“Yol” (1982), va rula in deschidere la Divan Film Festival 2015

“Yol” (1982), un film controversat, de trei ori premiat la Cannes, in deschiderea Divan Film Festival, editia a sasea.

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară revine între 21 – 30 august, la Craiova și Cetate, cu o selecție eclectică de filme balcanice unite sub tema celei de-a șasea ediții: “Drumuri și răspântii”.

Încă de la prima ediție, Divan Film Festival s-a angajat într-o aventură de ”arheologie” spirituală și artistică, propunându-și să redescopere cinematografia țărilor balcanice în deosebi prin creațiile – mai mult sau mai puțin recente – care, din pricina unor conjuncturi istorice tulburi, au rămas inaccesibile sau nu îndeajuns cunoscute publicului de la noi și uneori chiar specialiștilor.

Nici cea de-a VI-a ediție a Divan Film Festival nu-și abandonează misiunea asumată. Astfel, din selecția de anul acesta face parte lungmetrajul regizorului turc Yılmaz Güney, “Yol” (Drumul). Filmul a câștigat trei premii la Cannes în 1982 și a fost regizat conform instrucționilor transmise deYılmaz Güney (ce se afla în închisoare, acuzat de crimă împotriva unui judecător) asistentului său, Şerif Gören.

In acest fel, istoria cinematografiei a consemnat “Yol drept prima creație din Turcia care a câștigat Palme D’Or  la Cannes (plus Premiul FIPRESCI și mențiune specială din partea Juriului Ecumenic)

Filmul portretizează oamenii și autoritățile Turciei de după lovitura de stat din 1980, prin intermediul poveștilor a cinci deținuți aflați în permisie timp de o săptămână. “Yol” a fost extrem de controversat, mai ales din cauza convingerilor politice de stânga ale lui Güney, care a scris și scenariul din închisoare.

Pentru a-și termina filmul, Güney a evadat în 1981; după ce a recuperat filmările de la co-producătorul Şerif Gören, a fugit în Elveția și ulterior în Franța, unde a terminat montajul. Ca urmare, “Yol” este o producție franceză, a fost propus din partea Elveției pentru selecția celei de-a 55 ediții a Oscarurilor și a fost interzis în Turcia până în 1999.

Proiecția filmului “Yol” va avea loc după Gala de deschidere a celei de-a șasea ediții a Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară, vineri, 21 august, în aer liber, la Craiova, in Centrul Vechi,  recent renovat.

Regizorul grec Pantelis Voulgaris este și el prezent în selecția Divan Film Festival cu două filme: “Nyfes/ Miresele (2004) și “Little England/ Mica Anglie (2013).

nyfes still 2

În “Nyfes” povestea se petrece în 1922 și ne-o prezintă în primplan pe Niki Douka (Victoria Haralabidou), o nevastă de comandă, una din 700. La bordul navei King Alexander, aceasta se îndrăgostește de un fotograf american (Damian Lewis), vaporul purtându-i către soțul ei cel nou, din Chicago, iar pe el către casă, spre o căsnicie eșuată.

Damian Lewis este cunoscut publicul din România pentru rolul lui Nicholas Brody din serialul american “Homeland”. Filmul a fost realizat cu suportul lui Martin Scorsese, care este și producătorul executiv al acestuia.

În “Little England” /Mica Anglie două surori, Orsa și Moscha, din insula Andros, supranumită Mica Anglie datorită bogățiilor, se îndrăgostesc de locotenentul Sypros Maltabes. Însă, doar una dintre ele este sortită să devină soția lui, într-o perioadă în care căsătoriile erau încă aranjate de părinți.

little england still 1

Subiectul filmului acoperă perioada interbelică, dar și cea a anilor 1950. “Little England a fost un succes de box office în Grecia, încheind anul 2013 pe locul doi în clasamentul general și pe primul loc în clasamentul filmelor grecești. Mica Anglie s-a bucurat și de succes de critică atât la nivel domestic cât și peste hotare.

Boyd van Hoeij de la Hollywood Reporter spune despre “Little England că este filmul unei femei, în cel mai bun sens al cuvântului.

“Little England a câștigat un Golden Goblet la Shanghai Film Festival 2014, precum și alte șase premii din partea Academiei de Film Elene.

Cea de-a șasea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară va avea loc în perioada 21 – 30 august și va începe cu două seri de proiecţii extraordinare în aer liber în Centrul Vechi al Craiovei, recent renovat, apoi va continua din 23 august în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj) cu proiecţii de film şi demonstraţii culinare.

Pe timpul desfăşurării festivalului camparea pe teritoriul portului este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a

festivalului:https://www.facebook.com/Divan Film Festival

Divanul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie “Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia „Craiova Capitală Europeană 2021”, cu sprijinul CNC şi ICR.

 

 

Actualitate

Dirty Shirt featuring Caliu – Latcho Drom (Live Session, Casa Radio) – Video​

Maramureșenii de la DIRTY SHIRT au lansat un video, înregistrat live la Casa Radio din Cluj-Napoca, pentru piesa „Latcho Drom”, alături de...

Noi informatii cu privire la amanarea concertului Riverside / SoundArt Festival 2020

Dupa impunerea noilor restrictii legate de adunarile publice din 11.03.2020, organizatorii celor doua evenimente amanate, concertul Riverside si SoundArt...

Concertul tribut QUEEN de la Hard Rock Cafe este reprogramat pentru data de 18 septembrie

În urma situației create de răspândirea virusului Covid-19, concertul-tribut Queen programat pentru luna aprilie în Hard Rock Cafe este...

Luna Amară a lansat videoclipul „Tacerea”

Luna Amară a lansat videoclipul melodiei „Tacerea”, acesta putand fi urmarit mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=CuCCrXEN3LI   „„Tăcerea” este despre paradoxurile societății în care...
- Advertisement -

Fiica si nepotica ei nu au putut. Cine ii implineste visul Mioarei Velicu? sau Cine este copilul de suflet al Mioarei Velicu?

Fiecare vis implinit face din lumea asta o lume mai buna, mai frumoasa. Sunt visuri la care renuntam si...

Dragos Moldovan lanseaza alaturi de trupa sa, Pandora, melodia „Asa cum sunt”

Dragos Moldovan, castigatorul Vocea Romaniei 2019, lanseaza alaturi de trupa sa, Pandora, melodia „Asa cum sunt”, al treilea single...
- Advertisement -

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

X
X
X
X