Premiera Năpasta în regia lui Radu Afrim închide Anul Caragiale la TNB

Duminică 16 decembrie, ora 20.00,  la noua sală MEDIA, va avea loc premiera oficială a spectacolului Năpasta, în regia lui Radu Afrim.

Prima întâlnire a inovatorului regizor cu clasicul autor va incita, va intriga, va irita, dar cu siguranţă nu va trece neobservată.

Singura dramă a lui I.L. Caragiale, istoria unei răzbunări feminine, Năpasta în viziunea lui Afrim declanşează emoţie şi suspans, într-un spectacol puternic senzorial, instinctual, expresiv.

Mihai Călin, Marius Manole, Emilian Oprea şi Crina Semciuc / Simona Popescu creează o lume efervescentă, căreia muzica Luizei Zan şi a lui Valentin Luca îi aduce un fior straniu. Un decor al cotidianului citadin, dar încărcat cu detalii telurice, semnat Vanda Maria Sturdza, prelungit într-

o paradă suprarealistă a costumelor lui Cosmin Florea întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.

˶Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la Năpasta (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?!”  Radu Afrim

Odată cu  premiera spectacolului NĂPASTA va avea loc inaugurarea, pentru publicul spectator, a noii Săli MEDIA, cea de a doua sală nouă dată în

folosinţă în cadrul amplului proiect de reconstrucţie a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”.

Accesul la Sala Media se face din str. Tudor Arghezi, prin spatele clădirii TNB.În 16 decembrie 2012,  începând cu ora 19.00, va avea loc în acest spaţiu nou  vernisajul unei expoziţii cuprinzând 15 lucrări ample ale cunoscutului pictor Ion Sălişteanu (1929-2011), lucrări pe care familia artistului le oferă Teatrului Naţional pentru a fi expuse permanent în foaierul principal al Sălii Media, foaier care  va primi de acum  înainte denumirea „Foaierul Ion Sălişteanu”.

Ă P A S T A

de I.L. Caragiale

Distribuţia

Dragomir MIHAI CĂLIN

Ion MARIUS MANOLE

Gheorghe EMILIAN OPREA

Anca CRINA SEMCIUC / SIMONA POPESCU

şi

Regia: Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaş, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaş, Eduard Haris, Cezar Vlad

 

RADU AFRIM

Decorul

VANDA MARIA STURDZA

Costumele

COSMIN FLOREA

Muzica

LUIZA ZAN şi VALENTIN LUCA

Coregrafia

SILVIA CĂLIN

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro