Peste 6000 de oameni la festivalul de animație japoneză IZANAGI! Ce urmează?

Peste 6000 de oameni, 7 filme, 28 de proiecții, 4 orașe. Retrospectiva IZANAGI s-a bucurat de o primire foarte călduroasă în București (Cinemateca Eforie, 11-12.11), Timișoara (Cinema Timiș, 18-19.11), Iași (Cinema Ateneu, 25-26.11) și Cluj (Cinema Victoria, 9-10.11) și nu putem decât să vă mulțumim.

Am văzut împreună o serie de filme superbe, precum The Tale of Princess KaguyaSpirited AwayPrincess MononokeWolf ChildrenYour NameGhost in the Shell și Grave of the fireflies. Ne revedem în primăvară în aceleași cinematografe, cu filme la fel de bune și puternice și o temă ce merită multe dezbateri: distopia.

Până când ne revedem, nu uitați că puteți urmări activitatea noastră pe Instagram, putem vorbi pe Discord și, dacă doriți să susțineți proiectele noastre conexe, avem o pagină de Patreon.

Astăzi este o zi importantă: premiera noului film al regizorului Hayao Miyazaki, The Boy and the Heron / Băiatul și stârcul, la nivel național. Dacă v-au plăcut la festival Spirited Away și Princess Mononoke, cu siguranță vă va plăcea și acest film, plin de elemente auto-biografice, care spune povestea uluitoare a lui Mahito, un băiat de 12 ani, care descoperă o lume misterioasă în adâncul unei păduri fermecate. Filmul rulează în 74 de cinematografe din 42 de orașe.
În ultimul episod din IZANAGI PODCAST, am stat de vorbă cu Ștefan Bradea, co-fondator Bad Unicorn, publisherul care a adus în cinematografele din România filmele Belle (r. Mamoru Hosoda), One Piece Film Red (r. Gorô Taniguchi) și noul film al lui Hayao Miyazaki, The Boy and The Heron. Dacă ești curios cum ajunge un film pe marele ecran, te așteptăm la podcast. Și nu uita să te abonezi la canalul nostru de YouTube.
Dacă ești din București, te așteptăm cu drag la o proiecție specială cu The Boy and The Heron miercuri, 20 decembrie, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie. Proiecția este urmată de o dezbatere cu Dora Leu, critic de film, preocupată de cinematografia asiatică și de Noul Val japonez și Antonia Ivanciu, director artistic al IZANAGI și traducătoarea filmului, moderată de Cosmin Tița, director executiv al IZANAGI.
Înainte să intrăm în vacanță, organizăm o mică adunare a comunității, la 1UP Gamers Pub din București, pe 21 decembrie. Dacă vrei să întâlnești alți membri ai comunității, te așteptăm. Vom avea un quiz cu filmele lui Hayao Miyazaki cu multe premii speciale, vom dezbate filmul și organizăm și un mic secret santa, să simțim spiritul sărbătorilor.
Dacă sunteți din Timișoara, cinematograful nostru preferat și gazda festivalului IZANAGI, Cinema Timiș, organizează o proiecție specială cu The Boy and The Heron duminică, 17 decembrie, ora 17:00. Cinema Timiș este cel de-al doilea cinematograf de tradiție al orașului reabilitat de Municipiul Timișoara. Redeschis în octombrie 2023 și administrat prin Centrul de Proiecte, este una dintre cele mai mari și moderne locații din circuitul cultural al orașului.
BILETE ]
Să ne revedem cu bine în curând.
Sărbători frumoase din partea echipei IZANAGI!

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro