Si a venit si ziua celui mai asteptat concert al anului…The Wall.
Pe la ora 17.30 ajung in locatia concertului. Enorm de multa lume isi astepta deja randul desi portile au fost deschise la ora 17. Intru foarte repede comparativ cu alte concerte fiind in prealabil controlata foarte amanuntit de oamenii de la BGS. Nu aparate foto sau camere video. Ma mir ca nu au interzis si smartphoneurile ca sincer fac poze mai bune decat un aparat normal de fotografiat.
Spre placuta mea surprindere vad multe gherete de jetoane si multe locuri de unde iti poti lua ceva de baut sau de mancat. Destul de mult 7 lei un jeton iar orice bautura inclusiv apa era un jeton paharul iar un hot-dog sau o punga de floricele 2 jeoane. Cred ca este unul dintre putinele concerte unde nu am vazut cozi interminabile la jetoane, oamenii de ordine s-au purtat respectuos cu noi deci macar azi organizarea nu a lasat de dorit ca la alte concerte.
Scena este impresionanta atat ca marime cat si ca aspect. Un mare zid semi-daramat care a reprezentat ecranul din timpul showlui marginea bucata centrala a scenei si un alt ecran rotund era pe mijloc in spatele scenei.
La ora 20 cand concertul trebuia sa inceapa nu mai aveai unde sa arunci un ac.  Nu stiu daca am mai vazut la un alt concert atatea oameni adunati la un loc. Toti erau nerabdatori sa inceapa spectacolul, sa sparga zidurile indiferentei prin muzica si ceea ce transmite ea impreuna cu Roger Waters.
Cu o intarziere de doar jumatate de ora, dupa un intro din celebrul film Spartacus, intr-un superb joc de artificii apare mult asteptatul Roger Waters si un avion vine din dreapta scenei si mai darama o bucata din zidul-ecran.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=Gk0mcauv1p0&list=UUQ3y-SJAyYKvuwAa4womRnQ[/tube]

Fiecare melodie a avut povestea ei derulata pe ecranele gigantice de pe scena. Another Brick in the Wall Part 1 de exemplu a fost cantata pe fundalul unui apus de soare pe mare.
Clipurile video transmise pe ecranele gigant transmit odata cu versurile melodiilor emotii si sentimente auditoriului.
Another brick in the wall part2 a fost cantata de solist impreuna cu un cor format in 15 copii romani. O imensa marioneta a celebrului profesor a fost adusa pe scena si refrenul piesei a fost cantata de glasurile cristaline ale copiilor. Sincer am fost extrem de emotionata de moment. Stiam ca si la noi ca si in celelalte tari unde a concertat va canta cu un cor de copii din tara natala numai ca am incercat sa-mi imaginez ce simt micutii care au cantat cu un titan la muzicii rock, o sansa unica poate, intr-un mega concert in fata atator oameni. Cu siguranta vor avea cu ce se lauda colegilor si ce povesti copiilor si nepotilor.
Ma asteptam sa zica cateva cuvinte in romana dar fraze…si multe…impresionant efortul si oamenii au fost entuziasmati de mini-discursul solistului. ”Buna seara bucuresti. Sunt foarte fericit sa ma aflu aici. Vreau in primul rand sa multumesc copiilor din cor. As vrea sa dedic acest concert tuturor victimelor teroristilor din intreaga lume” spune artistul in limba romana. ”Nu am mai fost in romania dar mi-ati facut o primire calda”.
Un mult mai tanar Roger Waters apare pe ecran in timpul melodiei Mother, video filmat in anglia anilor 80 dupa cum ne zice chiar artistul. O melodie care impresioneaza publicul si acum dupa atatea ani de la prima ei auditie.
Goodbye Blue Sky a avut deasemenea povestea ei. Porumbeii albii ai pacii s-au intersectat cu avioane din care cadeau semnele principalilor organizatii care au incept marile razboaie si semnele brandurilor care au acaparat lumea pe timp de pace.
Incetul cu incetul, caramida cu caramida, imensul zid a fost intregit si ecranul acoperea complet scena. Daca pana acum showul s-a desfasurat in spatele zidului, cand pana si micile ferestre care mai lasau sa se zareasca artistul si formatia s-au inchis, doar am ascultat cateva melodii fara sa putem sa-l vedem. Piese precum Another Brick in the Wall Part 3, Goodbye Cruel World sau Hey You au avut doar povestile spuse pe ecran. Poze ale celor cazuti la datorie in lupte sau civili ucisi , imagini cu marii conducatori ai lumii, ne-au reamintit de sacrificiile si durerile pricinuite de razboaiele purtate in lume pentru ruperea lanturilor si daramarea zidurilor spre libertate si o viata mai buna. Bring the Boys Back Home a avut deasemenea o poveste video trista si emotionanta, cu un Roger Waters asezat comod intr-o mini sufragerie pe scena, asteptand parca intoarcerea soldatilor acasa.
Costumul negru si banderola rosie de pe brat binecunoscuta a artistului care a asteptat cuminte pana aproape la final undeva pe scena a fost imbracat  la interpretarea melodiei The Show Must Go On. Interesant a fost imensul porc-balon care s-a plimbat cam de la jumatatea concertului pe deasupra publicului, porc pe care scria ”trust me”, aluzie probabil la toate minciunile si promisiunile din lumea politica. Solistul a tras cu o mitraliera in imaginare promisiuni desarte si ziduri de nepasare …ce bine ar fi daca s-ar distruge atat de usor si toata lumea ar fi mai buna, mai intelegatoare, mai deschisa.
 Run Like Hell dedicat tuturor paranoicilor dintre noi a incheiat spectacolul si zidul care acoperea scena a fost spart din nou.
2 ore si jumatate de muzica buna. 2 ore si jumatate de sunete di lumini care au impresionat publicul si au creat o atmosfera din care greu puteai iesi. 2 ore si jumatate care au trecut extrem de repede s care au lasat amintiri de neuitat celor care s-au aflat in piata constitutiei.
Veşnic frustrat şi niciodată mulţumit, Waters s-a lăsat măcinat, de-a lungul vieţii, de fricile şi neîmplinirile sale. În cele din urmă a ales să se rupă de trupa care l-a consacrat şi să-şi construiască o carieră solo: „Fac şi acum ceea ce făceam cu Pink Floyd. Compun, cânt. Doar că nu mă mai cert cu nimeni“. De multe ori izolat de oameni, s-a refugiat în muzică. Rezultatul luptelor interioare au fost însă albume unice în istoria muzicii, si concerte cu adevarat impresionante.
Wall este unul dintre cele mai interesante albume  din istoria muzicii rock. Încă de la lansarea albumului de studio din 1979, turneul din 1980-1981, iar filmul ulterior anului 1982, Zidul a devenit sinonim cu, dacă nu chiar definiția, termenului de “album-concept.” Din punct de vedere fonetic exploziv pe înregistrare, uluitor de complex pe scenă, și vizual exploziv pe ecran, Wall urmărește viața protagonistului fictiv, Pink Floyd, de la zilele copilăriei în al doilea război mondial ,in Anglia izolarii auto-impuse ca un star rock de renume mondial, ceea ce duce la un punct culminant, care este  distructiv.
Am plecat spre casa inca emotionata si marcata de show-ul  creat de Roger Waters. Voi avea ce sa-mi amintesc peste ani. A fost cu adevarat ceva unic care nu trebuia sub nici o forma ratat. Poate voi mai avea ocazia veodata sa revad spectacolul.
Zidul a fost spart intr-o multitudine de feluri in aceasta seara si nu ma refer numai la ceea ce am vazut pe scena, pe ecrane. Ma refer la ziduri daramate de  muzica rock, de ceea ce transmite ea , prin versuri si atitudine, prin sentimentul de uniune sufleteasca resimtit de toti.

[nggallery id=54]