Home Blog Page 9

Tarja Turunen – Dark Christmas Tour – Arenele Romane 23.12.2024

Ca si in 2023, Tarja Turunen, a venit sa ne incante  cu un concert special cu colinde de Craciun, cantate intr-o mainera proprie, cu o energie aparte.

Arenele romane cu cort incalzit si scaune desi unii dintre noi au preferat sa ramana in picioare si chiar sa se miste un pic. Tarja da o anumita stare si nu prea poti sta locului, chiar daca ne canta doar colinde. Concertul face parte din turneul Dark Christmas Tour 2024  si a durat mai bine de o ora și jumatate, timp in care artista, alaturi de trupa ei, ne-a purtat prin repertoriul anglo-american de colinde de Craciun, pop sau clasice.

Concertul de la București a cuprins piesele de pe cel mai nou album lansat de Tarja – “Dark Christmas”. Materialul a fost lansat în noiembrie 2023 și conține 12 colinde reinterpretate. Fiecare melodie a fost acompaniata de un cor de copii din care a făcut parte și fiica artistei, Naomi Cabuli Turunen.

 Tarja a imbiat simțurile și ne-a introdus in atmosfera sarbatorilor de iarna cu un spectactol deosebit atat in forma cat si in continut. Tarja a facut inca o data o demonstratie deosebita a versatilitatii vocale, pregatindu-ne sufletele pentru magia Craciunului. Instrumentistii care i-a avut alaturi au avut si ei parte de momente solo bine introduse ca un respiro intre colinde. Tarja a avut doua tinute de scena. Prima rochie rosie, asa cum se si poarta de Craciun iar cea de-a doua neagra si cu o pelerina stralucitoare. Ambele tinute foarte bine alese pentru spectacolul din aceasta seara minunata.

Cum se considera de mult o prietena a romanilor, Tarja a comunicat si in romana cu noi.’’ Buna seara Bucuresti. Ma bucur sa ne vedem, sa ma relaxez aici cu voi. Bine ati venit. Ma simt binecuvantata’’. Spune artista inainte de a incepe o melodie pentru speranta, ‘’Together’’

Piesa dupa piesa, am intrat in atmosfera sarbatorilor de iarna. Am catat si am baut un vin fiert, am cumparat ceva merch si am discutat cu prietenii veniti la concert. Colind dupa colind, am simtit cum ma relaxez si cum reusesc sa intru in ritmul si visarea  impuse de Tarja, o fenomenala voce a simphonic rock-ului nordic.

Dupa ce Jingle Bells s-a auzit la Arene, artista ne-a povestit ca atunci când lucra la primul album de Craciun a zis ca nu va canta niciodată piesa asta, dar iata ca  acum are chiar doua variante, cea  clasica și „Jingle Bell Rock”. A si dansat Tarja, asa cum numai ea stie sa o faca si seara a fost minunata.

Setlist:

  1. White Christmas
  2. Frosty the Snow Man
  3. We Three Kings
  4. Together
  5. Jingle Bells\
  6. What Child Is This?
  7. Last Christmas
  8. Amazing Grace
  9. Pie Jesu
  10. Dark Christmas
  11. Jingle Bell Rock
  12. Ave Maria
  13. Tichá noc

 

Tenorul Ştefan von Korch a adus eleganţa muzicii de operă în concertul Crăciun Vienez de la Sala Palatului

Un spectacol spumos a încununat „Crăciunului Vienez Aniversar” în Bucureşti,  iar tenorul Ștefan von Korch a oferit momente de încântare publicului prezent la cea de a 20 a ediție a tradiționalului concert anual. La prima sa prezență pe scena Sălii Palatului solistul a interpretat două secvenţe foarte îndrăgite ale repertoriului liric: în prima parte a concertului, după celebra arie „La donna e mobile” din Rigoletto spectatorii entuziasmaţi l-au  rechemat la rampă. Iar în a doua parte a concertului aria „Dein ist mein ganzes Herz” din Țara surâsului, interpretată cu multă subtilitate şi eleganţă a fost pe deplin savurată şi aplaudată de cei prezenţi.

https://youtu.be/7d4AzM5d4ps?feature=shared

Parte solistică a concertului a inclus şi o apariţie explozivă a sopranei Tina Munteanu cu aria „Heya in dem Bergen” din opereta Silvia.

Celebrul duet „Brindisi” din „Traviata,” interpretat de tenorul Ştefan von Korch şi soprana Tina Munteanu, a fost la fel de efervescent ca șampania din paharele din mâinile soliștilor și s-a bucurat de un bis răsunător. Cu greu se poate descrie entuziasmul cu care publicul a primit acest duet și bucuria cu care a ascultat apoi repere ale repertoriului vienez ca „Dunărea albastră” sau „Marșul Radetzky” ce a încheiat triumfal seara festivă.

Repertoriul de minunate valsuri și polci, Sisi Chamber Orchestra sosită special de la Viena pentru eveniment și cei doi soliști cu temperamente scenice diferite dar complementare au fost elementele ce au transformat a 20 a aniversare a Crăciunului vienez într o seară de neuitat. Întregul spectacol s-a derulat sub bagheta maestrului Robert Papocsi.

Concert Dark Tranquillity, Moonspell și Hiraes la Cluj-Napoca si la Bucuresti

Dark TranquillityMoonspell și Hiraes vor susține 2 concerte in Romania in 2025: primul va avea loc pe 23 aprilie 2025, in Form Space din Cluj-Napoca, iar al doilea va avea loc pe 24 aprilie 2025, in clubul Quantic din Bucuresti.


Informații despre eveniment

Programul evenimentului:
  • 19:00 – Open Doors
  • 19:30 – 20:00 – HIRAES
  • 20:15 – 21:20 – MOONSPELL
  • 21:45 – 23:10 – DARK TRANQUILLITY
Legendarul grup DARK TRANQUILLITY va sarbatori lansarea noului lor album, cu a doua parte a turneului European Endtime Signals, intr-un pachet cu adevarat legendar care va ajunge si in Romania, la Bucuresti in Quantic si la Cluj Napoca in /FORM Space!
Alaturi de formatia suedeza, invitati speciali vor fi MOONSPELL si HIRAES.
Biletele pentru acest doua show-uri cu adevarat istorice vor fi puse in vanzare pe data de 30 decembrie 2024, de la ora 11:00, exclusiv pe site-ul Rockstadt Extreme Fest.

Lansat pe 16 august, Endtime Signals s-a bucurat de o receptie extraordinara, fiind totodata cotat drept unul din cele mai bune albume de profil ale anului, insa bucurandu-se si de una din cele mai bune receptii din partea fanilor. Nu doar ca acesta marcheaza al treisprezecelea album din cariera suedezilor, insa este si al zecelea album lansat sub egida Century Media Records. Construind pe urma succesului lui Atoma (2016) care a urcat pe locul 2 in clasamentul suedez si Moment (2020), gratie caruia au bifat un trofeu suedez Grammy, Dark Tranquility continua sa redefineasca si sa ofere o experienta muzicala la cel mai inalt nivel.

Cat despre MOONSPELL, acest nume nu are nevoie de prezentare. Stabiliti in 1992, MOONSPELL a devenit unul din cele mai emblematice nume ale scenei europene de metal. Grupul portughez se afla intr-o campanie de celebrare a 30 de ani de activitate, de la lansarea EP-ului Under the Moonspell si pana la legendarul Wolfheart in 1995. Urmasul, Irreligious, a propulsat trupa pe intreg mapamondul, iar de atunci MOONSPELL n-au incetat in a oferi albume noi si diverse, pastrand vie intreaga comunitate de fani de pe toate cele cinci continente.
Atat DARK TRANQUILLITY cat si MOONSPELL sunt nu doar nume emblematice pentru scena metal europeana, insa si printre cele mai iubite trupe de profil in randul publicului roman, numarul impresionant de show-uri sustinute in tara noastra stand dovada in acest sens.
Un eveniment prezentat de Rockstadt Extreme Fest.

Călin Pop dăruiește de ziua lui fanilor speciali încă o piesă de iarnă

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Nou vis”

 

Melodia este disponibilă în format digital la acest link: https://CalinPop.lnk.to/NouVisPR

 

Muza mea de iarnă mi-a dat inspirația acestei noi piese pe care o dăruiesc fanilor mei speciali cu ocazia acestei zile. Practic această piesă marchează ideea deschiderii (în paralel) lucrărilor unui album de iarnă, alăturându-se celor alte trei piese deja existente pe streaming cu această tematică. Iarna mereu mi-a fost dragă și am privit-o și prin prisma sufletului de copil și adolescent de altădată, când la 16 ani am compus prima piesă de acest gen- “Iarna”, apărută doar in 1990 la înregistrările Celelalte Cuvinte de la Electrecord.” – a declarat Călin Pop.

 

Melodia „Nou vis” poate fi ascultată și pe Youtube aici:

 

https://www.youtube.com/watch?v=TqKUKC8a3RQ&list=PLwoKnYvfpxlb6iL8uv8f2Y7CkKY1YTW4C&index=1

 

Facebook: https://www.facebook.com/calinpopcc

Instagram: https://www.instagram.com/calinpopcc

YouTube: https://www.youtube.com/calinpopcc

 

Contact U Rock / Universal Music Romania:

urock@umusic.ro

www.facebook.com/uRockmusicpage

www.facebook.com/umusicro

www.umusic.ro

Tenorul Ştefan von Korch încheie sezonul sărbătorilor la Palatul Cultural din Blaj pe 26 decembrie în Concertul extraordinar de Crăciun

După o serie amplă de concerte ce a inclus apariţii în Bucureşti, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi Sala Palatului, dar şi la Filarmonicile din Târgu Mureş şi Timişoara, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch  încheie sezonul concertelor festive dedicate sărbătorilor de iarnă la Palatul Cultural din Blaj, în Concertul Extraordinar de Crăciun programat pe 26 decembrie de la ora 18.00.

Tenorul Ştefan von Korch spune: „vă aştept în a doua zi de Crăciun să ne bucurăm împreună de miracolul Naşterii Domnului şi de magia muzicii.  Va fi un concert efervescent, în care publicul se va apropia de tradiţia vieneză a sezonului, prin acorduri de vals, dar şi de  frumuseţea inegalabilă a repertoriului italian prin arii şi canzonete.

Alături de Ştefan von Korch vor fi soprana Diana Ţugui şi Orchestra Metropolitană Cluj Napoca, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Sandu.

Biletele pentru acest eveniment se achiziționează de la Palatul Cultural.

După acest concert programul tenorului continuă cu:

Carmina Burana” – 17 ianuarie – Filarmonica de Stat Transilvania

Love Story” – 13 februarie  – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

 „Chanson D’Amour – 7 februarie –  Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Duelul Tenorilor – 7 martie  – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Vivo per lei – 12 martie – Sala Dalles

Armonii sacre – Pelerinaj muzical Pascal” – 9 aprilie  – Sala Dalles

Despre **Ştefan von Korch (Tenor)**

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a  încheiat anul cu apariţii de marcă pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la Sala Palatului, ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

 

Sylvaine și trupa sa vor cânta la ARTmania Festival 2025

Sylvaine, alături de trupa sa live, va urca pe scena ARTmania Festival pe 25 iulie 2025. Proiectul multi-instrumentistei norvegiene Kathrine Shepard este recunoscut pentru îmbinarea unică de black metal atmosferic, shoegaze și post-rock, explorând contrastele dintre lumină și întuneric, serenitate și haos, spiritualitate și umanitate. Fiecare reprezentație oferă publicului o experiență intensă și captivantă.

Sylvaine se alătură lineup-ului impresionant al festivalului, alături de Dream Theater, pionieri ai progressive metal-ului, și Sivert Høyem (fostul solist al trupei Madrugada), artistul norvegian cu voce inconfundabilă și melodii emoționante.

Muzica Sylvaine reflectă echilibrul fragil dintre forțele opuse ale existenței umane. Fie că performează alături de trupa sa live sau solo, Sylvaine creează o experiență muzicală profundă și emoțională, oferind publicului o evadare temporară din lumea cotidiană.

Sylvaine este compozitor, inginer de înregistrare, producător și muzician la toate instrumentele. Primul său album, realizat cu sprijinul tatălui ei, Stephen Shepard, și al unor ingineri renumiți precum Nick Terry și Ray Staff, a fost bine primit de critici și i-a adus colaborări importante, cum ar fi cea cu Alcest. Albumul „Wistful” i-a consolidat poziția pe scena muzicală internațională, iar „Atoms Aligned, Coming Undone” a obținut o nominalizare pentru cel mai bun album metal la premiile norvegiene Spellemannprisen în 2018, Sylvaine fiind prima femeie nominalizată la această categorie.

Cel de-al patrulea album, „Nova”, înregistrat în 2021 și lansat în 2022, a marcat un nou capitol în cariera artistei. Turneele care au urmat în America de Nord și Europa au adus o apreciere suplimentară pentru Sylvaine și trupa sa.

 

ARTmania Festival – tradiție, cultură și muzică rock

ARTmania Festival este primul eveniment din România care a îmbinat muzica rock cu diverse forme de artă, devenind un simbol al culturii contemporane. Festivalul nu oferă doar concerte, ci și expoziții, lansări de carte și proiecții de film, desfășurate în atmosfera istorică și vibrantă a Pieței Mari din Sibiu.

De-a lungul anilor, pe scena ARTmania au urcat trupe legendare precum Meshuggah, Nightwish, Serj Tankian, Porcupine Tree, Helloween și multe altele. Ediția a 17-a a adunat 25.000 de participanți și a adus nume mari, precum KORN, The Flower Kings, Spiritbox și Satyricon.

Biletele pentru ARTmania Festival 2025 sunt disponibile pe artmaniafestival.ro

 

 

„Invitaţie la vals” – aplauze la scenă deschisă pentru tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în formulă de salon

Feeria sărbătorilor a început la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian cu frumoasa “Invitație la Vals” lansată de îndrăgitul tenor Ştefan von Korch. Acordurile de inspiraţie vieneză au purtat publicul in pași de dans printre celebrele creații ce animau serile de bal ale secolului trecut.

Compozițiile lui Lehar, Stolz, Kalman au strălucit interpretate de tenorul Stefan von Korch , soprana Daniela Bucșan și Orchestra de la Teatrul Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” în formulă restrânsă de salon. Spectaculozitatea repertoriului şi virtuozitatea instrumentiștilor au întregit o seară de basm, derulată cu casa închisă.

Spectacolul a făcut parte din seria Musical Extravaganza, ce continuă pe 13 februarie cu concertul Love Story, o serată în acorduri romantice cu tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în formulă de salon.

Stagiunea Musical Extravaganza, coordonată artistic de tenorul Ştefan von Korch, include şi următoarele spectacole:

7 februarie – „Chanson D’Amour” – Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Cu: tenorul Ştefan von Korch şi soprana  Cristina Oltean

7 martie – „Duelul Tenorilor” – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Cu tenorii: Ştefan von Korch, George Vîrban şi Mihai Urzicana şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în formulă de salon.

12 martie – „Vivo per lei” – Sala Dalles

Cu:  tenorul Ştefan von Korch – solist amfitrion, tenorul Alin Stoica, soprana Stephanie Radu şi pianistul Alexandru Burcă

9 aprilie – „Armonii sacre – Pelerinaj muzical Pascal” – Sala Dalles

Cu tenorul Ştefan von Korch şi pianistul Alexandru Burcă

 

Credit foto: Anca Coleaşă 

Credit foto: Anca Coleaşă

Program Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – luna ianuarie 2025

Anul începe la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian  cu impresionantul spectacol-concert ”Musical Evolution,” o incursiune în istoria musicalului, continuă cu opereta emblemă a  iernii – “Liliacul” şi cu un alt reper al repertoriului clasic “Voievodul ţiganilor.” Programul complet este disponibil mai jos, dar şi pe www.opereta.ro şi Ticketstore.ro.

 

MUSICAL EVOLUTION – Spectacol concert – 18 şi 19 ianuarie ora 19.00

 

Musical Evolution –  un grandios spectacol concert ce a avut premiera în cadrul Festivalului  “Ion Dacian,” revine în programul stagiunii. Dedicat captivantei evoluţii a musicalului, concertul propune o incursiune prin momente emblematice ale celor mai iubite creaţii ale acestui gen. Publicul se va bucura de secvențe remarcabile din titluri celebre precum „Cats”, „Romeo și Julieta”, și „My Fair Lady,” alături de soliştii, Orchestra şi baletul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian.

 

LILIACUL – 25 ianuarie ora 18.00

https://youtu.be/5P-R2tlHSAI?feature=shared

“Liliacul” este o operetă captivantă compusă de Johann Strauss- fiul, cu libretul scris de Karl Haffner și Richard Genée. Premiera acestei operete a avut loc în Viena, pe 5 aprilie 1874 și a devenit rapid una dintre cele mai iubite și reprezentate creații din repertoriul genului.

Acțiunea se desfășoară în Viena, în secolul al XIX-lea și urmărește povestea lui Gabriel von Eisenstein, un bărbat amuzant și carismatic care se confruntă cu diferite peripeții în timpul unei serii de petreceri și confuzii. Gabriel trebuie să ispășească o scurtă pedeapsă în închisoare pentru o faptă minoră, însă, în loc să meargă direct la închisoare, el acceptă să petreacă ultima seară în libertate la o petrecere fastuoasă ce urma să aibă loc la reședința prințului Orlofsky chiar în noaptea dintre ani. În timpul petrecerii, Eisenstein se îndrăgostește de o misterioasă contesă maghiară, care este de fapt Rosalinda, soția lui, prezentă la petrecere din dorința de a-i testa fidelitatea.

Toate aceste confuzii și dezvăluiri hilare fac din “Liliacul” o comedie plină de suspans, umor, farmec și muzică încântătoare, care continuă să aducă bucurie publicului de peste un secol. Cu personaje complexe, subiecte amuzante și o muzică memorabilă, această operetă rămâne una dintre cele mai iubite creații ale lui Johann Strauss- fiul și o bijuterie a teatrului muzical vienez.

 

 

VOIEVODUL ŢIGANILOR – 26 ianuarie ora 18.00

 

https://youtu.be/r1RgSfyR3aY?feature=shared

 

„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

 

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2024-2025 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,

şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ PENTRU CONCERTELE SUSŢINUTE DE SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA LA OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI ŞI ATENEUL ROMÂN

Cinci concerte magice la Opera Națională București si Ateneul Român, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi An Nou, în zilele de 21 şi 22 decembrie, alături de celebra SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA, dirijor Vinicius Kattah, soprană Jenifer Lary şi bariton Jubin Amiri:
  1. “SYMPHONY OF EMOTIONS I – CHRISTMAS SONGS”, orele 16.00 şi 20.00, Opera Națională București, acces public 15.00 şi 19.00;
  2. “IMPERIAL CHRISTMAS GALA V”, ora 13.00 şi ora 20.00, Ateneul Român, acces public ora 12.00 şi 18.30;
  3. “MOZART & STRAUSS IN BRILLANCE I”, de la ora 16.30, Ateneul Român, acces public ora 15.30!
Concertele de la ora 20.00 vor avea pauza de 15 minute. Prima parte, 45 de minute, a doua parte, aproximativ 45 de minute. Cele de la ora 13,00, 16.00 şi 16.30 se vor derula fără întrerupere, preţ de 90 de minute!

Bilete se mai găsesc via iabilet.ro, eventim.ro si more.com!
https://gqentertainment.ro/evenimente/

Facebook events:
https://fb.me/e/24jRSvxK1
https://fb.me/e/AuFjTlJQe
https://fb.me/e/9mFKnbu1Q
https://fb.me/e/4gOquMBfS

De menţionat faptul că evenimentele SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA din 21 decembrie 2024 de la Opera Naţională Bucureşti vor fi acompaniate de un bufet de băuturi austriece de renume, la preţuri promoţionale, începând cu MOZART CHOCOLATE LIQUEUR, SCHLUMBERGER spumant cu tradiţie din 1842, PFANNER sucuri naturale, delicioasa cafea JULIUS MEINL si apa minerală naturală VOESLAUER!

Totodată, pentru data de 22 decembrie, “în decorul plin de rafinament al Ateneului Român, avem plăcerea de a vă oferi o experiență completă – nu doar prin muzică, ci și prin savoare. Royal Crown Cola, o băutură cu o istorie fascinantă de peste 100 de ani, este aici să vă încânte simțurile. Cu un gust unic și autentic, această cola legendară reprezintă o combinație perfectă între tradiție și inovație, ideală pentru momentele speciale.Vă invităm să descoperiți această băutură premium, să vă bucurați de savoarea sa inconfundabilă și să lăsați fiecare notă muzicală să fie însoțită de un strop de răsfăț.

Royal Crown Cola – un clasic care rămâne mereu actual!

Vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă dorim o seară plină de armonie și eleganță”, potrivit reprezentanţilor companiei.

Toate persoanele care au un bilet valid, o invitaţie la acest spectacol sau îşi vor cumpăra un bilet sunt rugate sa citească următorul regulament de participare la concert:

Măsurile sunt luate pentru siguranţa tuturor participanţilor la concert!
Firma de pază care se va ocupa de securitatea evenimentului este BGS Grup!
Cerinţele ISU sunt respectate. Spard Team va fi prezentă pentru intervenţii medicale!

COPIII

este interzis accesul copiilor care nu au 3 ani împliniti;
minorilor cu vârsta de 3 ani împliniţi li se va permite accesul în incinta locaţiei doar pe baza unui bilet la preţ întreg;
organizatorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru supravegherea copiilor;

În sala de concert nu va fi permis accesul cu:

  •      artificii;
  •     orice fel de conserve, sticle din sticlă (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate), bidoane de plastic, cutii de bautura;
  •      bannere susținute de bețe;
  •      spray-uri, scaune, arme, obiecte contondente, umbrele;
  •      bauturi alcoolice, mancare;
  •      animale de companie;
  •     medicamente cu efect halucinogen; sau prescriptia medicala pentru a nu se confisca pastilele, mancarea etc;
  •     lanturi, bagaje voluminoase, lasere;
  •      aparate foto profesionale cu obiectiv detasabil;
  •      aparate de inregistrare audio-video sau aparate GoPro;
  •      biciclete, trotinete.
Informații importante:
  •      TOŢI spectatorii sunt rugati sa păstreze biletele, invitatiile pe toată durata concertului!
  •      recomandăm spectatorilor care ştiu ca suferă de alergii sau sunt răciti să aibă asupra lor o mască chirurgicală pe care sa o folosească in timpul strănutului sau tusei; spaţiul dintre scaune este foarte strâns;
  •     rugăm respectuos spectatorii şi participanţii la concert să păstreze liniştea pentru a nu deranja artistii si pentru a nu îi deranja pe ceilalţi spectatori; STRICT INTERZISE FOTOGRAFIATUL si FILMAREA CU APARATE PROFESIONALE şi fotografierea ostentativă sau filmarea ostentativă şi deranjantă în timpul concertelor! Persoanele care vor încălca aceaste reguli vor fi invitate respectuos afară din sala de concert!
  •    telefoanele vor fi date pe silent mode sau pe vibratii, fără sonerie;
  •    fotograful oficial este singurul care poate fotografia pe toată durata concertului!

„Opera in Love” aduce câştigătorii concursurilor Operalia si Pavarotti pe 2 februarie la Sala Palatului

Organizatorii spectacolelor fenomen din Romania :  Placido Domingo , Angela Gheorghiu,  Jonas Kaufmann  va aduc castigatorii celor mai renumite  concursuri de muzica clasica din lume Operalia si Pavarotti intr-o seară de neuitat la Sala Palatului in spectacolul  „Opera in Love,”  programat pe 2 februarieîncepând cu ora 19:30.

O producţie Mall4Art, Mamba Events si Nerv Film, „Opera in Love” promite să îmbine pasiunea operei cu emoția iubirii. Biletele s-au pus în vanzare pe IaBilet.ro.

Evenimentul va aduce în prim-plan doi artiști de excepție: soprana Juliana Grigoryan, câștigătoarea prestigiosului concurs Operalia, și tenorul Alin Stoica, laureat al premiului Luciano Pavarotti. Cei doi tineri interpreți, recunoscuți pentru vocile lor puternice și expresive, vor încânta publicul cu un repertoriu deosebit, dedicat iubirii și pasiunii, acompaniați de Orchestra Simfonică Valahia, sub bagheta renumitului dirijor Davide Massiglia.

Juliana Grigoryan – o stea învățătoare

Juliana Grigoryan, câștigătoarea concursului Operalia, considerat unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de operă, s-a impus ca o voce de referință în lumea muzicii clasice. Cu o tehnică vocală impecabilă și o prezență scenică magnetică, Juliana a reușit să captiveze audiențele de pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Ea a colaborat cu nume legendare ale operei, precum Plácido Domingo și Andrea Bocelli, participând la evenimente remarcabile care i-au consolidat statutul de soprană de top. Printre spectacolele de operă în care a strălucit se numără interpretările sale din „La Traviata” și „Tosca”, care au fost apreciate pe scene din Armenia și în marile capitale culturale ale Europei.

Alin Stoica – tenorul premiat de legenda Pavarotti

Cu un timbru vocal inconfundabil și o pasiune nemărginită pentru operă, Alin Stoica s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai promițători tenori ai generației sale. Laureatul premiului Luciano Pavarotti, Alin a impresionat critici și public deopotrivă prin interpretările sale pline de emoție și intensitate. Un moment definitoriu în cariera sa a fost când a cântat la Vatican, într-un eveniment emoționant organizat într-un cadru sacru, chiar în fața Papei. Pe lângă acest moment iconic, Alin a fost protagonist în roluri memorabile din opere precum „Rigoletto” și „Don Giovanni”, susținând spectacole pe scene importante din România și Italia.

„Opera in Love” – o celebrare a iubirii prin muzică

Spectacolul „Opera in Love” este un omagiu adus iubirii și emoțiilor care o însoțesc. Repertoriul serii va include arii celebre și duete pasionale, care ilustrează povești de dragoste din capodoperele operei universale. Atmosfera intimă și plină de romantism va transforma Sala Palatului într-un loc al magiei, unde publicul va putea trăi intensitatea iubirii exprimate prin muzică.

Orchestra Simfonică Valahia – un partener de renume

Renumele Orchestrei Simfonice Valahia este consolidat de colaborări impresionante cu artiști legendari precum Plácido Domingo și Angela Gheorghiu, alături de care au oferit concerte memorabile. Sub conducerea dirijorului italian Davide Massiglia, orchestra va oferi o acompaniere de excepție, creând un cadru sonor perfect pentru vocile extraordinare ale sopranei Juliana Grigoryan și tenorului Alin Stoica.