Home Stiri Interviuri Recenzie: The dAdA live in Club Mojo

Recenzie: The dAdA live in Club Mojo

the dada live mojo

Club Mojo este recunoscut pentru petrecerile, concertele si serile de karaoke ce se desfasoara weekend de weekend in inima Centrului Vechi al Bucurestiului. Seara calda de 24 august a gazduit de aceasta data concertul trupei The dAdA, avandu-l ca drept invitat in deschidere pe muzicianul britanic Sam Evans si trupa sa. Tanarul Sam Evans, de numai 18 ani, s-a dovedit a fi un artist cu mult potential, proiectul sau acustic aflat in plina ascensiune, dovada fiind turneul sau din Romania ce s-a finalizat seara trecuta cu concertul din Club Mojo. Britanicul a incalzit atmosfera pentru public, muzica sa avand acel specific englezesc, pe alocuri resimtindu-se influente soul cat si jazzie.

The dada live Mojo

The dAdA si influentele ,,dadaistice” : reggae, pop-rock, indie

Baietii de la the dAdA au cantat la scurt timp dupa cantarea lui Sam Evans, ei facandu-si din timp probele de sunet pentru a fi pregatiti pentru publicul ce ii astepta nerabdator. Oamenii pareau a fi familiarizati cu ei, stiind ca de fiecare data, un concert marca the dAdA transmite pura energie si o muzica de calitate. Trupa a inceput in forta cu melodia celor de la Kings of Leon, Use Somebody, iar intr-un timp relativ scurt spatiul din fata scenei a devenit aglomerat, fiecare dintre spectatori parca dorind sa ii vada mai de aproape.

Desigur ca as putea sa ii numesc fani pe toti cei care  au venit in acea seara sa vada concertul the dAdA, deoarece inca de la a doua melodie, playlistul parea sa fie atent ales asa incat sa invite oamenii la dans. Atmosfera vesela si energia transmisa de cei de pe scena era desigur intretinuta si de Septimiu, vocalul trupei, ce parea in elementul lui, interactionand foarte des cu publicul. Theo, chitaristul, si Mihai, basistul, il acompaniau pe Septimiu la voce, pe melodii ca “Hey Ya” de la Outkast, “Sex on Fire” de la Kings of Leon sau “Soulstorm”, cea din urma fiind cantata mai mult de catre fani. Inca de la primele acorduri, multimea a inceput sa cante la unison, acoperindu-l pe Septimiu pe versurile melodiei “Uite cum arde” a celor de la Parazitii. Bineinteles, energia vibranta de pe parcursul piesei a venit din partea tobarului, cunoscut si sub numele de Bob, ce a electrizat publicul prin solo-ul lui de tobe in care s-au regasit pasaje din clasicul “One” al celor de la Metallica.

Atmosfera parea sa arda in continuare, chiar si la sfarsitul primei reprize de cantat a trupetilor – de mentionat ca show-ul lor contine de obicei trei etape, fiecare alcatuita din noua melodii. Concertele lor se impart in cele unde canta cover-uri, exemplu fiind actualul show din Mojo – dar si concerte mai scurte, unde canta piesele din repertoriu propriu.

Baietii de la the dAdA au fost binevoitori si ne-au acordat un interviu in prima pauza dintre set-uri, explicandu-ne pe larg pentru inceput numele trupei, cand si cum s-au format, planurile lor de viitor si cum vad ei industria muzicala din Romania.

Interviu the dAdA

The dAdA s-a format in iunie 2010, perioada in care s-au lansat in forta cu piesa “Fara Regrete”, interval de timp in care trupetii au lucrat impreuna pentru a scoate piese noi dar si pentru a-si descoperi potentialul: ,,Piesa aia am facut-o intr-o luna jumatate si pe langa ea am mai facut inca alte sase sau sapte piese. Intr-o luna jumate noi ne-am format, am facut sapte piese dupa care am participat la concursul Stufstock Newcomers din 2010 si am castigat un videoclip. Pentru noi a fost un start bun, pentru ca am zis sa avem incredere in noi avand in vedere ca intr-un timp asa scurt am reusit sa ajungem la acea performanta de a castiga locul doi, mai ales printre atatia rockeri”, ne-a declarat Septimiu, vocea the dAdA. Chiar daca nu si-au primit premiul cuvenit, videoclipul nefiind realizat nici pana in ziua de astazi, membrii trupei s-au aratat a fi stapani pe fortele proprii, cunoscandu-si adevarata valoare: ,,Mai exact a fost un examen pe care noi l-am dat ca sa vedem si pe unde ne situam’’, a adaugat Mihai, basistul trupei. De asemenea, anul 2010 era cat pe ce sa le aduca un premiu si la concursul Global Battle of The Bands Romania 2010, unde s-au clasat printre finalisti.

Am aflat ca pana si numele the dAdA nu provine de unde ar crede majoritatea fanilor. Dadaismul nu este o nota definitorie pentru muzica lor, din contra, fiecare membru in parte incearca prin propria-i contributie sa influenteze semnificatia numelui. Septimiu a mentionat: ,,Noua ne-a placut foarte mult cum suna. Numele nu trebuie sa insemne neaparat ceva, inca.  Mai degraba tu trebuie sa ii dai insemnatate. La un moment dat cochetam cu ideea ca ne-am fi putut asemana cu dadaismul, prin faptul ca am luat patru personalitati diferite, le-am adunat la un loc si am obtinut un amestec. The dAdA a venit mai degraba pentru cum suna, mai interesant alaturi de articolul ala englezesc. Prima oara a fost The Dadada, dar am zis ca sa nu fie chiar asa de lung, ca totusi exista si piesa aia  de la Trio: “Da da da”, asa ca a ramas The dAdA’’.

the dada

Influentele muzicii celor patru membrii par sa fie numeroase, regasim reggae, pop-rock, indie cat si multe altele, ce pe parcurs par sa se schimbe, evident ca orice trupa ce se respecta, evolutia trebuie sa fie constanta. Piesele lor, multe dintre ele cantate in limba romana, aduc un plus reputatiei lor ca trupa romaneasca, ce incearca sa isi pastreze originalitatea prin stilul propriu si sa tinteasca mereu ,,tot mai sus”. ,,Noi avem un mare noroc, bine, unii l-ar considera ghinion, dar eu zic ca este un mare noroc ca suntem patru oameni cu personalitati total diferite. Fiecare asculta muzica lui, fiecare are ideile lui despre muzica, insa undeva acolo, la mijloc, ne intalnim. Mijlocul este zona The dAdA, avem si influente reggae, la baza suntem pop-rock cu influente indie, reggae si multe altele. Incercam si venim cu ceva original, nu conteaza ce stil e neaparat, nu trebuie sa te incadrezi intr-un stil aparte, cat timp omul din fata se bucura alaturi de tine si iti intelege mesajul. ” (Septimiu).

Mihai a continuat: ,,De fapt noi am vrut sa castigam un pariu. Pariu pe care l-am facut cu noi insine, sa facem ceea ce ne place si sa ajungem la marea masa de oameni. Majoritate care, intr-adevar, asculta un anumit gen de muzica in momentul de fata, noi incercam cumva – nu sa ii pacalim, ci doar sa intram pe sub pielea lor facand ceea ce ne place noua. Incercam sa pastram aceasta treaba cu compromisul la un nivel cat mai jos.’’

,,Atata timp cat faci ce iti place nu e un compromis’’, ne-a concluzionat Septimiu, explicandu-ne totodata ca the dAdA nu a inceput ca trupa de cover-uri, dimpotriva, de la inceput au venit cu ceva nou din punct de vedere muzical. Cover-urile sunt vazute de membrii trupei ca o solutie de conjunctura, chiar ,,o solutie de avarie pentru muzica romaneasca”. Solutia pe care ei au gandit-o de-a lungul timpului a fost una simpla, de a combina piesele proprii cu cover-uri pentru a castiga experienta, dar si pentru a-si cladi un renume printre cluburile din Centrul Vechi si alte locatii importante din Bucuresti. ,, Din pacate, in muzica din Romania este cam greu sa te afirmi. Sa zicem ca de afirmat te afirmi, dar toata treaba cu concertele este tinuta in maini de o plaja destul de mica de artisti. Nefiind foarte multe oportunitati pentru concerte si pana nu ajungi la nivelul acela de number second in topuri – nu prea ai pe unde sa canti. Asa ca gasesti o solutie, faci niste cover-uri, asta daca poti sa le faci, si mergi prin Centrul Vechi. Dar treaba cu the dAdA si piesele proprii este de fapt cea principala”, ne-a impartasit Mihai.

Spre deosebire de trupele de cover-uri care nu incearca pe atat de mult sa se afirme ca trupe ce au muzica proprie, the dAdA incearca pe cat posibil sa nu cante numai cover-uri deoarece lumea ar putea sa ii introduca intr-o categorie aparte. Din punctul meu de vedere, curajul baietilor nu poate fi intrecut de oricine, la momentul de fata noua piesa a lor GPS arata potentialul muzicii lor, urmand ca in luna septembrie sa o auzim la mai toate radio-urile importante din intreaga tara. Mihai: ,, GPS este difuzata pe mai toate canalele de muzica, inclusiv la radio, a intrat chiar si in Top 100 Airplay, top care se face pe baza tuturor difuzarilor din tara. Sunt niste performante.’’

Piesa GPS a urcat pana pe locul 60 in Topul Airplay, informatia vine ca un mic update pentru cunoscatori, in continuare speram ca ea sa tot creasca pana va ajunge printre locurile din frunte. Cat despre proiectele individuale ale membrilor trupei, se pare ca sunt de nedespartit, cei patru pregatind pe viitor un proiect de productie muzicala: ,,Este un proiect de viitor, de-abia acum se creeaza, cat va dura nu stim pana cand o sa incepem sa producem cu adevarat. Ideea este ca trebuie sa ajungi acolo, sa te placa lumea, sa stai un pic acolo, un pic mai mult.  Dupa aceea sa incepi usor-usor sa le oferi ceea ce vrei tu sa le oferi, dar ca omul sa te placa de la inceput trebuie sa vii asa… ambalat frumos. Daca mergi pe indie, din pacate la noi in Romania nu exista o piata underground, nu poti sa traiesti din underground si nu poti sa te dedici suta la suta muzicii daca nu ai cum sa traiesti din muzica. Daca vrei sa tintesti sus, trebuie sa mergi sus’’, ne-a marturisit Septimiu.

Planurile de viitor ale trupei the dAdA se arata a tinti cat mai sus, mai ales acum cand piesa GPS devine din ce in ce mai cunoscuta in media romaneasca, posibil chiar sa apara si unele propuneri din partea unor radio-uri din strainatate. ,,Avem in proiect un single nou, dar doar dupa ce vedem exact cum sta treaba cu GPS-ul. Dupa cum am spus mai devreme, in momentul acesta piesa GPS are sansa sa intre pe cele mai mari radio-uri romanesti’’ (Septimiu). Intrebati daca au studii muzicale, Mihai ne-a spus ca fiecare dintre ei au studii individuale, Septimiu sfatuindu-ne ca pentru a face muzica nu trebuie neaparat sa fii facut Conservatorul, ci doar sa ai muzica in inima, muzica nu este matematica cum o considera unii, ea trebuie traita.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=r4uTM3S5o1Q[/tube]

Luna aceasta the dAdA a lansat si un spoof sub numele de ,,Vama Veche”, o varianta comica a melodiei Tenerife, combinata cu versuri din Gangnam Style, ce devine un ,,opa n-am bani style”, parodie ce poate va avea sanse sa devina un viral, cu putin ajutor pe partea de promovare. In clip, nu trebuie neglijat nici sunetul de trompeta, tras live chiar de tobarul Bob, ce momentan se ambitioneaza sa-si perfectioneze cantatul la acest instrument. Utilizator al marcilor Instanbul si Sonor, Bob pare sa fie miezul trupei the dAdA, locul de unde pleaca toata energia cumulata pe scena in timpul cantarilor. Baietii formeaza o echipa completa, devotata, ce preiau vibratiile publicului si le transmit inapoi, astfel incat fanii sa danseze si sa se distreze alaturi de ei o seara intreaga.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=BRCrVpUg5z0[/tube]

Echipa ROEvents ii ureaza lui Septimiu un calduros La Multi Ani! pentru ziua de 25 august, mult succes in continuare  si recomanda concertele trupei The dAdA tuturor iubitorilor de muzica buna din Bucuresti si din intreaga tara.

Merita un like din partea nostra: https://www.facebook.com/thedadaband

Exit mobile version
X
X
X
X