Trooper prezintă Stelele Rockului Românesc – ediția a II- a

ee379a09-6e9b-4940-a50c-363f857c4ef3Primăvara aduce o mare surpriză pentru iubitorii muzicii rock din România: după doi ani, festivalul Stelele Rockului Românesc revine pe scena Arenelor Romane din București.

Pe 16 aprilie 2016, de la orele 20:00 vom asista la o premieră: pentru prima dată pe aceeași scenă vor urca unele dintre cele mai importante formații ale momentului din România: Trooper, Bucovina, Altar, Negură Bunget, Luna Amară și Truda vor oferi iubitorilor muzicii rock din România o seară de neuitat, un eveniment pe care niciun ascultător de muzică rock nu are voie să-l rateze.

Evenimentul va fi prezentat de Cristian Hrubaru și îl va avea ca invitat special pe legendarul Nicu Covaci, liderul formației Phoenix.

După o primă ediție care i-a adus pe aceeași scenă pe Cristi Minculescu, Nuțu Olteanu, Paul Ciuci, Leluț Vasilescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Florian Stoica, Victor Solomon, Dan Iliescu, Gabi Nicolau, Eugen Mihăescu și mulți alți artiști importanți din rock-ul autohton, de data aceasta pe scenă vor urca trupele cu cea mai bogată activitate din ultimii ani.

Altar (Cluj-Napoca) este un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Andy Ghost, Teo Peter jr. & Co. au făcut istorie în muzica rock din România, albumele formației fiind binecunoscute multor generații de rockeri români.

Negură Bunget (Timișoara) este cea mai cunoscută formație românească de muzică rock la nivel european. Cu o activitate de peste 20 de ani, formația timișoreană este cunoscută pentru show-urile în care atmosfera și temele muzicale se îmbină în mod spectaculos, purtând auditoriul în timpuri imemoriale.

Bucovina (Iași) este una dintre cele mai apreciate formații din ultimii ani din rockul românesc, a cărei muzică abordează teme folclorice în registrul folk metal și viking metal.  Cel mai recent album, Nestrămutat, lansat în anul 2015, a fost votat cel mai bun album rock al unei trupe românești.

Luna Amară (Cluj- Napoca) este una dintre cele mai bune formații de alternative din România, muzica formației fiind prezentă pe toate scenele importante din România. Mesajul social puternic, prezent în versurile pieselor, și-a găsit ecou în inimile multor ascultători de muzică rock.

Truda (Cluj-Napoca) este o formație binecunoscută pentru piesele pline de energie și pentru textele non-conformiste. Cu 3 EP-uri și două albume la activ, băieții vin la București hotărâți să facă un show total.

Trooper, gazda festivalului, este una dintre cele mai iubite formații rock din România. După 20 de ani de activitate și 7 albume la activ,  cei șase troopeți promit o seară de neuitat, alături de ceilalți prieteni care vor urca pe scenă.

Pentru acest eveniment s-au pus în vânzare bilete la prețul de 60 de lei. Biletele se pot achiziționa de pe www.iabilet.ro, magazinul Muzica, rețeaua de magazine Say Shops, UMAN, Senia, IQ Box, agențiile Perfect Tour, stația de Metrou Unirii I, Hard Rock Cafe și de la cele peste 1500 de automate self-serving Zebra Pay.

Organizator: Kompas Events  www.kompasevents.ro // www.facebook.com/kompasevents

Parteneri: Ciuc Premium, Rock FM, România TV

Parteneri media: www.metalhead.ro // www.maximumrock.ro

Actualitate

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Biletele de o zi sunt acum disponibile pentru Metal Gates Festival 2025

Metal Gates Festival 2025 anunta ca au pus la vanzare biletele de o zi. Cantitatea lor este limitată, asa ca...

Rockstadt 2025 Day 1

Foto: Theodor Tudose

Tot ce trebuie să știi despre festivalul LAROCK la Domeniul Cantacuzino: trupe, activări și sistemul de acces

LAROCK, festivalul care aduce laolaltă oameni, trupe și pasiuni comune se pregătește să își deschidă porțile Domeniului Cantacuzino din...

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie la Ateneul Român

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Primăvara aduce o mare surpriză pentru iubitorii muzicii rock din România: după doi ani, festivalul Stelele Rockului Românesc revine pe scena Arenelor Romane din București.Trooper prezintă Stelele Rockului Românesc – ediția a II- a