ȘTEFAN HRUŞCĂ a început TURNEUL NAŢONALDE COLINDE 2023, cu 2 spectacole cu casa închisă la Timișoara

Cu mult drag și dor au primit timișoreni darul colindelor, astfel că tradiționalul turneu al lui Ștefan Hrușcă a debutat aseară la Opera Română din Timișoara cu două spectacole, iar sala a fost la fiecare reprezentație arhiplină.

Aproape 2 ore s-au lăsat spectatorii învăluiți de magia colindelor și au fost purtați pe acorduri din Maramureș, dar și din zona Brașovului, într-o impresionantă incursiune printre sonorități tradiționale. Foarte cunoscutele “Florile Dalbe”, “Trei păstori”, sau “Dariană, fată dalbă” au făcut să vibreze întreaga sală, “Ruga pentru părinți” a adus lacrimi în ochii tuturor. Seara s-a încheiat cu publicul în picioare, aplaudaând furtunos, parcă deja în aşteparea următoarei ântâlniri cu cel supra-numit “dascalul colindelor”.

Turneul continuă în alte 9 orașe:

TURNEU NATIONAL DE COLINDE – ȘTEFAN HRUȘCĂ 2023

12 dec ora 20.00 SATU MARE – Casa de Cultură a Sindicatelor

https://tinyurl.com/ypj32rcd

13 dec ora 20:00 BAIA MARE – ATP Tech Center

https://tinyurl.com/pxm9htn9

 14 decembrie ZALĂU – Casa de Cultură a SIndicatelor

https://tinyurl.com/3hn5yzxt

17 decembrie ora 20.00 FOCŞANI – Teatrul Maior Gheorghe Pastia

https://tinyurl.com/2dxnp7rp

18 dec ora 20:00 BUCURESTI – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Ora 17.00: https://tinyurl.com/ymy85f4u

Ora 20.00: https://tinyurl.com/yst5se6f

19 dec ora 20:00 BRASOV – Teatrul Sica Alexandrescu

Ora 17.30: https://tinyurl.com/y7v8349b

Ora 20.00: https://tinyurl.com/4c7jv5v5

20 dec ora 20:30  IASI – Opera Naționala Romana

Ora 20.30 https://tinyurl.com/4dn87ztw

Ora 22.00: https://tinyurl.com/hutsukbu

21 decembrie SUCEAVA – Casa de Cultură a Sindicatelor

https://tinyurl.com/3xbs7cwd

22 dec ora 20:00  CLUJ- NAPOCA – Casa de Cultura a Studenților

https://tinyurl.com/msbcnftc

 

Bilete pe ProTicket.ro şi alte site-uri de specialitate.

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro