Premiera Teatrului Național din această stagiune este piesa “UFO” de Ivan Vyrypaev

După succesul multipremiatului spectacol “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Mark Haddon, tânărul regizor Bobi Pricop revine la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, la aceeași Sala Pictura, lansând în premieră națională piesa “UFO” a unuia dintre cei mai talentați și jucați dramaturgi tineri ruși, Ivan Vyrypaev, în traducerea inspirată a Mașei Dinescu.

Folosind proiecții simultane pe suprafețe diferite, medii virtuale 3D (construite de Paul Spike), live-video (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan) și muzica originală a lui Alexei Țurcan, spectacolul “UFO” spune poveștile unor oameni care au avut contact cu civilizații extraterestre.

Mărturisirile acestor întâmplări sunt tratate cu limpezime, autenticitate și umor, îmbinând adevăruri virtuale cu revelații practice și devenind astfel spectacolul surprinzător al întâlnirii dintre tehnologie și emoție, dintre artă și programare digitală, dintre inovațiile care reconstruiesc teatrul și adevărurile care l-au definit dintotdeauna.

Mecanismele de storytelling folosite în spectacol sunt bazate pe tehnologii de nouă generație integrate într-o dramaturgie a firescului, într-o instalație artistică hi-tech a emoțiilor exprimate pe mai multe planuri, la toate nivelurile de viață, percepție și realitate. O montare care sparge propriile convenții, făcând din realitate artificiul suprem, iar din suflet – performance.

UFO” este spectacolul-experiență de care avem nevoie atunci când uităm de noi din cauza zgomotului din jur, dar și o joacă de-a docu-mistificarea, cu humanoizi verzi, civilizații extraterestre și liniștea unei dimineți senine.

Distribuția spectacolului (în ordinea apariției în scenă): Ada Galeș, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Ion Caramitru.

Primele reprezentaţii: 15 şi 16 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Pictura.  Premiera oficială va avea loc duminică 17 septembrie, ora 20.00.

Bilete: la Casa de bilete TNB, precum şi online, pe www.mystage.ro.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro