Cea mai nouă aventură magică din Oz va avea premiera pe marile ecrane din România, din 14 iulie, când îndrăgitele personaje: Leul, Omul de Tinichea şi Sperietoarea vor face cunoştinţă cu o eroină neaşteptată.
Şi de această dată “Fantastica aventură din Oz” ne este prezentată de Dorothy, o fetiţă aparent ca oricare alta, asta cel puţin până când descoperă moştenirea incredibilă de la bunica ei şi totul se schimbă.
Pantofiorii magici o poartă în ţinutul Oz, exact în momentul în care un vrăjitor malefic vrea să îl ia în stăpânire.
Împreună cu Toto, Sperie-Ciori, Leul şi Omul de Tinichea, Dorothy va trebui să lupte pentru a salva Oraşul de Smarald şi astfel începe o aventura fantastică, plină de amuzament şi peripeţii extraordinare.
Povestea clasica a vrăjitorului din Oz este prezentată într-o manieră nouă, cu efecte speciale şi dialoguri amuzante, care ne vor învăţa tot ce trebuie să ştim despre importanţa prieteniei, curaj şi munca de echipă atunci când vine vorba despre depăşirea obstacolelor.
Din 14 iulie, ia-ţi familia şi hai în “Fantastica aventură din Oz“. Râzi, distrează-te şi salvează Oraşul de Smarald alături de Dorothy, personaje noi şi prieteni de demult într-o animaţie 3D plină de umor, culoare şi optimism.
“Fantastica aventură din Oz“, o animaţie 3D de la producătorii seriei ,,Snow Queen”/ ,,Crăiasa Zăpezii”, distribuită în cinematografele din România de Vertical Entertainment. Din 14 iulie, numai la cinema.
După succesul înregistrat de ediția cu nr. 24 a EUROPAfest – jazz, blues, pop și clasic, organizată în luna mai la București și Sibiu, jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti realizează ediția de vară a festivalului la Sinaia, în perioada 13 – 26 iulie.
EUROPAfest Summer Edition organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Muzeul Peleș și Hotelul Mara, a devenit deja o tradiție mult așteptată atât de localnici, cât și de turiști. În agenda sa se regăsesc concerte de muzică clasica, jazz, dar și Summer Music Academy Sinaia.
Festivalul are o durată de 2 săptămâni și prezintă artiști din peste 10 țări: Marea Britanie, SUA, Italia, Portugalia, Singapore, Turcia, Africa de Sud, Islanda, Suedia, Polonia, India și România.
Cu titluri precum “Summer Concert at Castle”, “Concert in the Park”, “Summer Magic Dream” organizatorii invită publicul larg între 13 și 26 iulie să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleș și Casinoul din Sinaia. De asemenea, vor fi organizate concerte și în Parcul Central și Sala King’s Valley – Hotel Mara.
Summer Music Academy Sinaia este un program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii invitați în cadrul academiei se numără Remus Azoiței / UK, produs de renume al școlii românești de vioară, unul dintre cei mai apreciați artiști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, profesor la Royal Academy of Music în Londra, Irina Muresanu / SUA, artist plurivalent – violonist, dirijor, profesor, cu numeroase concerte la activ, care a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin evoluțiile sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate.
Este profesor de vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Boston, precum și la Universitatea Maryland, Washington D.C, Mario Caroli / Franța, artist cosmopolit, invitat în mod regulat la cele mai prestigioase festivaluri din toată lumea, profesor de flaut la Academia Superioară de Muzică din Strasbourg-HEAR și Academia de Muzică din Freiburg sau Matteo Evangelisti / Italia, solo flautist al Operei din Roma.
Agenda festivalului:
14 iulie | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara
19 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”
20 iulie | 19:00 | Concert “Summer Concert at Castle” – Castelul Peleș
Accesul la concerte se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.
În 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment din România căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 EUROPAfest a primit titulatura de festival EFFE | Europe for Festivals, Festivals for Europe – Europe’s finest festivals, program lansat de Comisia Europeană și Parlamentul European prin European Festivals Association.
Cum știm că la un moment dat (din păcate) vara va trece repede, să nu uităm că toamna vine și ea cu bucuriile ei, așa că facem loc încet-încet unei noi ediții Maximum Rock Festival, care va avea loc în perioada 13-14 octombrie la Arenele Romane din București.
Înainte de a anunța noi trupe care vor întregi line-up-ul, la cererea publicului, au fost puse în vânzare un număr limitat de bilete de o singură zi care pot fi achiziționate fie online pe www.ambilet.ro, fie direct de la sediul Promusic Events (str. Traian Demetrescu, nr. 9).
Astfel, puteți găsi bilete de o zi la următoarele prețuri:
începând de azi (12.07.2017) – 75 lei (300 buc.)
după epuizarea primului stoc – 90 lei (300 buc.)
Vă rugăm să țineți seama de faptul că biletul va fi scanat o singură dată în una din zile (în funcție de ziua aleasă), astfel că orice încercare de a intra a doua oară cu el în incinta festivalului va fi pedepsită conform legii.
În prezent, prețul unui abonament (ambele zile) este de 115 lei, urmând a fi schimbat curând în următoarea perioadă, imediat după epuizarea acestui stoc.
Până în acest moment, pentru ediția de anul acesta a Maximum Rock Festival au fost confirmate:
Vineri (13 octombrie)
FOR THE WICKED
SODOM
Sâmbătă (14 octombrie)
MOONSORROW
SHADE EMPIRE
STAGE OF REALITY
NIGHTMARE
ANURYZM
VLAD IN TEARS
Nu uitați nici de Warm-up party-ul festivalului, și anume concertul WINTERSUN din data de 7 octombrie, în același loc – Arenele Romane (București). Bilete biletele pot fi achiziționate de pe www.ambilet.ro sau de la sediul Promusic Events (str. Traian Demetrescu, nr. 9).
La cererea publicului au fost adăugate noi reprezentaţii de mare succes la maratonul teatral denumit simbolic “Săptămâna Mălăele!” Astfel, “REVIZORUL” se va juca de două ori, pe 30 şi 31 iulie, iar seria de spectacole se va incheia cu “MĂSCĂRICIU” pe 7 august.
Programul teatral se extinde în intervalul cuprins între 30 iulie şi 7 august şi include, la mijloc, aniversarea zilei de naştere a lui Horaţiu Mălăele.
Vă reamintim că toate spectacolele din Săptămâna Mălăele se joacă la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, iar programul complet este următorul:
30 şi 31 IULIE – REVIZORUL – comedie spumoasă de situaţie, generată de apariţia într-un oraş de provincie a unui călător venit din “capitală”, care este luat drept un revizor aşteptat în inspecţie.
În distribuţie: Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Gheorghe Dănilă, Şerban Georgevici, Eugen Racoţi, Niculae Urs, Florin Dobrovici, Dragoş Huluba, Bogdan Ghiţulescu, Ana Maria Lazăr.
1 şi 2 AUGUST – DINEU CU PROŞTI – un festin comic de mare calibru, în care prostia inocentă şi umorul burlesc sunt ingredientele cheie.
În distribuţie: Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu / Aylin Cadîr, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică / Teodora Mareş, Dorin Andone / Tomi Cristin şi Alexandru Georgescu. Regia: Ion Caramitru.
3 AUGUST – CARAMITRU MĂLĂELE – CÂTE’N LUNĂ ŞI ÎN STELE,
Un seducător duel de poezie, fabule, vorbe de duh, povestiri şi amintiri, completat de participarea extraordinară a violoncelistului Adrian Naidin.
În distribuţie: Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru.
4 AUGUST – CAFENEAUA – un regal actoricesc în trei tablouri în care se împletesc râsul, lacrimile şi ironia existenţei umane.
În distribuţie: Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Emilia Popescu.
5 AUGUST – VALEA CU PARFUM DE FLORI ŞI ZUMZET DE ALBINE – o comedie savuroasă despre rolul femeii şi al bărbatului, o ocazie rară de a îi vedea pe scenă împreună pe Horaţiu Mălăele şi pe fiul său Bogdan.
În distribuţie: Horaţiu Mălăele, Meda Victor, Bogdan Mălăele.
Regia: Horaţiu Mălăele.
6 AUGUST – PODU’ – un spectacol emblematic în care un intelectual neînţeles, un îndrăgostit, şi o artistă trec prin situaţii de un absurd şi un umor copleşitor, stând la coadă în faţa morţii.
În distribuţie: Horaţiu Mălăele, Meda Victor, George Ivaşcu.
Regia: Horaţiu Mălăele.
7 AUGUST – MĂSCĂRICIU’ – o reprezentaţie emoţionantă prin măiestria jocului, cu: Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs.
Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional, şi online
Smiley a luat-o “RARA”, chiar in zi de 10 iulie, in anul 10 din cariera lui solo si a lansat cea de-a cincea piesa din maratonul de 10 confesiuni muzicale din cadrul proiectului aniversar #Smiley10.
“Dupa ce am lansat ‘Sa-mi fie vara’, vara chiar m-a ascultat si a venit peste noi de-a dreptul! Despre asta este ‘RARA‘. Parca si timpul se dilata sub valul de caldura. Totul devine lent, miscarile capata delay”, spune Smiley.
Piesa “RARA” aduce sub coordonarea regizorului Ionut Trandafir si cateva premiere tehnologice ca efecte si modalitati de filmare printre clipurile romanesti: “La acest proiect am avut mai multa emotie, deoarece am realizat impreuna cu intreaga echipa o idee cu un grad de dificultate mai mare, pusa in aplicare pentru prima data in Romania.
Target-ul a fost sa directionam miscarea fara sa avem vreun suport terestru. Practic, am ancorat de o drona de mari dimensiuni o lumina led foarte puternica cu racire pe apa. Pentru ca imi place sa transmit cat mai mult din emotie in imagini, am folosit si un sistem de prindere pentru corp ‘body rig’ utilizat pentru a ilustra senzatia de presiune si tensiune a personajului.”, povesteste regizorul Ionut Trandafir.
“Ne-am propus sa cream propriul nostru soare pe cer pe timp de noapte si sa reflectam in imagini starea de ‘RARA‘ pe care ne-o poate aduce vara.”, povesteste Smiley despre clip.
Pentru Juno, featuring-ul cu Smiley inseamna visul implinit “al unui pusti de 12 ani care dansa breakdance pe muzica trupei Simplu. Piesa imi place enorm, pentru ca e o piesa de vara misterioasa care te misca, dar totusi e calma.”, a povestit Juno care a scris strofa lui de rap cu gandul la orasul natal, Constanta.
Dupa ce a lansat piesele “Flori de plastic”, “De unde vii la ora asta?”, “Domnu’ Smiley”, “Sa-mi fie vara”, vine randul miscarii “RARA” sa cuprinda toata tara in cadrul proiectului #Smiley10, o confesiune muzicala multimedia, un maraton de lansari si inovatii care va tine un an de zile.
Tarja: “Iubesc minunatul oraș Sibiu și fermecătorul său Centru Vechi. Sunt foarte încântată să mă întorc acolo, pentru Festivalul ARTmania”
“A fost pentru mine o imensă bucurie să fiu invitată, de-a lungul timpului, atât pentru concerte clasice, cât și pentru concerte rock la Sibiu.
Iubesc minunatul oraș Sibiu și fermecătorul său Centru Vechi și sunt foarte încântată să revin, pentru Festivalul ARTmania. Înseamnă enorm pentru mine.
Pentru un artist ca mine, România este o țară foarte importantă, un loc în care am fost întotdeauna întâmpinată cu multă căldură, oriunde aș fi cântat. Ceea ce am primit de la fanii români este extraordinar! Vă mulțumesc tuturor!
Abia aștept să fiu din nou alături de voi!”, spune Tarja, soprana și pianista finlandeză care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish și care este invitată acum să își prezinte noul album, în premieră în Transilvania, la cea de-a 12-a ediție a festivalului ARTmania.
Tarja, cântăreața cu voce de cristal, ale cărei show-uri grandioase au impresionat întreaga lume, își va reîntâlni fanii din România într-un concert care va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, în Piața Mare din Sibiu.
O solistă cu o voce excepțională, cu o tehnică impecabilă și un spirit rock profund, Tarja vine la Sibiu în cadrul turneului “The Shadows Show”, început la finalul anului trecut pentru promovarea unora dintre cele mai recente materiale ale sale – EP-ul “The Brightest Void” și albumul “The Shadow Self”.
Toate acestea se vor auzi în Piața Mare din Sibiu, în cadrul unui concert care se anunță memorabil: de la „Undertaker”, o felie grandioasă de metal simfonic – așa cum o descria critica, la alte bijuterii de pe albumul “The Shadow Self”. Publicul ARTmania ar putea trece, alături de regina rock-ului simfonic, de la reprizele dramatice de pian din “Innocence”, către reprize în forță de rock progresiv sau heavy din “Demons”.
Sau s-ar putea pierde printr-o adevărată aventură în lumea din umbră, pe sound-urile grave ale piesei “Love To Hate” – un cântec cu versuri profunde, de o sensibilitate extremă, considerat o fereastră către cea mai întunecată parte a unui suflet. Așa cum se întâmplă mereu în concerte, fanii ar putea fi uimiți și de piesa “Supremacy”, un cover după Muse pe care Tarja îl reinterpretează atât de elaborat, în inconfundabilul său stil, încât pare o compoziție proprie.
Indiferent de piesa care îl va putea impresiona cel mai mult pe fiecare spectator în parte, Tarja, una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii, își va ului audiența cu vocea ei amplă și grandioasă, care o menține în lumina reflectoarelor și îi confirmă, concert după concert, locul în seria celor mai bune cântărețe ale lumii.
Desăvârșită atât în interpretarea partiturilor clasice, cât și în reprizele de metal simfonic, Tarja rămâne cea mai bună voce cross-over a Europei. Dincolo de cântecele care au consacrat-o, aplaudate cu ovații în toate colțurile lumii, Tarja și-a uimit fanii la finalul lunii trecute cu o prelucrare a unui cântec care făcea senzație în 2015 pe coloana sonoră a unui film horror argentinian. A fost impresionată atât de mult de piesă, încât a decis să o lanseze într-un pachet digital independent.
Această melodie, intitulată “An Empty Dream”, i-a fost prezentată în timpul turneului programat anul acesta în Argentina, fiindu-i recomandată de Mariano Cattaneo, regizorulul thriller-ului “Corazon Muerto”. Tarja s-a lăsat inspirată, a rescris versurile în engleză și a reinterpretat acest cântec în manieră proprie. “Am filmat și un videoclip, în Buenos Aires, chiar în locul în care a fost turnat filmul. Eram într-o fabrică veche, abandonată, un spațiu înfricoșător, care-ți dădea o permanentă senzație de spaimă.
Am avut bucuria să lucrez cu actrița principală din film, Ariadna Asturzzi, și am trecut printr-o experiență interesantă cu toții, alături de întreaga echipă de filmare”, a spus Tarja
Melodia “An Empty Dream”:
EP-ul “The Brightest Void” și albumul “The Shadow Self” pe care artista le va prezenta în cadrul concertului de la Sibiu reprezintă o poveste nouă pe care Tarja dorește să o împărtășească live fanilor din România.
• Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu.
• Biletele au fost puse în vânzare în rețelele Eventim.ro, myticket.ro, iabilet.ro și pe Kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.
• Pentru această ediție, ARTmania Festival a pus în vânzare un număr limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.
PARTENERI COMERCIALI: BANCA TRANSILVANIA, BECK’S
PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE
PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.
Jocurile de noroc pierd orice logică, iar responsabilităţile părinteşti depăşesc limitele legale atunci când celebrii comedianţi Will Ferrell şi Amy Poehler rescriu regulile şi se pregătesc să stârnească tot râsul, din 7 iulie, pe marile ecrane, în comedia “Operaţiunea Cazinoul”.
Când fiica lui Scott și Kate Johansen intră la facultatea mult visată, familia sărbătoreşte cu mândrie marea reușită.
Asta până când Scott și Kate (Will Ferrell și Amy Poehler) află că nu vor putea conta pe bursa la care sperau, astfel încât cei doi părinți se trezesc în încurcătură din cauza unei taxe de școlarizare pe care nu și-o permit nicicum.
Cu ajutorul prietenului lor, vecinul Frank (Jason Mantzoukas) – și el disperat să facă rost de bani – se hotărăsc să înființeze un cazinou ilegal în casa acestuia din suburbii, riscând totul împreună pe o afacere ilicită specifică Vegasului, unde banii curg, inhibițiile sunt lăsate la ușă, iar imprevizibilul e la el acasă.
Comedia “Operațiunea Cazinoul” îi are în distribuție pe Will Ferrell și Amy Poehler, care joacă pentru prima oară un cuplu pe marile ecrane. În peliculă mai apar Jason Mantzoukas, Nick Kroll și Jeremy Renner, nominalizat la Premiile Oscar („Misiuni periculoase”, „Orașul”), Allison Tolman, Michaela Watkins, Ryan Simpkins, Jessie Ennis, Rob Huel, Christina Offley, Rory Scovel, Lennon Parham, Cedric Yarbrough, Kyle Kinane și Andrea Savage.
Andrew Jay Cohen își face debutul regizoral cu “Operațiunea Cazinoul“; scenariul este scris de Brendan O’Brien și Cohen, care au mai colaborat împreună și pentru populara comedie „Vecini de coșmar”.
Filmul este produs de Nathan Kahane, Joe Drake, Brendan O’Brien, Andrew Jay Cohen, Jessica Elbaum, Will Ferrell și Adam McKay. Marc S. Fisher, Chris Hency, Spencer Wong, Toby Emmerich, Richard Brener, Michael Disco și Bruce Berman sunt producători executivi.
Din echipa creativă fac parte directorul de imagine Jas Shelton, scenograful Clayton Hartley, editorii de imagine Evan Henke și Mike Sale, designerul de costume Christopher Oroza și compozitorii Andrew Feltenstein și John Nau.
New Line Cinema prezintă, în parteneriat cu Village Roadshow Pictures, “Operațiunea Cazinoul“, o producție marca Gary Sanchez/Good Universe Production care are premiera pe marile ecrane din România din 7 iulie.
Adi Campurean aka. Mixy, Adrian-Radu Rusu aka. Shine Junkie si Toni-Endy Gilkman formeaza proiectul muzical „The Mixy Welders”. Trio-ul electro pop-rock lanseaza piesa si clipul animat – “Let’s Get Mixy”, alaturi de Cat Music.
Versurile sunt scrise de Mixy, piesa este produsa de Shine Junkie, iar de regia clipului s-a ocupat Cristiana Stroea.
Mixy și Shine Junkie sunt prieteni de 15 ani, iar colaborarea lor pe plan muzical a inceput ca un hobby. Dupa multa munca, au decis sa se lanseze ca trupa de vocal-electronic cu piesa “Sleepwalker” in 2016. In acelasi an, Mixy a castigat in cadrul unui concurs muzical o bursa de canto la scoala ArtMusic, unde l-a cunoscut pe Endy, cel de-al treilea membru The Mixy Welders.
Solist, compozitor si textier, Mixy este doctorand in inginerie mecanica si fost jucator de baschet de performanta. Hairstylist de profesie, Shine Junkie este compozitor si producator, iar in 2015, a intrat in industria muzicala ca DJ.
A compus si produs peste 700 de negative si instrumentale, iar unele din ele au fost incluse in compilatii internationale. Toni-Endy Glikman (18 ani) este vocal, si canta la chitara si la pian. Semifinalist X-Factor in 2015, a facut parte din mai multe trupe ca solist si instrumentist.
“Despre trup și suflet” / „Teströl és lélekröl”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an a înregistrat un record de spectatori în săptămâna premierei – 6,756 de plătitori de bilet la o săptămână de la lansarea în cinematografele din țară.
România este prima țară, după Ungaria, unde filmul a fost lansat în cinematografe. “Despre trup și suflet” a creat un adevărat fenomen, nu doar în rândul iubitorilor de film de artă, reușind să cucerească publicul prin candoarea și sinceritatea cu care aduce pe ecrane o poveste de dragoste neobișnuită.
“Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității. Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații.
Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis. Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.
Săptămâna aceasta, filmul rulează la BUCUREȘTI: Cinema City AFI Palace Cotroceni, Hollywood Multiplex Mall Vitan, Grand Entertainment, Băneasa, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union și Cinema Muzeul Țăranului, CLUJ NAPOCA: Cinema Victoria, BRAȘOV: Cinema One, TIMIȘOARA: Cinema City, Timișoara Shopping City, TÂRGU MUREȘ: Cinema Arta 3D, CONSTANȚA: Cinema Cityplex, Tomis Mall, SFÂNTU GHEORGHE: Cinema Arta by Cityplex, IAȘI: Cinema Victoria, CRAIOVA: Cinema Modern, LUGOJ: Cinema Bela Lugosi, VASLUI: Cinema Cityplex, BÂRLAD: Cinema Cityplex, BAIA MARE: Cinema Dacia, GURA HUMORULUI: Casa de Cultură, BOTOȘANI: Cinema Unirea.
Chiar înainte de a anunța marele căștigător al Ursului de Aur la Berlinale 2017, președintele juriului din acest an, Paul Verhoeven, a declarat publicului că „On Body and Soul” / “Despre trup și suflet” este un film despre “doi oameni conectați într-un mod uimitor. Juriul s-a îndrăgostit de acest film nu doar pentru măiestria cu care este făcut, ci, mai ales, pentru că ne amintește de un cuvânt pe care îl folosim cu prea mare ușurință în ziua de azi: compasiunea”.
“Despre trup și suflet” / “ Teströl és lélekröl” (r: Ildikó Enyedi) a fost declarat marele câștigător al celei de-a 10-a ediții Sydney Film Festival, cel mai important festival de film din Australia. Trofeul Sydney Film Prize și premiul în valoare de 60.000 de euro se oferă anual celui mai “îndrăzneț și curajos film de actualitate”.
YouTube Trailer:
În România, filmul a rulat în avanpremieră la Cluj la TIFF 2017, ambele proiecții fiind sold out.
“Despre trup și suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedi pe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență. Precedentul ei film, “Simon Mágus”, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, “My Twentieth Century”, a câștigat Camera d’Or la Cannes și a fost desemnat unul dintre cele mai bune 12 filme ungurești din toate timpurile.
Revista New York Times a inclus filmul “My Twentieth Century” în Top 10 cele mai importante filme ale anului. Ildikó Enyedi a fost unul dintre membrii Studioului Balázs Béla, singurul studio de film independent din Estul Europei înainte de 1989. A regizat documentare și seriale tv, printre care versiunea ungurească a serialului HBO Europe, “In Treatment”.
La Berlinale, acolo unde “Despre trup și suflet” a fost primit cu entuziasm atât de către presă și juriu, cât și de către public, filmul a fost premiat cu 4 trofee: Ursul de Aur pentru cel mai bun film, Mențiunea specială a juriului ecumenic pentru un film din competiție, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiție și Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost.
“Despre trup și suflet” este distribuit în cinematografele din România de Bad Unicorn.
Dupa “Mama ei de dragoste” si “Fa-o cum trebuie”, talentata Abbi canta in limba spaniola si lanseaza un single “caliente”, de vara, “Los Dos”. Cu aceasta ocazie, artista a filmat si un clip de imagine, la mare, in Bulgaria.
“Noul meu single se numeste ‘Los Dos‘ si este o piesa de vara si se adreseaza tuturor celor care au trait acest sentiment cel putin o data in viata. Cu siguranta sunt multi indragostiti care se vor regasi in aceasta melodie, pe care o cant in limba spaniola.
Regizorul videoclipului este Richard Stan si am avut placerea de a filma la malul marii, in Bulgaria, alaturi de o echipa minunata! Sper sa va placa atat piesa, cat si videoclipul, imi doresc sa ajunga in topuri si de ce nu, sa ‘rasune’ si peste granita!”, spune Abbi.
In paralel cu muzica, Abbi este o studenta constiincioasa, a iesit sefa de promotie si s-a pregatit temeinic pentru examenul de licenta.
Vrea sa cante alaturi de Rihanna
Tanara artista promite mult si, muzical vorbind, isi doreste ca in cativa ani sa ajunga intr-o tara straina si sa isi auda acolo piesele la radio, sperand astfel ca muzica ei sa fie ascultata curand si peste hotare. Si, de ce nu, poate chiar sa si cante alaturi de un artist de afara.
“Nu pot spune ca am un idol in muzica. Imi plac mai multi artisti, care consider ca m-au ajutat sa evoluez. Mi-ar placea sa cant alaturi de Rihanna!”, a mai marturisit Abbi.