Premieră la Teatrul de Artă București: “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame

foto_romulus-boicu_o-femeie-singura_001

Joi, 13 octombrie, de la ora 20.15, va avea loc, la Teatrul de Artă București, premiera spectacolului “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame. Spectacolul este un one-woman-show interpretat de actrița Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore-Simion.

Piesa “O femeie singură” este o secvență din cotidianul unei femei prizonieră în propria viață, devenită o construcție alcătuită din persoane, preocupări, obiecte inutile, străine și agresive, din care ieșirea pare imposibilă.

“Provocarea mea personală a fost modul de abordare a personajului, a textului, a actriței și, evident, a publicului. Iar provocarea s-a numit sinceritate. Pentru că Maria, protagonista piesei lui Dario Fo și a lui Franca Rame, este cea mai sinceră persoană din lume, cea mai inocentă, naivă, cea mai caldă.

Pentru a o înțelege în esență pe Maria sau pentru a înțelege ce au vrut autorii să ne spună prin glasul Mariei, eu și Andreea Bibiri am fost nevoiți să traducem textul, să stăm pe fiecare frază în parte și să desfacem în cuvinte cât mai potrivite gândurile și trăirile ei.” – Daniel Grigore-Simion, regizor

În ciuda poveștii – mai  degrabă dramatică –, spectacolul “O femeie singură” descrețește bine frunțile, pentru că “textul este scris cu foarte mult umor și nu poți să nu ții cont de el – totuși e scris de Dario Fo care este un mare comedian. Eu m-am distrat foarte tare lucrându-l.” – Andreea Bibiri

Piesa “O femeie singură” poartă semnătura celebrilor dramaturgi italieni Dario Fo și Franca Rame, doi dintre  cei mai cunoscuți actori și activiști politici ai Italiei, care au avut curajul asumării convingerilor și angajamentului față de probleme politice și sociale și s-au implicat în numeroase controverse cu statul, poliția, cenzura, televiziunea și Vaticanul.

Dario Fo, câștigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură, este autorul a peste 70 de piese de teatru, traduse în peste 30 de limbi.

Scenografia spectacolului “O femeie singură” îi aparține lui Adrian Pitica; grafică afiș – Adelina Pitica, foto – Romulus Boicu.

Bilete pentru premiera din 13 octombrie se pot achiziționa online, din rețeaua Eventim –www.teatruldearta.ro/bilete, sau de la Teatrul de Artă București, rezervari@teatruldearta.ro.

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Joi, 13 octombrie, de la ora 20.15, va avea loc, la Teatrul de Artă București, premiera spectacolului "O femeie singură" de Dario Fo și Franca Rame.Premieră la Teatrul de Artă București: "O femeie singură" de Dario Fo și Franca Rame