat Transilvania

Love Story” – 13 februarie  – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

 „Chanson D’Amour – 7 februarie –  Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Duelul Tenorilor – 7 martie  – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Vivo per lei – 12 martie – Sala Dalles

Armonii sacre – Pelerinaj muzical Pascal” – 9 aprilie  – Sala Dalles

 

 

Despre **Ştefan von Korch (Tenor)**

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a încheiat anul cu aparriţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara, iar lunar eleboreză poveşti muzicale, în stagiunea de concerte Musical Extravaganza

În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air

 

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

 

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

 

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”:  „Vocea Umană”, o capodoperă a compozitorului Francis Poulenc, pe un libret semnat de Jean Cocteau, va avea premiera pe 6, 7 și 8 februarie, într-o formulă conceptuală elaborată de Managerul instituției, Radu Petrovici. Acesta detaliază: “am ales să începem anul cu «Vocea umană,» un titlu select care este mai mult decât un spectacol, este o experiență care rămâne în suflet! 

Biletele sunt deja în vânzare pe Tickeststore.ro şi la casa de bilete a instituției din Bd. Octavian Goga nr 1.

Spectacolul vine si cu un mesaj special despre deconectare și reconectare, iar data premierei 6 februarie, a fost aleasă în concordanță cu acest aspect și corespunde Zilei Mondiale Fără Telefon Mobil. Tot managerul Radu Petrovici punctează: „într-o lume în care telefonul mobil ne însoțește la fiecare pas, vă invităm să lăsăm tehnologia deoparte, măcar pentru o seară. “Vocea umană” spectacol-concert, o călătorie sonoră care ne reconectează cu ceea ce contează cu adevărat: arta, emoția și momentul trăit împreună.”

Această monoperă excepțională este o incursiune profundă în universul sufletului uman, dezvăluind fragilitatea, dorințele și disperarea unei femei care își confruntă propriile emoții în fața despărțirii.

 

Conținut:

De-a lungul operei, publicul este martorul unei game complexe de sentimente de la disperare și anxietate, până la momente de nostalgică speranță, intriga operei concentrându-se pe o singură femeie, cunoscută doar ca „Elle,” care își exprimă suferința emoțională în timpul unei convorbiri telefonice cu fostul ei iubit.

„Vocea Umană” aduce în prim-plan o interpretare muzicală intensă, susținută de vocea captivantă a protagonistei și de orchestra care învăluie povestea într-o atmosferă vibrantă și plină de tensiune. În acest format, emoția și muzica devin forțele care transmit povestea direct către sufletul publicului.

Rolul principal al „Ei”, o femeie prinsă într-un tumult emoțional dezvăluit printr-o conversație telefonică, este interpretat cu sensibilitate și forță de soprana Oana Maria Șerban, care aduce o profunzime unică acestui personaj simbolic.

„Vocea umană” este cel de-al treilea spectacol concert ce îmbogăţeşte repertoriul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” de la preluarea conducerii instituţiei de către actualul manager, Radu Petrovici, care şi-a propus ca, în mandatul său, teatrul să  devină cea mai importantă instituţie de divertisment muzical din România. Celelalte două proiecte, implementate în baza unor concept semnate tot de Radu Petrovici, sunt spectacolele concert de mare succes “Meşterul Manole – Operă Rock” şi “Musical Evolution” – o  fascinantă incursiune în istoria musicalului.

 

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2023-2024 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,

şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

 

Tarja Turunen – Dark Christmas Tour – Arenele Romane 23.12.2024

Ca si in 2023, Tarja Turunen, a venit sa ne incante  cu un concert special cu colinde de Craciun, cantate intr-o mainera proprie, cu o energie aparte.

Arenele romane cu cort incalzit si scaune desi unii dintre noi au preferat sa ramana in picioare si chiar sa se miste un pic. Tarja da o anumita stare si nu prea poti sta locului, chiar daca ne canta doar colinde. Concertul face parte din turneul Dark Christmas Tour 2024  si a durat mai bine de o ora și jumatate, timp in care artista, alaturi de trupa ei, ne-a purtat prin repertoriul anglo-american de colinde de Craciun, pop sau clasice.

Concertul de la București a cuprins piesele de pe cel mai nou album lansat de Tarja – “Dark Christmas”. Materialul a fost lansat în noiembrie 2023 și conține 12 colinde reinterpretate. Fiecare melodie a fost acompaniata de un cor de copii din care a făcut parte și fiica artistei, Naomi Cabuli Turunen.

 Tarja a imbiat simțurile și ne-a introdus in atmosfera sarbatorilor de iarna cu un spectactol deosebit atat in forma cat si in continut. Tarja a facut inca o data o demonstratie deosebita a versatilitatii vocale, pregatindu-ne sufletele pentru magia Craciunului. Instrumentistii care i-a avut alaturi au avut si ei parte de momente solo bine introduse ca un respiro intre colinde. Tarja a avut doua tinute de scena. Prima rochie rosie, asa cum se si poarta de Craciun iar cea de-a doua neagra si cu o pelerina stralucitoare. Ambele tinute foarte bine alese pentru spectacolul din aceasta seara minunata.

Cum se considera de mult o prietena a romanilor, Tarja a comunicat si in romana cu noi.’’ Buna seara Bucuresti. Ma bucur sa ne vedem, sa ma relaxez aici cu voi. Bine ati venit. Ma simt binecuvantata’’. Spune artista inainte de a incepe o melodie pentru speranta, ‘’Together’’

Piesa dupa piesa, am intrat in atmosfera sarbatorilor de iarna. Am catat si am baut un vin fiert, am cumparat ceva merch si am discutat cu prietenii veniti la concert. Colind dupa colind, am simtit cum ma relaxez si cum reusesc sa intru in ritmul si visarea  impuse de Tarja, o fenomenala voce a simphonic rock-ului nordic.

Dupa ce Jingle Bells s-a auzit la Arene, artista ne-a povestit ca atunci când lucra la primul album de Craciun a zis ca nu va canta niciodată piesa asta, dar iata ca  acum are chiar doua variante, cea  clasica și „Jingle Bell Rock”. A si dansat Tarja, asa cum numai ea stie sa o faca si seara a fost minunata.

Setlist:

  1. White Christmas
  2. Frosty the Snow Man
  3. We Three Kings
  4. Together
  5. Jingle Bells\
  6. What Child Is This?
  7. Last Christmas
  8. Amazing Grace
  9. Pie Jesu
  10. Dark Christmas
  11. Jingle Bell Rock
  12. Ave Maria
  13. Tichá noc

 

Tenorul Ştefan von Korch a adus eleganţa muzicii de operă în concertul Crăciun Vienez de la Sala Palatului

Un spectacol spumos a încununat „Crăciunului Vienez Aniversar” în Bucureşti,  iar tenorul Ștefan von Korch a oferit momente de încântare publicului prezent la cea de a 20 a ediție a tradiționalului concert anual. La prima sa prezență pe scena Sălii Palatului solistul a interpretat două secvenţe foarte îndrăgite ale repertoriului liric: în prima parte a concertului, după celebra arie „La donna e mobile” din Rigoletto spectatorii entuziasmaţi l-au  rechemat la rampă. Iar în a doua parte a concertului aria „Dein ist mein ganzes Herz” din Țara surâsului, interpretată cu multă subtilitate şi eleganţă a fost pe deplin savurată şi aplaudată de cei prezenţi.

https://youtu.be/7d4AzM5d4ps?feature=shared

Parte solistică a concertului a inclus şi o apariţie explozivă a sopranei Tina Munteanu cu aria „Heya in dem Bergen” din opereta Silvia.

Celebrul duet „Brindisi” din „Traviata,” interpretat de tenorul Ştefan von Korch şi soprana Tina Munteanu, a fost la fel de efervescent ca șampania din paharele din mâinile soliștilor și s-a bucurat de un bis răsunător. Cu greu se poate descrie entuziasmul cu care publicul a primit acest duet și bucuria cu care a ascultat apoi repere ale repertoriului vienez ca „Dunărea albastră” sau „Marșul Radetzky” ce a încheiat triumfal seara festivă.

Repertoriul de minunate valsuri și polci, Sisi Chamber Orchestra sosită special de la Viena pentru eveniment și cei doi soliști cu temperamente scenice diferite dar complementare au fost elementele ce au transformat a 20 a aniversare a Crăciunului vienez într o seară de neuitat. Întregul spectacol s-a derulat sub bagheta maestrului Robert Papocsi.

Concert Dark Tranquillity, Moonspell și Hiraes la Cluj-Napoca si la Bucuresti

Dark TranquillityMoonspell și Hiraes vor susține 2 concerte in Romania in 2025: primul va avea loc pe 23 aprilie 2025, in Form Space din Cluj-Napoca, iar al doilea va avea loc pe 24 aprilie 2025, in clubul Quantic din Bucuresti.


Informații despre eveniment

Programul evenimentului:
  • 19:00 – Open Doors
  • 19:30 – 20:00 – HIRAES
  • 20:15 – 21:20 – MOONSPELL
  • 21:45 – 23:10 – DARK TRANQUILLITY
Legendarul grup DARK TRANQUILLITY va sarbatori lansarea noului lor album, cu a doua parte a turneului European Endtime Signals, intr-un pachet cu adevarat legendar care va ajunge si in Romania, la Bucuresti in Quantic si la Cluj Napoca in /FORM Space!
Alaturi de formatia suedeza, invitati speciali vor fi MOONSPELL si HIRAES.
Biletele pentru acest doua show-uri cu adevarat istorice vor fi puse in vanzare pe data de 30 decembrie 2024, de la ora 11:00, exclusiv pe site-ul Rockstadt Extreme Fest.

Lansat pe 16 august, Endtime Signals s-a bucurat de o receptie extraordinara, fiind totodata cotat drept unul din cele mai bune albume de profil ale anului, insa bucurandu-se si de una din cele mai bune receptii din partea fanilor. Nu doar ca acesta marcheaza al treisprezecelea album din cariera suedezilor, insa este si al zecelea album lansat sub egida Century Media Records. Construind pe urma succesului lui Atoma (2016) care a urcat pe locul 2 in clasamentul suedez si Moment (2020), gratie caruia au bifat un trofeu suedez Grammy, Dark Tranquility continua sa redefineasca si sa ofere o experienta muzicala la cel mai inalt nivel.

Cat despre MOONSPELL, acest nume nu are nevoie de prezentare. Stabiliti in 1992, MOONSPELL a devenit unul din cele mai emblematice nume ale scenei europene de metal. Grupul portughez se afla intr-o campanie de celebrare a 30 de ani de activitate, de la lansarea EP-ului Under the Moonspell si pana la legendarul Wolfheart in 1995. Urmasul, Irreligious, a propulsat trupa pe intreg mapamondul, iar de atunci MOONSPELL n-au incetat in a oferi albume noi si diverse, pastrand vie intreaga comunitate de fani de pe toate cele cinci continente.
Atat DARK TRANQUILLITY cat si MOONSPELL sunt nu doar nume emblematice pentru scena metal europeana, insa si printre cele mai iubite trupe de profil in randul publicului roman, numarul impresionant de show-uri sustinute in tara noastra stand dovada in acest sens.
Un eveniment prezentat de Rockstadt Extreme Fest.