Home Stiri Program Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – luna Martie

Program Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – luna Martie

0
Program Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – luna Martie

Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian prezintă în luna Martie lucrări de referinţă, musicaluri celebre, dar şi spectacole de dans care îşi găsesc locul într-un repertoriu pe cât de variat pe atât de atractiv. Programul integral este următorul

FLUTURI – 1 Martie ora 18.00

„Fluturi” este un spectacol de dans care spune povestea unei tinere ce evadează dintr-o lume ostilă pentru a ajunge într-o lume de vis, plină de culoare. Este o poveste despre metamorfoză și evoluție, despre descoperirea de sine dar și despre căutarea iubirii perfecte. O călătorie inițiatică sau poate doar un vis. Toate acestea sunt transmise publicului prin diferite stiluri de dans, prin partiturile unor compozitori precum P.I.Ceaikovski sau E.Grieg, dar și prin arii din musicaluri celebre, în interpretarea Cristinei Popa și a Letiția Vlădescu. Regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Relu Dobrin.

KISS ME KATE – 2 Martie ora 18.00

Kiss me, Kate este un titlu de referinţă pentru musical şi include toate caracteristicile genului: numere muzicale antrenante, scene de actorie în care artiștii își pot demonstra talentul scenic, dansuri spectaculoase şi comic de situație. Umorul nu este prezent doar la unele personaje, ci este împărțit tuturor, astfel încât gagurile” să curgă ca într-o cascadă. Nici scenele tensionate nu lipsesc, iar ca un echilibru, romantismul își face prezența și rezolvă tot, într-un spectacol în care verva și buna dispoziție sunt la ele acasă.

MEȘTERUL MANOLE-OPERĂ ROCK  – (spectacol-concert)- 9 Martie ora 19:00 – SOLD OUT. Următoarea reprezentaţie va avea loc pe 13 Aprilie.

După premiera cu casa închisă, „Meșterul Manole – Operă Rock – spectacol concert,” pe muzica lui Josef Ioji Kappl se va juca din nou cu sala plină. Evenimentul este o experiență captivantă care aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești. Cu o interpretare modernă și puternică, acest spectacol-concert combină muzica rock vibrantă cu povestea tragică a lui Manole, construind un univers emoționant și captivant pentru public. Prin intermediul unei partituri muzicale puternice și a unei distribuții talentate, spectacolul își propune să treacă dincolo de limitele timpului și să aducă în prezent povestea universală a unui erou încercat de contradictoriile lumii sale. Cu scene dramatice, momente intense și o muzică care îmbină elemente contemporane cu influențe din folclorul românesc, “Meșterul Manole – Opera rock” surprinde esența trăirilor umane profunde și a luptei interioare a personajelor. Această producție reprezintă o călătorie emoțională și sonoră într-un univers mitic, în care sacrificiul și pasiunea pentru creație se întâlnesc într-un tablou fascinant.

MY FAIR LADY – 10 Martie, ora 18:00 – SOLD OUT. Următoarea reprezentaţie: 7 aprilie.

Celebrul musical regizat de Ion Caramitru se va juca din nou cu casa închisă. „My Fair Lady” este povestea omului simplu care vrea să se depășească, să învețe carte și să se bucure de viață. În aceeași măsură este și povestea celui care are ambiția să-și folosească știința de carte pentru a șlefui un caracter uman și de a-l înzestra cu ceea ce omul trebuie să aibă mereu la îndemână: o vorbire aleasă și îngrijită, instrument infailibil de autocunoaștere.

Dacă Pygmalion în antichitate se îndrăgostește de statuia lui perfectă, Higgins de astăzi își vede opera vorbind, cântând, dansând și se prinde în jocul fără reguli ale dragostei.

REBECCA – 16 şi 17 Martie ora 18.00

Favorit absolut al publicului, musicalul „Rebecca”, una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay (muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette.” Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds”, și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.

TE IUBESC, TE VREAU, DAR TE SCHIMBI! – (Producție a Asociației CREAS) – 21 Martie, ora 19:30

 

Comedia muzicală  „Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” oferă o perspectivă sinceră și amuzantă asupra naturii umane în căutarea dragostei.

Această producție teatrală aduce în prim-plan tema iubirii și a relațiilor umane, explorând complexitățile și provocările care însoțesc căutarea dar și menținerea iubirii și a relațiilor de-a lungul vieții.

Spectacolul are structura unui cabaret muzical ce prezintă o serie de scene și cântece scurte în care personajele și poveștile se schimbă și aduce în prim-plan diferite stadii ale relațiilor amoroase de-a lungul viețiiPornind de la flirt și întâlniri amuzante sau ratate și ajungând până la provocările legate de viața de cuplu, căsătorie, parenting și, în cele din urmă la bătrânețe, acest musical acoperă o gamă largă de experiențe umane.

LILIACUL – 23 Martie ora 18.00

„Liliacul” (în germană, „Die Fledermaus”) este o operetă în trei acte de Johann Strauss – fiul (25 octombrie 1825 – 3 iunie 1899), cu un libret de Karl Haffner și Richard Genée după vodevilul „Le Réveillon” scris de Henri Meilhac si Ludovic Halévy. Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien”, pe data de 5 aprilie 1874.

Doctor Falke, prietenul domnului Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe acesta pentru o poveste mai veche: după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Liliacul.”

 

VOOIEVODUL ŢIGANILOR – 24 Martie – ora 18.00

„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

SECRETUL LUI MARCO POLO – 30 Martie ora 18.00

Secretul lui Marco Polo este o operetă în două acte și 17 tablouri, de Francis López  pe un libret de Raymond Vincy, de o frumuseţe şi vitalitate aparte. „Secretul lui Marco Polo” ilustrează un episod din tinerețea unui tânăr călător venetian, episod plin cu melodii de mare expresivitate, accesibilitate și fantezie, printre care cel mai celebru pasaj este “Te voi răpi la noapte”.

Personajul Marco Polo s-a născut în insula Rialto din Veneția, cam în jurul anului 1254 şi şi-a mare parte din tinereţe în Asia, un tărâm de un exotism aparte din care a adus în Europa noutăți extraordinare pentru vremea respectivă.

VICTORIA ŞI AL EI HUSAR – 31 Martie ora 18.00

„Victoria și-al ei husar”, operetă în trei acte de Paul Abraham, pe un libret de Alfred Grünwald și Fritz Löhner-Beda, redă povestea de dragoste dintre frumoasa Victoria și husarul Koltay. Spectacolul reliefează dramele primului război mondial, cu intrigi și idile, toate  în decorul stil art-deco de început de secol XX. Subiectul operetei și idila celor doi ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria. Primul război mondial și anii ce i-au urmat pun dragostea lor la mari încercări.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2023-2024 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro

 

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

Exit mobile version
X
X
X
X