Pestilence – Live in Bucuresti si Cluj-Napoca

Romanian Thrash Metal Club, Hatework – Asociatia Culturala Manifest și Etrurian Legion prezintă, evident cu mândrie, pentru prima oară în România, una dintre cele mai mari legende ale death metalului european din anii 1980-1990, printre pionierii death metalului progressive/ jazz fusion, Pestilence.

Trupa olandeză Pestilence chiar nu are nevoie de prezentare, fiind una dintre bornele absolut obligatorii ale genului pentru orice amator de durități, indiferent dacă îi asculta pe vremuri sau îi descoperă abia acum, odată cu revenirea pe scena extremă.

Nu sunt multe formațiile care au reușit, de-a lungul anilor, să producă nu mai puțin de patru albume consecutive care să intre în categoria must have. Este vorba, bineînțeles, despre Malleus Maleficarum (1988), un debut discografic încă ancorat undeva între thrash-ul cu care au început și death-ul pe care aveau să-l definească ulterior, cu clasicul Consuming Impulse (1989).

Și este vorba despre Testimony of the Ancients (1991), fără îndoială una dintre acele bijuterii de agresivitate împletită cu tehnică și melodie ale anului 1991. Și, în sfârșit, cum Pestilence au fost mereu cu un pas înaintea vremurilor lor, este vorba și despre excepționalul Spheres (1993), album care a nuanțat direcția tehnică, progresivă și jazzy ceva mai timidă a precedentului opus, îndepărtându-se cu siguranță de ceea ce lumea numea pe atunci death-metal sau, mai degrabă, creând o nouă dimensiune a genului.

Un setlist alcătuit exclusiv din piese de pe aceste patru albume sună ca un vis împlinit pentru aproape orice metalist old-school și/ sau amator de „tehnicalități”, nu-i așa? Și chiar aceasta este oferta lui Patrick Mameli, mastermindul trupei, pentru turneul Fight the Plague, care prefațează apariția unui nou album, intitulat, se pare, Hadeon.

Așa cum declara într-un interviu pentru Live Reviewer în anul 2013, Mameli încă mai poate contribui la comunitatea death metal prin pasiunea pe care o are pentru Pestilence încă de la înființare, în urmă cu mai bine de 30 de ani, și prin inspirația pe care nu și-a pierdut-o, în ciuda celor două mari hiatusuri în existența trupei.

De data aceasta, îi va avea alături pe excelentul chitarist venezuelean Santiago Dobles (Aghora, ex-Cynic), pe bassistul sloven Tilen Hudrap (Vicious Rumours, Paradox) și, nu în ultimul rând, pe senzaționalul baterist român Septimiu Hărșan (Disavowed, Necrovile, Indian Fall, The Thirteenth Sun).

Aveți două șanse de a-i urmări la treabă pe acești patru muzicieni de excepție fără a vă îndepărta prea mult de casă:

13 februarie 2018 la București, în Club Fabrica

14 februarie 2018 la Cluj-Napoca, în Flying Circus

Save the dates, as they say. Revenim cu detalii despre bilete și despre trupele de deschidere.

Actualitate

Dirty Shirt featuring Caliu – Latcho Drom (Live Session, Casa Radio) – Video​

Maramureșenii de la DIRTY SHIRT au lansat un video, înregistrat live la Casa Radio din Cluj-Napoca, pentru piesa „Latcho Drom”, alături de...

Noi informatii cu privire la amanarea concertului Riverside / SoundArt Festival 2020

Dupa impunerea noilor restrictii legate de adunarile publice din 11.03.2020, organizatorii celor doua evenimente amanate, concertul Riverside si SoundArt...

Concertul tribut QUEEN de la Hard Rock Cafe este reprogramat pentru data de 18 septembrie

În urma situației create de răspândirea virusului Covid-19, concertul-tribut Queen programat pentru luna aprilie în Hard Rock Cafe este...

Luna Amară a lansat videoclipul „Tacerea”

Luna Amară a lansat videoclipul melodiei „Tacerea”, acesta putand fi urmarit mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=CuCCrXEN3LI   „„Tăcerea” este despre paradoxurile societății în care...
- Advertisement -

Fiica si nepotica ei nu au putut. Cine ii implineste visul Mioarei Velicu? sau Cine este copilul de suflet al Mioarei Velicu?

Fiecare vis implinit face din lumea asta o lume mai buna, mai frumoasa. Sunt visuri la care renuntam si...

Dragos Moldovan lanseaza alaturi de trupa sa, Pandora, melodia „Asa cum sunt”

Dragos Moldovan, castigatorul Vocea Romaniei 2019, lanseaza alaturi de trupa sa, Pandora, melodia „Asa cum sunt”, al treilea single...
- Advertisement -

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

X
X
X
X