Retro Rock, un eveniment special cu peste 50 de artiști

Asociația Promusic Events organizează pe 25 octombrie 2020, la Arenele Romane din București, un eveniment cu totul special, unde, sub titulatura „Retro Rock”, vor urca pe scenă peste 50 de artiști români din țară și străinătate.

Evenimentul este un Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii ce va respecta toate restricțiile impuse de autorități pentru această perioadă.

Bilete online, în număr limitat (primele 50 de bucăți la prețul promotional de doar 19 lei), sunt disponibile pe 
www.AmBilet.ro.

Despre RETRO ROCK:
La începutul acestei pandemii de Covid 19, când artiștii liber profesioniști au avut mult de suferit, în lipsa concertelor, înregistrărilor ș.a.m.d., s-a născut un prim proiect intitulat „Rockul Carantinei” („vinovați” fiind: Doru Ionescu, Gabi Pipai Andrieș și Iulian Vrabete) ce a dat un sens activității lor de acasă, provocându-i într-o întreprindere creativă deosebită: muzică pentru muzică.
Piese de rezistență ale muzicii românești pop-rock din perioada anilor ’60-’80 au fost înregistrate audio-video de soliști și instrumentiști din generații diferite, din România și din diaspora, fiecare de acasă, în condiții de distanțare socială. Unele remake-uri au respectat orchestrația inițială, altele au primit noi interpretări.
Au putut fi astfel reauzite și repuse în circulație de melomani melodii care au făcut istorie, intrate într-un nemeritat con de umbră. Nu o dată, acolo unde a fost cazul, au fost folosite variantele de text inițiale, necenzurate.

Aproximativ 50 de soliști și instrumentiști, dar și cameramani, editori audio și video au participat la producția a 11 piese care s-au bucurat de mare succes pe Youtube și rețelele de socializare:
SEMNAL M – „Mai avem multe de făcut“
HOLOGRAF – „Păsări de fum“
POST SCRIPTUM – „Mireasma nopții“
SIDERAL MODAL QUARTET – „Ești a mea“
PROGRESIV TM & ROȘU ȘI NEGRU – „Zburătorul“
DOMINO – „Prefață“
FFN – „La ceasul cand stele încep să apună“
RODION G.A. – „Stele și lumini“
CHROMATIC GRUP – „Racul, broasca și știuca“
CATENA – „Opatina / Dorința“
OLYMPIC 64 – „Cântic de haiduc“

Mihai Pocorschi (Holograf, Mihai Pocorschi & Formula 5, VH2), a propus ca acest proiect online să se transforme într-un proiect live prin realizarea unui concert în care să fie cântate aceste piese, proba de foc a oricărui proiect muzical.
Inițiatorii acestui proiect i-au lansat această provocare cunoscutului organizator Nelu Brîndușan / Promusic Events, care a acceptat cu plăcere organizarea acestui concert special, realizat sub titulatura „Retro Rock”.

„Retro Rock” este un eveniment complex deoarece pe lângă piesele anilor ’60-’80, vor fi prezentate și alte surprize muzicale. Mai mult, în cadrul evenimentului vor fi premiate personalități importante din zona culturală care de-a lungul anilor au susținut și promovat fenomenul muzical din România.

Eveniment recomandat de Rock FM.

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro