Trocadero Blues Nights prezintă George Baicea Electric Blues Band pe 27 aprilie la The Pub Universităţii

Cel mai valoros chitarist de power blues rock revine pe 27 aprilie 2023 la The Pub Universităţii. George Baicea este unul din cei mai talentaţi chitarişti români din ultimii 20 de ani.

George Baicea, născut pe 15 mai 1961 în Bucureşti, familiarizat cu chitara de la 14 ani, a fost fascinat de muzica lui Jimi Hendrix, motiv pentru care se dedică bluesului. Debutul s-a petrecut pe 21 decembrie 1992, alături de Alexandru Andrieş, la Teatrul Lucia Sturza Bulandra, ca invitaţi ai lui Valeriu Sterian în concertul de lansare a albumului S-a votat Codul Penal. „Cu George Baicea am avut o întâlnire interesantă în aeroport, când am văzut un vameş solid venind ţintă la mine şi am crezut că o să am probleme. El mi-a spus însă, foarte emoţionat, că mă admiră, că şi el cântă la chitară şi dacă aş putea să-l ascult. L-am ascultat şi i-am zis: ‘Vezi că peste două zile avem concert la lansarea discului lui Vali Sterian!’” (Alexandru Andrieş).

A participat ca invitat al lui Alexandru Andrieş la foarte multe spectacole. Baicea a început să compună în anul 1995, iar primul album solo, Prins în trafic, apărut doar pe casetă, s-a lansat pe 24 februarie 2000. Prins în trafic este o melancolie celestă, descriptivă pentru starea de spontaneitate perpetuă a chitaristului George Baicea. Următorul album este Trafic Greu, lansat de A&A Records pe 15 mai 2001, pe casetă audio şi compact disc. „Baicea nu cântă la chitară el vorbeşte cu ajutorul ei! Ca şi Jimi Hendrix, căruia îi aduce un omagiu în piesa Jimmy & Jaco, Baicea găseşte modalitatea ca, prin ciupituri, să scoată din corzile nemilos apăsate cuvinte ce n-au nevoie de traducere, fiind ele în limba universală a rockultorilor…. Ca vocalist, Baicea pare ca n-a băut butoiul de albitură, nici n-a fumat kilometrul de trabuc, să obţină timbrul necesar blues-rockului.” (Dumitru Ungureanu).

Mult apreciatul abum Cinderella a fost lansat pe 17 iunie 2005, îl are ca invitat pe jazzmanul american de culoare, Steve Clarke, foarte preţuit în mediile unor iluştri muzicieni ca Randy Brecker, Clark Terry, Jimmy Health etc. După primele succese în turneul de cluburi din Germania, Belgia şi Olanda era de aşteptat să apară şi un album live. Acesta se numeşte Jamming in Germany, iar George Baicea încheie un prim frumos capitol din cariera sa. Primul DVD de blues din România se numeşte Stealth Made in Romania şi a fost înregistrat de Marius G. Mihalache în clubul Big Mamou în anul 2010. „Please, let’s all give a round of applause fro these extraordinary musicians which were on stage before us, (BAICEA BLUES BAND opened the evening) I insist, let’s applaud them, they were really extraordinary!” (Coco Montoya).

Unic în peisajul power blues rock de la noi, George Baicea este unul din primii cinci chitarişti de blues-rock pe care îi are România, a lansat 4 albume şi un dvd. Trio-ul GBEBB poate să cânte cu mare succes în deschiderea oricărui festival de oriunde din lume.

Trocadero Blues Nights prezintă George Baicea Electric Blues Band, organizat la The Pub Universităţii este al şaselea episod marca artasunetelor.ro! Hosted by Radu Lupaşcu. Evenimentul va fi prezentat de Viorel Marinache.

Parteneri: the-pub.ro, AmBilet – Bilete online, caiidelaletea.com, oanagîtej, radioromaniacultural.ro, zilesinopti.ro, contacteculturale.ro, artasunetelor.ro.

În deschidere: Trupa The Bloody Merries

O trupă tânără talentată și plină de veselie,iubitoare de muzică bună,de frumos,menită să bucure sufletele oamenilorprin muzică, dar și prin prezența lor scenică.Blues,Rock‘n’ Roll,Funk și împrovizație din toate stilurile muzicale, cântate într-o altă manieră.Pe data de 27aprilie 2023 ne vedem la The Pub cu: Atty – chitară, Jo – chitară, Chinezu’ – tobe, Victor – bas.

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

Patinatorii Irina Slutskaia, Johnny Wier, Brian Joubert, în “Kings on Ice”, la Bucureşti

Patinatorii Irina Slutskaia, Johnny Weir şi Brian Joubert vin în România pentru a participa la spectacolul "Kings on Ice", care va avea loc pe...

Învață limba coreeană cu History

Ești fan al muzicii k-pop și îți place limba coreeană? Ai vrea să înveți limba coreeană dar nu știi de unde să începi? Nimic mai...

Lista invitatilor, la concertul ANDREA BOCELLI

Concertul lui Andrea Bocelli din 25 mai de la Romexpo se transforma intr-un adevarat festival al muzicii de calitate. Cu fiecare zi lista de...

SpellGround Control w. Leo, pe 29 iulie in Control Club

Vineri 29 iulie, ne ”încălzim” în Control pentru Spellground Festival, eveniment ce va avea loc în perioada 12 și 14 august, între Constanța și Năvodari. SpellGround Control = Alternative music...

O noua colaborare Gojira & Planet_ H feat Alan & Kepa

Bucuresti, 21 Aprilie 2016 - La nici o luna de la ultima piesa, “Somebody”, Gojira & Planet H au o noua colaborare. Impreuna cu...