Spectacole de Declan Donnellan, Oh Tae Suk, Philip Parr și Fred Abrahamse, în acest weekend la Craiova

Sfârșitul primei săptămâni din Festivalul Internațional Shakespeare aduce la Craiova spectacole de stradă, concerte de jazz și muzică clasică, spectacole ale unor teatre renumite din întreaga lume, dar și spectacole ale școlilor de teatru din România și Spania.

Joi, 26 aprilie, pe scena Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova vor urca membrii companiei de teatru Mokwa Repertory din Coreea de Sud care vor prezenta Romeo și Julieta. Un nou mod de interpretare, versiunea coreeană a piesei Romeo și Julieta.

Jocul „De-a v-ați ascunselea” din seara nunții, sub pătura imensă, banchetul plin de viaţă pe acorduri de boluri coreene sau tambur, dansul felinarului, decorul corean tranziţional, cum ar fi țesăturile și elementele de recuzită în cinci culori iau cu asalt scena.

Deopotrivă zumzetul trist al ceremoniei funerare, creează muzica tradițională pentru a vitaliza identitatea coreeană.

Pe străzile Craiovei se joacă “Visul unei nopți de vară”, un spectacol comunitar itinerant, prezentat de Compania Parrabbola și Compania Teatrulescu. Cu o distribuție de peste 80 de artiști, desprinși din comunitatea locală a Craiovei, pregătiți să interacționeze în locații din aproape tot orașul, spectacolul contopește dimensiunile diferite ale piesei, conducându-și spectatorii prin palate și piețe, la nunți, precum și în lumea misterioasă și pizmașă a „pădurii” – toate ascunse pe străzile și în clădirile din Craiova.

Vineri, 27 aprilie, la Aula ”Buia” a a Facultăţii de Agronomie se joacă “Al doilea cel mai bun pat”, prezentat de Teatrul de Repertoriu Worcester din Marea Britanie. Acest spectacol-solo pentru o actriță, plin de patos și umor, a fost primit cu mare entuziasm de critici chiar de la premieră, la teatrul Swan, Worcester, în 2012. Liz Grand joacă rolul lui Anne Hathaway și acțiunea se petrece în noaptea de după înmormântarea lui Shakespeare.

Praznicul s-a terminat, toți invitații au plecat, Anne a rămas singură, depănând amintiri din viața traită împreună cu cel mai talentat dramaturg al lumii. Abrahamse & Meyer Productions, singura companie independentă de teatru clasic din Africa de Sud prezintă “Macbeth”, în regia lui Fred Abrahamse.

De la Oradea, Teatrul „Regina Maria” prezintă “În inima nopții – Episodul Macbeth”, în regia lui Gavriile Pinte, cu un scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie.

Sâmbătă, 28 aprilie, în Piața Frații Buzești, studenții anului III – Actorie, Departamentul de Arte al Universității din Craiova prezintă “A douăsprezecea noapte”, spectacol inclus în programul dedicate studenților școlilor de profil din România și Spania, ”Shakespeare around the corner”. În Parcul Romanescu, Filarmonica ”Oltenia” Craiova prezintă concertul Shakespeare și muzica, iar la Teatrul Național ”Marin Sorescu” Teatrul Puşkin din Moscova (Rusia) în colaborare cu Compania Cheek by Jowl din Londra (Marea Britanie) prezintă Măsură pentru măsură, în regia reputatului regizor Declan Donnellan.

Declan Donnellan este Co-director artistic al Companiei Cheek by Jowl. În calitate de regizor asociat la Teatrul Naţional, spectacolele sale cuprind: Fântâna turmelor, Sweeney Todd, Mandatul, Îngeri în America. Alte producţii: Cidul (Festivalul din Avignon); Poveste de iarnă (Teatrul Maly din St. Petersburg); Shakespeare îndrăgostit (West End).

Spectacole de operă: “Falstaff” (Festivalul din Salzburg). Balet: “Romeo şi Julieta”, “Hamlet” (Teatrul Bolshoi). Film: “Bel Ami”. În 2009, a împărţit premiul Charlemagne cu Craig Venter. Cartea sa, “Actorul şi ţinta” a fost publicată pentru prima dată în limba rusă în anul 2000, după care a apărut în cincisprezece limbi.

Duminică, 29 aprilie, Grigore Leșe va susține un recital în cadrul programului ”2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural” iar în Portul Cultural Cetate Caroll Vanwelden va susține un concert de jazz ce cuprinde 48 dintre Sonetele lui Shakespeare: Sings Shakespeare Sonnets.

Actualitate

Rockstadt 2025 Day 1

Foto: Theodor Tudose

Tot ce trebuie să știi despre festivalul LAROCK la Domeniul Cantacuzino: trupe, activări și sistemul de acces

LAROCK, festivalul care aduce laolaltă oameni, trupe și pasiuni comune se pregătește să își deschidă porțile Domeniului Cantacuzino din...

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie la Ateneul Român

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va...

„Duelul Tenorilor” în aer liber – cu Ştefan von Korch şi invitaţii – a umplut Grădina de Vară Herăstrău

La început de august, Grădina de Vară Herăstrău a găzduit primul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza:...

Centenarul Roland Petit aduce celebra coregrafie din„CARMEN” a meastrului neo-clasicului pe scene din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara in luna august

În anul 2025, lumea dansului sărbătorește Centenarul nașterii lui Roland Petit (1924–2011), coregraf, balerin și vizionar care a revoluționat baletul...

Rockstadt Extreme Fest 2025: Ultima Ediție la Râșnov – O Sărbătoare a Metalului cu Note Dulci-Amărui

Autor: Diana Cretu Foto: Theodor Tudose Rasnov, 6 august 2025 – Dupa cinci zile intense de muzica, praf, ploaie, frig, adrenalina si...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro