Recenzie Indila @Sala Palatului

INDILA -_DAM3657

Sala Palatului și-a deschis porțile duminică, 7 decembrie, pentru fenomenul muzical al anului 2014, Indila

Cu origini indiene, algeriene, cambodgiene și egiptene (un adevărat „mélange”de culturi, n`est-ce pas?), Indila a debutat în urmă cu un an în peisajul muzical european. Milioanele de vizualizări pe Youtube, sutele de mii de like-uri pe Facebook, premiile câștigate și devansarea cântăreților consacrați în topurile europene reprezintă, fără îndoială, o performanță uluitoare pentru un artist care cântă în limba franceză.

În urma cererii foarte mare, organizatorii au decis să ofere publicului român două concerte, de la orele 16, respectiv 19. Am descoperit la prima reprezentație o Sala a Palatului neîncăpătoare pentru publicul dornic să descopere noua stea a muzicii franceze. În deschidere ne-a (în)cântat Delia, aceeași prezență vulcanică și exuberantă cu care suntem obișnuiți. Apoi, Indila s-a lăsat îndelung așteptată… Mai mult de 30 minute după reprezentația Deliei, o pauză mult prea mare pentru publicul nerăbdător.

Într-un final, Indila își face apariția: mignionă, într-o rochiță neagră cu dantelă, asortată cu aceleași bucle romantice pe care le vedem în videoclipurile sale. Acompaniată de trei chitariști și un DJ, Indila salută „visătorii” din sală, așa cum ea însăși îi numește cu o timiditate specifică artiștilor la început de drum. Recunoaște că nu stăpânește excelent limba engleză și continuă să comunice până la sfârșit preponderent în limba franceză, îndemnând publicul să caute fericirea în lucruri mărunte și mulțumind pentru vibe-ul pozitiv pe care românii i l-au transmis încă de la apariția hit-ului „Dernière Danse”. Vocea ei live sună senzațional, pe alocuri mult mai bine decât pe CD. Atât de frumos încât ai lua-o acasă, dacă ai putea…

Mândră de originile sale indiene, Indila inserează în anumite melodii melismele și trilurile specifice muzicii indiene, acute pe care le stăpânește perfect și care dau un aer exotic reprezentației sale. Cere la un moment dat câteva clipe de respiro pentru a capta energia publicului, iar in liniștea sălii, un fan de câțiva anișori îi strigă cu toată puterea lui: „Je t`aime, Indila!”. Și iată, artista își extrage seva din declarația copilului, reluând reprezentația cu emoție și căldură.

După „Dernière Danse”, „Love Story”, „Run Run” și un medley, se retrage în culise și reapare cu un steag mare al României – cam cât ea de mare, spunându-ne cu vocea ei perfect cristalină: „Je t`aime, La Roumanie”. După o reprezentație de 40 minute făcută cu naturalețe și candoare, ne mulțumește și încheie mult așteptatul concert în România. „Superb, dar prea scurt”, ca să o citez pe fetița din spatele meu care știa dumnezeiește versurile fiecărei piese.

INDILA -_DAM3568 (1)

Într-adevăr, o reprezentație insuficientă pentru publicul dornic să asiste cât mai mult la această lume plină de speranță și lumină a Indilei. Ce altceva îi lipsește artistei? Experiența marilor concerte europene, show-urile grandioase și comunicarea desăvârșită cu publicul. Însă timpul are răbdare cu artiștii care-și cântă povestea cu sensibilitate și grație… Iar în sufletele noastre, în ciuda frigului de afară, a fost lumină și căldură chiar și pentru 40 minute…

Galerie foto: http://roevents.ro/foto-indila-sala-palatului.html#

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro