Home Stiri Timishort 2017

Timishort 2017

0
Timishort 2017

Cea de-a 9-a ediție a Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul României, începe pe 12 octombrie, la Timișoara.

Timp de 4 zile (între 12 și 15 octombrie), timișorenii vor avea ocazia de a vedea peste 80 de scurtmetraje împărțite în 8 secțiuni, 4 dintre ele fiind competiționale: o competiție internațională, una națională, o competiție dedicată filmelor experimentale (Videorama) și competiția de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids).

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, 12 octombrie, la Cinema Timiș. O noutate a acestui an, Timishort se va deschide cu o serie de scurtmetraje cu succes internațional, filme apreciate de publicul din întreaga lume.

Scurtmetrajele alese pentru deschiderea festivalului se adresează atât iubitorilor de gen, cât și publicului mai puțin obișnuit să vadă filme scurte în cinematograf.

Competiția internatională aduce la Timișoara 20 de scurtmetraje din tot atâtea țări, majoritatea în premieră în România. Cele patru calupuri în care va fi prezentată competiția oferă o imagine de ansamblu asupra scurtmetrajelor la nivel mondial și aduce timișorenilor o serie de filme prietenoase, adresate în primul rând publicului. Filmele de anul acesta vorbesc despre profunde diviziuni și clivaje societale, despre farmecul și tristețea vieții cotidiene.

În Competiția Națională au fost selectate anul acesta 12 ”ale unor regizori care nu și-au gândit scurtmetrajele pentru a face pe plac festivalurilor, ci pentru povestea pe care au dorit să o spună”.

Și anul acesta Timishort aduce 12 scurtmetraje pentru copii, împărțite în două secțiuni Timikids, pe categorii de vârstă: Secțiunea 6-10 ani (Cinema Timiș – vineri, 13 octombrie, ora 10) și secțiunea 11-14 ani (Cinema Timiș – sâmbătă, 14 octombrie, ora 10,00).

Secțiunea Videorama mizează pe film experimental şi artă video. Anul acesta, 6 scurtmetraje din Olanda, Ungaria, Grecia, Franța și Portugalia vor rula vineri, 13 octombrie, de la ora 22,00, la Cinema Timiș.

Programul “Short Matters!” cuprinde 8 titluri nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2016, printre care şi câştigătorul “Premiului pentru cel mai bun film de scurtmetraj”: “9 Days – From my Window in Aleppo” (Olanda, Siria), în regia lui Thomas Vroege, Floor van der Meulen și Issa Touma.

Filmul redă începutul revoltei siriene în orașul Alep, văzută prin ochii faimosului fotograf sirian Issa Touma, care și-a petrecut nouă zile baricadat în apartamentul lui, înregistrând ce se întâmpla afară. Filmele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film se văd vineri, 13 octombrie, de la ora 18,00, la Casa Artelor.

În fiecare an, Timishort aduce în festival un focus dedicat unui regizor contemporan – anul acesta, 7 dintre scurtmetrajele regizate de Seán Breathnach (Irlanda) vor fi văzute la Timishort vineri, 13 octombrie, de la ora 20,00, la Cinema Timiș.

Festivalul invitat anul acesta este Bašta Fest (Serbia). La Timișoara vom avea ocazia de a vedea 4 dintre cele mai appreciate scurtmetraje al festivalului – sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 20,00, la Cinema Timiș.

9 dintre cele mai fresh animații ale momentului vor putea fi văzute în secțiunea Animation Panorama la Casa Artelor vineri, 13 octombrie, de la ora 20,00.

Ca în fiecare an, Timishort a pregătit și două petreceri pentru publicul din Timișoara: În 13 Octombrie, în Escape Venue, publicul timișorean este invitat să intre pentru prima dată în universul Neoradiant. Concertul Thy Veils va prezenta cele mai recente producții muzicale din repertoriul grupului și va fi continuat de un concept-party condus de Punu (DJ set), totul fiind îmbrățișat de o instalație de video-art de mari dimensiuni.

Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 22,00, în club D’arc, Makunouchi Bento x Selfmademusic – The Music of Bodrog – performance live Makunouchi Bento și Mihai Sălăjan, vor interpreta muzica originală a primul lungmetraj al lui Mihai Sălăjan, *Bodrog*.

Programul integral și descrierea evenimentelor Timishort le găsiți pe www.timishort.ro

Bilete și abonamente:

Abonamentele care conferă accesul la toate evenimentele Timishort 2017 se pot procura joi, 12 octombrie 2016, la Cinema Timis. Prețul unui abonament pentru toată perioada festivalului este de 45 lei.

Biletele pot fi achiziționate înainte de fiecare proiecție la cele două locații, Cinema Timiș și Casa Artelor. Prețul unui bilet este de 5 lei/calup.

Party-uri festivalului, la care puteți să-i cunoașteți pe membrii juriului, regizorii invitați și echipa festivalului, au acces liber.

Ceremonia de deschidere a festivalului (joi, 12 octombrie, ora 19.00, Cinema Timiș), proiecțiile dedicate copiilor și Ceremonia de premiere a festivalului au intrare liberă.

Cea de-a 9-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României va avea loc anul acesta în perioada 12-15 octombrie, la Cinema Timis, Casa Artelor și Ambasada.

Timishort este organizat de Asociația Română a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara, al Consiliului Județean Timiș și al Centrului Național al Cinematografiei. Partener: Institutul Cultural Român.

Parteneri media: Digi24, TVR Timișoara, Tananana, Radio România Cultural, dinfilme.ro, Zile și Nopți, cinefan.ro, aarc.ro, Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc.

Exit mobile version
X
X
X
X