“TAG: Dă-o mai departe” schimbă regulile jocului, de azi, la cinema

Sub deviza “Nu ne oprim din joacă pentru că ne maturizam, ci ne maturizăm pentru că ne oprim din joacă”, filmul “TAG: Dă-o mai departe” aduce pe marile ecrane în premieră, din 6 iulie, aventura a cinci prieteni din copilărie care păstrează legătura de-a lungul anilor datorită unui joc de leapşa, devenit tradiţie.

Încă din clasa întâi, timp de o lună, în fiecare an, aceştia renunţă la obligaţiile cotidiene şi intră într-o competiţie plină de obstacole inventive şi mult umor, totul pentru a câştiga.

Însă, acest an este cu totul special, pentru că jocul are loc în acelaşi timp cu nunta singurului participant neînvins, ceea ce l-ar putea prinde pentru prima dată cu garda jos. Dar el ştie că prietenii lui sunt gata de atac şi este mai mult decât pregătit.

Bazată pe fapte reale, comedia “TAG: Dă-o mai departe” este încă o dovadă a nebuniilor pe care le pot face unii oameni pentru a rămâne în fruntea clasamentului, dar şi cât de importante sunt prieteniile adevărate.

Regizată de Jeff Tomsic, producţia îi aduce în rolurile principale pe Ed Helms, Jake Johnson, Annabelle Wallis, Hannibal Buress, Isla Fisher, Rashida Jones, Leslie Bibb, Jon Hamm şi actorul nominalizat la Oscar, Jeremy Renner.

Scenariul comediei a fost scris de Rob McKittrick şi Mark Steilen, fiind inspirat din articolul publicat în cotidianul Wall Street Journal cu titlul „E nevoie de planificare şi precauţie pentru a evita leapşa”, semnat de Russell Adams.

Filmul este produs de Todd Garner şi Mark Steilen, iar Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter şi Hans Ritter semnează ca producători executivi. Din echipa de creaţie mai fac parte Larry Blanford ca director de imagine, David Sandefur ca scenograf, editorul Josh Crockett şi designerul de costume Denise Wingate. Coloana sonoră este asigurată de Germaine Franco.

O producţie New Line Cinema în asociere cu Broken Road Production, “TAG: Dă-o mai departe” are premiera în cinematografele din ţară începând cu 6 iulie.

Actualitate

Rockstadt 2025 Day 1

Foto: Theodor Tudose

Tot ce trebuie să știi despre festivalul LAROCK la Domeniul Cantacuzino: trupe, activări și sistemul de acces

LAROCK, festivalul care aduce laolaltă oameni, trupe și pasiuni comune se pregătește să își deschidă porțile Domeniului Cantacuzino din...

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie la Ateneul Român

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va...

„Duelul Tenorilor” în aer liber – cu Ştefan von Korch şi invitaţii – a umplut Grădina de Vară Herăstrău

La început de august, Grădina de Vară Herăstrău a găzduit primul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza:...

Centenarul Roland Petit aduce celebra coregrafie din„CARMEN” a meastrului neo-clasicului pe scene din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara in luna august

În anul 2025, lumea dansului sărbătorește Centenarul nașterii lui Roland Petit (1924–2011), coregraf, balerin și vizionar care a revoluționat baletul...

Rockstadt Extreme Fest 2025: Ultima Ediție la Râșnov – O Sărbătoare a Metalului cu Note Dulci-Amărui

Autor: Diana Cretu Foto: Theodor Tudose Rasnov, 6 august 2025 – Dupa cinci zile intense de muzica, praf, ploaie, frig, adrenalina si...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro