Home Filme Actori Top 10 joburi ale vedetelor in tinerete

Top 10 joburi ale vedetelor in tinerete

0
Top 10 joburi ale vedetelor in tinerete

Înainte ca celebritatile noastre preferate sa devina bogate si faimoase, acestea au fost oameni obisnuiti, parte a unui sistem greoi unde toata lumea lupta sa fie platita pentru a trai dupa o zi pe alta. O sa dau iar exemplul visului american si umilinta din societatea britanica.

De la Mick Jagger pana la Brad Pitt, la un moment sau altul, aceste celebritati s-au bazat doar pe salariul mic si rapid oferit de angajatorii lor modesti, care gaseau oameni la fel de repede pe cat isi schimbau pantofii. Nu putem sa le dam credit vedetelor ca au ajuns unde sunt acum din cauza ca lucrat la slujbe simple si mai tarziu au avut un talent sau o indemanare.

Toata lumea munceste si toata lumea are un talent, dar nu toata lumea devine vedeta. Poate sunt povesti pline de clisee, dar aceasta lista, inainte de toate, dovedeste ca visele se pot implini cu multa ambitie si persistenta.

Ce mai arata acest top este respectul de sine si demnitate a unor persoane care, ar fi facut orice pentru a merge mai departe spre acei oameni care ii vor ajuta sa devina cunoscuti in intreaga lume

1. Mick Jagger: Vanzator de inghetata

JAGGER  1270149951

E destul de greu sa ne imaginam ca Mick Jagger, omul care a devenit simbolul formatiei Rolling Stones a fost un anagajat in uniforma inconjurat de casolete cu inghetata si copii care roiesc in jurul lui razand cu pofta in fata aromelor gustoase ce urmeaza sa le fie servite.

Dar, este adevarat. Inainte de Mick Jagger sa dea marea lovitura impreuna cu prietenul sau Keith Richards, acesta lucrat ca vanzator de înghetata. Din fericire, Jagger abandonat aceasta slujba si a urmat calea unui muzician rock cu potential de vedeta.

2. Tom Hanks: Vanzator de floricele si alune

TOM HANKS

Se spune despre Tom Hanks ca este un Jimmy Stewart al timpurilor moderne, datorita talentului sau de a transpune calitatile si defectele unui om obisnuit in fiecare rol pe care il interpreteaza. Aceast talent nu vine in totalitate din experienta de actor.

Inaite sa fie actorul marcant al Box Office-ului american, Tom Hanks a avut de a face cu oameni din toate clasele sociale si de toate varstele: copii, adolescenti, adulti si batrani. Toti veneau la tejgheaua acestuia pentru a cumpara floricele si alune la un centru sportiv (stadion), in orasul Oakland din statul California.

3. Denzel Washington: Angajat la frizerie

DENZEL WASHINGTON 50444

Acest student silitor al Universitatii Fordham din New York si luptator la categoria grea in ringul de la Hollywood, nu a fost mereu un burlac dorit de toate femeile din lume. Denzel Washignton nu se rusineaza cand vine vorba de primul sau job, la o frizerie care se numea Modernistic.

In 2006, la o emisiune moderata de celebra Oprah Winfrey, Denzel, a vorbit cu lejeritatea ce il caracteriezeaza, despre zilele in care el curata parul de pe gulerele clientilor.

El am mai spus ca experienta din salonul de frizerie l-a ajutat foarte mult in cariera de actor: “Acolo am invatat multe despre actorie. Cei mai buni mincinosi ii gasesti intr-o frizerie.”

Si pentru ca zilele viitoare trebuie sa fac si eu o vizita la omul cu foarfece, o sa ma interesez daca este adevarat ce a zis Denzel despre clientela unei frizerii.

4. Robin Williams: Actor de strada (Mim)

robin wiliams  0149944

Se spune ca in viata sa faci ce iti place si banii vor veni, in cele din urma. In cazul actorului de comedie Robin Williams se pare ca talentul de face oamenii sa rada a fost ceva predestinat, acceptat si transmis mai departe celor din jurul sau.

Inainte sa ne uimeasca cu rolul presedintelui cavalerist Theodore Roosevelt, in filmul “Night at the Museum” (2006), Robin Williams ii facea sa rada pe trecatori in reprezentatiile sale simple, pe aleile parcurilor si la intersectii.

5. Tom Cruise: Hamal la un hotel

TOM CRUISE 270149038

Atunci cand nu sare pe canapele sau foloseste gresit sensul unor cuvinte in timpul aparatiilor publice, fostul sot al actritei Katie Holmes este unul dintre cele mai mari staruri ale cinematografiei americane de la Hollywood.

Inainte sa fie un spion experimentat in “Mission Imposible”, un tata care se lupta cu extraterestrii in “War of the Worlds”, sau ofiterul care planuia sa il asasineze pe Hitler in filmul “Valkyrie”, Tom Cruise a fost un simplu angajat care transporta valizele clientilor la un hotel.

6. Demi Moore: Recuperator de datorii

DEMI MOORE  155735

În prezent, este greu sa ne imaginam ca cineva i-ar tranti usa in nas actritei Demi Moore. Cu toate acestea, înainte de a deveni o actrita bogata si sexy, doamna Kutcher a fost, probabil, cea mai detestata persoana din oras.

Acesta era al doilea loc de munca si nu cred ca si-a facut prea multi fani printre cei care aveau datorii si trebuia sa plateasca atunci cand venea data scadenta si recuperatorul la usa.

7. Amy Adams: Chelnerita in reteaua de restaurante Fast-Food, Hooters

amy adams_1270147638

Actrita Amy Adams, este, de cativa ani, o prezenta constanta in peliculele de la Hollywood, datorita talentului, curajului si frumusetii sale, care au propulsat-o in liga 1 a actorilor americani.

Din fata frumoasa pe care o vedem in toate comediile pana la rolurile ceva mai serioase in filme dramatice produse in ultimul timp, Amy Adams a devenit rapid o fata recunoscuta de fani si apreciata de critici.

Rolul care a facut-o faimoasa a fost in filmul “Junebug” din 2005, iar interpretarea tinerei Ashely i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Cu toate acestea, înainte de nominalizarea Academiei de Film American, Adams a fost o simpla eleva de liceu care lucra la restaurantul Hooters pentru a-si cumpara o masina.

8. Jennifer Aniston: Chelnerita si femeie de serviciu

jennifer aniston  270150686

Trebuie sa stiti ca“prietena” noastra preferata nu a fost întotdeauna o persoana atat de eleganta si moderna. In 2009, Jennifer Aniston a declarat pentru publicatia US Magazine: “Cand eram mica castigam bani din curatul veceurilor, si ma pricepeam la asa ceva.”

Mai tarziu, în afara de indemanarea perfectionata in curatarea bideurilor, Jennifer Aniston a lucrat ca ospatar pentru a se intretine in timpul ramas intre anonimitate si faima. Aceasta a mai adaugat ca: “Imi placea sa fiu chelnerita.

Oamenii imi spuneau mereu: ‘Trebuie sa te concentrezi, sa ai ambitie’.” Si a avut. Atat de mult incat a devenit o actrita faimoasa, o prezenta in filmele de succes si o femeie dorita de barbati ca Brad Pitt sau Gerard Butler.

9. Eva Mendes: Vanzator de Hot Dog

EVA mendez

Actrita, activista, si modelul brand-ului Calvin Klein, Eva Mendes este o femeie plina de surprize. Daca ar fi sa ne uitam pe un Curriculum Vitae intocmit inainte de cariera in actorie, am fi surpinsi sa vedem ca frumoasa actrita latino-americana a lucrat ca vanzator de Hot Dog intr-un Mall din California.

10. Gwen Stefani: Functionar in reteaua de restaurante Fast-Food, Dairy Queen

gwen stefani

Inainte sa fie o cantarea recunoscuta la nivel mondial, Gwen Stefani, a fost doar o fata care lucra la restaurantul Dairy Queen, din apropierea resedintei. Cu toate acestea, în 1986, cand era adolescenta, ea a facut tranzitia de la functionar la cantareata hip-hop in trupa mai putin cunoscuta, a fratelui ei, numita No Doubt.