S-au pus în vânzare biletele pentru Alt Fest, singurul festival alternativ din România

AltFest afis

Alt Fest este singurul festival alternativ din România, festival dedicat celor ce cred în schimbare.

Conceptul festivalului are la bază pasiunile comune ale persoanelor “alternative”, muzica, tatuajele, sporturile extreme, body piercingul sau graffiti-ul fiind unele dintre ele.

Ediția Alt Fest din acest an se dorește a fi o ediție complexă și cât mai diversificată. Festivalul se va desfășura în perioada 13-15 mai, în clubul Fabrica și în clubul B52.

Cele mai bune saloane de tatuaje din București vor fi reprezentate de către talentații artiști ce au câștigat diverse premii la convențiile din țară și străinătate. Aceștia vor fi pregătiți să realizeze lucrări cât mai diverse pe durata celor 3 zile de Alt Fest și să promoveze arta tatuajelor.

Cei ce doresc să lucreze ca ucenici în saloanele de tatuaje, vor avea ocazia să discute direct cu artistul lor preferat pentru a obține informații și chiar pentru a începe o colaborare.

În premieră în România, în cadrul Alt Fest va exista o zonă specială pentru cei pasionați de tatuaje care visează să devină artiști tatuatori. Ei vor putea să-și testeze măiestria cu ajutorul mai multor aparate profesionale de tatuat.

Alt Fest 2016 înseamnă 3 zile de:
◆ Tatuaje;
◆ Body piercing;
◆ Concerte;
◆ Demonstrații de free skating;
◆ Demonstrații de live painting;
◆ Workshopuri;
◆ Expoziții foto și desen;
◆ Degustări de whiskey;
◆ Zonă de shopuri urbane;
◆ Photo booth;
◆ Zonă dedicată muzicii (instrumente muzicale, accesorii audio, merch oficial trupe, etc.).

Clubul Fabrica si Clubul B52 se află pe str. 11 iunie, nr. 50 – București.

Confirmări pentru Alt Fest 2016:

◆ Trupe
Vița de Vie , H8, Rock’n’Ghena, Coma, Omul Gnom, Days of  Confusion.

◆ Saloane tattoo
Dark Side Ink Division
Famous Tattoo Studio

Next Level

Old Bastards

+ TBA

◆ Shop-uri
Pierce Yourself
Kemwear
Nerv
Mad Hatter
Dark Side.Merch Division.

GetMusic.ro

+TBA

Program și bilete:

Biletele se găsesc în rețeaua iabilet și eventbook.

https://www.iabilet.ro/bilete-alt-fest-25205/
https://eventbook.ro/program/alt-fest-2016

Vineri:

Open Doors Tattoos & Shop Zone @Fabrica & B52: 14:00

Open Doors Concert H8 / Rock’n’Ghena @Fabrica: 20:00

 

Sâmbătă:

Open Doors Tattoos & Shop Zone @Fabrica & B52: 12:00

Open Doors Concert Coma @B52: 20:00

Open Doors Concert Omul Gnom @Fabrica: 21:00

 

Duminică:

Open Doors Tattoos & Shop Zone @Fabrica & B52: 12:00

Open Doors Concert Vița de Vie / Days of Confusion @Fabrica: 20:00

 

FB page: https://www.facebook.com/AltFest.ro/

FB event: https://goo.gl/bAzBwH

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Conceptul festivalului are la bază pasiunile comune ale persoanelor “alternative”, muzica, tatuajele, sporturile extreme, body piercingul sau graffiti.S-au pus în vânzare biletele pentru Alt Fest, singurul festival alternativ din România