Home Blog Page 1052

Aşa-i (de bine) la 40 de ani Trailer & Description

This-Is-40-1344501482Te avertizăm de la început: Aşa-i la 40 de ani! o te facă să râzi din toată inima, dar la sfârşit s-ar putea să nu ţi se pară că ai văzut cea mai bună comedie din ultima vreme. Explicaţia constă în faptul că, la o durată de mai bine de două ore, momentele mai puţin reuşite nu-şi află rostul şi le îngreunează pe cele cu adevărat bune, coborând ştacheta comediei.
Chiar şi aşa, atunci când o să te întrebi cum ai vrea să fii tu la 40 de ani, s-ar putea ca imaginea lui Pete (Paul Rudd) şi Debbie (Leslie Mann) să-ţi apară în minte. Oricât de multe probleme ar avea, cu familiile lor trăsnite, finanţele străvezii şi programul prea încărcat, cei doi reuşesc să comunice extraordinar. Se ceartă şi se împacă, se şicanează şi nu-şi mărturisesc chiar totul, dar cu toate acestea între ei există o asemenea empatie, încât filmul ar trebui să se fi numit mai degrabă This Should Be 40. Cele două personaje (şi implicit cei doi actori) sunt coloana vertebrală ataşantă a acestui nou film semnat de Judd Apatow, care explorează amuzant, dar şi relevant crizele unui prag de care ne vom lovi cu toţii.
Totul începe cu Debbie, care refuză să admită că a împlinit 40 de ani. Ca să-i facă pe plac, Pete şi fiicele lor Charlotte (Iris Apatow) şi Sadie (Maude Apatow), folosesc cifrele 3 şi 8 pentru tortul aniversar, dar fii sigur că Debbie va fi nevoită curând nu doar să accepte că a trecut acest înspăimântător prag, ci şi că are multe probleme de rezolvat cu trecutul. Faptul că Leslie Mann este soţia lui Judd Apatow, iar fiicele din film sunt interpretate de fiicele lor din viaţa reală te face să te întrebi cât este adevărat şi cât inventat în scenariul scris de acelaşi Judd Apatow.
Aşteaptă-te la glume fără perdea (ratingul este „nerecomandat sub 15”) şi la apariţii amuzante din partea unor actori populari. Megan Fox apare în rolul angajatei foarte (repetăm foarte) sexy a lui Debbie, făcându-te să te întrebi dacă nu cumva steaua ei la Hollywood a apus. Albert Brooks este insuportabilul tată al lui Pete, motiv de mare vrajbă în familie din cauza continuei sale probleme cu banii, iar Melissa McCarthy este Catherine, mama unui coleg de şcoală al lui Charlotte şi protagonista uneia dintre cele mai tari scene ale filmului. O să-i mai vezi pe Jason Segel, Lena Dunham, John Lithgow, Chris O’Dowd şi mulţi alţii.
Foarte plăcut la This Is 40 nu sunt doar gagurile lui Judd Apatow (preferata noastră e gluma de la ginecolog), ci senzaţia că ziua în care faci 40 de ani este una ca toate celelalte. Nu trebuie să depui niciun efort ca să înlocuieşti această vârstă cu ce ai tu în cartea de identitate. Ți-e teamă că faci 30 de ani? Uită-te la This Is 40! Ți-e teamă că faci 60? Uită-te la This Is 40! Probleme şi temeri vei avea întotdeauna, important este cum le faci faţă şi cât de deschis te menţii în faţa a ceea ce ţi se întâmplă.
Aşa-i la 40 de ani! este o comedie mai sensibilă decât te-ai aştepta de la Judd Apatow, probabil pentru că atât el, cât şi actorii se află tocmai la această vârstă dificilă, ceea ce aduce proiectului lor o sinceritate dezarmantă. Dacă nu ar fi avut atât de mult balast şi atât de multe scene irelevante pentru întreg, noi cu siguranţă am fi avut în minte This Is 40 pentru un top al celor mai bune comedii din ultimii zece ani. Chiar şi aşa, merită văzut!

Trailer :

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=M2IrPfbpvio[/tube]

Concertul Sabaton din The Silver Church este aproape sold-out

Sabaton

Concertul Sabaton din data de pe 19 martie 2013 ce va avea loc în clubul The Silver Church din Bucureşti este primul eveniment metal al anului ce va fi sold-out, anunţă organizatorii.

După ce s-au suplimentat cele 500 de biletele puse iniţial în vânzare cu încă 100 de bucăţi, iată că după numai 5 zile au mai rămas doar 35 de bilete disponibile pentru concertul trupei Sabaton de la Bucureşti deschis de Eluveitie şi Wisdom.

Bilete Sabaton

Biletele pentru concertul Sabaton din The Silver Church din Bucureşti sunt disponibilesunt în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri:

68 lei – până pe 18 martie 2013   Sabaton+_lr75 lei – la intrare

Trupa suedeză a pornit în turneul “Swedish Empire” pentru promovarea ultimului material discografic intitulat “Carolus Rex” (lansat în mai via Nuclear Blast). Trupa suedeză are o carieră de aproape 14 ani, timp în care lansat şapte albume. Concertul Sabaton nu este primul în ţara noastră, aceştia au mai concertat în anul 2010 în The Silver Church şi în cadrul festivalului Rock the City din 2011.

Evenimentul din România este organizat de Promusic Events şi revista Maximum Rock

(producator Nelu Brînduşan).

Publicul va apărea pe noul album al trupei byron

byronNoul album al trupei byron va cuprinde şi înregistrări cu vocile fanilor de la concertul pe care artiştii îl vor susţine la Clubul Ţăranului din Bucureşti, pe 16 ianuarie, şi care are titulatura “Impromptu 6”.

Astfel, membrii trupei byron reiau serile de experimente, giumbuşlucuri şi nebunii live “Impromptu” la Clubul Ţăranului din Bucureşti. Pe 16 ianuarie, de la ora 20.00, formaţia byron va urca pe scenă fără nimic pregătit în prealabil, gata să îi surprindă pe cei din public, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cei prezenţi la concertul “Impromptu 6” vor avea ocazia de a-şi face auzite vocile pe următorul album semnat byron, la înregistrarea căruia se lucrează în prezent.

Preţul unui bilet la concertul byron de la Clubul Ţăranului este de 30 de lei.

byron este o trupă românească de alternative rock, avându-i în componenţa iniţială pe Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), Costin Oprea (chitară electrică), 6fingers (clape, chitară acustică, voce), Gyergyay Szabolcs (bass) şi Cristi Mateşan (tobe). Primul lor concert a avut loc pe 1 decembrie 2006, iar albumul de debut, “Forbidden Drama”, a fost lansat în toamna lui 2007 după aproape un an de concerte prin ţară. Muzica de pe album este un amestec eclectic de art-rock şi alternativ, cu tuşe progresive şi clasice. Piesele sunt structurate în trei acte şi un epilog, ca într-o piesă de teatru, contribuind la conceptul albumului. Spre începutul lui 2008, basistul Gyergyay Szabolcs părăseşte trupa, alegând să se concentreze pe studiile universitare, iar în locul său soseşte la bass Jacob Glick.

După un turneu, o serie de concerte speciale şi o strategie neconvenţională de promovare, trupa lansează mult aşteptatul album secund “A Kind of Alchemy”, în toamna lui 2009. Albumul marchează o evoluţie în sound-ul trupei, cu o instrumentaţie mai diversă şi influenţe variind de la blues la funk.

În ianuarie 2011 trupa îşi face debutul pe o scenă de teatru, în piesa “Nevestele vesele din Windsor”, în regia lui Alexandru Tocilescu, un remake al spectacolului montat în 1978 şi interzis ulterior de cenzura comunistă. Spectacolul este readus la viaţă de acelaşi regizor şi beneficiază acum, pentru prima dată, de muzică live. Muzica a fost compusă de Nicu Alifantis pentru versiunea originală, iar acum este interpretată live pe scenă de acesta alături de trupa byron, într-un spectacol divers cu actori de top.

În februarie 2011 este lansat cel de-al treilea album. Intitulat “Perfect”, după una din piese, albumul este o colecţie de 16 cântece româneşti cunoscute, reinterpretate de byron în versiuni adesea foarte diferite de cele originale.

Cântăreaţa Lily Allen a născut o fetiţă

Lily-Allen-lily-allenCântăreaţa britanică Lily Allen a născut, în noaptea de marţi spre miercuri, o fetiţă care a primit numele de Marnie Rose Cooper.

Artista britanică şi soţul ei, Sam Cooper, au deja împreună o fiică, Ethel, în vârstă de 14 luni, informează contactmusic.com.

La începutul lunii ianuarie, cântăreaţa a postat o serie de mesaje pe Twitter, în care le dezvăluia admiratorilor ei că mănâncă mult curry pentru a provoca naşterea. Totodată, cântăreaţa spunea că va naşte ascultând muzică rock, iar soţul ei i-a pregătit pentru acel moment special un CD cu piese ale trupei Pantera, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale curentului thrash metal.

În vârstă de 27 de ani, Lily Allen a anunţat în 2009 că va lua o pauză în cariera sa muzicală, după ce a pierdut o sarcină. Între timp, cântăreaţa s-a căsătorit, a devenit mamă, a deschis un magazin de haine vintage cu sora sa, Sarah, şi şi-a lansat propriul studio de înregistrări.

Lily şi Sam Cooper, care este proprietarul unei companii de construcţii, s-au logodit de Crăciun în 2010 şi s-au căsătorit în iunie 2011.

Lily a dat naştere primului său copil, o fetiţă, la un an după un avort pe care l-a suferit, în octombrie 2010, pe când era însărcinată în luna a şasea. Cântăreaţa a mai pierdut o sarcină în ianuarie 2008.

Allen a devenit celebră pe scena muzicii pop în 2006, cu single-ul “Smile”, şi a avut un imens succes la nivel mondial cu albumul său de debut, “Alright Still”, care s-a vândut în peste 2,6 milioane de copii. Albumul i-a adus nominalizări la premiile Grammy, BRIT şi MTV Video Music. Artista a mai lansat albumul “It’s Not Me, It’s You”, în 2009, pentru care a câştigat un BRIT Award la categoria “cea mai bună artistă britanică”.

Elton John a devenit tată pentru a doua oară

elton-johnCântăreţul britanic Elton John a devenit tată pentru a doua oară, la vârsta de 65 de ani, împreună cu parterul lui de viaţă, David Furnish.

Starul britanic şi partenerul lui de viaţă David Furnish şi-au mărit familia cu ajutorul unei mame-surogat din California, care a născut de curând. Bebeluşul este asfel cel de-al doilea copil al cuplului, afirmă New York Post.

Presa americană susţine că Elton John şi David Furnish îşi doreau foarte mult încă un copil şi, pentru a-şi îndeplini acest vis, au decis să apeleze la aceeaşi femeie care l-a adus pe lume şi pe primul lor copil, Zachary, născut pe 25 decembrie 2010.

Se crede că mama-surogat, a cărei identitate este ţinută în mare secret, a fost prezentată cuplului britanic de către reprezentanţii unui centru pentru părinţi-surogat din Statele Unite.

Purtătorul de cuvânt al cântăreţului britanic a refuzat să comenteze informaţiile apărute în New York Post, spunând că nu discută niciodată despre viaţa personală a clientului său.

Elton John s-a căsătorit cu partenerul său de viaţă în 2005.

Muzicianul a declarat, într-un interviu acordat în iulie televiziunii NBC, că se teme puţin de momentul în care fiul său îl va întreba de ce nu are o “mămică”. “Va fi dureros pentru el când va creşte şi va înţelege că nu are o mămică. Însă e foarte fericit. Nu am văzut niciodată un copil atât de mulţumit. Iar voi nu aţi văzut niciodată doi oameni mai mulţumiţi decât David şi cu mine”.

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii ’70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock’n’roll.

El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor ’80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.

Elton John a concertat la Bucureşti de două ori, în 2003 şi 2010.

Carla Bruni-Sarkozy va lansa un nou album în primăvara acestui an – VIDEO

carla-bruniCarla Bruni-Sarkozy va lansa în primăvara acestui an un nou album, intitulat “Little French Songs”, după titlul uneia dintre piesele incluse pe disc, ce aduce un omagiu marilor compozitori francezi, a anunţat Bertrand de Labbey, agentul fostei prime doamne a Franţei.

Noul album “este practic finalizat”, a adăugat el marţi, la postul de radio RTL.

Atunci când locuia la Palatul Elysée, soţia fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy “a suferit din cauza faptului că nu putea să îşi exercite meseria (de artistă, n.r.), însă ea a făcut o alegere. L-a întâlnit pe bărbatul pe care îl iubeşte şi este fericită cu el”, a declarat Bertrand de Labbey.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=XvyMG0z0FZY[/tube]

După părerea lui, Carla Bruni-Sarkozy “a compus un album foarte frumos”. “Sper că jurnaliştii vor uita că ea a locuit la Elysée şi că vor vedea doar calitatea artistică a albumului”, a adăugat el.

“Little French Songs” este cel de-al patrulea album de studio al cântăreţei, fost manechin de succes. Carla Bruni-Sarkozy scrie singură textele pieselor sale şi compune adeseori muzica acestora.

Precedentul material discografic al fostei prime doamne a Franţei, intitulat “Comme si de rien n’était”, a fost lansat în anul 2008, în timpul mandatului prezidenţial al soţului ei. Încasările obţinute din comercializarea acelui album au fost donate organizaţiei de caritate Fondation de France.

LaLa Love Tour 2013

Afis-LALA-LOVE-TOUR_netLaLa Love Tour este primul turneu LaLa Band din 2013, o serie de concerte dedicate dragostei si fericirii care incep la sfarsitul lui ianuarie si vor continua in februarie, in perioada Valentine’s Day si probabil si de Dragobete.

Trupa fenomen a momentului, LaLa Band, pregateste un turneu al dragostei si fericirii – LaLa Love Tour! Tinerii artisti vor raspandi iubirea LaLa intr-un amplu turneu national, care va incepe la sfarsitul lunii ianuarie. Primele orase cuprinse de fiorii LaLa Band sunt:

Constanta, 27 ianuarie, ora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor
Tulcea, 28 ianuarie, ora 19.00, Sala Sporturilor
Targosviste, 1 Februarie, ora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor
Ramnicu Valcea, 2 Februarie, ora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor
Cluj, 16 Februarie, ora 19.00, Casa de Cultura a Studentilor
Targu Mures, 17 Februarie, ora 19.00, Palatul Culturii
Baia Mare, 18 Februarie, ora 19.00, Sala Sporturilor
Satu Mare, 19 Februarie, ora 19, Casa de Cultura a Sindicatelor
Tinerii actori ai serialului “Pariu cu viata” au cucerit inimile fanilor, devenind idolii a milioane de tineri, iar LaLa Band una dintre cele mai iubite trupe din tara.
Fanii trupei LaLa Band vor fi mai aproape ca niciodata de preferatii lor, prin achizitionarea pachetului VIP. Acesta include un bilet in cea mai buna zona a salii, un obiect inscriptionat LaLa Band, un poster cu autografele artistilor si oportunitatea extraordinara de a participa la o sesiunea foto cu membrii trupei LaLa Band. Sedinta foto pentru posesorii biletelor VIP va incepe la ora 17.00.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=2PfdU7-Ndfs[/tube]
E randul tau sa strigi LALA BAND!
Biletele se gasesc la casele de bilete ale salilor de spectacol dar si pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro
Evenimentul se desfasoara in cadrul proiectului national-cultural “Arta contra drog – 2013”, initiat de Asociatia Culturala de Teatru, Muzica si Film “Dracula” in parteneriat cu CIADO Romania (Centrul International Antidrog si pentru Drepturile Omului).
LaLa Love Tour 2013, primul turneu LaLa Band de anul acesta.

"Apa", single-ul Loredanei, cea mai difuzată piesă din prima săptămână a lui 2013 – VIDEO

loredana-apa“Apa”, cel mai nou single semnat Loredana (feat. Cabron), este pe locul întâi în topul celor mai difuzate piese pe posturile de radio, în prima săptămână a anului, informează MediaPro Music.

Piesa ocupă poziţia fruntaşă în clasament, a doua oară consecutiv, fiind difuzată de 557 de ori în perioada 31 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013. Videoclipul piesei s-a situat, de asemenea, pe primul loc în top.

Colaborarea dintre Loredana şi Cabron s-a dovedit a fi una de mare succes, “Apa” fiind difuzată în heavy rotation de toate posturile de radio mainstream, aflându-se în prezent printre piesele preferate ale românilor.

“Apa” ocupă locul I pe iTunes România în topul celor mai descărcate piese, unde Loredana a devansat artişti precum Rihanna, Adele şi Maroon 5. Mai mult decât atât, în nici două luni de la lansare, videoclipul melodiei a înregistrat aproape 3 milioane de vizualizări pe contul oficial de Youtube MediaPro Music.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=R-PGMgy5nds[/tube]

“Apa” a fost single-ul cu care Loredana a deschis marele său concert de la Sala Palatului din Bucureşti, din 25 noiembrie, iar cei 5.000 de fani prezenţi la eveniment au anticipat succesul piesei, cântând şi dansând împreună cu celebra artistă. Piesa face parte de pe albumul “Dragoste”, lansat împreună cu MediaPro Music. Noul material discografic al Loredanei conţine 18 piese de excepţie, precum “Ochii din vis”, “Automatic Love”, “Sexting”, “Shukar”, “Coborâtă din Rai”, “El Dorado”, “Smile” şi un bonus track. Albumul poate fi găsit în toate magazinele de specialitate din ţară.

“Apa”, single-ul Loredanei, cea mai difuzată piesă din prima săptămână a lui 2013 – VIDEO