Pe scena Teatrului In Culise, povestea urșilor panda poate căpăta o semnificație particulară, mentinându- te concentrat și dornic de a înțelege , în fapt, legătura dintre urșii panda, saxofonistul și iubita sa .
Actorii Ștefan Nistor și Cosmina Soare, pendulează între diferite stări afective pe parcursul piesei, încercând să recompună o poveste de dragoste cu un început comun, chiar banal, care se sfârșește într- un ton trist, aproape dramatic la o analiză profundă a acțiunii.
Doi tineri se trezesc că împart același pat, după o noapte petrecută împreună, fără să se cunoască. Răspunsurile scurte și întrebările curioase ale bărbatului o determină pe protagonistă să îi propună acestuia 9 nopți de dragoste și de conviețuire, pentru a se cunoaște mai bine. Însă întreaga acțiune intră pe un făgaș neașteptat, pentru spectatorul nefamiliarizat cu piesele scrise de Matei Vișniec, în momentul în care atmosfera reconfortantă creată de sentimentul de dragoste împărtășită este înlocuită de nesiguranță, de dorința de a revenii la condiția inițială a relației, în momentul în care protagonista dispare, acțiunea piesei urmând calea spre dematerializare.
”Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” pune în prim- plan nu numai tema utilizată de către dramaturg, ci și profilul deosebit al celor doi protagoniști, caracterizat de un umor subtil, o bună cunoaștere a psihologiei umane( de văzut scena în care cei doi pot ghici zgomotele vecinilor), de o perseverență greu de deconstruit în împlinirea iubirii lor .
Punctele forte ale acestei piese sunt scenografia, background- ul muzical și regia.
Patul, scaunele, podeaua scenei, pereții acoperiți de pânză albă, muzica ce potențează mesajul scenei respective, melodiile folosite variând de la VST-Tudor Chirilă la muzica instrumentală la saxofon, iar ideea mai rar întâlnită de a proiecta finalul piesei printr- un filmuleț cu cei doi protagoniști plasează acest spectacol într- o atmosferă intimă, în care spectatorii pot avea impresia unei (re)descoperiri personale.
Miza pe care o ridică această piesă de teatru este faptul că, prin natura scenariului, nu se oferă o unică interpretare a semnificației și desfășurării poveștii. Imaginația și experiența analitică a spectatorului este solicitată pentru a putea înțelege, transpune și vizualiza întreaga acțiune și în mod special finalul.
”EA – Le mai vezi… corpurile noastre?
EL – Da. Au adormit înlantuite. Se simt foarte bine.
EA – Atunci asculta-ma cu atentie. Crezi ca mai avem nevoie de corpurile pe care le-am avut?
EL – Dupa toate aparentele, nu.
EA – si corpurile pe care le-am avut? Regreta plecarea noastra?
EL – Dupa toate aparentele, nu.
EA – Simti cum ne îndepartam de prezentul nostru?
EL – Da.
EA – De memoria noastra?
EL – Da.
EA – De cele cinci simturi ale noastre? Care ramân în urma noastra ca un pentagon desenat pe asfalt.
EL – Da.”