Programul spectacolelor din cadrul Festivalului Național de Teatru 2024

A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va derula în perioada 18-28 octombrie la București, spectacolele și evenimentele fiind găzduite de majoritatea teatrelor din București, precum și de alte spații culturale de notorietate. O ediție aflată sub semnul Dramaturgiilor posibilului, care analizează, cercetează și pune în valoare dinamica și tendințele fenomenului teatral românesc. Spectacolele au fost alese din perspectiva varietății formulelor dramaturgice, cei trei curatori, Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu punând accentul pe abordări în care structurile și conținuturile dramatice trezesc interesul spectatorilor. Atașamentul față de o temă sau alta, apetența pentru un anumit tip de estetică, sensibilitatea pentru un anume creator, disponibilitatea pentru un anumit tip de dramaturgie, șansa de a întâlni tipologii de spectacol mai puțin dezvoltate au fost în centrul alegerilor celor trei curatori.

 

Vă aducem la cunoștință programul spectacolelor din cadrul Festivalului Național de Teatru ediția 2024.

 

Biletele vor fi puse în vânzare pe platformele online ale teatrelor gazdă la începutul lunii octombrie. Vom reveni în curând cu programul tuturor manifestărilor din cadrul ediției 34 a FNT (instalații performative și vizuale, spectacole lectură pe texte noi din dramaturgia contemporană, spectacole de teatru independent, module dedicate unor artiști consacrați, spectacole educaționale, dezbateri, conferințe, ateliere, expoziții, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, precum și cu programul atelierelor, conferințelor și expozițiilor organizate în cadrul Bucharest Scenography Biennale, eveniment partener FNT 34).

 

Informațiile sunt în curs de actualizare pe site-ul www.fnt.ro.

 

Vă invităm să accesați programul și vă așteptăm la Festival!

 

A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București  între 18 și 28 octombrie, curatori: Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Coproducători: Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru.

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro