Trupa Celelalte Cuvinte a lansat varianta remasterizată a albumului „Armaghedon”. Albumul este disponibil pe toate serviciile de streaming la acest link: https://CelelalteCuvinte.lnk.to/Armaghedon.
Desprea această nouă versiune, Călin Pop a declarat: „Este primul album al trupei de după revoluție care a fost înregistrat în alte condiții tehnice private, ceea ce a și permis posibilitatea remasterizării lui ulterioare”.
Pentru detalii și date de concerte, urmărește paginile oficiale de Facebook și Instagram Celelalte Cuvinte:
A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va derula în perioada 18-28 octombrie la București, spectacolele și evenimentele fiind găzduite de majoritatea teatrelor din București, precum și de alte spații culturale de notorietate. O ediție aflată sub semnul Dramaturgiilor posibilului, care analizează, cercetează și pune în valoare dinamica și tendințele fenomenului teatral românesc. Spectacolele au fost alese din perspectiva varietății formulelor dramaturgice, cei trei curatori, Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu punând accentul pe abordări în care structurile și conținuturile dramatice trezesc interesul spectatorilor. Atașamentul față de o temă sau alta, apetența pentru un anumit tip de estetică, sensibilitatea pentru un anume creator, disponibilitatea pentru un anumit tip de dramaturgie, șansa de a întâlni tipologii de spectacol mai puțin dezvoltate au fost în centrul alegerilor celor trei curatori.
Vă aducem la cunoștință programul spectacolelor din cadrul Festivalului Național de Teatru ediția 2024.
Biletele vor fi puse în vânzare pe platformele online ale teatrelor gazdă la începutul lunii octombrie. Vom reveni în curând cu programul tuturor manifestărilor din cadrul ediției 34 a FNT (instalații performative și vizuale, spectacole lectură pe texte noi din dramaturgia contemporană, spectacole de teatru independent, module dedicate unor artiști consacrați, spectacole educaționale, dezbateri, conferințe, ateliere, expoziții, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, precum și cu programul atelierelor, conferințelor și expozițiilor organizate în cadrul Bucharest Scenography Biennale, eveniment partener FNT 34).
Informațiile sunt în curs de actualizare pe site-ul www.fnt.ro.
Vă invităm să accesați programul și vă așteptăm la Festival!
A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București între 18 și 28 octombrie, curatori: Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Coproducători: Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru.
Concertul extraordinar SYMPHONY OF EMOTIONS I – CHRISTMAS SONGS, în interpretarea inegalabilă a SCHONEBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA, va avea o nouă reprezentaţie, la cererea publicului, în aceeaşi zi de 21 decembrie, la Opera Naţională Bucureşti, cu începere de la ora 16.00!
Intrarea spectatorilor va fi permisă de la ora 15.00!
Evenimentul, aflat la prima sa ediţie în această iarnă, va cuprinde cele mai frumoase cântece internaţionale de Crăciun, care vor crea o autentică atmosferă de sărbătoare si emoţie în inimile celor prezenţi la concert.
“În acest program ne-am planificat, în prima sa parte, să ne prezentăm în faţa spectatorilor cu muzica de Crăciun semnată de Leopold Mozart și Wolfgang Amadeus Mozart, dar și Bizet, Stolz și alți compozitori remarcabili ai vremii!
În a doua parte, intenționăm să interpretăm muzică internațională de Crăciun de Leroy Anderson și multe alte cântece de Crăciun din Austria. Un amestec strălucitor din toate melodiile diferite care au ca temă centrală Crăciunul. Alături de orchestră și cântăreți”, a declarat fondatorul şi managerul Schoenbrun Palace Orchestra Vienna, Peter Hosek.
Biletele pentru magica seară de Crăciun s-au pus deja în vânzare via eventim.ro, la următoarele categorii de preţuri:
Absolut toate detaliile despre acest eveniment vor fi anuntate in comunicatele viitoare ale organizatorului. De aemenea, puteti vizita site-ul gqentertainment.ro in preajma concertului pentru completarea comunicarii!
DESPRE SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA
Orchestra Palatului Schoenbrunn este cunoscută pentru interpretare în stil vienez a pieselor clasice, adăugând o notă subtilă și individuală care întruchipează esența muzicii vieneze.
Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, orchestră de renume și la nivel internaţional, transpune muzical era imperială plină de farmec a Vienei, având totodată o tradiție îndelungată de lucru alaturi de cântăreți de operetă și dansatori de balet.
Fondată în 1997, efectivul instrumental asigură reprezenaţiile din oranjeria Palatului Schoenbrunn, de la Opera din Viena și la festivalurile din Salzburg. În plus, orchestra se distinge prin unicitatea sunetului, prezenta scenică și aspectul vestimentar impecabile.
Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna este devotată muzicii de curte vieneze, mai ales valsurilor lui Johann Strauss, dar și lucrărilor muzicale ale geniului Wolfgang Amadeus Mozart sau Joseph Haydn şi Franz Schubert.
Concertele desfășurate de celebra orchestră vieneză au loc în Orangeria Schoenbrunn, un spatiu artistic unic, cu o bogată istorie muzicală, care s-a transformat în timp într-o renumită locație pentru evenimente culturale.
Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna realizează turnee și la nivel international, atât în Europa, cât și peste ocean, fiind primită cu entuziasm în Suedia, Finlanda, Danemarca, Germania, Elveția, Italia, România, Olanda, Spania, Japonia, China, Croația etc.
Fiecare spectacol al lor este special, orchestra cu bucurie luând în considerare și cererile de muzica individuale, care pot fi personalizate pentru orice eveniment sau ocazie.
ADRIAN ENACHE aduce muzica din Balcani şi invitaţi unul şi unul în această toamnă la Circul Metropolitan! Invitatul special Vali Vijelie va cânta în duet cu Adrian şi Diana Enache şi alături de ceilalţi protagonişti vor încinge atmosfera cu şlagăre din Grecia,Turcia,Serbia ,Bulgaria si Romania în concertul BALKANIKA programat pe 25 Octombrie de la ora 19.00.
Evenimentul face parte din seria de concerte, de mare succes, “Adrian, din inimă, ENACHE”, constituindu-se ca al trei-lea concert. După primele două succese de la Sala Palatului ,”Dă-mi o singură noapte”, și “E-o nebunie”, care au vorbit despre începuturile carierei lui Adrian , legătura cu prietenii și colegii și respectiv debutul rock, al artistului,BALKANIKA la CIRCUL METROPOLITAN demonstrează capacitatea lui ADRIAN ENACHE de a aborda stiluri muzicale diferite originare din Balcani.
Artistul va canta împreuna cu invitatii sa-i slagare din Romania,Grecia,Turcia,Serbia,Bulgaria :
Vali Vijelie,Diana Enache,Rares Varniote ,Nico ,Daniel Iordachioaie,Ionut Galani ,Mircea Cazan, Denis Stefanescu,baletul High Class si Marlena,artist acrobat.
Poftiţi, aşadar, alături de ADRIAN ENACHE şi invitaţii săi, la o petrecere cu muzică şi dans din Balcani, pe 25 oct, ora 19.00, la Circul Metropolitan! Bilete pe IaBilet.ro şi Tickestore.ro.
Saddayah lanseaza al doilea material din discografia trupei: “Lila”.
Evenimentul va avea loc vineri 18 octombrie 2024, printr-un concert in Club Fabrica (Bucuresti). Alaturi de Saddayah vor mai concerta Gerrar, Ungolianth si Silent Strike.
Club Fabrica se afla in Bucuresti, pe str. 11 Iunie nr. 50.
Pret bilet: 50 lei, de vanzare doar la intrare, in seara concertului.
SADDAYAH – https://linktr.ee/saddayah
“După 6 ani de la “Apopheny of Life”, revenim la lumină cu un nou EP, ”Lila”. Mai multe breakdown-uri, tonalități mai joase, măsuri complicate și structuri dinamice ne-au dus în altă direcție față de albumul anterior, dar totuși păstrează un anume sunet specific al muzicii noastre.
Pe 18 octombrie, clubul Fabrica va găzdui o experiență intensă, cu multe riffuri grele și energie, unde vă așteptăm să ascultați atât noul EP, cât și piesele de pe ”Apopheny” cu care v-am tot obișnuit, dar nu în ultimul rând, avem și câteva surprize.
Cu ocazia acestei lansări, profităm și vom serba și 10 ani de la prima ieșire pe scenă. Au fost 10 ani în care am crescut împreună, fizic, mental, muzical, și dorim să împărtășim rezultatele acestor 10 ani și cu voi. Vom omagia rădăcinile noastre și scena Ploieștiului din care venim cu un invitat special, care a avut un impact aparte asupra noastră, și fără a cărui încredere poate nici n-am fi pornit pe drumul acesta.
Împreună cu noi vor asigura rația de riffuri și bombardament sonic!”
GERRAR – https://www.facebook.com/GerrarOfficial
Este o trupă care abordează un stil unic de black metal, îmbogățit cu influențe de punk și black’n’roll, creând astfel o sonoritate distinctă și captivantă. Cu riff-uri de chitară intense și o energie brută, muzica lor aduce o notă de revoltă destul de neconvențională scenei metal din România. Versurile trupei explorează adesea teme întunecate și provocatoare, fiind susținute de o atitudine care subliniază libertatea de expresie și nonconformismul. Gerrar s-a impus rapid printr-o prezență scenică puternică și un sunet care atrage atât fanii genurilor tradiționale de metal, cât și pe cei ai stilurilor mai experimentale.
UNGOLIANTH – https://www.facebook.com/weareung0lianth
Trupa s-a format în 2019, în București, din dorința de a aduce o energie nouă pe scena metalului. Este o trupă care explorează contrastele – de la riffuri grele la pasaje orchestrale și momente de surpriză, fiecare piesă e gândită să transmită o emoție puternică și autentică.
În această toamnă lansează primul album, “Celestial Remains”, album ce este o reflecție a direcției lor muzicale, un material în care se îmbină intensitatea metalului cu complexitatea compozițiilor, explorând teme de schimbare și confruntare cu necunoscutul.
ETERNAL STRIKE – https://www.facebook.com/profile.php?id=100087789017339
Formată în 2022, Eternal Strike este o trupă care îmbină diverse stiluri muzicale precum groove, heavy și melodic metal. Energia și atitudinea grupului sunt amplificate de versuri cu mesaj puternic, secțiuni ritmice complexe, chitare acordate în tonalități joase, precum și alternări între clean vocals și growluri agresive.
Albumul de debut, “Chains of Society” a fost scris, înregistrat și produs integral de membrii trupei, iar în prezent, trupa lucrează la al doilea album, clădind stilul lor energic cu versuri în limba română.
Proiectul LA CINEMA – Program de inițiere cinematografică pentru copii, dedicat comunității din satul Fibiș, județul Timiș a adus magia cinema-ului în viețile a 32 de copii.Participanții cu vârste între 7 și 14 ani s-au bucurat de experiențarealizării,de la zero, a unui film de animațiestop motion, trecând pe rând prin toate rolurile implicate înproducția cinematografică: scenariști, regizori, animatori și actori în documentarul dedicat atelierului.
În cadrul premierei de gală, copiiiau trăit emoția dublului rol, celde autori ai unui film și cel de spectatori ai propriilor creații, vizionatealături de familii și prietenipe ecranul mare al cinematografului Victoria din Timișoara.
Copiii participanți în proiectau fost ghidați în activitățile lor de către profesioniști din industria de film: Nicoleta Miron și Agata Tabacu, instructori animație stop motion, regizoarea Iulia Rugină, de la care au deprins noțiuni de storytelling și regie și Anelise Sălan, regizoarea filmului documentar care a fost realizat în paralel și care poate fi vizionat aici aici.
Festivitatea care a încheiat atelierul LA CINEMA a avut loc pe 8 septembrie și a pus în valoare toate cele nouă animații stop motionrealizate de copiiprintr-o proiecție specială, organizată la Cinema Victoria din Timișoara în fața unui public format din familiile și prietenii micilor cineaști. După vizionarea filmelor lor, cu toții au devenit spectatori ai lungmetrajului Arnold cel precaut și piatra fericirii (Finlanda, 2023), prezentat în cadrul TIFF Timișoara.
Copiii participanți la atelierul la cinema s-au declarat încântați de activitățile din cadrul proiectului:
„Cel mai interesant mi se pare să faci filmul tău, să ai filmul tău cu prietenii tăi. E cel mai interesant lucru”. (Dean Giurgiucă)
„Înainte nu eram deloc liniștită când mă uitam la animații. Făceam foarte multă gălăgie, acum nu mai fac așa, pentru că acum m-am obișnuit să mă uit mai mult la chestii din astea”. (Nicol Mîrșu)
„Acum, după ce am învățat, o să înțeleg. Mă mai uitam mai demult pe Youtube la din astea și nu prea înțelegeam. Iar acum o să înțeleg dacă mă mai uit”. (Adrian Lupșescu)
Mona Vlai, fondator al Asociației Piticii Monei, partener în proiectul LA CINEMA și învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Groza” din Fibiș consideră că „educația cinematografică e importantă și și-ar găsi locul în programa școlară, poate împreună cu alte direcții asemănătoare, poate cu teatrul, poate cu jocurile de rol. Din păcate noi nu atingematât de des subiectele acestea. Dacă nu îi expunem pe copii unor activitățicât mai variate, nu știm unde se află o pasiune, un talent și nu putem că nu-l descoperim”.
Prin formatul preponderent practic al atelierului LA CINEMA, trainerii au avut în vedere două mari obiective. Primul dintre ele a țintit stimularea spiritului critic în atitudinea spectatorială a copiilor. Realizarea unui film și deciziile creative cerute de acest proces, începând din faza alegerii subiectului și încheind cu componenta de post-producție, le-au oferit copiilor noifiltre artistice și oportunitatea de a înțelege mecanismele din spatele unui film vizionat. Cel de al doilea efect pozitiv a fost oportunitatea oferită copiilor de a-și descoperi talente, pasiuniși dorințe ce le pot deschide noi perspective de studiu și de carieră în viitor.
Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film), cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative. De-a lungul celor 15 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a devenit unul dintre dintre cei mai activi organizatori de evenimente culturale în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii creative. Cursurile, atelierele de creație, conferințele și masterclassurile organizate (care au însumat un număr de aproximativ 1300 de participanți, provenind din toate domeniile artelor vizuale) au fost completate de proiecte internaționale realizate cu parteneri din Italia, Franța, Belgia, Polonia și Statele Unite.
Proiectul este organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național* (AFCN), realizat în parteneriat cu Asociația Piticii Monei, Școala Gimnazială Nicolae Groza din Fibiș, Centrul de Proiecte Timișoara și Cinema Victoria Timișoara.
Parteneri media: Liternet.ro, Ziarul Metropolis, Happ.ro, Scena 9, Radio România Cultural.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite pe canalele de comunicare ale Asociației Culturale Control N.
Cel mai eclectic pol al vieţii culturale a capitalei, TEATRUL GODOT din PALATUL BRAGADIRU vă invită în această săptămână la întâlniri teatrale memorabile, dar şi la concerte de pe cât de inedite pe atât de captivante
Programul săptămânii în curs este următorul:
17 & 18 septembrie, ora 20:00 – De treci Codrii
Musicalul „De treci codrii”, cea mai nouă producție, în colaborare cu Teatrul Andrei Mureșanu, revine pe scena Godot. Spectacolul reunește actori de renume și tinere talente, oferind o viziune proaspătă și fascinantă asupra celor mai îndrăgite basme românești.
19 septembrie, ora 20:00 – When Violin meets Guitar
Cu Natalia Pancec la vioară și Emilian Florentin Gheorghe la chitară, veți trăi o experiență muzicală de neuitat, plină de virtuozitate și pasiune. Rock, balade și Anotimpurile lui Vivaldi se întâlnesc într-un spectacol inedit, care vă va captiva trupul, sufletul și mintea!
20 septembrie, ora 20:00 – Mara & Caue cântă Elis & Tom feat. Alexandru Olteanu
Mara Halunga și Cauê De Marinis aduc pe scena Teatrului Godot concertul „Mara & Cauê cântă Elis & Tom”, un omagiu adus albumului „Elis & Tom” lansat în 1974. Recitalul include interpretarea integrală a albumului, alături de alte piese compuse de Tom Jobim și interpretate de Elis Regina.
22 septembrie, ora 20:00 – Double Fiesta – în cadrul Festivalului Fringe
Prezentat în cadrul Festivalului Fringe, Double Fiesta reunește 16 studenți ai U.N.A.T.C într-un spectacol de teatru fizic, creat de Andrea Gavriliu. Bazat pe un material coregrafic elaborat, spectacolul oferă o călătorie vibrantă de la sobrietate la transă, transformând fiecare moment într-o adevărată sărbătoare.
A venit toamna și vremea se răcorește. Dacă începeți să vă gândiți deja la zilele în care stați în casă alături de o cană de ceai, noi venim cu propuneri pentru a ieși din casă. Avem o mulțime de evenimente pentru iubitorii de cultură japoneză și nu numai, precum Comic Con, Asia Fest, Animest sau, de ce nu, poate vă planificați mult-așteptata călătorie în Japonia.
dacă acest e-mail apare incomplet, îl puteți vedea complet aici:
Vă e dor de atmosfera unui festival japonez? Vă așteptăm și în acest an la Comic Con, la Arena Națională, între 13 și 15 septembrie. Avem multe activități, ateliere, jocuri, degustare de sake și, desigur, invitați din Japonia. Uitați aici cum a fost la Japan Area în 2023:
După Comic Con, ne revedem tot la Arena Națională, la Asia Fest, festival care promovează cultura și tradițiile orientale. Mâncare, merch, spectacole, întâlniri cu artiști și o mulțime de evenimente diverse, pentru toate preferințele.
În acest an, Animest pune în lumina reflectoarelor filmul de animație italian. La festival putem vedea în premieră și filmul japonez Ghost Cat Anzu (2024, r. Yoko Kuno, Nobuhiro Yamashita).
A început noul sezon din IZANAGI PODCAST! Ne vedem pe IZANAGI TV, unde o avem cu noi pe Dani sau, așa cum o știe comunitatea, dearly.dani. Ea este content creator, e pasionată de cultura kawaii și fashion, locuiește în Japonia și lucrează la un maid café. Vizionează episodul acum:
Probabil ne-am gândit cu toții că vrem să mergem în Japonia măcar o dată. Sau să mergem din nou. Culori de toamnă sau sakura? Prietenii de la Exact Travel mai au câteva locuri disponibile pentru pachetele de toamnă și au lansat deja pachetele de primăvară.
Dearly.dani este influencer și acum studiază în Japonia la prestigioasa Universitate Waseda. A fost pasionată de Japonia încă din liceu, iar în facultate a studiat un an la o universitate din Fukushima. Printre pasiunile ei se numără moda și cultura pop japoneză, de la anime și manga, la muzică și cultura idolilor japonezi sau „oshi”. Oshi (推し) provine de la verbul „osu”, care înseamnă „a împinge”, cu sensul de a susține sau a promova pe cineva. Oshi e vedeta ta preferată, pe care o susții constant, iar Dani vorbește cu mult entuziasm despre oshi-ul ei, Aoi Kanau, din trupele twinpale și GILTY×GILTY. Puteți afla mai multe despre Dani din podcastul nostru sau de pe paginile ei de social media.
Pe 28 septembrie toate drumurile duc la Arenele Romane, unde Irina Rimes va împleti muzica cu mituri și povești străvechi și nu o va face singură. Primii invitați de seamă ai artistei sunt: vestita Theo Rose, iubite de la mic la mare, Surorile Osoianu, binecunoscutul David Ciente, noua senzație a industriei, Satoshi și gata să impresioneze publicul românesc, Magnat & Feoctist. Stați cu ochii pe artistă pentru și mai multe vești!
Biletele sunt deja disponibile și se epuizează rapid de pe platforma iabilet.ro
“DESCÂNTATELE” este mai mult decât un concert, este o poveste mitică despre cum natura își revendică locul și, alături de toate miturile sale, începe să înghită orașul, omul cu suflet, muzica și Arenele Romane. Prin acest spectacol, Irina Rimes explorează o conexiune profundă cu folclorul și rădăcinile sale, oferind publicului o perspectivă nouă asupra artei sale.
Spectacolul va include piese de pe noul EP, “Origini”, precum și alte creații inedite, nelansate încă, care vor continua să surprindă și să încânte audiența. Cu un picior ancorat în realitate și cu altul întins spre fantastic, publicul este invitat să danseze între lumi alături de Irina pe 28 septembrie.
Irina Rimes face ravagii peste tot în lume cu “Dudadu”, piesă extrasă de pe EP-ul ,,Origini”. Artista a fost invitata specială a lui Steve Aoki pe scena festivalului UNTOLD, unde a interpretat live piesa remixată de legendarul DJ. De asemenea, ea fost și vedeta festivalului Tomorrowland, cel mai mare festival de muzică electronică din lume. Piesa sa “Dudadu” a răsunat pe main stage nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori, în remixuri incendiare realizate de legendarii Steve Aoki, Tiesto și talentatul producătorul Goldcher, remix cu care au încântat publicul de la festival cei de la Keinemusik.
Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte” și a continuat cu EP-ul ,,Origini”.