Volumul Cârtița de mansardă reprezintă debutul editorial al poetei Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher, 2012). Autoarea trăiește în Sibiu și a publicat poeme în revistele Dilema Veche, Arca și Euphorion.
Cartea dă senzația unui reportaj continuu transmis în direct din propriul trup (ʺsufletul se îngroașă/ odată cu gluma/ odată cu vocea de searăʺ – p.35). Alteori din mansardă – o sală de așteptare plină de viață (totul se petrece într-o mansardă, chiar și orașul pare o mansardă) care atenuează reintrarea în propriul corp.
Fiecare simplu gest fizic este adaptat la poezie și la o anumită mișcare delicată a gândirii, sau a unei anumite viziuni de ansamblu unde realitatea este o veșnică sursă de simboluri integrată într-un tot unitar care arată înspre încercarea de reconstituire a unei vieți, sau de împăcare cu aceasta. De aici și referința din titlu la un spațiu (de) interior – mansarda.
Viața nu permite individului să se localizeze pe sine complet și perfect nici măcar privind din propria carne, nici un loc nu e sigur, tot ceea ce e privit se dezvoltă, crește în semnificații, fiecare defect sau gest greșit găsit în sine cere o nouă localizare a eului. Mansarda este locul experienței umane foarte personale dar oarbe, cârtița este vietatea condamnată sus pe când ea își dorește pământul.
Cârtița mai e pe rând și o prietenă, o ipostază a eului, dar și ceva ce se dezvoltă uneori voluntar alteori dimpotrivă, sau din propria carne: ʺgura boțită de plâns/ mușuroi de carne proaspăt răscolită/ cârtița nu a mai fost niciodată până acum/ atât de vie, atât de apropiată// doar ea îmi cunoaște aceeași neputință/ de a nu fi în stare să-mi încap în viață/ decât pe dedesubt/ pe sub o ușă încuiatăʺ (p.57).
Într-un fel Cârtița de mansardă vorbește și despre gesturile cotidiene interiorizate firesc prin poezie (ʺde ce atâta vorbărie/ când limbile lovesc cuvintele/ pe lângă gură/ cu crosele lor neîndemânatice// de ce să te calci în picioare/ când pipăirea cărnii/ e un fel de călcat/ în mâiniʺ – p.34).
Poezia Teodorei Coman este firească, foarte naturală într-un mod calm aproape călduros, dar și foarte aproape de toate întrebările pe care suntem fiecare nevoiți să ni le punem de la un capăt la altul al existenței, însă ele sunt scrise într-o versiune care întrepătrunde tristețea, ludicul, feminitatea, eșecul, brutalitatea si delicatețea. Așa apare vocea Teodorei Coman, drept un amestec de nuanțe, de tonuri uneori contradictorii, alteori provenind din două sau mai multe straturi/statusuri/roluri ale vieții. Se mai simte în întreaga carte încercarea grea de a relua gesturile și gândurile de peste zi și de a le reconstitui prin scris, folosind pentru aceasta toate facultățile disponibile autoarei, inclusiv poezie și logica.
Intre Realitate și realitatea individuală se realizează într-un mod foarte personal legături (uneori puternice alteori foarte subtile, sau ambele), iar modalitatea prin care se dau în vileag aceste punți este poezia: ʺnu îmi pot palpa creierul/ direct cu degetele// comunic/ cu el/ clandestin/ prin cutia craniană/ suntem separați/ ca doi prizonieri/ de o parte și de alta/ a peretelui/ dintre celuleʺ (p.72). Viața este un spațiu compartimentat, nevoia de punți care să lege cât mai multe compartimente este evidentă.
adu-ți aminte că nu există milă
nici măcar crucificarea
nu s-a făcut
sub anestezie (p.71)
Dacă v-am făcut curioși dați o fugă până la Librăria Bastilia și cumpărați-o, o puteți comanda și via librăria online Herg Benet sau pe adresa de e-mail casadeeditura@maxblecher.ro – prețul cărții este de 15.00 lei.