Home Blog Page 1112

Concertul Roxette, peste 20.000 de oameni sunt asteptati maine la Cluj Arena

 Peste 20.000 de spectatori sunt aşteptaţi, joi seară, la concertul Roxette de la Cluj-Napoca, fiind epuizate biletele la peluză şi la sectoarele VIP şi Golden Circle. Ordinea şi liniştea publică vor fi asigurate de aproape 300 de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali, traficul rutier în zona stadionului urmând să fie restricţionat pe anumite străzi.

Laura Coroianu, directorul firmei organizatoare Emagic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că stadionul Cluj Arena “este senzaţional” şi era păcat să nu fie folosit pentru astfel de concerte.

“Aşteptăm în jur de 20.000 de oameni pe stadion la concertul susţinut de trupa Roxette. Avem sectoare unde vânzarea este închisă, cele de VIP, Golden Circle şi peluză. Mai sunt bilete în celelalte sectoare, cele mai puţine la Tribuna I şi Tribuna II, şi sperăm să ajungem la peste 25.000 de persoane, ar fi grozav. Cluj Arena este senzaţional şi era păcat să nu fie folosit pentru astfel de concerte. Staff-ul trupei cuprinde sub 50 de persoane”, a spus Coroianu

Cei doi componenţi ai trupei Roxette, Per Gessle şi Marie Fredriksson, au transmis un mesaj fanilor care vor participa la concert, în care au spus că abia aşteaptă spectacolul din Cluj-Napoca, “inima Transilvaniei”

Potrivit organizatorilor, până în acest moment au fost vândute 20.000 de bilete, iar în ziua concertului doritorii îşi vor putea achiziţiona bilete daor la casa de bilete din incinta Cluj Arena, lângă porţile 3 şi 4 (Peluza 2 Nord), respectiv lângă porţile 9 şi10 (Peluza 1 Sud, vis-a-vis de Hotel Sport). Copiii sub 10 ani vor avea acces gratuit la acest eveniment, însoţiţi de un adult, oferta fiind valabilă exclusiv pentru categoria Gazon, în limita locurilor disponibile. Cel mai ieftin bilet costă 65 de lei, iar cel mai scump, 250 de lei.

[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=pNu1aZuCRic[/youtube]

Pretenţiile starurilor: meniu ardelesc şi cărţi despre istoria Clujului

Cei doi membri ai trupei au avut o serie de pretenţii pentru concertul de pe Cluj Arena, potrivit organizatorilor. Meniu ardelenesc, bere şi vin roşu autohton, flori, lumânări parfumate, dar şi cărţi despre istoria şi arhitectura Clujului sunt doar câteva dintre cerinţele Roxette.

“Pe lângă faptul că sunt nişte artişti foarte cunoscuţi şi muzica lor a atins pe toată lumea, sunt şi nişte oameni care se impică foarte mult când vin într-un loc nou. Ei vor să cunoască locul, de aceea, au cerut un meniu ardelenesc, au vrut să cunoască bucătăria locului, şi la Bucureşti când au cântat au cerut meniul local, au mâncat sărmăluţe. Pe lângă asta, ne-au cerut cărţi despre arhitectura, istoria Clujului, tot felul de informaţii culturale, sincer, în afară de ei, numai Sting ne-a mai cerut astfel de informaţii. Chiar îi interesează unde vin, nu sunt genul de artişti care vin şi a doua zi pleacă fără să ştie unde au cântat”, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, organizatorul concertului.

Trupa a mai solicitat bere şi vin roşu autohton, multe salate şi diferite tipuri de lapte şi iaurt. Din culise nu va trebui să lipsească nici ghimbirul feliat, fructele proaspete şi brânzeturile.

Mâncarea o vor mânca în backstage la stadion. E posibil să plece imediat după concert. Ei şi-au rezervat singuri camera la hotel. Noi doar le-am făcut unele recomandări ce ni s-a părut nouă frumos în Cluj. Staff-ul lor are în jur de 45 de persoane”, a mai precizat Coroianu.

Pe lângă acestea, Roxette a mai cerut ca întreaga zonă de backstage, în special cabinele lor, să fie decorată cu flori de sezon şi multe lumânări parfumate. Artiştii au mai solicitat ca, în zona de culise, să fie amplasate mai multe recipiente pentru colectare selectivă.

Cum se face accesul spectatorilor la concert

Legat de accesul spectatorilor în incinta stadionului, organizatorii evenimentului recomandă participanţilor să urmeze indicaţiile de acces, în funcţie de zona pentru care şi-au achiziţionat bilete. Posesorii de bilete în zonele Gazon şi Gold Circle vor intra pe stadion pe la porţile 8, 9, 10, 11, vis-a-vis de Hotel Sport. Posesorii de bilete la Tribuna 2 (acces dinspre strada George Cosbuc) vor intra pe la porţile 6 şi 7. Posesorii de bilete la Tribuna 1 (acces dinspre Aleea Stadionului) vor intra pe la poarta 12, iar posesorii de bilete VIP (acces dinspre Splaiul Independenţei) vor intra pe la poarta 1.

Accesul se va face începând cu ora 17.00, primul concert al serii, cel al trupei Les Elephants Bizzares, fiind programat în jurul orei 19.00, urmat de Grimus, în jurul orei 20.00 şi apoi Roxette.

Scena este pusă pe o parte a peluzei, vor fi de-a lungul pistei de atletism mai multe puncte de vânzare, baruri amenajate. Cei care se vor găsi pe gazon vor avea accesul la toalete în zona de peluze, dar toate acestea vor fi foarte bine indicate, nu vor fi puse toalete pe pista de atletism, din respect faţă de calitatea pistei”, au mai completat organizatorii.

Obiecte interzise pe stadion

În incinta Cluj Arena nu va fi permis accesul cu sticle, bidoane de plastic, cutii de băutură conserve sau alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale cu obiectiv detaşabil sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie.

[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=qEbuR7PUCXs&feature=plcp[/youtube]

Circulaţie restricţionată

Începând cu ora 16.00 circulaţia în zona stadionului va fi restricţionată.

„Se va restricţiona circulaţia de la strada Coşbuc, intersecţie cu Cardinal Iuliu Hossu, de la Pod Napoca până la Pod Garibaldi. De asemenea, circulaţia pe strada Uzinei Electrice şi Aleea Stadion va fi oprită. Se va devia şi traseul autobuzelor. În funcţie de afluenţa spre stadion vom restricţiona circulaţia. Dispozitivele poliţiei rutiere vor fi chiar din Piaţa Mihai Viteazu, Piaţa Unirii, Mănăştur, pentru a-i putea direcţiona pe cei care doresc să vină spre stadiona şi le vom da informaţii despre parcări. Cu primarul Emil Boc am stabilit care sunt locurile de parcare, respectiv parcarea de la Primărie, de pe Dorobanţilor, Cipariu, platoul de la Sala Sporturilor, iar cei care vin din Oradea în parcarea Polus Center. Pentru parcarea de la demisolul stadionului se va intra cu numai cu autorizaţie”, a declarat Marcel Bonţidean, şeful Poliţitiei municipiului Cluj-Napoca.

[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=gNd_jVPJg_Q&feature=plcp[/youtube]

[imagebrowser id=8]

 

Ultimele detalii legate de concertul Roxette de pe Cluj Arena!

Maine, 19 iulie, trupa suedeza  Roxette va sustine primul concert din cariera la Cluj-Napoca, in „inima Transilvaniei”. Prezentat de Volksbank si Ursus si organizat de Emagic, concertul va fi deschis de Les Elephants Bizzares si Grimus.

Legat de accesul spectatorilor in incinta stadionului, organizatorii evenimentului recomanda participantilor sa urmeze indicatiile de acces, in functie de zona pentru care si-au achizitionat bilete:

– posesorii de bilete in zonele Gazon si Gold Circle vor intra in locatie pe la portile 8, 9, 10, 11, vis-a-vis de Hotel Sport

– posesorii de bilete la Tribuna 2 (acces dinspre Str. George Cosbuc) vor intra pe la portile 6 si 7

– posesorii de bilete la  Tribuna 1 (acces dinspre Aleea Stadionului) vor intra pe la poarta 12

– posesorii de bilete VIP (acces dinspre Splaiul Independentei) vor intra pe la poarta 1

Accesul se va face incepand cu ora 17:00, primul concert al serii, cel al trupei Les Elephants Bizzares , fiind programat in jurul orei 19:00, urmat de Grimus si apoi Roxette. Pe durata evenimentului, pe stadion nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv deodorantele si sticlele de parfum de peste 100 ml), bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, scaune, arme, bauturi sau mancare, obiecte contondente, animale de companie, lanturi, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) sau aparate de inregistrare audio-video. De asemenea, in caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat sa foloseasca pelerine de ploaie. Biletul de eveniment permite accesul o singura data in stadion, pana la finalul programului de spectacol.Cei care parasesc zona de concert si doresc sa reintre vor fi nevoiti sa achite din nou bilet.

Biletele sunt disponibile in continuare atat in reteaua magazinelor Diverta, cat si la casa de bilete din incinta Cluj Arena, urmand ca in ziua evenimentului, acestea sa poata fi achizitionate doar de la cele doua puncte de vanzare ale stadionului: langa portile 3 si 4 (Peluza 2 Nord), respectiv langa portile 9 si10 (Peluza 1 Sud, vis-a-vis de Hotel Sport). In cadrul promotiei Volksbank, copiii sub 10 ani vor avea acces gratuit la acest eveniment – insotiti de un adult, oferta fiind valabila exclusiv pentru categoria Gazon, in limita locurilor disponibile.

 

Detalii despre program si acces pentru concertul Roxette!

Au mai ramas doar doua zile pana la concertul pe care trupa suedeza Roxette il va sustine pe Cluj Arena, acesta fiind cel mai asteptat eveniment al anului organizat in Ardeal. Prezentat de Volksbank si Ursus, concertul se va desfasura pe 19 iulie si este organizat de Emagic.

Pentru evenimentul de joi, accesul in Cluj Arena se va face incepand cu ora 17:00, iar primul concert din deschidere, sustinut de Les Elephants Bizarres, va incepe in jurul orei 19:15. Grimus, cea de-a doua trupa din program, va urca pe scena in jurul orei 20:00, urmata de cei de la Roxette.

In incinta Cluj Arena nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml si deodorante), bidoane de plastic, cutii de bautura, conserve sau alte alimente, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, scaune, arme, bauturi sau mancare, obiecte contondente, animale de companaszaie, lanturi, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) sau aparate de inregistrare audio-video. De asemenea, in caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat sa-si aduca pelerine de ploaie.

Biletele pentru concert mai pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta, precum si de la casele de bilete ale stadionului Cluj Arena de unde vor putea fi cumparate si in ziua evenimentului, in limita disponibilitatii. Conform promotiei Volksbank, copiii sub 10 ani vor avea acces gratuit la acest eveniment, oferta fiind valabila exclusiv pentru categoria Gazon, in limita capacitatii acestei zone.

Fondatorul trupei Deep Purple, Jon Lord, a încetat din viaţă

Fostul clapar al trupei Deep Purple, Jon Lord, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 71 de ani, după ce s-a luptat mai multe luni cu o boală groaznică.

Compozitorul şi fondatorul trupei Deep Purple a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu un an. Anul trecut, în luna august, artistul anunţa că nu se va lăsa de muzică, însă se va retrage o perioadă pentru a lupta cu teribila maladie. “În lumea mea, asta (n.r. – compusul) trebuie să fie o formă de terapie. Mă aştept ca anul viitor să fiu în formă excelentă”, mai spunea Lord în urmă cu un an.
[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=sJ5quMAjfs0[/youtube]

Jon Lord va rămâne în istoria muzicală prin curente precum blues-rock-ul şi fusion rock. De-a lungul timpului, artistul a colaborat cu mai multe formaţii precum Whitesnake, Paice, Ashton & Lord, The Artwoods şi Flower Pot Man. Bineînţeles, a devenit mai cunoscut publicului în timp ce cânta la clape în formaţia Deep Purple, ale cărei baze le-a pus în 1968. Lord este coautor al pieselor “Smoke On The Water” şi “Child In Time”, cântece considerate a fi cele mai de succes compoziţii ale formaţiei Deep Purple.

Lord şi bateristul Ian Paice au fost singurii membrii constanţi ai trupei în perioada 1968 – 1976, dar şi de la reunirea din 1984 până ce Lord a părăsit formaţia în 2002 .

Cea mai cunoscută compoziţie a artistului britanic rămâne “Concerto for Group and Orchestra”, care a fost interpretată pentru prima oară la Royal Albert Hall în 1969, sub bagheta cunoscutului dirijor Malcolm Arnold. În 1999, concertul a fost reluat în aceeaşi sală, pentru a marca 30 de ani de la apariţie.

 

[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=MdS26y-7eW0&feature=youtu.be[/youtube]

 

Meniu ardelenesc pentru Roxette!

Cu doar cateva zile inainte de concertul pe care Roxette il va sustine in „inima Transilvaniei”, echipa de productie pregateste ultimele detalii pentru ca trupa sa se simta ca acasa. Obisnuita deja cu ospitalitatea romaneasca, Roxette declara ca abia asteapta sa revina in Romania, sa descopere Clujul si bucataria ardeleneasca. Prezentat de Volksbank si Ursus si organizat de Emagic, concertul va avea loc pe 19 iulie la Cluj Arena, in deschiderea show-ului urmand a concerta Les Elephants Bizzares si Grimus.

Roxette va ajunge peste cateva zile in Romania, de data aceasta la Cluj-Napoca. Marie si Per sunt extrem de entuziasmati in ceea ce priveste noua lor vizita, declarandu-se incantati sa cunoasca publicul din Ardeal.

De altfel, Clujul pare sa-i fi impresionat deja pe cei doi membrii ai trupei care au declarat ca si-ar dori sa poata explora orasul, daca programul le va permite acest lucru. In mod cert insa vor incerca bucataria locala, rugandu-i pe organizatori sa le pregateasca o serie de sugestii culinare cu specific ardelenesc. Pe langa acestea, trupa a mai solicitat bere si vin rosu autohton, multe salate si diferite tipuri de lapte si iaurt. Din culise insa nu va trebui sa lipseasca nici ghimbirul feliat, fructele proaspete sau branzeturile.

Dincolo de meniul extrem de sanatos, trupa isi doreste ca intreaga zona de backstage, si in special cabinele celor doi solisti sa fie decorate cu flori de sezon si multe lumanari parfumate. Si pentru ca tot mai multi artisti au dezvoltat de-a lungul anilor un spirit eco, nici Roxette nu face exceptie, astfel ca in zona de culise vor fi amplasate mai multe recipiente pentru colectare selectiva, fiind utilizate cu precadere produse reciclabile..

Concertul Roxette se va desfasura pe 19 iulie, in Cluj-Napoca, biletele putand fi achizitionate in continure din reteaua magazinelor Diverta, precum si de la o serie de puncte de vanzare special amenajate in zona Ardealului: casa de bilete a stadionului Cluj Arena, casele de bilete special amenajate in incinta Pollus Center si Iulius Mall din Cluj, la care se adauga si reteaua magazinelor Inmedio din Cluj-Napoca, Baia Mare, Zalau, Turda si Sighisoara. Copiii sub 10 ani vor avea acces gratuit la acest eveniment, oferta fiind valabila exclusiv pentru categoria Gazon, in limita locurilor disponibile.

Ice Age 4: Continental Drift (2012)

În EPOCA DE GHEAŢĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ, goana frenetică a lui Scrat după ghinda blestemată, pe care o urmăreşte de la începutul timpurilor, are consecinţe care schimbă întreaga lume – un cataclism continental care naşte cea mai mare aventură din toate timpurile pentru Manny (Ray Romano), Diego (Denis Leary) şi Sid (John Leguizamo). Din cauza acestei situaţii, Sid face echipă cu arţăgoasa Buni, iar turma se întâlneşte cu o menajerie pestriţă de piraţi care vor să-i împiedice să se întoarcă acasă.

Intrare libera pentru copii la concertul Roxette!

Volksbank ofera un motiv de bucurie parintilor care vor sa vina cu cei mici la concertul Roxette: copiii sub 10 ani vor avea acces gratuit la evenimentul care se va desfasura pe 19 iulie, in Cluj Napoca, oferta fiind valabila exclusiv pentru categoria Gazon. Acesta este primul concert al trupei organizat in „inima Transilvaniei”, la Cluj Arena.

In cadrul concertului Roxette, parintii care au achizitionat sau vor achizitiona bilete la categoria Gazon, au posibilitatea de a veni alaturi de cei mici, Volksbank oferind acces gratuit copiilor sub 10 ani pentru acest eveniment.

„Reintoarcerea la lucrurile simple, la bucuriile cu adevarat importante care ne fac viata mai frumoasa, reprezinta motivul principal  al implicarii noastre in acest concert atit de asteptat de fanii Roxette. Dar momentele cele mai asteptate sunt traite la maximum doar impartasite cu cei dragi, de aceea ne face o deosebita bucurie sa le deschidem copiilor portile stadionului din Cluj si sa le oferim aceasta experienta extraordinara, alaturi de parintii lor.” a declarat Alfred Borcan, Director de Marketing Volksbank.

Roxette este o trupa foarte iubita de catre publicul roman, cu extrem de multi fani, foarte multi dintre ei  fiind deja parinti. Acesta este de altfel unul dintre principalele motive pentru care si managementul a raspuns afirmativ la propunerea noastra privind aceasta initiativa Volksbank, de a le oferi o bucurie in plus fanilor Roxette. ” a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, organizatorul concertului.

Promotia este valabila doar pentru biletele ce ofera acces in Gazon, in limita capacitatii acestei categorii, recomandarea organizatorilor fiind ca parintii sa le asigure celor mici protectie speciala prin casti antifonice, in special daca vor sta in vecinatatea boxelor.

Concertul Roxette se va desfasura pe 19 iulie, in Cluj-Napoca, biletele putand fi achizitionate online, de pe www.myticket.ro, din reteaua magazinelor Diverta, precum si de la o serie de puncte de vanzare special amenajate in zona Ardealului: casa de bilete a stadionului Cluj Arena, casele de bilete special amenajate in incinta Pollus Center si Iulius Mall din Cluj, la care se adauga si reteaua magazinelor Inmedio din Cluj-Napoca, Baia Mare, Zalau, Turda si Sighisoara.

Les Elephants Bizarres canta in deschiderea concertului Roxette de la Cluj-Napoca!

Les Elephants Bizarres, alaturi de Grimus, vor incinge atmosfera in Ardeal, in deschiderea concertului pe care formatia Roxette il va sustine pe stadionul din “capitala Transilvaniei”. Concertul Roxette va avea loc pe 19 iulie, in Cluj-Napoca, fiind primul show al trupei organizat la Cluj Arena.

“Bizarre”, cuvantul frantuzesc pentru “ciudat”, reprezinta doar una dintre modalitatile prin care poti descrie muzica baietilor de la Les Elephants Bizarres. Nu pot fi incadrati intr-un gen muzical anume, pentru ca stilul lor este unic, diferit; odata ce ii asculti, cu siguranta piesele lor iti vor ramane tiparite in minte si te vei trezi fredonandu-le refrenele. Dorinta de a isi dovedi abilitatile muzicale, capacitatea de a-si tine publicul conectat si, nu in ultimul rand, personalitatea lor i-a transformat intr-unul dintre cele mai hot nume alternative romanesti.

In aceasta vara baietii nu au stat degeaba: au lansat un nou single, insotit de videoclip. Nu Ma Opri este prima incercare a elefantilor de a canta in limba romana: o piesa de vara, cu versuri care vor surprinde si vor dezvalui publicului o alta latura, poate mai sensibila, a trupei; totul pe acorduri muzicale ce poarta marca Les Elephants Bizarres. Dupa ce au incantat publicul cu show-ul lor prin de energie de la editia din acest an a B’ESTFEST Summer Camp, membrii trupei vor fi prezenti la un alt festival european, Spirit of Burgas (Bulgaria), pe 3 august. Pana atunci insa,  vor face un popas la Cluj-Napoca unde, pe 19 iulie, se vor alatura trupei Grimus pentru un show in deschiderea concertului Roxette.

Prezentat de Ursus si Volksbank, concertul Roxette va avea loc pe 19 iulie, in Cluj-Napoca, biletele putand fi achizitionate online, de pe myticket.ro, din reteaua magazinelor Diverta, precum si de la o serie de puncte de vanzare special amenajate in zona Ardealului: casa de bilete a stadionului Cluj Arena, casele de bilete special amenajate in incinta Pollus Center si Iulius Mall din Cluj, la care se adauga si reteaua magazinelor Inmedio din Cluj-Napoca, Baia Mare, Zalau, Turda si Sighisoara.

ACE & Anli Pollicino Concert Jrock Bucuresti

Anli Pollicino este o trupă de J-rock din Tokyo ce cântă o muzica influenţată de trupe ca Evanescence, Marilyn Manson, L’arc~en~Ciel sau Siam Shade de-a lungul timpului creându-şi un stil original teatral, de light rock spre gothic. Trupa are o mare priză la public datorată secvenţei muzicale solide şi a calităţii vocii solistului Shindy.
Înfiinţată in 2010, ACE şi-a impresionat publicul încă de la inceput prin “sunetul rock agresiv, armonios îmbinat şi extrem de sofisticat”. Trupa este formată din vocalistul Nimo, violonistul Rookie Fiddler, basistul Toshi, Shunji – tobe şi Kentaro – chitară.
În 2010, trupa a lansat mai multe materiale, printre care 6 single-uri care au şi apărut pe albumul “Black Album”.

Pentru a doua oară in România, formaţia de J-rock Anli Pollicino va concerta pe 24 iulie în Club Fabrica din Bucureşti. În deschiderea concertului  va urca pe scenă trupa ACE.

Biletele sunt disponibile pe www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor DIVERTA din toată ţara.

Preţ bilete: 60 RON (avans)/ 70 RON (ziua concertului)

Acces:  VIP – 18:00/ general- 18:30
Concert:  ACE- 19:30/ Anli Pollicino- 21:30

http://a-rock.jp/index.php

www.kanzenmusic.com

http://www.youtube.com/kanzenmuzic

Roxette – sold out la Golden Circle si VIP!

Mai sunt doar cateva zile pana la concertul Roxette, iar fanii trupei suedeze se grabesc sa-si achizitioneze biletul, tot mai multe categorii apropiindu-se de sold-out. De altfel, locurile din zonele VIP si Golden Circle au fost epuizate, pentru cea din urma fiind pregatita deja o suplimentare. Concertul trupei Roxette va avea loc pe 19 iulie, in Cluj-Napoca, fiind primul show al trupei organizat in “inima Transilvaniei”, la Cluj Arena.

Tribuna VIP si Golden Circle au devenit neincapatoare pentru numarul impresionant de solicitari venite din partea fanilor Roxette, cele doua zone fiind declarate sold-out.

Organizatorii au operat insa o serie de modificari de ordin logistic astfel incat zona Golden Circle sa poata fi suplimentata cu inca 500 de bilete ce se afla deja la dispozitia publicului, in toate punctele de vanzare din tara.

Acestea nu sunt insa singurele categorii ce se apropie de capacitatea maxima, mai multe sectoare din tribune fiind la randul lor aproape sold-out. Concertul Roxette va avea loc pe 19 iulie, in Cluj-Napoca, biletele putand fi achizitionate online, de pe myticket.ro, din reteaua magazinelor Diverta, precum si de la o serie de puncte de vanzare special amenajate in zona Ardealului: casa de bilete a stadionului Cluj Arena, casele de bilete special amenajate in incinta Pollus Center si Iulius Mall din Cluj, la care se adauga si reteaua magazinelor Inmedio din Cluj-Napoca, Baia Mare, Zalau, Turda si Sighisoara.