Strada de C’Arte, ediţia a III-a

carolBiblioteca Centrală Universitară ” Carol I ” în parteneriat cu Fundaţia Universitară ” Carol I ” lansează cea de-a treia ediţie a festivalului cultural în aer liber ”Strada de C`Arte”, care va începe vineri, 20 septembrie, la ora 19.00 şi se va încheia sâmbătă, 28 septembrie, la ora 22.00.

Timp de opt zile participanții vor beneficia de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit-  cele mai importante edituri şi librării, recitaluri de poezie, concerte live de blues şi jazz, lansări de carte, ateliere de reciclare, proiecţii de filme, dezbateri, expoziţii de artă contemporană şi ateliere de creaţie dedicate copiilor vor face parte din programul festivalului.

Astfel,  Aula BCU Carol I va găzdui în seara de 20 septembrie Noaptea Albă a Filmului Românesc, care va începe la ora 19.00.  Institutul AspenRomânia va prezenta Festivalul Ideilor – o simfonie a ideilor la confluenţa de culturicare se va desfăşura atât în Aula Bibliotecii, cât şi în Salonul Carol. Evenimentul cuprinde o serie de dialoguri pe teme culturale, identitare şi de diaspora, la care sunt invitaţi mari artişti de la Festivalul George Enescu şi personalităţi prezente la Bucharest Forum 2013.

Pe Strada Boteanu, echipa Reciclare Creativă   îi va învăţa pe participanți să creeze artă urbană din deşeuri. Iar cei mici, sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă  vor putea participa la ateliere de modelaj, desen, pictuă, concursuri şi lecturi la iarbă verde pe Strada Copiilor (în faţa Bisericii Boteanu).

Galateca  va prezenta instalaţia de sunet şi artă Ajuns la prăbuşire, iar intrarea Regală  îi aşteaptă pe vizitatori să ”Descopere România prin filatelie şi artă”, cu o expoziţie realizată de Romfilatelia.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro