Home Evenimente Lansari Rapax din Bacău a lansat un nou single intitulat „Breakpoint”

Rapax din Bacău a lansat un nou single intitulat „Breakpoint”

La fel ca în precedentul clip „Demise” lansat spre finalul anului trecut, cei patru foarte tineri membri ai trupei Rapax continuă să transmită prin muzica lor un manifest împotriva degradării umane 

Ce-a de-a doua compoziție proprie a trupei, Breakpoint, continuă mesajul din Demise dar la un nivel mai intim. E o piesă despre depresie, rezultatul efectelor pe care societatea noastră disfuncțională le are asupra fiecărui individ, dar mai ales asupra tinerilor. O societate plină de mizerii, preconcepții și tipare anihilante care strangulează umanitatea din oameni, în care puterea banilor dărâmă creativitatea, inteligența, talentul și dorințele proprii, o societate în care poți avea totul sau nimic.

Totul în jur ajunge să pună o presiune enormă pe modul de gândire al tinerilor, pe modul de a acționa și de a lua decizii pentru propriul viitor. Influența lui „așa trebuie” ajunge să controleze mințile oamenilor, iar aceștia ajung treptat să nu-și mai recunoască identitatea, să pice în ghearele depresiei.

Breakpoint este momentul în care totul devine ireversibil, din care nu te mai poți întoarce. Paharul plin de zbatere interioară refulează și se revarsă. Nu te mai poți ascunde, rațiunea începe să dispară, iar nebunia din fiecare dintre noi iese la suprafață, necontrolată  și pune stăpânire pe rațiune. Este acea parte din noi pe care nu vrem să o recunoaștem, o ținem ascunsă în interior și care, în cele din urmă, răbufnește. E o piesă despre efectele fricilor, anxietăților și prejudecăților pe care societatea le pune pe umerii tinerilor.

Videoclipul a fost realizat de regizorul Mihai Grecea (producător muzical al trupei, fost chitarist al trupei Totem din anii ’90) care, împreună cu Sorin Antohi (celălalt producător muzical al trupei și bassist și vocalist al trupei Masked Toys), au lucrat în studio pe parcursul anului 2020 cu cei patru componenți ai Rapax la înregistrările și mixajul primelor trei piese. Masterizarea materialului audio a fost făcută de Costin Dumitrache la constantinemastering.com, cel mai nou și mai performant studio de mastering analogic din România.

Videoclipul Breakpoint  este disponibil la acest link: https://www.youtube.com/watch?v=3YCXf2bSk_0&feature=emb_logo

În luna noiembrie 2020, trupa Rapax – Alexandra Hrincescu (16 ani, voce), Vlad Prisacariu (18 ani, chitară), Tudor Păun (17 ani, bass), Andrei Bostan (15 ani, tobe) – a lansat primul lor single și videoclip, cu un puternic mesaj protestatar la adresa sistemului social actual și al dezumanizării. Piesa și videoclipul Demise aparținând tinerilor a reușit să atragă atenția iubitorilor de metal și a specialiștilor în materie de rock din întreaga țară. Clipul piesei a întregistrat peste 13.000 de vizualizări în prima lună de la apariția în mediul online.

Componenții Rapax:
Alexandra Hrincescu
, voce
A început să cânte acest gen de muzică de acum patru ani, de când era elevă la gimnaziu. A cochetat cu chitara și tobele, ca acum, în trupa actuală să fie vocal. Pe lângă muzică, tânăra este pasionată de limbile engleză și germană și susține că vrea să devină medic. Este pasionată de gătit.

Vlad Prisacariu, chitară
S-a îndrăgostit de muzica rock de la zece ani spre disperarea părinților. A primit cadou în cele din urmă o chitară electrică pe care a început să o studieze zilnic. Este pasionat de tehnologie, motociclete și tot felul de mașini.

Tudor Păun, bass
A început să cânte la chitara abandonată de fratele său mai mare și a studiat muzica la un club de rock. A fost „racolat” în actuala trupă direct de la un bal al bobocilor la unul din liceele băcăuane. Este pasionat de cățăratul pe munte, drumeții și istorie.

Andrei Bostan, tobe
Deși este mezinul trupei, e unul dintre membrii fondatori. Prima tobă jucărie a primit-o la patru ani, dar a pus pentru prima dată bețele pe tobe „oficial” la șase ani. Este autodidact în materie de muzică și, pe lângă tobe, mai cântă și la chitară. Pasionat de sampling (n.r.- tehnică de reproducere digitală a sunetelor digitale).

Exit mobile version
X
X
X
X