Home Blog Page 390

Artistul italian AMEDEO MINGHI și GABRIEL COTABIȚĂ pregătesc un concert de zile mari, pe 4 aprilie 2017, la Sala Palatului

AMEDEO MINGHI, cantautorul italian de mare succes, a cărui personalitate puternică, modelată simultan de acea sensibilitate aparte, întâlnită în compoziţiile romantice și în maniera interpretativă caldă,  va da glas ideilor muzicale adunate de-a lungul celor  50 de ani de activitate artistică, în primul său concert pe scena Sălii Palatului din București, ce va avea loc pe 4 aprilie 2017, începând cu ora 19:30.

În deschiderea spectacolului de la București, GABRIEL COTABIȚĂ va încânta audiența cu piesele sale celebre „Noapte albastră”, ”Raiul e pe pământ”, ”Domnișoara nu pleca” sau „Dacă n-ai iubi”, dar și cu melodii din repertoriul său acutal. Cei doi artiști vor fi acompaniați de instrumentiștii orchestrei ANDREI TUDOR BAND, ce garantează cu atmosfera unei seri de excepție!

Onorat de invitația organizatorilor, Gabriel Cotabiță a transmis următorul mesaj:

” Dragi prieteni,

Mă bucur să vă pot anunța ceva de-a dreptul măgulitor. Am fost invitat să cânt în deschiderea concertului unui mare artist italian, Amedeo Minghi. Poate numele nu prea vă e cunoscut dar, la o simplă căutare pe YouTube, veți descoperi un repertoriu impresionant, pe care, cu siguranță îl veți recunoaște. Mă bucur că prietenul meu Joey de Alvare, m-a invitat să fiu opening act, pentru acest mare cantautor. Vă aștept, la început de aprilie,  la această întâlnire cu un mare artist”.

Concertul artistului Amedeo Minghi de la București face parte din turneul internațional de promovare al materialului discografic, intitulat ”La Busola E Il Cuore”, lansat în luna octombrie 2016, sub egida Sony Music. Ediția de colecție a proiectului, lansat în urma cu cateva luni, conține trei discuri concepute cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate artistică.

Cunoscut românilor în special pentru interpretarea deosebită a melodiei “Ricordi Del Cuore”, coloana sonoră a telenovelei de succes “Edera”, Amedeo Minghi va adăuga în playlist-ul concertului de la Sala Palatului, atât melodiile sale de succes care au intrat în istoria muzicii ușoare italiene, cât și piesele cântate de-a lungul timpului la edițiile festivalului cantecului italian ”Sanremo”. Cu siguranță, toți melomanii nostalgici vor fredona refrenele melodiilor legendare ”Cantare e D’amore”,  ”Nené”, ”Notte bella magnifica”, ”Vattene Amore”, ”Vita mia”, s.m.a., în concertul de la București.

Amedeo Minghi și-a început cariera de muzician, cântăreț și compozitor la începutul anilor ’60 , iar pe parcursul celor cinci decade a atins culmile gloriei cu melodii excepționale adunate într-un portofoliu ce cuprinde peste 30 de albume, 20 de hit-uri, 5 DVD-uri și coloane sonore  pentru 9 filme de ficțiune, 2 drame, dar si distincții notabile, cum ar fi ”Ordinul de Merit al Republicii Italiene”, sau trofee și premii muzicale recunoscute la nivel mondial.

Toate acestea au contribuit la un parcurs artistic fulminant, însă Amedeo Minghi și-a dobândit popularitatea prin naturalețe, simplitate și sinceritate, afișate la fiecare apariție pe scenă, în prezența spectatorilor. A devenit foarte iubit și a intrat în inimile oamenilor datorită talentului desăvârșit de a compune texte valoroase, de a le interpreta în stil magnific, dar și pentru felul său de a cânta despre iubire, sentiment unic ce creează punți de legatură între oameni, creează conexiuni și prietenii de o viață.

Biletele pentru concertul Amedeo Minghi se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman , IQ BOX – Telekom, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara) și la casa de bilete a Sălii Palatului. Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează:  Cat.3 – 80 lei, Cat.2 – 120 lei, Cat.1 – 160 lei,  VIP – 200 lei și Golden VIP – 250 lei.

Teatru: “De ce eu”, 19 decembrie, ora 20:00, Clubul Țăranului

Un one-woman show cu Ana Maria Cucută 
Regia Selma Dragoș
Muzica Ioana Ernea/Andrei Mihai
Coordonator Cătălin Mareș

Adaptare după romanul-poem “De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaya Veteranyi.
Textul spune povestea tragică dar adevărată a unei familii de români circari plecați din România în perioada comunismului.

Povestea este spusă cu naivitatea unui copil, toate greutățile prin care sunt nevoiți membrii familiei să treacă, aducându-i pe aceștia în pragul nebuniei.

Fetița ajunge să vadă lipsa unei case stabile, lipsa mâncării, mizeria și sacrificiul pe care îl fac toți din lumea circului. Ea ajunge să facă o asocieri tulburătoare -frica de a nu-și pierde mama/bucuria de a mânca după spectacol supă de gaină împreună.

În spectacolul “De ce eu” este spusă povestea unei fete singure, care se simte rătăcită într-o lume a adulților. Cum vede ea moartea și cum imaginația îi este ajutor în momentele traumatizante din viată.

De ce eu” este un one-woman show care a stat în cuptor 3 ani ca să iasa acum, gata pregătit pentru a fi savurat de public.

Multumiri tuturor celor care au susținut acest proiect: Ioana Petre, Mareș Cătălin, Selma Dragoș, Ioana Ernea, Andrei Hernest, Adriana Butoi, Cristina Adam, Cristi Enache.

Durata 50 de minute
Prețul biletului : 30 de lei, biletele se pot achiziționa la intrare în seara evenimentului

SPECTACOLUL NU ESTE RECOMANDAT PERSOANELOR SUB 16 ANI !

Event Facebook: https://www.facebook.com/events/1944062435821485/

Paper Magik (București) reprezintă România la Atena în 2017

CÂȘTIGĂTORII Finalei GBOB România 2016
Finala națională GBOB România, sâmbătă 10 decembrie 2016, Kruhnen Musik Halle, Brașov.
Locul 1. Campioana GBOB România 2016 este:
Paper Magik (București) – va reprezenta România la finala mondiala GBOB de la Atena din octombrie 2017. Totodată, a câștigat Premiul GuerriLive oferit de Radio Guerrilla
și Premiul ArtMania Festival, fiind invitată în programul festivalului de la Sibiu în 2017
Locul 2. Vicecampioana GBOB România 2016 este:
Riot Monk (Baia-Mare), care va reprezenta România la finala mondială GBOB 2017 în cazul în care Paper Magik e obligată să se retragă din motive obiective, de forță majoră
Totodată, a câștigat Premiul Măgura Wave Festival 2017
și Premiul OLi! Management… și poziția de Cap de afiș în festivalul Eurock Christmas 2016 organizat în 23 decembrie la Jazz & Blues Club din Târgu Mureș
B.E.A.R. (Simeria) a câștigat
Premiul Universal Music Romania: un contract de distribuție digitală a albumului de debut
și Premiul La Dâmburi 2017, fiind invitată în program la festivalul din Satu Mare (în primul weekend din septembrie)
The Wax Road (Ungheni, MD) a câștigat Premiul Electric Castle 2017, fiind invitată în programul festivalului din 12-17 iulie la Bonțida
Blue Night Shadow (București) – a câștigat Premiul The Intermission – o ședință foto profesională de la revista online
Recursive Delusion (București) – a câștigat Premiul Anglo-Saxon Booking – un contract de impresariat cu Graham Robinson
și un voucher de reducere de la magazinul Uman
A.L.L. Friends Band (Timișoara)
a câștigat Premiul de Promovare al postului altRadio
și un voucher de reducere de la magazinul Uman
B.P.C (Iasi) – a câștigat Premiul Aby Stage Bar, un recital de club la Râmnicu Vâlcea în 2017
Adamo Caduco (Suceava), Black Ice (Râmnicu Vâlcea), Camera 107 (Satu Mare/Chișinău), Funk’e Fetish (Cluj-Napoca/Brăila), Hybrid Symphony (Sighetu Marmației),  Late November (Timișoara), Sonic Distilery (Cluj-Napoca), Warhanger (București)
a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.
Camera 107 a fost singura trupă care nu a participat la decernarea premiilor
DE ULTIMĂ ORĂ. H!T Music Channel a acordat premii surpriză la două formații din competiție, pe lângă premiul promis Campioanei GBOB România 2016: Paper Magik va avea un videoclip difuzat în programul de zi al canalului național de muzică, în 2017 …
Alte două formații ale căror piese ORIGINALE vor fi promovate la H!T Music Channel începând de la începutul anului 2017 sunt:
Vicecampioana GBOB România 2016, Riot Monk (din Baia Mare)
și The Wax Road (din Ungheni/MD)
Paper Magik (București) va reprezenta România la GBOB World Final din Atena (Grecia) în 2017.
CITIȚI Editorialul INTEGRAL CZB:
GBOB România este o comunitate artistică, muzicală, care a adunat 16 formații din toate regiunile țării precum și oameni activi din industria muzicală pe plan național, în 10 decembrie 2016 – la Kruhnen Musik Halle, Brașov, pentru un spectacol-festival de club.
Găsiți mai multe informații pe pagina de Facebook: GBOB România
În 2021, când Capitala Culturală Europeană va fi în România, Casa Tineretului Timișoara va găzdui Finala Mondială GBOB (GBOB World Final).
2. MULȚUMIM echipei de organizare la Finala
Spectacolul a fost difuzat integral în direct online cu ajutorul celor de la AltRadio (Timișoara).
Din echipa de organizare GBOB România 2016 au făcut parte:
Richard Constantinidi (Asociația Sunetul Muzicii)
– director național GBOB România, Cluj
Mihai Răzvan Mugescu (Asociația Mentor Rock)
– director adjunct GBOB România, Rm. Vâlcea
Vlad-Andrei Onescu (pianist, Hteththemeth), Brașov
– director PR pentru Finala GBOB România 2016
Bianca Florea
– colaborator GBOB România 2016, Sibiu
Costin Neamțu
– inginer sunet GBOB România, Rm. Vâlcea
Claudiu Moisescu
– director imagine GBOB România, Cluj
Vladimir Gheorghiu
– fotograf GBOB România, Galați-București
Lucian Csibi
– designer GBOB România, Cluj
Călin Ilea
– fotograf, Cluj
Graham Robinson (Anglo-Saxon Booking Agency)
– Stage Crew, directorul distileriei GBOB România, Londra-Reghin
Vlad Bălan (Asociația Samstudia Satu Mare)
– Stage Crew
Costea Codruț (baterist, Hteththemeth)
– coordonatorul ședinței bateriștilor la Finala GBOB România 2016
Aurel Cotarcă (AltRadio), Timișoara
– prezentatorul Finalei GBOB România 2016
Gazdele de la Kruhnen Musik Halle care au asigurat succesul acestui eveniment sunt:
Dan Zaharia
– director Rockstadt/Kruhnen Musik Halle
Ștefan Zaharescu
– administrator, booking Rockstadt/Kruhnen Musik Halle
Horațiu Bodocan
– sunetist Rockstadt/Kruhnen Musik Halle
Formația invitată în recital care a făcut furori în țară în 2016,
Campioana GBOB România 2015, care a reprezentat România la Finala GBOB 2016 și Wacken Metal Battle 2016,
Vicecampioana mondială GBOB 2016 este:
Hteththemeth
OBSERVATORII aflați în seara finalei la Kruhnen Musik Halle din Brașov au fost (în ordine alfabetică):
Vlad Bălan
– organizator al festivalului La Dâmburi (Satu Mare)
Olimp Boroș, CEO Oli! Management
– organizator Eurock Christmas la Târgu Mureș
Mădălina Gabor
– director International Radio Deutschland, Sibiu
Adrian Gheorghiu
– event manager la Artmania Festival
Mihai Răzvan Mugescu
– director Aby Stage Bar, Râmnicu Vâlcea
Graham Robinson
– director Anglo-Saxon Booking Agency (Londra)
Cătălin Strinu
– director la Măgura Wave Festival (Simeria)
Mulțumim Pensiunii Lao din Brașov (pe Str. Dobrogea 15)
pentru cazarea cu reducere asigurată celor din Juriu și Observatorilor sosiți din afara localității la Finală
Mulțumim lui Bitză și la Zile și Nopți Brașov
pentru masa asigurată Juriului și Observatorilor la
Restaurantul Gaura Dulce din Brașov (Piața Sfatului 14)
Următorul eveniment GBOB România va avea loc în aprilie 2017, la Casa Tineretului din Timișoara. Pentru mai multe noutăți, accesați pagina de Facebook a concursului GBOB România.
Ce este GBOB România 2016?
Ce este GBOB România?
REGULAMENTUL 2016
FII VOLUNTAR
  • NOUL SITE GBOB United.com

Concertul de Crăciun vibrate!festival – Superstrings Orchestra

vibrate!festival, cel mai tânăr festival de muzică clasică al Brașovului, care se desfășoară în fiecare vară, în luna iunie, organizează pentru a doua oară un concert de Crăciun dedicat partenerilor și prietenilor festivalului.

Cei trei fondatori ai festivalului, Vlad Maistorovici, Diana Ionescu și Mădălin Iacob, au plecat de la crezul că muzica clasică este accesibilă oricui și se poate cânta în multe alte spații decât cele obișnuite.

Astfel în cele două ediții ale festivalului, muzica clasică a răsunat la Brașov în biserici, muzee, cafenele, ceainării, licee, centre culturale, pub-uri, adică acolo unde se află publicul. Acest crez rămâne la fel de important și în alt proiectul al echipei vibrate!festival: concertul de Crăciun.

Astfel după ce iarna trecută concertul a avut loc la Muzeul Național Cotroceni din București, anul acesta concertul de Crăciun va avea loc în două spații moderne, reprezentative pentru oraș: la Biblioteca Naționala a României din București și Aula Universității Transilvania din Brașov.

vibrate !festival a invitat la ambele ediții ale sale tinere staruri ale scenei internațioanale din Marea Britanie, Ucraina, Germania, Rusia, Spania, Italia, Olanda, Elveția, prezența invitaților străini fiind majoritară. Spre deosebire de festival, ansamblul cameral vibrate!festival Superstrings Orchestra a fost fondat de violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, directorul vibrate!festival, pentru a aduce împreună cei mai buni instrumentiști români si străini într-o orchestră internațională bazată pe Români.

Având între membrii săi artiști care au evoluat la vibrate!festival și împărtășind aceeași viziune artistică, valorile ansamblului vibrate!festival Superstrings Orchestra sunt excelența, tradiția, inovația și diversitatea în muzica clasică.

 

ARTIȘTI:

Diana Ionescu, pian

Vlad Maistorovici, leader

Karolina Weltrowska (Germania), Răsvan Dumitru, , Roxana Curtgeafar, Andrei Stanciu, vioară

Meghan Cassidy (Marea Britanie), Traian Boală, , Emma Rotomeza, violă

Matthijs Broersma (Olanda), Andreea Țimiraș, violoncel

Florentina Ciornei, contrabas

 

 

 

Program:

Luigi BOCCHERINI Musica Notturna delle strade di Madrid

Felix MENDELSSOHN Concert pentru pian și orchestră de coarde

– pauză –

Arvo PÄRT Summa

Vlad MAISTOROVICI Concert Transilvan

Benjamin BRITTEN Simple Simphony

 

BUCUREȘTI – 20 DECEMBRIE 2016, ORA 19.00 – BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Asociația Culturală Paul Constantinescu,

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Biblioteca Națională a României, Kaufland România,

Agenția Metropolitană Brașov

 

Parteneri: Universitatea Româno-Americană București, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, Aurel Vîrlan Photography, Kitarodia

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

 

BRAȘOV – 21 DECEMBRIE 2016, ORA 19.00 – AULA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA

Organizatori: Asociația Culturală Paul Constantinescu, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură,

Kaufland România, Agenția Metropolitană Brașov

 

Parteneri: Universitatea Transilvania Brașov, Universitatea Româno-Americană București,

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Kitarodia

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

 

Parteneri media: Zile și Nopți, BizBrașov, Foreward Brașov, Semne Bune, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Radio Classic, Blitz Tv, Revista Tango – Marea Dragoste, The Art of Living, Ziarul Metropolis, Senso Tv, Tonica, Liternet.ro, B365, Ceașca de Cultură, Calendar Evenimente, Agenția de Carte, ArtOut, ArtLine, PR Wave, 4Arte.ro, Orașul Meu, În Oraș, Bucharest Cultural Events, Bună Dimineața București, Catchy, Autentici.ro, Gazeta de Știri, Online Gallery, Jurnal de București, societatesicultura.ro, Business Woman, RoEvents, Enciclopedia Muzicală, Societatea Muzicală, România Pozitivă, Bună Ziua Iași, IQads, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, BookHub și Umblat.ro

 

 

Artiști

Vlad Maistorovici

Leader, vioară, România

“Vlad Mastorovici este un violonist complet. Interpretările sale prezintă siguranţă tehnică, dublată de disponibilitatea de a împinge barierele până ce ies scântei” (Musicweb International despre debutul Wigmore Hall), iar compozițiile sale ”au de o notă aparte” (The Daily Telegraph).

Laureat al concursurilor internaţionale Tillett Trust şi Young Concert Artist Trust, Vlad a susţinut numeroase apariţii ca solist pe marile scene in Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia , Germania, Elveţia, Italia, Croaţia, România, Rusia, Israel, Statele Unite, Brazilia, in compania unor ansambluri ca Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, Orchestra de Cameră din Lusanne, South Bank Sinfonia din Londra, Sinfonia Cymru Cardiff, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti.

A avut privilegiul de a colabora de la o vârstă fragedă cu muzicieni de renume cum ar fi Pierre Amoyal, Dora Schwartzberg, Jeremy Menuhin, Ivry Gitlis, Gordan Nikolich. Împreună cu ansamblul londonez Mercury Quartet a generat peste 15 noi compoziții ai celor mai importanți compozitori ai lumii din generația sa.

“Atractivă și rezonantă” (Musical America), “plină de contraste vii” (London Financial Times) și caracterizată prin ”plasticitatea exprimării” (Actualitatea Muzicală), muzica sa a fost abordată si înregistrată de interpreţi și ansambluri renumite. Inspirată de experiența sa de interpret, compozițiile sale sunt la fel de diverse ca artiștii și instituțiile care le-au inspirat: de la ”minunatul vârtej de sunete” (The Classical Reviewer) din Halo (comandă London Symphony Orchestra), sau dadismul ironic din reMix: vis cu vampiri (comandă a SIMN București) la naționalismul romantic din Concert Transilvan (în primă audiție cu Dmitry Sitkovetsky și New European Strings), Maistorovici întotdeauna ”atinge o notă aparte” (The Daily Telegraph). La 17 ani a fost cel mai tânăr câștgător din istoria Concursului de Compoziție George Enescu.

Născut in 1985 la Ploieşti, a urmat cursurile Liceului de artă Carmen Sylva. La vîrsta de 16 ani obţine o bursă la Yehudi Menuhin School unde studiază cu Natalia Boyarskaya. Continuă studiile la Royal College of Music din Londra cu Felix Andrievsky şi compoziţia cu Mark-Anthony Turnage si Jonathan Cole, și obţine diploma Master Soloist de la Haute Ecole de Musique Lausanne, sub îndrumarea lui Pierre Amoyal. In repertoriul cameral l-a avut ca mentor pe Bruno Canino la Şcoala de Muzică din Fiesole, Italia. S-a perfecţionat la cursuri de măiestrie de tradiţie la Verbier, Keshet Eilon si Aldeburgh cu violoniştii Viktor Pikaisen, Zakhar Bronn, Donald Weilerstein, Krszistof Wengrzyn, Phillipe Graffin, Anna Chumachenko, Boris Kushnier şi compozitorii Magnus Lindberg, Oliver Knussen, Colin Matthews, Giaccomo Manzoni, Dan Dediu.

 

 

 Diana Ionescu

pian, România

” …sclipiri de virtuozitate și temperament a la Martha Argerich… momente magice care aduc aminte de Maria Joao Pires. Am fost martorii unei extraordinare empatii între solistă și orchestră care ne-a amintit de cele mai bune momente ale lui Nigel Kennedy”

– Classical Source

Câștigătoare a Marelui Premiu a Concursului Internațional de Pian George Enescu 2001, precum și a Premiului Alexis Weissenberg Elveția  și a Glass Sellers Trophy Londra 2010, Diana Ionescu a cântat în cadrul unor festivaluri importante precum  Verbier Festival, Progetto Martha Argerich-Lugano, Kyoto Music Festival, George Enescu Festival și Beethoven Festival London.

Aceste realizări au adus-o în atenția unor faimoși muzicieni: Martha Argerich, Alexis Weissenberg, Ion Marin, Richard Goode și Murray Perahia, cu care a avut ocazia să colaboreze în turnee importante din întreaga lume, cum ar fi în Franța, Belgia, Olanda, Spania, Elveția, Japonia și Statele Unite ale Americii. De curând a înregistrat cu Orchestra Națională Radio Concertul pentru Pian de Schumann și Concertul No 1 pentru pian de Mendelssohn. De remarcat și colaborările cu Belcea Quartet, cu soprana Teodora Gheorghiu, cu violonistul Vlad Maistorovici și cu violoncelista Laura Buruiană.

Diana Ionescu s-a născut în România și a început să studieze pianul cu Prof. Sanda Bobescu și cu Prof. Olga Szell. Este absolventă a Liceului de Muzică George Enescu și a Universității Naționale de Muzică din București, unde a fost elevă a cunoscutului pianist Dan Grigore. Diana și-a continuat studiile muzicale la Guildhall School of Music din Londra cu  Joan Havill și Ronan O’Hora. A beneficiat de mentoratul pe termen lung al maeștrilor Alexis Weissenberg și Richard Goode.

 

 

Matthijs Broersma

violoncel, Olanda

Matthijs Broersma a studiat la The Yehudi Menuhin School din Londra cu Louise Hopkins și Leonid Gorokhov, iar apoi la Guildhall School of Music & Drama și Hochschule der Künste, Berna. S-a perfecționat în masterclassuri cu Colin Carr, Bernard Greenhouse, Frans Helmerson, Gary Hoffman, Steven Isserlis și Arto Noras.

Ca solist și muzician de cameră a cântă în toată lumea, în săli ca Wigmore Hall, Concertgebouw, Konzerthaus Berlin, Philharmonie Köln sau World Economic Forum in Davos, ca invitat al festivalurilor Pablo Casals Festival de la Prades, Menuhin Festival de la Gstaadt, Paxos International Music Festival din Grecia sau International Holland Music Sessions în Olanda. Este membru al ansamblului elvețian Gémeaux Quartett, cu care este laureat al premiilor internaționale.

 

Traian Boală

violă, România

 

Traian Boală a studiat vioara, apoi viola la Liceul de Artă din Constanța. Studiile superioare la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov au fost urmate de studii de masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A cântat succesiv în mai multe orchestre, între care Orchestra de Cameră „St. George” din Belgrad şi Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti. Actulamente este membru al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca. Este membru al Cvartetului Arcadia din Cluj, unul dintre cele mai bine cotate ansambluri din lume la ora actuală, laureat al concursurilor Osaka International Chamber Music Competition (2014), Wigmore Hall London International String Quartet Competition (2012), Almere International Chamber Music Competition (2011) şi International Chamber Music Competition Hamburg (2009).

 

 

Roxana Bârsan

vioară, România

 

Roxana Bârsan s-a născut la Satu Mare, unde a început studiul viorii cu profesoara Ibolya Murvai și a continuat cu profesorul Danil Răceu. A absolvit Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din București, apoi Facultatea de Muzică din Brașov la clasa profesorului Valeriu Rogacev.

În 2008 a obținut diploma de Master de la Hochschule für Musik Würzburg, unde a studiat la clasa profesorului Sören Uhde. Din 2001 este membră a orchestrei Filarmonicii Brașov. De-a lungul timpului a colaborat cu diverse orchestre de proiect precum Orchestra Română de Tineret, Camerata Regală, Kamerata Kronstadt, orchestra de cameră Miercurea Ciuc. Face parte din cvartetul baroc “Quartetto Brassovia” și din cvartetul rock “4Tune Quartet”.

 

 

Florentina Ciornei

contrabas, România

 

Florentina Ciornei a studiat la Liceul de Muzică Dinu Lipatti și Universitatea de Muzică București. Distinsă cu numeroase premii naționale, este angajat al Operei Naționale București din 2004 și devine șef de partidă în 2008. Colaborează cu Orchestra Națională Radio, Symphacotory Orchestra, Ansamblul Icon Arts, Orchestra Fundației Principesa Margareta și Orchestra Fundației Române pentru Excelență în Muzică, alături de care a susținut turnee în Tunisia, Ungaria, Repyblica Moldova și Israel.

 

 

Meghan Cassidy

violă, Marea Britanie

 

“Violista Meghan Cassidy se remarcă prin sunet rafinat, simț cameral și personalitate” (The Strad). A studiat la Royal Academy of Music cu Garfield Jackson și s-a perfecționat în Germania cu Tatjana Masurenko și Nabuko Imai.

A cântat pe marile scene și festivaluri ca Wigmore Hall și Queen Elisabeth Hall, Oxford Chamber Music Festival, Grindelwald Chamber Music Festival Switzerland, Verona Chamber Music Festival, North Yorkshire Moors Chamber Music Festival and the Kammermusikfest Sylt, Germania, ca solistă sau membră a ansamblului Solstice Quartet. Este invitată ca Guest Principal Viola a orchestrelor BBC National Orchestra of Wales, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Opera North și Royal Scottish National Orchestra.

 

 

Răsvan Dumitru

vioară, România

Răsvan Dumitru a urmat Liceul de Artă din Brașov, apoi Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Distins cu premii la o serie de concursuri naţionale și internaționale, și semifinalist la Concours Musical International de Montreal (2006), violonistul a apărut cu succes şi în postura de recitalist, în ţară şi în străinatate (Germania, Austria, Elveţia, Olanda). A concertat ca solist cu o serie de orchestre româneşti, între care Filarmonica din Braşov, Filarmonica de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca, Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române.

Șef al partidei viorii a doua a Filarmonicii de Stat „Transilvania”, este membru al Cvartetului Arcadia din Cluj, unul dintre cele mai bine cotate ansambluri din lume la ora actuală, laureat al concursurilor Osaka International Chamber Music Competition (2014), Wigmore Hall London International String Quartet Competition (2012), Almere International Chamber Music Competition (2011) şi International Chamber Music Competition Hamburg (2009). Cântă pe o vioară Leon Fischesser atribuită pe viaţă de către fundaţia elveţiană Musique et Vie în urma unui concurs organizat în 2005.

 

 

Emma Rotomeza

violă, România

Născută în 1985 la Râmnicu Vâlcea, Emma Rotomeza a absolvit Universitatea Națională de Muzică București, cu o bursă Erasmus de 6 luni la Conservatorul Eduardo Martinez Torner din Spania. S-a perfecționat la International Menuhin Music Academy din Elveția cu Liviu Prunaru, Sophia Reuter , Johannes Eskaer, Ettore Causa, Pablo de Naveran, Maxim Vengerov, Oleg Kaskiv, Ivan Vukcevic si Niall Brown, cântând alături de acești muzicieni ca solistă a Cameratei Menuhin pe scene ca KKL Luzern, Palais Princier Monaco, Estoril Festival Portugalia, Darmstadt Orangerie, Ateneul Român, Okayama Miki Memorial Hall, Matsuyama Hall, Hiroshima Phoenix Hall Japonia.

 

 

Andrei Stanciu

vioară, Romania

Violonistul Andrei Stanciu, născut la Brașov, este absolvent al Academiei Internaționale de Muzică Yehudi Menuhin din Elveția unde a avut ocazia de a studia 4 ani cu celebrii violoniști Maxim Vengerov, Liviu Prunaru și Oleg Kaskiv. A început studiul viorii la vârsta de 7 ani la Brașov și urmează cursurile Universității de Arte «George Enescu» din Iași, studiind vioară și muzică de cameră cu prof. univ. dr. Bujor Prelipcean. S-a perfecționat cu Gyorgy Pauk, Gyula Stuller, Ștefan Gheorghiu, Bogdan Zvorișteanu, Ani Kavafian, Leonid Kerbel, Eduard Schmieder, Valery Vorona,  Alexandru Tomescu și Florin Paul.

Laureat în 2016 cu Premiului 1 la Concursul International de Muzica ”Grand Prize Virtuoso – London”, a cântat pe marile scene și festivaluri ale lumii ca membru al Cameratei Menuhin, cum ar fi Menuhin Festival Gstaadt, Paleo Festival, Tibor Varga Festival, Les Folles Journees J.S.Bach Elvetia, SolidArtis Festival Polonia, Festival do Estoril Portugalia, Juventudes Musicales Madrid, Incontri di Terra di SienaItalia, Vengerov Festival Israel.

 

 

Andreea Țimiraș

violoncel, România

Născută într-o familie cu tradiție muzicală, începe studiul violoncelului sub îndrumarea tatălui, prim violoncelist al Orchestrei Simfonice Siciliene din Palermo. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București la clasa profesorilor Aurel Niculescu și Marin Cazacu, se perfecționează la cursurile de măiestrie artistică pentru violoncel cu David Geringas și la cursurile de muzică de camera cu Trio Abegg.

Membru al Orchestrei Simfonice Siciliene în perioada 2001- 2015, desfășoară o bogată activitate solistică și camerală, abordând genuri dintre cele mai diferite: de la muzica veche alături de Ansamblul de BAROCkeri, la Astor Piazzolla şi jazz-tradițional sicilian împreuna cu grupul Innovative String Quintet şi de la repertoriul world fusion alături de formaţia Imago Mundi, la cel contemporan, pentru care primeşte distincţii speciale.

 

 

Karolina Weltrowska

vioară, Germania

Născută în Polonia, Karolina Weltrowska a studiat vioara cu Mirosław Ławrynowicz la Varșovia și  Priya Mitchell la Frankfurt. S-a perfecționat în muzică de cameră la European Chamber Music Academy cu Hatto Beyerle. Laureată a concursurilor internaționale de la Harleen, Olanda, Sondershausen și Joseph Joachim Chamber Music Competition Weimar, Germania, este invitată a festivalurilor de renume ca Lockenhaus, Oxford Chamber Music Festival, Osnabrück and Schleswig-Holstein sau Kuhmo Chamber Music Festival Finlanda, Sapporo și New York. Este membră a ansamblului danez MidtVest.

Filmele Freeman Entertainment, 16 nominalizări la Globurile de Aur

„Fără armă în linia întâi”, „Florence” şi „La La Land”, titluri distribuite de Freeman Entertainment în cinematografele din toată ţara sunt printre filmele cu cele mai multe nominalizări în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Globurilor de Aur care va avea loc pe 8 ianuarie 2017.

Din lista potenţialilor câştigători anunţată luni, drama de război regizată de Mel Gibson „Fără armă în linia întâi” a fost selecţionată la principalele trei categorii: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun actor” şi „Cel mai bun regizor”. Cu Andrew Garfield în rolul principal, povestea primului obiector de conştiinţă poate fi urmărită încă în cinematografe.

Comedia „Florence”, care a avut premiera naţională pe 11 noiembrie, a fost selectată la categoriile: „Cel mai bun musical sau comedie”, „Cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie”, „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie” şi „Cel mai bun actor în rol secundar într-un musical sau comedie”.

Extrem de apreciat de critici la nivel internaţional, filmul „La La Land” se regăseşte pe lista nominalizărilor la şapte categorii: „Cel mai bun musical sau comedie”, „Cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie”, „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun regizor”, „Cea mai bună coloană sonoră originală” şi „Cea mai bună melodie originală”. Filmul îi aduce pe Ryan Gosling şi Emma Stone în premieră pe marile ecrane din România din 23 decembrie.

Jonah Hill a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun actor într-un musical sau comedie” pentru interpretarea din filmul „War Dogs: Tipii cu arme”, lansat în cinematografe de Freeman Entertainment în această vară. În acelaşi timp, la categoria „Cea mai bună melodie originală” a intrat noul film al lui Matthew McConaughey „Goana după aur” care ajunge în cinematografele din România în data de 3 februarie.

În doar doi ani de activitate, Freeman Entertainment a reuşit să se poziţioneze drept unul dintre cei mai importanţi distribuitori de film pe piaţa din România şi deţine în exclusivitate licenţa Warner Bros. Pictures, dar şi un portofoliu impresionant de titluri ale unor producători de top ca: Lionsgate, Dreamworks Pictures, STX şi Nu Image.

Printre cele mai importante producţii care au avut încasări spectaculoase în 2016 se numără: „Brigada sinucigaşilor”, „Bunicul dezlănţuit”, „Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii”, „Now You See Me: Jaful perfect 2” sau „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”.

În 2017, Freeman Entertainment va aduce în cinematografele din ţară mult anticipatele „Lego Batman: Filmul”, „John Wick 2”, „Wonder Woman”, „Dunkirk”, „Kong: Insula craniilor”, „King Arthur”, „Justice League”, dar şi altele.

Filmul ,”Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, selectat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

Cel mai aşteptat film românesc al anului 2017, “Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (9-19 februarie) şi va putea fi vizionat în cinematografele din România din 3 martie, la scurt timp după premiera internaţională.

După ce a câştigat „Ursul de Aur” cu pelicula „Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine pe marile ecrane cu un nou film ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om.

Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Conform regizorului, filmul nu explorează erodarea relației lui Toma cu Ana, ci mai degrabă imposibilitatea de a construi în mod corespunzător o relație. “Ana, mon amour” este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar și ceea ce nu a gândit i-au format viața.

Rolurile principale sunt interpretate de către Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Cunoscută publicului pentru rolurile sale din „Amintiri din epoca de Aur-2“ și din serialele de televiziune ,,Cu un pas inainte” și „O săptămână nebună“, actriţa Diana Cavallioti se află la prima sa colaborare cu regizorul Călin Peter Netzer.

Revelația acestui film este Mircea Postelnicu, care odată cu prestaţia sa din filmul “Ana, mon amour” marchează primul său rol principal într-un lungmetraj, după ce a jucat în piese de teatru precum: ,,Biloxi Blues“  (regia Iarina Demian), ,,One nite stand“  (regia Dan Vasile), ,,Revanşa“ (regia Vlad Cristache) și ,,Cum vă place“ (regia Vlad Cristache).

Alături de ei interpretează îndrăgiții actori precum: Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminița, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparțin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

Ana, mon amour” este al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer. El a semnat regia filmelor: ,,Maria” (2003), premiat la prestigiosul Festival de la Locarno, ,,Medalia de onoare” (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi „Poziţia copilului” (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deținut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ultimilor 15 ani.

Ana, mon amour” este o producție Parada Film în co-producție cu Augenschein Filmproduktion (DE) şi Sophie Dulac Productions (FR). Filmul a fost sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei, Eurimages, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Film- und Medienstiftung NRW, Aide aux Cinémas du Monde / Institut Francais, HBO România, Studio Video Art, Watch Me Production, Orange România, Next Advertising, McCann Bucharest, Dedeman , OMD, Lay’s, Dacia, Tuborg, Vodafone România, JYSK România, United Media, BDG Import, Caranda Baterii, OMV Petrom, Rosal.

Un film distribuit în România de Freeman Entertainment, “Ana, mon amour” va putea fi vizionat în premieră pe marile ecrane, din 3 martie 2017.

Pagina oficială de Facebook a filmului poate fi accesată de la linkul următor: https://www.facebook.com/Ana-mon-amour-216505972091818/

 

 

Sean Norvis lanseaza single-ul si videoclipul “We Love The DJ”, feat The Rhetoriks

Sean Norvis lanseaza o piesa-manifest dedicata publicului din cluburi, care de foarte multe ori exclama ca “We Love The DJ”.

DJ-ul si producatorul din Timisoara reuseste de fiecare data sa cucereasca publicul cu mixurile caracterizate de sunete balearice si ritmuri vibrante, cum este si cazul noului single – “We Love The DJ“. 

Piesa “We Love The DJ” (feat. The Rhetoriks – Elle si Jay) este extrasa de pe albumul de debut “The Way I Feel”, material discografic sustinut de catre Paul Oakenfold, Ferry Corsten, Geo Da Silva, DJ Antoine, Mr. Pit, Dave 202, Roger Shah, Pedro Del Mar, JJ Mullor, Sam Divine, Ricky Castelli, Steve ‘Butch’ Jones, Sergio Matina, Cristian Poow, Joe Bermudez si multi altii.

Sean Norvis este un producator de deep-house, tech si balearic house, originar din Timisoara. A lansat numeroase proiecte si colaborari, dintre care mentionam “Ibiza Feelings”, “Beautiful love (feat Seepryan & Justine Berg) si “The Way I Feel” (albumul de debut), pe care exista track-uri in colaborare cu Geo Da Silva, Irina Florea, Madelin Zero si multi altii.

Pe langa activitatea din zona clubbing, artistul a pus si bazele unui live act & band, impreuna cu Alexandra Mitroi, semifinalista Vocea Romaniei.

HAPPYCINEMA, cel mai accesibil lanț de multiplexuri, se lansează și în București

Pe 15 decembrie 2016 se deschide un nou cineplex, HAPPYCINEMA®, în incinta Liberty Center din zona Trafic Greu – Vulcan din București. Astfel, iubitorii de film au la dispoziție 1150 de locuri în șapte săli confortabile și o experiență cinematografică de calitate la cele mai accesibile prețuri: între 11 și 25 de lei.

În sălile cineplexului HAPPYCINEMA dotate cu echipamente de videoproiecție și sonorizare de ultimă generație, publicul va putea viziona cele mai recente și mai de succes producții cinematografice internaționale și românești, precum şi filme de artă, în condiții de confort excepționale, la prețuri accesibile.

“Cuvântul cheie la HAPPYCINEMA este «happy» – nu poți să fii «happy» decât dacă toate detaliile sunt puse la punct: vezi un blockbuster, sunetul e clar, imaginea e bună, fotoliul e confortabil, casierul îți zâmbește, băutura de la bar e rece și meniurile sunt proaspete, iar toate acestea nu-ți consumă întregul buget alocat ieșirilor în oraș”, explică Ecaterina Mateescu, administratorul lanțului de multiplexuri.

La HAPPYCINEMA din București, planul tarifar va fi segmentat pe zile și intervale orare, iar elevii, studenții și pensionarii vor beneficia de prețuri speciale. Biletele destinate publicului larg vor costa între 11 și 25 de lei, indiferent dacă filmul e 2D sau 3D.

În plus, noul cineplex se distinge și prin faptul că oferă și conținut alternativ: piese de teatru și petreceri pentru copii și adulți și organizare de evenimente personale și corporate.

Pe piața operatorilor din România, HAPPYCINEMA® este un brand construit cu un capital 100% românesc, a cărui misiune este aceea de a permite, prin serviciile oferite și politica tarifară, accesul publicului român la o experiență cinematografică de calitate. HAPPYCINEMA® urmează să se extindă la nivel național, pentru 2017 având planificate deschiderea de cineplexuri și în alte orașe ale țării.

 

Programul primei zile de funcționare a HAPPYCINEMA aduce publicului filmele momentului.

Program 15 decembrie:

“Rogue One: A Star Wars Story”, Aventuri SF, 3D, Avanpremieră, AP 12, Joi 19:00; 22:00

“Sing” Animație, 3D, Avanpremieră, AG, DUB, Joi 11:30, 14:00, 17:30

“Office Christmas Party”, Comedie, Premieră, N15, Joi 19:20, 22:10

“Incarnate”, Horror, Premieră, N15, Joi 22:00

“Allied”, Dramă, N15, Joi 16:50; 21:40

“Bad Santa 2”, Comedie, N15, Joi 13:20; 20:00

“Doctor Strange”, Fantastic, 3D, AP 12, Joi 16:30

“Arrival”, SF, AG,  Joi 13:50

“Două lozuri”, Comedie, N15, Joi 15:30

“Fantastic Beasts and Where to Find Them”, Fantastic, 3D, AP 12, Joi 17:10

“Hacksaw Ridge”, Dramă, N15, Joi 17:20

“Jack Reacher: Never Go Back”, Thriller, N15, Joi 16:20

“Masterminds”, Comedie, AP 12, Joi 14:50

“Nocturnal Animals”, Thriller, N15, Joi 21:30

“Snowden”, Biografic, AP 12, Joi 18:50

“The Neon Demon”, Horror, IM 18, Joi 19:50

“Underworld: Blood Wars”, Horror, 3D, N15, Joi 19:50; 21:50

“Moana”, Animație, 3D, AG, DUB, Joi 11:00; 13:30

“Trolls”, Animație, 3D, AG, DUB, Joi 11:10; 15:10

“Snowtime!”, Animație, 3D, AG, DUB, Joi 13:20, 15:40

 

Liberty Center este cel de-al cincilea centru comercial de anvergură din București și este amplasat într-o zonă în plină dezvoltare imobiliară și comercială. Deschis către public în 2008, Liberty Center este la doar 2 km de Piața Unirii și deservește un areal care include cartierele Cotroceni, Rahova, Sebastian, Trafic Greu, 13  Septembrie și Panduri.

Prinde unul dintre ultimele bilete disponibile pentru concertul kpop al anului 2017. 24K concertează în premieră în România

Iubitorii muzicii kpop din România își pot face cadoul perfect pentru Crăciun: 24K, trupa legendară a muzicii kpop, concertează pentru prima dată în România. Concertul va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie 2017, de la orele 19:00, la Palatul Național al Copiilor din București, în cadrul turneului mondial „Still with 24U” 2017.

Interesul publicului român pentru acest eveniment este foarte mare, astfel că două categorii de bilete sunt aproape epuizate.

  • VIP ticket – 300 lei (meet & greet + poză cu trupa + locuri în fața scenei) – 15 bilete disponibile
  • Poster sign ticket – 150 lei (poster semnat de trupă) – 9 bilete disponibile
  • Normal ticket – 100 lei

24K (în limba coreeană 투포케이) a luat ființă în anul 2012, avându-i în componență pe Cory, Sungoh, Kisu, Jeonguk, Hui, Changsun, Jinhong și Hongseob. Cei șapte au lansat mini-albumul de debut, intitulat „Hurry Up”, în septembrie 2012, captând imediat atenția publicului și primind recenzii elogioase din partea presei muzicale.

Trupa a început să concerteze masiv pentru promovarea albumului, în parallel lucrând și la următorul album. Acesta avea să apară la 1 august 2013, sub numele „U R So Cute”. Ca o noutate, piesa care dă numele albumului, conține secvențe de chitară cu distors, încadrate în ritmurile muzicii house de inspirație europeană.

În 2014, trupa a intrat într-o pauză concertistică, revenind un an mai târziu cu o nouă componență și cu un nou single, „Hey You”. La scurtă vreme avea să fie lansat un nou single, „Super Fly.” La începutul anului 2016, trupa și-a anunțat revenirea pe scenă, dând startul turneului cu un nou single, “Still 24K“.

Noul turneu beneficiază de o producție de excepție, în care muzica și dansul vor crea o adevărată sărbătoare pentru fanii muzicii kpop din întreaga lume.  Membrii formației sunt foarte încântați pentru că vor ajunge în România și abia așteaptă întâlnirea cu publicul român. Cei șapte coreeni promit un spectacol unic pe care admiratorii muzicii kpop nu-l vor uita prea ușor.

 

Biletele pot fi achiziționate online pe www.blt.ro  și www.kpop-music.ro.

Omagiu Lemmy: Tribute Motörhead la Timisoara

Pe 22 decembrie 2016 la orele 21:00 va avea loc concertul Tribute Motörhead cu maghiarii de la Motörhand, la aproape un an de la disparitia legendarului Lemmy Kilmister. Evenimentul sa va desfasura in Club Manufactura (Splaiul T.Vladimirescu nr. 9) din Timisoara.

Pret bilet: 20 lei

Motörhand (Ungaria)

L-am cunoscut pe Lemmy si trupa lui, am baut impreuna cu ei, ba chiar mai mult am avut ocazia sa cantam inaintea lor (cu o trupa pe care o aveam inainte, Bomber).

De aceea am indraznit, cu permisiunea lor, sa cantam ca trupa cover Motörhead din Ungaria.

Cum in ultimii ani trupa a avut mai multe schimbari de membri, si numeroase concerte de succes in ultimii trei ani, dupa trista veste, din ianuarie am fost gazdele unui concert Tribut Lemmy, impreuna cu trupe si muzicieni cunoscuti din Ungaria.

De atunci vine tot mai multa lume la concertele noastre, sa petreaca pe muzica rock autentica a lui Lemmy, iar noi incercam sa onoram toate invitatiile pe care le primim sa concertam.

Fb event link:  https://www.facebook.com/events/552129981643788/

Motörhand (Motörhead Cover Band):

Priskin Péter – bas, voce

Nagy Hunor Attila  ( Beatrice ) – tobe

Kató Csaba (Bomber, Cultus,  Ace of DC) – chitara

Video Links: