Trooper lansează clipul piesei „DANSUL CU FOCUL”

Trooper a lansat un videoclip pentru piesa – „DANSUL CU FOCUL”. Coiotu’ a declarat: „Ne-am dorit încă de când a fost lansat albumul ‘X’ să filmăm un clip pentru piesa care deschide discul. Nu am reușit să găsim timpul necesar – am cântat foarte mult, lucrăm la un album nou, lucrăm la proiectul simfonic, avem multe planuri. Într-un final am făcut din nou echipă cu cei de la The Big Film și iată că am reușit să vă oferim o nouă poveste frumoasă. Ne-am folosit puțin și de AI. Nu știu dacă a mai făcut cineva în Romania până acum așa ceva. Poate mai există un clip pe undeva, însă eu nu îl știu. Până în concertul simfonic de la Sala Palatului vom mai lansa încă doua clipuri. Nu vă spun pentru ce piese. Mereu mi-a plăcut să filmăm clipuri și să le dăm drumul în lume după mulți ani. Unul dintre ele o să fie cu adevărat o surpriză. Am chiar și un clip Trooper filmat în 2008. Nu știu când îl vom lansa. Încă mă gândesc. Revenind – urmăriți ‘Dansul cu focul’!”
Filmările au fost realizate de Vlad Fuica, iar de regie si montaj s-a ocupat Alex Sava. Tot ei au lucrat și videoclipurile pieselor „Destin” și „Judecata”.
LINK – https://www.youtube.com/watch?v=KtIYh0EJqT4
Cele mai iubite piese ale formației Trooper vor răsuna în ziua de 19 noiembrie 2023, de pe scena Sălii Palatului, într-un concert prezentat de Rock FM. Fanii formației vor avea ocazia de a-și urmări trupa favorită într-o variantă acompaniată de o orchestră formată din 50 de persoane. Primul proiect simfonic al celor Trooper a avut loc în 2009, cu ocazia lansării albumului „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”, însă într-o formulă mult mai restrânsă față de ceea ce va însemna concertul pe care influenta formație românească de rock îl va pune în scenă în al 28-lea an de activitate.
În cei 27 de ani de activitate, Trooper a lansat zece albume de studio, a cântat pentru mai mult de 900.000 de oameni, în peste 950 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy etc.
Facebook – https://www.facebook.com/TrooperRocks
Site – www.trooper.ro
Instagram – https://www.instagram.com/trooperromania/

Actualitate

Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi...

METALLICA în concert – București, 13 mai 2026

METALLICA revine în București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele...

„La Vita é bella” pe 4 iunie Sala Dalles – concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi...

Comunicat: Concert Tommy Cash la Bucuresti

Pe 2 octombrie te asteptam la Arenele Romane la un show cu Tommy Cash. Primele 500 de bilete au pret...

METALLICA M72 WORLD TOUR la București pe 13 mai 2026

METALLICA revine la București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: Gojira și Knocked Loose. Biletele...

DARK TRANQUILLITY, MOONSPELL SI HIRAES ÎN QUANTIC

Am luat din nou parte la un mega concert in Quantic. De data aceasta, marca Rockstadt, concert care au...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro