Paula Hriscu lanseaza primul album printr-un concert alaturi cele mai mari nume ale folclorului romanesc!

Talentul imens al artistei se materializeaza acum in albumul “Nu-i bai ca-s micuta“, album ce va fi lansat  pe 7 februarie la Casa de Cultura a Studentilor Dumitru Farcas din Cluj-Napoca (ora 18:00), in cadrul unui spectacol folcloric inedit, organizat de HPA Music, un concert senzational sustinut alaturi de artisti consacrati, nume mari ale folclorului romanesc – Nicolae Furdui Iancu, Marius Ciprian Pop, Ionut Fulea,  Varu Sandel, Stana Stepanescu, Maria Mihali, Bogdan Toma, Aurel Tamas, Niculina Stoican, Liliana Laichici, grupul Cupru Min si Orchestra “Ceterasi de la Cluj”. Invitat onorific Elise Stan, iar ca prezentator Iuliana Tudor.

Identitatea națională, tradițiile, cântul și graiul strămoșesc sunt elemente vitale ale poporului nostru românesc. De aceea mă simt obligată să le păstrez esența curată prin cântecele mele populare cu specific ardelenesc, pe care le-am adunat unul câte unul, în primul meu album. Albumul contine 16 cantece, ce ne poarta de la tarini, invartite chiar si purtate pana la cantece din zona Clujului, orasul care m-a adoptat si de care sunt indragostita. Fiecare cantec are o poveste in care simt ca oricine se poate regasi”, spune artista.

Paula Hriscu reprezinta cu mandrie si placere Tara Motilor, fiind originara din comuna Bulzestii de Sus, jud.Hunedoara, satul unde a crescut din fasa pana la 10 ani.

Albumul a fost realizat fara graba, pe parcursul a cativa ani de lucru, cu ajutorul lui Gavrila Danciu si Kalman Urszui (linie melodica) si a lui Sandel Filip Studio (sunet). Versurile sunt creatia mixta a artistei, a mamei acesteia, dar si a cunoscutilor textieri profesor Aurel Bodiu si Anuta Maria.

Melodia “Nu-i bai ca-s micuta” da numele albumului, „pentru ca aici m-am descris pe mine – chiar daca sunt micuta, sunt plina de viata, rebela, hotarata si harnica, exact asa cum spune si versul “Sunt para si foc””, spune Paula.

Piesa ce da numele albumului beneficiaza si de un videoclip, realizat pe dealurile Clujului, filmarile purtand semnatura Studionick. „La filmari am avut parte de foarte multe momente haioase si asta pentru ca eu sunt o fire foarte comica. Timpul a fost superb, am filmat la inceputul primaverii anului 2019 pentru o zi, deoarece totul a mers ca uns, de la sine și foarte natural…”, povesteste artista. Si, daca la aceste filmari totul a fost roz, la altele, cele pentru alte doua clipuri pe care le-a filmat pentru cantecele incluse pe acest album – “Din Gaina mai la vale” si „Asta-i nunta romaneasca“, Paula s-a confruntat cu cateva greutati: „Am filmat in conditii meteo grele, afara era destul de frig, era sfarsit de toamna la Bulzestii de Sus. Am crezut ca-mi ingheata zambetul pe buze, dar chiar si asa ne-am distrat cu totii foarte bine, iar rezultatul a fost unul fericit”, adauga artista.

Ce reprezinta pentru Paula Hriscu acest album, primul din cariera ei? „Sper ca acest album sa ajunga la oamenii care ma indragesc cu adevarat! Este o realizare foarte mare pentru mine si am foarte mari emotii… pentru ca e facut din sufletul meu! Am îndrăznit să-mi iau ca”toiag de drum”, cântecul popular, pe care îl consider cea mai frumoasă omagiere a sufletului și cel mai blând și devotat prieten al meu. Muzica mea este respirația sufletului meu!

Cântecul mi-a dat aripi, mă învață să zbor și să mă bucur de viață. Îmi doresc ca împreună cu el, cântecul, să pot străbate cărările vieții și să pot să fiu vrednică să-i ofer respectul și nemurirea. Si, ca in tot ce pui suflet, in cazul meu in muzica, traditie si folclor, sper sa ating in cel mai frumos mod si alte suflete. Emotiile sunt coplesitoare, cu atat mai mult cand ma gandesc la artistii pe care ii admir si pe care ii pretuiesc de cand ma stiu si caremi vor fi alaturi la lansarea acestui album. Tuturor vreau sa le multumesc pentru incredere si sustinere!”, declara Paula.”, declara Paula Hriscu.

Paula Hriscu este in prezent studenta la Academia Nationala Gheorghe Dima, facultatea de Interpretare artistica, anul III, sectia CANTO.

 

Actualitate

TREI ZILE PANA LA MASTER SEMINARUL DE PUBLIC SPEAKING FOR LEADERS SUSTINUT DE SCRIITORUL AUSTRIAC BERNHARD MOESTL

Cum eliberezi comunicatorul din tine si cum scapi de teama de a vorbi in public? TOATE MASURILE DE PROTECTIE SUNT...

Rock 100% Românesc: Trooper, Phoenix, Mustang, Green Shepherd, rock, masti si licurici

Pandemia de coronavirus, ne-a cam lasat fara evenimente culturale. Concertele sunt rare, cu lume putina, masti pe fata si...

Industria de evenimente din România, pregătită pentru revenirea la normalitate

După includerea sectorului cultural în schema de ajutor de stat ce urmează a fi lansată, prin care pot fi accesate...

Concertul Damian Drăghici & Brothers „Mulţumesc! #Iamgrateful” va fi susținut în aer liber, la Arenele Romane din Capitală, în perioada 28-30 septembrie

Convins că arta nu poate sta pe loc, Damian Drăghici se adaptează vremurilor, și merge până la capăt pentru...
- Advertisement -

Concertul Boney M a fost reprogramat pentru data de 28 februarie 2020

Din cauza masurilor de siguranta luate de Guvernul Romaniei, in contextul incercarii de a stopa raspandirea pandemiei de COVID-19,...

Program concert Rock 100% Romanesc

În data de 11 septembrie 2020, Phoenix, Trooper, Mustang și Green Shepherd vor concerta pe scena teatrului de vară...
- Advertisement -

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

X
X
X
X