”REGELE VALSULUI”, ANDRÉ RIEU SUSȚINE PATRU CONCERTE PE SCENA BT ARENA DIN CLUJ-NAPOCA

Celebrul violonist André Rieu va susţine cel de-al patrulea concert, la BT Arena din Cluj-Napoca, pe 7 aprilie 2019, după ce cererea de bilete pentru primele trei concerte programate în zilele de 4, 5 și 6 aprilie a înregistrat un nou record în rândul evenimentelor concertistice din România.

Solicitările permanente, mesajele și entuziasmul publicului l-au convins pe André Rieu, și pe membrii echipei sale, să facă toate demersurile necesare pentru a le onora și pentru a le răsplăti încrederea.  Astfel, de pe 4 și până pe 7 aprilie, sărbătoarea bucuriei și a muzicii interpretate de celebrul violonist André Rieu și de muzicienii Johann Strauss Orchesta, va uni peste 25.000 de oameni și va răsuna în inima Transilvaniei.

Regele valsului îi va încânta pe toți cei prezenți cu un spectacol excepțional cuprins în cadrul tunerului mondial 2019.

”Salut prieteni! Ne aflăm în Londra, unde tocmai am susținut concertul de Crăciun și sunt foarte, foarte încântat să anunț că vom susține patru concerte în țara voastră atât de frumoasă, în România! Ne revedem curând!”, le-a transmis violonistul fanilor din România, prin intermediul unui nou mesaj video.

Mesajul video este disponibil aici: https://youtu.be/4v8gdQyCK9A

Biletele pentru cel de-al patrulea concert au fost puse în vânzare la prețuri ce pornesc de la 200 lei, atât online pe www.eventim.ro și www.andrerieu.com, precum și la magazinele partenere Eventim, din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV și la casa de bilete din Iulius Mall Cluj-Napoca.

Concertele lui André Rieu sunt ca un foc de artificii al emoțiilor. Cu peste 100 de concerte pe an, André Rieu livrează publicului divertisment total cu melodii celebre, romantice, înțesate cu numeroase surprize, umor și soliști internaționali de primă clasă. Împreună cu cei 60 de muzicieni, membrii orchestrei sale Johann Strauss, cea mai mare orchestră privată din lume, carismaticul artist de origine olandeză susține turnee în întreaga lume de peste 30 de ani.

Peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri vândute, de 30 de ori numărul 1 în topurile internaționale și 500 de discuri de platină îl fac pe André Rieu un adevărat “maestru al mulțimii”, titrează cu extaz New York Times. Videoclipurile publicate pe contul său de YouTube au atins până acum peste un miliard de vizionări și peste 3.7 milioane de fani îl urmăresc pe Regele Valsului pe Facebook.

În luna iulie a acestui an, André Rieu și-a susținut concertele fantastice anuale, în aer liber, în orașul său natal din Olanda, Maastricht. Pentru prima dată, timp de 13 seri, mai mult de 15.000 de fani din peste 80 de țări au luat parte la concertele sale extraordinare de la Vrijthof.

André Rieu este căsătorit de peste 40 de ani și locuiește, alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic, ce se presupune că a aparținut lui D’Artagnan, unul dintre cei trei mușchetari, construit în anul 1452 în orașul său natal Maastricht din Olanda. 

Cei doi au împreună doi fii și cinci nepoți.

Actualitate

Final line-up Black Sabbath celebration

The final line-up has been announced for a special BBC celebration of seminal heavy metal band Black Sabbath. BBC Radio...

Macy Gray in Quantic, un concert plin de culoare si emotie

Dupa mai bine de un deceniu, Macy Gray a revenit la Bucuresti, de data aceasta pe scena clubului Quantic....

Ultimul concert al lui Ozzy Osbourne cu Black Sabbath va fi transmis online

Ultimul concert al cântăreţului de heavy metal Ozzy Osbourne alături de trupa sa Black Sabbath, programat pentru 5 iulie...

Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi...

METALLICA în concert – București, 13 mai 2026

METALLICA revine în București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele...

„La Vita é bella” pe 4 iunie Sala Dalles – concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro