PRIMII HEADLINE-ERI LA ROCKSTADT EXTREME FEST 2023

Rockstadt Extreme Fest anunță 19 nume noi, inclusiv capi de afiș, pentru ediția de anul viitor, ce se dorește a fi cea mai mare și cea mai diversă de până acum.

Dropkick Murphys vor fi pentru prima oară în România. Dacă nu i-ați auzit în filme sau seriale, sau dacă nu ați cântat I’m Shipping Out To Boston, fiți siguri că trupa din Boston, Massachusetts va oferi unul din cele mai tari spectacole din istoria festivalului, plin de distracție pură în stilul punk de sorginte celtică.

Anthrax, parte din Big Four-ul genului thrash, nu au nevoie de nici o prezentare. Organizatorii se declară „foarte bucuroși că putem aduce publicului una dintre cele mai bune și respectate trupe din istoria metalului”. Americanii compensează astfel pentru concertul anulat de anul trecut.

După o prestație senzațională în 2018, suedezii de la In Flames revin, de această dată cu un foarte așteptat album nou, dar și cu un setlist ce va cuprinde cele mai populare piese noi și vechi. De neratat!

Nume cu greutate în lumea metalcore, britanicii de la Architects, doar ce au terminat un prim șir de concerte alături de Metallica. „De abia așteptăm să vedem ce spectacol vizual au pregătit pentru voi” au declarat organizatorii Rockstadt Extreme Fest.

Rockstadt Extreme Fest 2023 va avea cel mai numeros lineup din istoria festivalului. În plus față de numele anunțate anterior, se adaugă:

EpicaAvatarTriptykonMardukZeal & ArdorSacred ReichThe OceanWolves in the Throne RoomImpaled NazareneImperial TriumphantVillagers of Ioannina City, HeirotMisthyrmingEmployed to ServeInfest.

Și suntem abia la jumătate. Încă 35 de nume vor fi anunțate la începutul anului viitor, când va fi dezvăluită și organizarea pe zile.

Rockstadt Extreme Fest 2023 va avea loc în umbra cetății Râșnov, între 2 și 6 august. Vor fi 3 scene pe care vor cânta nu mai puțin de 70 de trupe în cele 5 zile de festival. Vă veți putea potoli foamea cu mâncare delicioasă sau veți putea încerca să vă doborâți recordul personal la băut bere, profitând de prețurile bune, pe care nu le veți găsi nicăieri altundeva. În plus, zona oferă mai multe atracții pentru turiști: cetatea Râșnov, peștera Valea Cetății, rezervația de urși LiBEARty, sau celebrul castel al lui Dracula, Bran.

Până pe 26 decembire, abonamentele se pot cumpără la prețul de presale (a treia perioadă) de 620 lei (127 EUR). Ele pot fi cumpărate pe iabilet.ro, inclusiv din străinătate.

Abonamentele de festival pot fi achiziționate la nivel internațional prin Iabilet.ro sau pe https://tickets.rockstadtextremefest.ro/

Pentru mai multe detalii despre lineup si pretul biletelor accesati site-ul  www.rockstadtextremefest.com/

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro