Home Blog Page 67

ALTERNOSFERA CONTINUĂ SERIA DE CONCERTE THEATROLL | CORBUL TROIAN

Seria de concerte Theatroll| Corbul Troian pe care formația ALTERNOSFERA din Republica Moldova le susține în cele mai frumoase săli de teatru, operă și filarmonică din țară, continuă în această perioadă în Cluj, Timișoara, Sibiu și Brașov.

 

 Proiectul Theatroll | Corbul Troian a fost lansat la finalul lunii septembrie prin două evenimente de anvergură la Opera Națională Română din București, iar câteva fragmente se pot urmări aici: https://youtu.be/fEbiRgdEgg0.În cadrul evenimentelor Theatroll sunt prezentate piese din discografia trupei, reinterpretate și cântate alături de orchestră.

 

 THEATROLL a pornit din dorința de a le oferi prietenilor noștri, fanii muzicii Alternosfera, o serie de concerte în care cele mai iubite piese ale noastre să fie reinterpretate și cântate pe scenă, alături de orchestră.

 

Pentru THEATROLL vom schimba scena de club și de festival cu o scenă de teatru, unde luminile, decorul și costumele ne vor ajuta să construim, alături de publicul nostru, un nou univers. Acela al CORBULUI TROIAN. Deși CORBUL TROIAN are aceeași mecanică precum omologul lui legendar, adică infiltrarea, corbul troian este, pentru THEATROLL, cu adevărat un cadou, nicidecum o capcană; CORBUL TROIAN este cadoul nostru pentru fanii Alternosfera; un eveniment pentru care am lucrat în timpul pandemiei, atunci când toate scenele, fie ele de muzică sau de teatru, au fost închise.

Alternosfera

 Următoarele evenimente Theatroll| Corbul Troian vor avea loc în Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Brașov, după cum urmează:

 

  • 31 octombrie 2022, ora 20:00 – Cluj-Napoca, Opera Națională Română
  • 2 noiembrie 2022, ora 20:00 – Timișoara, Opera Națională Română
  • 4 noiembrie 2022, ora 20:00 – Sibiu, Filarmonica de Stat, Sala Thalia
  • 7 noiembrie 2022, ora 20:00 – Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”

 

 Prestaţia artistică, show-urile mereu explozive, energia debordantă şi numărul extrem de mare de fani prezenţi la concerte au făcut ca Alternosfera să devină un etalon pentru zona de rock şi alternative de la noi din ţară. De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte în România şi Republica Moldova, lansând până în prezent 6 albume și un EP, printre cele mai cunoscute hituri numărându-se Orașul 511, Wamintirile, Ploile nu vin, Închisoarea albă, Două Eve, Mută, Haosoleum, Lucis, Epizodia, Flori de mai, Fântânile.

 

Biletele pentru evenimentele Theatroll| Corbul Troian se pot achiziționa exclusiv din rețeaua iabilet.ro: https://m.iabilet.ro/bilete-THEATROLL/

 

Un mic preview Theatroll| Corbul Troianse poate urmări pe contul de youtube al trupei: https://youtu.be/kl5z1dhW0xE

 

Producător: ARTmania

Parteneri media: Rock FM, HotNews.ro.

 

Alternosfera

www.alternosfera.com

www.youtube.com/alternosferaofficial

http://instagram.com/alternosfera

www.facebook.com/alternosfera

https://music.apple.com/us/artist/alternosfera/1020614844

 

Alternosfera a fost fondată în 1998. Pe parcursul anilor, formaţia şi-a schimbat componenţa, având în prezent doar 3 persoane din formula iniţială: Marcel, Marin şi Dumitru.

În primii ani formaţia îşi caută tematica şi stilul, experimentează cu diverse instrumente, acumulează experienţă si înregistrează primele demo-uri.

Primul album, “Oraşul 511” a fost lansat în mai 2005, iar denumirea albumului provine de la garajul nr.511, unde formaţia îşi avea sala de repetiţie. Albumul include piesa “Wamintirile”, single ce a „invadat” posturile de radio și televiziune din România.

Doi ani mai tarziu, Alternosfera lanseaza “Visători cu plumb în ochi sau ultima scrisoare pentru femeia nordică”. Prin acest album Alternosfera pune punct perioadei romantismului liric în creaţia sa, iar in toamna lui 2008 lansează EP-ul “Flori din groapa Marianelor”.

Albumul „Virgula”, lansat in 2012, reprezintă prima parte dintr-un triptic conceptual al formaţiei Alternosfera, numit ePIsodia, ce cuprinde 3 CD-uri: „Virgula”, „3” şi „14”.

Chintesenţa tripticului ePIsodia gravitează în jurul celei mai importante şi celebre constante matematice PI (π). Învăluită în trecut de misticism, constanta π, datorită relaţiei sale cu natura cercului, este inseparabilă de sferă şi univers. Conceptul ePIsodia este inseparabil de Alternosfera şi universul său: publicul.

Virgula reprezintă miezul tripticului ePIsodia, titlu pe care îl poartă al 3-lea album cu 14 piese. Virgula separă şi uneşte în acelaşi timp întregul de fracţionar, raţionalul de iraţional, realitatea de vis, sentimentele distincte şi episoadele discrete de şirul continuu al vieţii.

„Aruncă-mi”, „Două Eve”, „Mută”, sunt piese ce au fost difuzate în heavy rotation, iar albumul „Virgula” a primit numeroase aprecieri. Turneul de promovare în România al acestui album s-a încheiat printr-un concert-eveniment la București, în Turbohalle, unde Alternosfera a cântat în fața a peste 2 000 de fani, număr deosebit de mare de spectatori la acea vreme.

Al doilea album ce face parte din tripticul ePIsodia esteEpizodia”. Albumul a fost lansat în 2013, în Ziua Internațională Pi (π), respectiv luna 3, ziua 14 (14 martie). Turneul de lansare al albumului a cuprins concerte în 12 orașe din România, încheindu-se cu primul concert al trupei la Arenele Romane, la care au participat peste 3.000 de oameni, Alternosfera fiind prima trupă de rock alternative românească care a strâns un număr atât de mare de spectatori la un concert propriu.

În octombrie 2015, trupa lansează la Arenele Romane un nou album – “Haosoleum”, care închide astfel tripticul ePIsodia.  Din acest album fac parte single-urile “Haosoleum”, “Cad fulgi”, “Dialog K” etc.

“Arhitectul din Babel” este cel de-al șaselea album al trupei. A fost lansat în 2019 printr-un show de proporții la Arenele Romane și cuprinde piesele “Lucis”, “Fântânile”, “Amanet” etc.

Alternosfera înseamnă:

Marcel Bostan – voce, clape

Marin Nicoara – chitara

Sergiu Aladin – chitara

Dumitru Costin – bass

Nick Russu – tobe

LOUIS TOMLINSON, fostul membru One Direction, in concert la Bucuresti

Louis Tomlinson canta in premiera in Romania pe 17 septembrie 2023 la Arenele Romane din Bucuresti, in aer liber. Biletele se pun in vanzare pe 21 octombrie la ora 11:00 dar fanii iaBilet vor avea acces inca de pe 19 octombrie la un numar promotional de bilete daca instaleaza aplicatia iaBilet din AppStore sau GooglePlay. Artistul britanic, fost membru One Direction nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Louis William Tomlinson este un cantaret si compozitor englez care a ajuns faimos fiind membru al celebrei trupe One Direction.

Louis si-a inceput cariera initial ca actor in seriale TV inainte de a participa la o auditie pentru The X Factor in 2010. Dupa ce a fost eliminat ca interpret solo, acesta a fost format un grup cu alti patru concurenti, astfel nascandu-se trupa One Direction. Formatia a devenit una dintre cele mai bine vandute trupe din toate timpurile.

In 2016 trupa a luat o pauza si Tomlinson a lansat ca artist solo „Just Hold On”, in decembrie 2016. Piesa solo a atins apogeul pe locul doi in UK Singles Chart si a fost certificata cu discul de platina in Marea Britanie. In 2017, Louis a lansat „Back to You” in colaborare cu Bebe Rexha, piesa cu peste 400 de milioane de vizualizari pe Youtube. In acelasi an, Tomlinson a lansat si „Miss You” si a aparut pe lista lui Debrett din 2017 a celor mai influenti oameni din Marea Britanie.

Doi ani mai tarziu, Tomlinson a aparut in sezonul 15 din The X Factor ca judecator si mentor. In 2019, Tomlinson a lansat single-urile „Two of Us”, „Kill My Mind”, „We Made It”, „Don’t Let It Break Your Heart” si „Walls”. Albumul sau de debut solo, Walls, a fost lansat in ianuarie 2020 si s-a bucurat de un succes incredibil.

Acum aveti ocazia sa il vedeti live pe Louis Tomlinson in Romania, in 17 septembrie 2023 la Arenele Romane din Bucuresti.

Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro si in reteaua iaBilet la urmatoarele preturi:

– primele 200 de bilete din fiecare categorie: VIP 329 lei, Teren 269 lei, Acces General 209 lei
– presale: VIP 349 lei, Teren 289 lei, Acces General 229 lei
– la acces: VIP 380 lei, Teren 300 lei, Acces General 250 lei

Un eveniment BestMusic Live

 

Doro Pesch cântă la Bucureşti pe 25 octombrie în cadrul Rock United by Scarlet Aura

Legendara Doro Pesch ajunge la Bucureşti pe 25 octombrie pentru prima ediţie Rock United by Scarlet Aura işi invită publicul să i-se alăture printr-un mesaj video ce poate fi urmărit mai jos:

https://youtube.com/shorts/-9f4f6CuA3s

 

Cu carieră impresionantă, Doro Peschva aniverseaza anul viitor 40 de ani de activitate printr-un show grandiose în Germania.Dacă începuturile solistei se leagă de trupa Warlock, ultimele decenii au consacrat-o drept una dintre cele mai appreciate şi puternice voci feminine de pe scena metal. Cu o apariţie magnetică, voce inconfundabilă şi hituri precum “All We Are”, “Raise Your Fist In The Air”şi “Für Immer”, Doro este o prezenţă constantă pe scenele marilor festivaluri europene, iara acum ajunge în România pentru o apariţie exclusivistă în cadrul primei ediţii Rock United by Scarlet Aura care va avea loc pe 25 octombrie la Beraria H.

Celălalt învitat special al serii va fi Ralf Scheepers, solistul a cărui voce se identifică cu muzica Primal Fear, Gamma Ray şi, mai recent, Avantasia.

 

În compania celor doi invitaţi de marcă, Scarlet Aura va oferi un show de proporţii, cu piese proprii, coveruri foarte iubite, dar și melodii din repertoriul acestora, cântate în duet. Atmosfera va fi încălzită, în deschidere, de trupa Green Ties.

 

Pentru concertul Rock United by Scarlet Aura, cu Doro şi Ralf Scheepers invitaţi speciali, biletele se găsesc aici: https://www.yellowtickets.ro/bilete/rock-united-aura-doro-more.

 

Mâine începe Urban Blues Fest – Autumn Edition 2022

 Data: weekendul 14-16 octombrie 2022 / Ora: 18:00
Locatie: The Pub Univestitatii
Eveniment Facebook

👉 Vineri, 14 octombrie 2022 – Fusion day
Ora 18. Lansare carte: Între Phoenix și Le Corbusier – Costin Petrescu în dialog cu Nelu Stratone
Ora 19. Green Ties (Bucureşti)
Ora 20. The Groovy Bastards (Bucureşti)
0ra 21. Gianluca D’Alessio (Italia)
–––––
👉 Sâmbătă, 15 octombrie 2022 – Blues connection
Ora 18. Lansare album Nu mă cunoşti & Miniconcert Dan Chebac & Gianluca D’ Alessio Band
Ora 19. Soul Serenade special guest Hanno Hoefer (Râşnov & Bucureşti)
Ora 20. Black River Blues Band (Satu Mare)
0ra 21. Ride On Band (Bucureşti) (Lansare album Think – CD şi vinyl)
The Pub Music Marketplace: târg de vinyluri de la ora 12 la 19 pe terasele The Pub Universităţii
––––-
👉 Duminică, 16 octombrie 2022 – Guitar night
Ora 18. Prezentare chitare Criman – întrebări/exemplificări
Ora 19. Southerman Robbie (Bucureşti)
Ora 20. Baldovin Blues Band guest Adrian „Geagea” Mariaș & special guest Rareş Totu (Bucureşti)
0ra 21. Burning Blues Band (Timişoara)

👉 Urban Blues Fest Autumn Edition – 14, 15 şi 16 octombrie la The Pub
Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucuresti, se va desfăşura în excelenta locaţie The Pub Trocadero, de la Universitate, în zilele de 14, 15 şi 16 octombrie 2022 şi îi va aduce pe scena clubului din centrul capitalei, în postura de cap de afiş, pe Gianluca D’Alessio (Italia), Ride On Band (Bucureşti) şi Burning Blues Band (Timişoara). Acestora li se alătură mulţi alţi artişti de valoare, în trei seri cu tematică individuală: seara de vineri va fi fusion, sâmbăta va reveni bluesului, iar duminică scena va aparţine chitariştilor virtuoşi.

Radu Lupaşcu, Event Manager, detaliază: „Vor fi trei seri tematice ce aduc în prim plan plăsmuirea şi modernitatea bluesului peste veacuri. Bluesul este un diamant cu multe faţete, unele şlefuite, altele mai opace, dar cu siguranţă, pline de poveşti şi spirite libere, pătrunzătoare. Odată ce te prinde în mrejele sale bluesul îţi umple inima de bucurie şi te poartă pe cărări nebănuite ale frumosului dar şi ale artei sunetelor, ceea ce vor putea să descopere sau redescopere toţi cei care vor trece pragul festivalului.

Vineri 14 octombrie 2022, Fusion Day, este un amestec binevenit şi închegat de blues, rock, pop, funk, soul şi prog! Urban Blues Fest – Autumn Edition, oferă fanilor muzicii de calitate, primul invitat din afară ţării, Gianluca D’ Alessio, o captivantă sinteză a coagulărilor muzicale existente pe plan mondial. Quartetul chitaristului italian Gianluca D’ Alessio este headlinerul serii, dedicate muzicii de fuziune. În aceeaşi zi, două trupe româneşti, Green Ties şi The Groovy Bastards ne vor surprinde cu prospeţimea şi elasticitatea viziunilor lor.

Sâmbătă 15 octombrie 2022, Blues Connection este seara dedicată relaţiei directe dintre bluesul ancestral şi lumea modernă ce ne înconjoară. Programul este deschis de Soul Serenade ce îmbină stiluri şi estetici din tradiţia Statelor Unite, de la bluesul de la finele sec. XIX până la începuturile tradiţiei de jazz şi swing din anii ’30. În martie 2013, Soul Serenade a obţinut locul II la Festivalul European de Blues din Toulouse (European Blues Challenge), aceasta fiind şi prima participare a României la acest festival/concurs. Veţi cunoaşte o voce celestă, dublată de un zbor chitaristic radiant, ce te poartă cu spiritul în tumultul anilor ‘30. Pentru festivalul nostru, duoul Soul Serenade va avea un invitat special: Hanno Hoefer. Va urma cvintetul Black River Blues Band, ce soseşte tocmai din Satu Mare! Ei ne vor cuceri cu spontanitatea, improvizaţia şi spiritul cald de echipă. Headlinerul serii va fi energicul sextet hard blues rock Ride On Band care îşi va lansa al doilea album şi, în premieră, primul vinyl de blues românesc.

Duminică 16 octombrie Guitar Night – este ziua în care ne vom bucura de revenirea în capitală ai mult iubiţilor membri ai grupului Survolaj, Szabó Zsolt, Molnár Levente şi Ştefan Czifrak, transformaţi de ceva vreme în revigorantul Burning Blues Band, odată cu cooptarea carismaticului vocalist şi muzicuţist, Bogy Nagy. Headlinerul timişorean Burning Blues Band închide ediţia de toamnă a festivalului, ce vă promite pentru 2023, alte două întâlniri, în premieră, cu bluesmani de calibru din Europa şi Regatul Unit.

În deschiderea zilei de duminică, vă veţi bucura de alte două surprize pentru publicul bucureştean: Southerman Robbie – o autentică călătorie solo guitar în country folk blues şi Baldovin Blues Band special guest Rareş Totu (chitară) şi Adrian „Geagea” Mariaș (voce) – un dinamic quartet de blues rock cu doi invitaţi, plin de intervenţii chitaristice impetuoase.

În completarea regalului muzical de 3 zile, Urban Blues Fest este întregit de o serie de evenimente ce vor oferi publicului o experienţă de festival completă: clubul şi terasele The Pub Universităţii vor găzdui două expoziţii foto, un târg de vinyluri, dar şi 3 lansări de carte şi 2 lansări de discuri.

Pe toată durata festivalului, publicul este invitat să descopere lucrările integrate în cele două expoziţii ale fotografului Iulian Ignat:

·        Expoziţie foto cu tema: Fotografie de concert – ce va însuma lucrări realizate la evenimentele concertistice din capitală şi nu numai;

·        Expoziţie foto cu tema: Fotografie urbană – o oglindă vie a frumosului urât din graba trecătorului.

Cele două expoziţii vor fi prezentate publicului încă din prima zi de festival.

Prima lansare de carte din festival este susţinută Costin Petrescu în dialog cu Nelu Stratone, în prima zi de festival, de la ora 18. Este, de fapt, o relansare a cărţii Între Phoenix și Le Corbusier realizată la editura Corint.

Apoi, ziua de sâmbătă aduce o nouă surpriză: The Pub Music Marketplace, singurul eveniment dedicat împătimiţilor de vinyl, va avea loc pe terasă, pe 15 octombrie, între orele: 12 – 19. Aflat la a doua ediţie, târgul este destinat colecţionarilor adevăraţi, celor pasionaţi de acest costisitor hobby, vânătorilor de rarităţi produse în  România, dar şi marelui public, interesat de valoare şi perenitate, atât a suportului, cât şi a înregistrării. Vor fi prezenţi cu standuri: colecţionari, case de discuri româneşti şi magazine de discuri. Organizatorii evidenţiază: „The Pub Music Marketplace este singurul eveniment de profil la care şi schimbul de vinyluri este încurajat, aşa că dacă aveţi un disc pe care aţi vrea să îl oferiţi pentru a primi un alt material, nu îl uitaţi acasă.”

Agenda serii de sâmbătă, 15 octombrie 2022, este completată de următoarele evenimente:

1.      Lansare album şi concert: Dan Chebac & D’Alessio Band – ora 18;

2.      Lansare carte: Pelerinajul Electric de Iulian Ignat – ora 19:45;

3.      Lansare carte: Rockin’ by myself de Dumitru Ungureanu – ora 20:45;

4.      Lansare album Think şi concert: Ride on Band – ora 21;

Urban Blues Fest – Autumn Edition este un proiect marca artasunetelor.ro.
Organizator: Asociaţia Green Ties
Event manager: Radu Lupaşcu

Urban Blues Fest va include o expoziţie de chitare artizanale

Oferta culturală Urban Blues Fest Autumn Edition se îmbogăţeşte cu un moment dedicat chitarelor CRIMAN. Prezentarea acestor instrumente unicat manufacturate local va avea loc în ziua de 16 octombrie de la ora 18.00. Întregul program al serii de duminică va fi de altfel dedicat chitariştilor de înalt nivel.

Prezentarea va fi susţinută de Cristian Sandu(scenic-Electroputere), „părintele” chitarelor Criman. Acesta va face cunoscută povestea atelierului său artizanal fondat în 2009 şiva expune în premieră absolută câteva dintre chitarele sale, pe care cei prezenţi le vor putea admira, dar şi testa. La demonstraţie şi exemplificări vor participa: chitarista Roxana Stroe, chitarsitul Vladimir Pocorschi, alături de basistul Cătălin Răsvan şi toboşarul Nicu Georoiu.

Cristian Sandu se adresează artiştilor împătimiţi de sunetul coardelor cu următorul mesaj: „Ca muzician, nu ţi-ar plăcea să cânţi pe un instrument bun făcut în ţara ta şi care, la aceeaşi calitate, să coste mai puţin decât un instrument de serie făcut de roboţi? Şi unic, pe deasupra, pentru că ai opţiunea de a-l personaliza cum doreşte muşchii tăi.”

Întregul portofoliu CRIMAN poate fi vizualizat aici: https://www.criman.ro/ro/art-show-guitars

Duminică 16 octombrie Guitar Night – este ziua în care ne vom bucura de revenirea în capitală ai mult iubiţilor membri ai grupului Survolaj, Szabó Zsolt, Molnár Levente şi Ştefan Czifrak, transformaţi de ceva vreme în revigorantul Burning Blues Band, odată cu cooptarea carismaticului vocalist şi muzicuţist, Bogy Nagy. Headlinerul timişorean Burning Blues Band închide ediţia de toamnă a festivalului, ce vă promite pentru 2023, alte două întâlniri, în premieră, cu bluesmani de calibru din Europa şi Regatul Unit.

În deschiderea zilei de duminică, vă veţi bucura de alte două surprize pentru publicul bucureştean: Southerman Robbie – o autentică călătorie solo guitar în country folk blues şi Baldovin Blues Band special guest Rareş Totu (chitară) şi Adrian “Geagea” Mariaș (voce) – un dinamic quartet de blues rock cu doi invitaţi, plin de intervenţii chitaristice impetuoase.

 

Mai jos găsiţi programul pe zile pentru Urban Blues Fest- Autumn Edition 2022

Vineri, 14 octombrie 2022 – Fusion day
Ora 18. Lansare carte: Între Phoenix și Le Corbusier – Costin Petrescu în dialog cu Nelu Stratone
Ora 19. Green Ties (Bucureşti)
Ora 20. The Groovy Bastards (Bucureşti)
0ra 21. Gianluca D’Alessio (Italia)
–––––
Sâmbătă, 15 octombrie 2022 – Blues connection
Ora 18. Lansare album Nu mă cunoşti & Miniconcert Dan Chebac & Gianluca D’ Alessio Band
Ora 19. Soul Serenade special guest Hanno Hoefer (Râşnov & Bucureşti)
Ora 20. Black River Blues Band (Satu Mare)
0ra 21. Ride On Band (Bucureşti) (Lansare album Think – CD şi vinyl)
The Pub Music Marketplace: târg de vinyluri de la ora 12 la 19 pe terasele The Pub Universităţii
––––-
Duminică, 16 octombrie 2022 – Guitar night
Ora 18. Prezentare chitare Criman – întrebări/exemplificări
Ora 19. Southerman Robbie (Bucureşti)
Ora 20. Baldovin Blues Band guest Adrian „Geagea” Mariaș & special guest Rareş Totu (Bucureşti)
0ra 21. Burning Blues Band (Timişoara)

Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua ambilet.ro și din locație, acum fiind disponibile şi bilete de o zi.

Urban Blues Fest – Autumn Edition este un proiect marca artasunetelor.ro.

Organizator: Asociaţia Green Ties

Event manager: Radu Lupaşcu

 

 

IL DIVO & Orchestra la Sala Palatului

Celebrul grup IL DIVO va concerta pe 3 noiembrie la Sala Palatului din Bucuresti. Dupa tragica veste legata de disparitia lui Carlos Marin, IL DIVO au decis sa continue turneul si sa-l dedice memoriei fostului lor coleg, ca un tribut sub denumirea “For Once In My Life Tour”. Cei trei tenori vor canta alaturi de o orchestra la Bucuresti, asa ca se anunta o seara cu totul si cu totul deosebita.

Turneul IL DIVO, ‘For One In My Life Tour’ va deveni un turenu tribut in amintirea lui Carlos Marin, care ne-a parasit atat de devreme. Grupul multinational format din David Miller din Statele Unite, Sebastien Izambard din Franta si Urs Buhler din Elvetia au decis sa continute turneul care va fi un tribut adus lui Marin. Acesta va fi un Greatest Hits Tour, iar celor trei li se va alatura si baritonul Steven LaBrie. In concerte vor fi interpretate cele mai cunoscute hituri IL DIVO, turneul beneficiind si de o productie scenica aparate.

“Carlos a fost o combinatie rara de voce si talent. Pasiunea, felul lui ludic de a fi, simtul umorului, toate te binedispuneau. A fost iubit de milioane de fani din intreaga lume si am fost norocosi ca am cantat alaturi de el atat de multi ani. Ne lipseste asa de mult iar in onoarea sa vom pune bazele Fundatiei Carlos Marin si ne vom gandi la el in viitoarele concerte. Sa ne aducem aminte de sufletul sau frumos, talentul sau imens si sa se odihneasca in pace” au declarat Miller, Izambard si Buhle

Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro la urmtoarele preturi

– primele 200 din fiecare categorie: Cat A – 399 lei, Cat B – 369 lei, Cat C – 289 lei, Cat D 209 lei
– presale si la acces: Cat A – 429 lei, Cat B – 399 lei, Cat C – 319 lei, Cat D 239

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de emitere bilete de 10 lei.

La minim 4 bilete cumparate aveti discount 10%. La minim 6 bilete cumparate aveti discount 20%

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM

Tarja la Bucuresti si Cluj-Napoca: Program si reguli de acces

Celebra solista TARJA Turunen va canta pe 18 octombrie 2022 la Arenele Romane din Bucuresti. Concertul va avea loc indoor in cort incalzit. In deschidere vor urca pe scena Abalas si Serpentine. Pe 19 octombrie Tarja canta si la Cluj-Napoca in /FORM Space iar showul este sold out. 

Tarja Turunen este una dintre vocile scenei metal care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se numara printre cele mai cunoscute soprane ale lumii, statut pe care la castigat atat dupa activitatea cu Nightwish cat si datorita carierei sale solo.

Dupa aproape un deceniu alaturi de Nightiwsh, carismatica artista a pornit un proiect solo care s-a bucurat de un succes la nivel international. A urcat pe scenele celor mai mari festivaluri din lume iar in cei 15 ani de cariera solo a lansat 5 albume de studio, cel mai recent, ‘In the Raw’ fiind oferit fanilor in 2019.

In cadrul materialelor lansate a colaborat cu artisti importanti ai scenei metal precum Bjorn Strid de la Soilwork, Cristina Scabbia de la Lacuna Coil, Tommy Karevik de la Kamelot, Alissa White-Gluz de la Arch Enemy, Joe Satriani sau Mike Terrana.

1. PROGRAM

OPEN DOORS   19:00

Abakas               19:30-20:00

Serpentine          20:30-21:00

TARJA                 21:30-…

 

2. REGULI DE ACCES

ATENTIE: FUMATUL in cortul incalzit al Arenelor Romane ESTE INTERZIS !!! Se fumeaza doar in locurile special amenajate !!!

Portile Arenelor Romane se deschid la ora 19:00 iar concertele incep la ora 19:30. Dupa deschiderea portilor, puteti sosi la orice ora doriti pentru a va vedea trupele favorite.

Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi controlati in bagaje de catre agentii de securitate.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, obiecte periculoase;

– arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii

– substante interzise cf. legii 143 / 2000

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

 

 

3. CATEGORII DE BILETE SI BRATARI

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

– Posesorii de bilete la categoria Golden Circle, vor primi bratari care le va permite accesul in zona in care au bielete. Bratarile trebuie pastrate la mana, exact asa cum au fost puse, pe toata durata concertului. Bratarile nu sunt transmisibile si nu trebuie deteriorate pe intreaga perioada a evenimentului. Posesorii de bilete la categoria Acces General nu vor primi bratara la acces.

-Categoria ‘Golden Circle’ – Fara loc, in fata scenei.  Vor primi bratari care le va permite accesul in zona in care si-au cumparat bilet precum si in zona Acces General.

– Categoria ‘Acces General’ fara loc, in spatele categoriei Golden Circle. Nu vor primi bratara si nu vor avea acces la categoria Golden Circle.

 

4. BILETE

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Muzica si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele se vor gasi si la intrare.

– Presale – 169 lei Acces General si 199 lei Golden Circle

– La Acces – 200 lei Acces General si 230 de lei Golden Circle

 

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Un eveniment BestMusic Live & METALHEAD powered by ROCK FM

Warhymn lanseaza “Cult of Primordials”

Infiintat in 2019 de catre Shavy, Warhymn inregistreaza si lanseaza
in colaborare cu Narcoleptica Productions debutul “Gnosis” ce beneficiaza
o primire calduroasa de catre ascultatori si presa de specialitate, asa
ca la final de 2020 noi muzicieni se alatura iar proiectul devine o trupa
completa.
In august 2021 are loc primul live de debut urmat de o serie numeroasa
de concerte atat in Bucuresti cat si in tara. In iarna lui 2022 Warhymn
incepe sa lucreze si sa inregistreze concomitent continuarea lui Gnosis,
un EP de 5 track-uri intitulat “Cult of Primordials” ce urmeaza
a fi lansat in colaborare cu label-ul Loud Rage Music. 25 de minute de
Occult Black Metal atmosferic, bogat in compozitie, armonie, atmosfera mistica
si simbolism, avand ca si muzician invitat pe Monica Barta din Kratos.

Warhymn despre “Cult of Primordials” :

“Cult of Primordials” este urmatorul nostru material de studio si primul
cu o noua productie/compozitie pe care am reusit sa o construim
impreuna ca trupa. Este un produs conceput sa completeze primul disc Warhymn,
“Gnosis”, si sa il lege de un al doilea viitor “Full Length”.
Poate fi considerat un material scurt, dar complet in concept,
mesaj si atmosfera, de sine statator.
Toate piesele unite ofera insasi originile primelor civilizatii umane,
definite prin cunoastere, decadere, crima, ascensiune
si intr-un final liber arbitru.

Singurul târg de vinyl-uri din Bucureşti va avea loc pe 15 octombrie în cadrul Urban Blues Fest

Urban Blues Fest Autumn Edition vă invită la singurul târg de vinyl-uri al acestei toamne, în a doua zi de festival, sâmbătă 15 octombrie. The Pub Music Marketplace va avea loc pe terasa The Pub între orele: 12 – 19.

Aflat la a doua ediţie, târgul este destinat colecţionarilor adevăraţi, celor pasionaţi de acest costisitor hobby, vânătorilor de rarităţi produse în  România, dar şi marelui public, interesat de valoare şi perenitate, atât a suportului, cât şi a înregistrării. Vor fi prezenţi cu standuri: colecţionari, case de discuri româneşti şi magazine de discuri. Organizatorii evidenţiază: „The Pub Music Marketplace este singurul eveniment de profil la care şi schimbul de vinyluri este încurajat, aşa că dacă aveţi un disc pe care aţi vrea să îl oferiţi pentru a primi un alt material, nu îl uitaţi acasă!”

Cifrele de vânzări vinyluri au crescut vertiginos în ultimii ani. Noi sau second hand, tinerii sunt atraşi de această conservă muzicală care oferă plăcerea audiţiei unui album întreg şi nu doar a unui cântec ales la întâmplare sau propus în promovare. Desigur, poate fi un hit acesta, însă de foarte multe ori descoperi compoziţii elaborioase parcurgând tot albumul, faţă cu faţă. De asemeni, ai plăcerea lecturării versurilor şi a descoperirii artiştilor care au realizat albumul în cauză. Nu în ultimul rând, poţi aprecia arta fotografică şi designul graficianului, de multe ori aceste coperţi de vinyluri pot fi chiar opere de artă.

„În cazul vinylului este vorba de căldura emanată de o înregistrare reuşită analog, de nostalgia coperţii, de bogaţia informaţiilor eternizate pe inner sleeve şi de mirosul unui produs viu pe care-l preţuieşti cu fiecare aşezare a plăcii pe platanul pickupului. Suntem convinşi că The Pub Music Marketplace va fi cel mai plăcut loc de întâlnire al poveştilor muzicii bune cu consumatorii ei, audiofili sau erudiţi colecţionari fiind totodată locul ideal de documentare pentru colecţionarii care sunt la început de drum,” a concluzionat Radu Lupaşcu, Event manager.

Condiţii de participare şi înscrieri la Croco Mihai Manea: Tel. 0744 891 424 mail: crocodilulmihai@yahoo.com.

Curator: Coconoiu Bogdan tel.: 0722.856.102 mail: office_automobilia@yahoo.com

Urban Blues Fest- Autumn Edition va avea loc între 14 şi 16 octombrie 2022 la The Pub, după următorul program:

Vineri, 14 octombrie 2022 – Fusion day
Ora 18. Lansare carte: Între Phoenix și Le Corbusier – Costin Petrescu în dialog cu Nelu Stratone
Ora 19. Green Ties (Bucureşti)
Ora 20. The Groovy Bastards (Bucureşti)
0ra 21. Gianluca D’Alessio (Italia)
–––––
Sâmbătă, 15 octombrie 2022 – Blues connection
Ora 18. Lansare album Nu mă cunoşti & Miniconcert Dan Chebac & Gianluca D’ Alessio Band
Ora 19. Soul Serenade special guest Hanno Hoefer (Râşnov & Bucureşti)
Ora 20. Black River Blues Band (Satu Mare)
0ra 21. Ride On Band (Bucureşti) (Lansare album Think – CD şi vinyl)
The Pub Music Marketplace: târg de vinyluri de la ora 12 la 19 pe terasele The Pub Universităţii
––––-
Duminică, 16 octombrie 2022 – Guitar night
Ora 18. Prezentare chitare Criman – întrebări/exemplificări
Ora 19. Southerman Robbie (Bucureşti)
Ora 20. Baldovin Blues Band guest Adrian „Geagea” Mariaș & special guest Rareş Totu (Bucureşti)
0ra 21. Burning Blues Band (Timişoara)

Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua ambilet.ro și din locație, acum fiind disponibile şi bilete de o zi.

Urban Blues Fest – Autumn Edition este un proiect marca artasunetelor.ro.

Organizator: Asociaţia Green Ties

Event manager: Radu Lupaşcu

Lordi la Bucuresti si Cluj-Napoca: Program si reguli de acces

Trupa finlandeza de metal, Lordi, canta pe 10 octombrie la Club Quantic din Bucuresti. Invitati speciali sunt Amalgama. Pe 11 octombrie ambele trupe vor canta si la /FORM Space din Cluj-Napoca, programul si regulile fiind aceleasi.

Lordi ajung pentru prima oara in Romanai anul acesta! Cu o activitatea de 30 de ani, formatia a cunoscut faima internationala dupa ce a castigat editia din 2006 a Eurovision cu piesa Hard Rock Hallelujah fapt ce le-a deschis orizonturile, trupa urcand pe scenele celor mai importante festivaluri din lume.

Chiar daca au una dintre cele mai infricasatoare prezente scenice datorita machiajului de tip horror, stilul abordat este un heavy metal clasic cu influente de hard rock si power metal pe alocuri.

Pe cele 11 albume lansate pana acum, Lordi a colaborat cu nume sonore ale scenei rock si metal internationale, printre care Michael Monroe, Tony Kakko, Mark Slaughter, Udo Dirkschneider, Jay Jay French sau Dee Snider

Formatia promite un show total cu ocazia primei aparitii pe o scena din Romania!

PROGRAM

OPEN DOORS     18:00

Amalgama            19:15

LORDI                  20:30

 

REGULI DE ACCES SI INFORMATII UTILE

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii

– substante interzise cf. legii 143 / 2000

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

 

BILETE

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale 1 – 109 lei

– presale 2 – 119 lei

– la intrare – 140 lei

La toate biletele vandaute in presale se adauga comisionul de procesare de 10 lei.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM