REZULTATELE ADUNĂRII GENERALE DE ALEGERI ȘI DARE DE SEAMĂ UNITER – 11 aprilie 2022

În data de 11 aprilie la ora 11.00 la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București a avut loc Adunarea Generală de Alegeri și Dare de Seamă a Asociației UNITER pentru perioada septembrie 2018 – aprilie 2022. Au fost prezenți 100 de artiști membri UNITER din cei 1820 care fac parte din uniune la această dată. Ceilalți membri au avut posibilitatea de a-și exprima votul prin email sau poștă.

În urma votului Adunării Generale, artistul Dragoș Buhagiar a fost ales în funcția de Președinte al Uniunii Teatrale din România în echipă cu Aura Corbeanu, manager cultural, ca Vicepreședinte pentru perioada 2022 – 2026.

 

Ca mod de funcționare, UNITER este condus de Senatul UNITER-Consiliul director alcătuit din 19 artiști, personalităţi ale vieții teatrale românești. Aceștia au fost aleși prin votul liber al tuturor membrilor UNITER care au dorit să își exprime opțiunea. Conform Statutului, Preşedintele Dragoș Buhagiar, scenograf și Vicepreşedintele Aura Corbeanu, manager cultural, deja aleşi, fac parte din Senat.

 

Noul Senat UNITER, votat şi ales pentru următorii patru ani, este format din:

 

  1. Ana Ciontea, actriță
  2. Emil Boroghină, actor
  3. Victor Rebengiuc, actor
  4. Vlad Zamfirescu, actor
  5. Miklós Bács, actor
  6. Virginia Mirea, actriță
  7. George Mihăiță, actor
  8. Marcel Iureș, actor
  9. Adi Carauleanu, actor (membru supleant)
  10. Radu Afrim, regizor
  11. Tompa Gábor, regizor
  12. Felix Alexa, regizor (membru supleant)
  13. Puiu Antemir, scenograf
  14. Adrian Damian, scenograf (membru supleant)
  15. Marina Constantinescu, critic de teatru
  16. Alice Georgescu, critic de teatru
  17. Doina Modola, critic de teatru (membru supleant)

Actualitate

Final line-up Black Sabbath celebration

The final line-up has been announced for a special BBC celebration of seminal heavy metal band Black Sabbath. BBC Radio...

Macy Gray in Quantic, un concert plin de culoare si emotie

Dupa mai bine de un deceniu, Macy Gray a revenit la Bucuresti, de data aceasta pe scena clubului Quantic....

Ultimul concert al lui Ozzy Osbourne cu Black Sabbath va fi transmis online

Ultimul concert al cântăreţului de heavy metal Ozzy Osbourne alături de trupa sa Black Sabbath, programat pentru 5 iulie...

Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi...

METALLICA în concert – București, 13 mai 2026

METALLICA revine în București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele...

„La Vita é bella” pe 4 iunie Sala Dalles – concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro