Home Blog Page 350

Ştefan Hruşcă revine în România pentru recitalul folk “Un copac cu flori”!

Ștefan Hrușcă revine în ţară săptămâna viitoare pentru trei concert deosebite: dacă vă e dor de  „Un copac cu flori” sau de  „Ochii tăi”, “Frunze”  dar şi de răscolitoarea „Rugă pentru părinţii” nu pierdeţi cele trei spectacolele în care veţi regăsi fiorul serilor de altă dată şi farmecul refrenelor fără vârstă!

Programul este următorul:

24 aprilie Timisoara – Opera Română

25 Brasov – Centrul Cultural Reduta

26 Deva – Teatrul de Artă

Drumul artistic al lui Ştefan Hruşcă a început în 1981, odată cu integrarea sa în cadrul legendarului Cenaclu Flacăra. Într-un interval de doar trei ani, cuprins între între 1981 şi 1984 Ştefan a străbătut tara în lung şi în lat şi a cânat în peste 1000 de concerte, vocea sa caldă mângâind inimile românilor din toate regiunile geografice ale României.  Cu timbrul vocal unic, candoarea inconfundabilă şi apariţia de o simplitate distinsă,  Ştefen Hruşcă a devenit unul dintre cei mai iubiţi folk-işti din România. Printre albumele sale de referinţă se numără: „Rugă pentru părinți” (1984), „Urare pentru îndrăgostiți” (1986)’ „Fostele iubiri” (1995), “Balade speciale”  (2007) şi desigur, foarte îndrăgitele discuri de colinde şi cântece maramureşene.

Dacă în ultimii 25 de ani concertele de colinde ale lui Ştefan Hruşcă au dobândit statutul de tradiţie a sărbătorilor de iarnă româneşti, concertele de folk sunt adevărate evenimente marcante ale peisajului cultural, prin prisma rarităţii şi caracterului individual.

Bilete pentru concertele de la Timişoara, Braşov şi Deva se găsesc pe startickets.ro, bilete.ro, blt.ro şi la sala de spectacol.

Swallow the Sun este cel de-al treilea headliner anuntat in cadrul Metal Gates Festival

Formatia este la a doua aparitie in Romania, prima data fiind acum 7 ani la Artmania Festival.

Mai sunt cateva abonamente in presale la 120 RON, dupa care se trece la urmatoarea categorie de pret. Puteti achizitiona biletele aici: https://metalgates.iabilet.ro/

Swallow the Sun a fost infiintata la inceputul mileniului de catre Juha Raivio, caruia i s-a alaturat la foarte scurt timp Pasi Pasanen (amandoi au cantat in Plutonium Orange).

Acestia au repetat cateva piese, una dintre ele fiind “Through Her Silvery Body”, care a ajuns pe primul lor demo “Out of This Gloomy Light”.

In 2001, Markus Jämsen se alatura trupei ca al doilea chitarist, iar Mikko Kotamäki (Funeris Nocturnum) ca si vocal. Urmeaza apoi Aleksi Munter (clape) si Matti Honkonen (bass), tot de la Funeris Nocturnum.

Dupa inregistrarea demo-ului, se semneaza un contract cu Firebox Records, iar in 2003 formatia lanseaza albumul de debut, “The Morning Never Came”.

I februarie 2005, Swallow the Sun lanseaza cel de-al doilea album, “Ghosts of Loss”. Single-ul “Forgive Her…” s-a clasat pe locul 4 in Finnish Top 20 in saptamana lansarii si a ramas in top timp de 6 saptamani.

In 2006 semneaza cu Spinefarm Records si pornesc intr-un mic turneu european. In ianuarie 2007, lanseaza cel de-al treilea album, “Hope”, care include un cover al piesei “Alavilla mailla” (pe care au tradus-o ca “These Low Lands”), vocea fiind interpretata de Tomi Joutsen, frontman-ul colegilor de la Amorphis. De asemenea, Jonas Renkse de la Katatonia este invitat pe piesa “The Justice of Suffering.”

In septembrie 2008 apare EP-ul “Plague of Butterflies”. In decembrie sustin o serie de concerte in deschiderea celor de la Apocalyptica in Marea Britanie. Pe 18 mai 2009, tobosarul Kai Hahto, se alatura trupei in locul lui Pasi Pasanen. Urmatorul album “New Moon” a fost produs de Jens Bogren si lansat pe 9 noiembrie 2009.

Pe 3 decembrie 2014, Swallow the Sun a anuntat faptul ca Kai nu mai mai inregistra tobele pe urmatorul album. Acesta a plecat sa il inlocuiasca pe bateristul trupei Nightwish pentru albumul si turneul din 2015. Juuso Raatikainen l-a incluit pe acesta ca tobosar nu norma intreaga.

Pe 13 noiembrie 2015 Swallow the Sun lanseaza cel mai nou album, “Songs from the North I, II, & III”.

Keith Cotton si Jim Boggia canta alaturi de Joan Osborne la Bucuresti

Joan Osborne, celebra artista americana, concerteaza in premiera pentru publicul romanesc in cadrul unui show special ce va avea loc pe 6 mai, la Hard Rock Cafe! Alaturi de ea vor urca pe scena doi instrumentisti senzationali ce pastreaza cu sfintenie traditia muzicii blues, Keith Cotton si Jim Boggia.

Keith Cotton si Jim Boggia sunt doi instrumentisti despre care se poate spune ca “s-au nascut cu chitara in mana” si ca au predestinati unei misiuni muzicale in care nu foarte multi artisti au curajul sa se imbarce. Keith Cotton reuseste sa imblanzeasca in egala masura chitara acustica, clapele, dar si microfonul, iar Jim Boggia il completeaza cu pasaje sfasietoare de chitara electrica, totul intr-un set muzical in care Joan Osborne livreaza intr-un mod extrem de emotionant, in premiera pe o scena romaneasca, muzica legendarului Bob Dylan, dar si compozitiile care au facut-o celebra de-a lungul carierei sale.

Joan Osborne este, fara nici o indoiala, una dintre cele mai grandioase voci ale generatiei ei. Cantareata uimitoare si compozitoare prodigioasa, artista este recunoscuta pentru pasiunea si emotiile pe care le transmite atunci cand este pe scena, devenind o singura fiinta cu muzica sa. “One of Us”, lansata odata cu albumul de debut “Relish”, se afla de 22 de ani in playlisturile posturilor radio din intreaga lume, fiind una dintre cele mai iubite piese ale tuturor timpurilor. Joan Osborne a impartit scena cu artisti legendari precum Bob Dylan, Luciano Pavarotti, Stevie Wonder, Emmylou Harris, Taj Mahal sau Mavis Staples, iar albumele sale i-au adus numeroase Discuri de Platina si nominalizarii Grammy.

Joan Osborne si-a insusit o misiune impresionanta de a traduce muzica lui Bob Dylan pe intelesul noii generatii, insa fara a-i denatura liricitarea si emotiile. Munca sa pune intr-o noua lumina o selectie de piese din repertoriul lui Dylan, iar rezultatul transcende intr-un show pe care publicatia New York Times l-a ridicat la rang de antologie: “She treats Mr. Dylan as a fellow troubadour and roustabout, inventing the rules while traveling along an endless road.” Joan Osborne isi imparte sinele artistic intre cariera solo si super proiectul rock-soul Trigger Hippy, iar cel mai recent album al artistei, “Love and Hate” (2014), reflecta integritatea muzicala neclintita de-a lungul unei cariere de peste doua decenii.

La fiecare concert din Hard Rock Cafe te bucuri de reintalnirea cu legendele muzicii, intr-o atmosfera unica. Artistii preferati sunt chiar langa tine, colectia de suveniruri te poarta printre file din istoria rockului si calitatea sunetului iti ofera cea mai placuta experienta live.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

 

Biletele au urmatoarele preturi:

– VIP: 150 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri)

– Acces General: 100 de lei, cu loc la masa in sala

– Fara loc: 100 de lei

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde in tara. Pentru grupuri mari se acorda discounturi!

Vino la Hard Rock Cafe sa fii aproape de artistii tai preferati si sa te bucuri de muzica lor, intr-o atmosfera unica! Show-urile explozive, colectia de suveniruri care iti reamintesc de legendele muzicii si calitatea sunetului iti garanteaza cea mai placuta experienta live.

Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau – Soseaua Kiseleff, nr. 32

Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.

AD HOC lanseaza “Furtuna” in Manufactura

Joi, 27 aprilie 2017, orele 21:00 R&R Booking Romania va invita la concertul formatiei AD HOC, ocazie de a asculta “Furtuna” in premiera in Timisoara direct pe scena Manufactura.

AD HOC

Din Munţi Apuseni – în legendă stă scris,
Din ape de Mureş şi Someş şi Criş,
La un loc adunaţi ca o haită păgână
Sub pecete de cântec hulim pe sub Lună.

Vechea lege a firii s-o înturnăm ne-am găsit,

Voia bună în suflet s-aducem grăbit,
Cu vin şi cu cântec şi joc am venit
Şi-mpreună cu voi, AD HOC ne-am numit!”

De la balade sincere şi triste la piese parcă rupte din furtună, muzica lor îmbină sonorităţi, ritmuri şi idei medievale, rock şi folclorice româneşti, uneori surprinzând cu inserţii din toate părţile şi sunetele lumii.

Sergiu “Corbu” Boldor – vioară, mandolină, caval, voce și povești;

Igor Antoniuc “Făt-Frumos” – chitară, voce;

Andrei Nagy “Vampiru” – violoncel, sintetizator;

Corina Gheorghe – vioară;

Roxana Zanga – tobe.

Fb event:

https://www.facebook.com/events/376736686046428/

Intrare: 20 lei

Video link Furtuna:

Toţi juraţii X Factor se reunesc pentru o serie specială Best of X Factor

PREMIERA: Din 20 aprilie, Antena 1 difuzează în fiecare joi de la 20.30 o serie Best of X Factor cu 6 ediții speciale. Paula Seling, Adrian Sână, Mihai Morar, Dan Bittman, Cheloo, Delia, Ștefan Bănică, Horia Brenciu și Carla’s Dreams, toți cei nouă artiști care au fost, pe rând, jurați în cele șase sezoane difuzate până în prezent revin la Antena 1 în cele mai bune momente ale show-ului, dar și în filmări noi în care povestesc despre cele mai frumoase amintiri ale lor din acest show.

Cum la Best of X Factor se vor difuza momente din toate sezoanele, telespectatorii vor putea revedea cele mai reușite interpretări ale sutelor de concurenți din acești ani, se vor delecta cu cele mai amuzante replici ale juraților, dar și cu imagini memorabile desfășurate pe scenă și vor afla și ce au făcut concurenții și câștigătorii după terminarea concursului. Amfitrionii Răzvan și Dani sunt și ei prezenți cu cele mai tari faze din culisele X Factor, astfel că voia bună va fi de asemenea asigurată.

 

Foto Credit: ANTENA 1

“Their Finest”, un film despre puterea cinematografiei, în închiderea Cinepolitica

“Momentul de grație” / “Their Finest” (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco.

Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

Acțiunea filmului este plasată în Londra anilor ’40, în perioada de maximă slăbiciune a rezistenței britanice în fața agresiunii naziste.

Divizia de Film a Ministerului Britanic de Interne o angajează pe scenarista Catrin Cole să aducă o perspectiva feminină asupra campaniei naționale de propagandă, menită să mențină vie speranța populației în urma efectelor tăvălugului Blitzkrieg-ului.

Privită de sus de colegii de breaslă și chiar de propriul soț, aceasta va reuși să se impună într-o lume profesională nepregătită încă pentru potențialul creativ al sexului frumos. Povestea și filmul pe care încearcă să le construiască atât pentru guvern, cât și pentru poporul britanic ar putea schimba cursul războiului, prin infuzia de optimism și credință în propriile forțe.

Din distribuție fac parte Gemma Arterton (RocknRolla și Quantum Of Solace) si Sam Claflin (The Hunger Games). Momentul de grație a câștigat Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Göteborg.

Competiția Cinepolitica reunește șapte dintre cele mai noi filme și documentare politice, trei dintre acestea constituind și punctele de plecare pentru două dezbateri .

Vineri, 21 aprilie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popescu, va rula Recolta de oameni (r. Leon Lee), un documentar șocant ce are la bază investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel despre traficul de organe din China. Filmul va fi precedat de o dezbatere, la care vor participa Gina și Adrian Sturdza, reprezentanți ai organizației DAFOH (Doctors Against Forced Organ Harvesting).

Mișcările de stradă actuale și ascensiunea extremei drepte în Europa reprezintă subiectele celei de-a doua dezbateri, care va avea loc sâmbătă, ora 19.30, tot la Cinema Elvire Popescu.

Vor participa: Ruxandra Ivan, lector universitar al Facultății de Științe Politice a Universității din București, Elena Calistru, președinte și co-fondator al asociației Funky Citizens, Dumitru Borțun, politolog și conferențiar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a SNSPA, și istoricul Mihai Burcea.

Dezbaterea va fi moderată de Oana-Valentina Suciu, sociolog, lector la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Dezbaterea va avea loc între proiecțiile a două filme pe teme cât se poate de actuale: Putin pentru totdeauna?, un documentar despre protestele din Rusia din 2011 – 2012, și Patria e a noastră, un film despre ascensiunea extremei drepte în Franța.

Din juriul celei de-a șasea ediții a competiției Cinepolitica fac parte: Oana-Valentina Suciu, sociolog, Nicolae Mandea, Rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, și Ioan Cristescu, scriitor și conferențiar universitar.

La Institutul Balassi din București vor rula, în afara competiției, Janus (r. Gyöngyössy Bence), un film inspirat din întâmplări reale despre modul de acțiune al Securității, și La graniță 1988 – 89 (r. Lukács Csaba, Marossy Géza), un mediu-metraj despre cei care au încercat să fugă de dictatura ceaușistă.

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco  și Institutul Balassi din București.

Eveniment susținut de: Radio Guerrilla și Radio România Cultural

Parteneri media: Cațavencii, Zile și Nopți, Observatorul Cultural

Parteneri media online: cinemagia.ro, art7.fm, cinefan.ro, AaRC.ro, festivalier.ro, dinfilme.ro, politicall.ro, urban.ro, ziarulmetropolis.ro

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Francez, Ambasada Israelului în România, Institutul Maghiar din București, Facultatea de Științe Politice a Universității București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi Universitatea Naţională de Arte (UNArte).

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine

Festivalul Internațional de Film  Cinepolitica  este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro

Facebook: https://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival/

Festivalul de Teatru Ștefan Iordache de la Caracal va avea loc, în acest an, în perioada 23 – 30 aprilie

Festivalul de Teatru Ștefan Iordache de la Caracal a devenit deja un reper cultural important in Romania. „Mișcarea de rezistență” – rezistență împotriva kitsch-ului social si politic, a falsului, a mediocrității si abrutizării – a lui Marius Tucă își merită cu prisosință numele. Jurnalistul a stiut inca de la inceput ca acest vis al său, de a aduce orașul său natal pe harta orașelor implicate în evenimente culturale de elită, organizate sub umbrela “Mișcarea de rezistență”, va prinde contur.

2017 este al saptelea an consecutiv in care se organizează “Festivalul de Teatru Ștefan Iordache” de la Caracal și, în acest an va fi omagiat marele actor Gheorghe Dinică. Directorul artistic al Festivalului este, ca în anii precedenti, reputatul critic de teatru Marina Constantinescu. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Olt, Primăria Municipiului Caracal, Consiliul  Local al Municipiului Caracal și Asociația “Mișcarea de Rezistență Marius Tucă”. Partenerii media sunt Smart FM – Radio Emoție, www.smartfm.ro si www.miscareaderezistenta.ro

Nume remarcabile ale scenei românești au urcat, an de an, pe scena Teatrului din Caracal. Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Dorina Lazăr, Ion Caramitru, Radu Beligan, Mircea Rusu, Maia Morgenstern, Marius Manole, Emilia Popescu, Oana Pellea, Medeea Marinescu, Anca Hanu, Matei Rotaru, Tania Popa, Rodica Mandache, Ileana Stana Ionescu, Liviu Lucaci, Ştefan Bănică, Cristina Casian sau Dorina Chiriac, în montări ce poartă semnăturile unor mari regizori. 2017 va aduce, din nou, mari actori români, la Caracal.

 

Festivalul de Teatru Ștefan Iordache – Caracal 2017

 

Ediția a VII-a – in memoriam Gheorghe Dinică 23-30 aprilie 2017
Program
Duminică 23 aprilieora 19:00 – Cei trei M” Spectacol Independent. Distribuţia: Horaţiu Mălăele, Marcel Iureş şi George Mihăiţă
Luni 24 aprilie, ora 19:00 – Incendii”, de Wajdi Mouawad, regia Irina Alexandra Banea, Teatrul Bulandra.
Distribuţia: Maria Vârlan, Constantin Dogioiu, Denis Hanganu, Cristina Constantinescu, Răzvan Enciu, Antonia Din, Adrian Piciorea, Flavia Hojda, Dan Aştilean.
Marţi 25 aprilie, ora 19.00 – A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis.
Distribuţia: Diana Cavallioti, Alexandru Pavel, George Costin, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Andrei Huţuleac, Andreea Grămoşteanu, Alin Florea/Andrei Radu, Codrin Boldea, Matei Arvunescu, Carol Ionescu, Costin Dogioiu, Flavius Călin, Marian Olteanu, Vociu Aaniţei, Andrei Redinciuc, Ştefan Mohor, Paul Radu, Nicoleta Bucur, Paula Safciu
Miercuri 26 aprilie, ora 19.00 – Creditul” de Jordi Galceran Georges Feydeau, regia Mihai Constantin, Godot Cafe-Teatru
Distribuţia: Răzvan Vasilescu, Şerban Pavlu
Joi 27 aprilie, ora 19.00 – „Sunt un orb”, recital extraordinar. Teatrul de Comedie. Distribuţia: Horaţiu Mălăele

ora 21.00 – „Nicu Alifantis & Fragile Band”, concert extraordinar cu Nicu Alifantis
Vineri 28 aprilie, ora 19.00 – „Scrisori de dragoste” de A. R. Gurney, regia Mircea Cornişteanu, CREART şi Teatrelli. Distribuţia: Mariana Mihuţ. Victor Rebengiuc
Sâmbătă 29 aprilie, ora 19.00 – „All inclusive” , regia Vlad Zamfirescu,
Spectacol independent. Distribuţia: Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman
Duminică 30 aprilie, ora 17.00 – „Marea iubire a lui Sebastian”, de Mihail Sebastian, regia Diana Mihailopol. Spectacol independent. Distribuţia: Rodica Mandache, Marius Manole, Istvan Teglas, Ioana Marcoiu
ora 19.00 – „Între noi e totul bine” de Dorota Maslowska, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti.
Distribuţia: Dorina Chiriac, Marius Manole, Liliana Ghiţă, Istvan Teglas, Florentina Ţilea, Natalia Călin, Cezar Antal.

Foto Credit: SMART FM

Lineup-ul final si programul Soundart Festival

Trupele Fakir Thongs din Italia si Unflicted din Romania completeaza line-up-ul festivalului SoundArt.

Evenimentul care are loc in Quantic Club in perioada 4-7 mai 2017 reuneste o serie de concerte si activitati culturale.

Printre trupele confirmate se regasesc Stoned Jesus, Exivious, NightStalker, Green Yeti, White Walls, Roadkill Soda si multi altii. Organizatorii evenimentului au facut public programul serilor.

 

 

Joi, 4 mai 2017:

Workshopuri si expozitii

Vineri, 5 mai 2017:

19:30 – Fakir Thongs

20:25 – Groove Therapist

21:20 – White Walls

22:30 – Exivious

23:45 – SL Theory

00:45 – Arashai

01:35 – Unflicted

Sambata, 6 mai 2017:

17:50 – C.O.D.

18:45 – Hesperion

19:35 – September Code

20:25 – Roadkill Soda

21:20 – Nightstalker

22:30 – Stoned Jesus

23:45 – Risin Sabotage

00:45 – Minraud

01:35 – Avalanche Street

Duminica, 7 mai 2017:

18:45 – Tragic

19:35 – Chaplin’s Dream

20:25 – Wooldozer

21:20 – Green Yeti

FAKIR THONGS (stoner rock/psychedelic IT)

 

Fakir Thongs a lansat acum 2 ani de zile cel de-al doilea album din cariera, intitulat “Habanero”. Materialul contine zece piese de stoner rock melodic cu un puternic iz psihedelic. Sound-ul Fakir Thongs este influentat de trupe precum Truckfighters si Kyuss.

Trupa a fost infiintata in ianuarie 2012 si a debutat cu o serie de concerte in zona Modena. Italienii isi descriu sunetul ca un amestesc intre stoner rock-ul anilor ’90 si space rock-ul anilor ’70, pe scurt, melodii catchy imbibate de o atmosfera psihedelica.

De-a lungul timpului, trupa a cantat alaturi de trupe precum Fast Animals and Slow Kids, Nadar Solo, Apres la Classe, Criminal Jokers, Zodiac si Tides from Nebula.

UNFLICTED (alternative metal RO)

 

Unflicted este o trupa tanara de alternative metal din Bucuresti, cu influente fine de stoner rock. Formata in toamna anului 2015, Unflicted a lansat pana in prezent EP-ul “Exposed”, la Studio148, alaturi de un videoclip pentru piesa “Awake”. Dupa o serie de concerte, trupa a lansat al doilea single de pe EP, “Another Place”.

Numele trupei provine dintr-un “loc pozitiv”, fiind o combinatie intre inflicted si afflicted, cuvinte cu conotatii negative, din care ia nastere un nou cuvant cu sens pozitiv ce “neaga negativul”.


In curand vor fi anuntate regulamentul evenimentului si mai multe detalii despre activitatile secundare din cadrul festivalului.

Pretul unui abonament este de 90 de lei prin intermediul http://www.iabilet.ro. La eveniment abonamentele vor fi disponibile la 120 de lei.

Eveniment consacrat contemporaneitatii, SOUNDART Festival gireaza pentru ingeniozitatea muzicii experimentale moderne ca ferment al procesului sincretic.

Pentru mai multe informatii sau orice fel de intrebari, va asteptam pe pagina evenimentului de pe FB sau pe site-ul oficial http://www.soundartfest.ro. Ne puteti contacta si prin mail la info@soundartfest.ro.

Abonamentele se gasesc in format electronic pe http://www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Mirela Cabero, artista Cat Music Spain, revine cu videoclipul piesei “Contigo”

Dupa ce a starnit un val de reactii pozitive si a primit votul publicului in finala Objetivo Eurovision, Mirela Cabero, una dintre artistele label-ului Cat Music Spain lanseaza videoclipul piesei “Contigo”. Regizat de Alex Ceausu si filmat in Cancún, “Contigo” este o poveste hot, pentru zilele toride de vara, cu ritmuri pop latino si influente dance.

“Sunt foarte emotionata! M-am implicat trup si suflet in acest videoclip si sunt foarte entuziasmata de rezultatul final. Sper sa va placa!”, declara frumoasa artista Mirela Cabero.

Piesa “Contigo” este compusa de catre Tony Sánchez-Ohlsson, Isaac Luque, Ander Pérez si produsa de catre Martín Wik, Glen Erickson si Tony Sánchez-Ohlsson.

Cu 13 ani de activitate in industria muzicala, Mirela Cabero si-a inceput cariera inca de la o varsta frageda, cand a participat la Eurovision Junior. Recent, Mirela a participat la Mr. Gay Spain ca ambasador si a inregistrat imnul, pe care l-a cantat in cadrul evenimentului Orgullo Gay de Madrid 2016.

La sfarsitul anului 2016, Cat Music, cea mai importanta casa de discuri din Romania si un jucator important al industriei muzicale internationale, a fost primul label din Romania care a deschis o filiala internationa – Cat Music Spain.

Unflicted a lansat videoclipul “Loss”

Trupa Unflicted a lansat videoclipul piesei “Loss”, al doilea material video dupa schimbarea vocalului in componenta trupei, Vlad Pintilie alaturandu-se anul trecut in decembrie.

 

Acest videoclip a fost inspirat din curentul “DIY” (Do it Yourself), fiind realizat exclusiv cu resurse proprii trupei. Astfel, de regie, filmari si montaj s-a ocupat Vlad Bara, chitaristul trupei Unflicted, actori fiind Vlad Pintilie si Ana-Maria Merca, careia trupa ii multumeste pentru amabilitate si tot ajutorul oferit in timpul filmarilor.

De partea audio (inregistrari, mix, master, productie) s-a ocupat Vladimir Ivanov la studioul REAL SOUND and Vision / BlueCat Studio.

Componenta Unflicted:

Vlad Pintilie (voce)

Vlad Bara (chitara)

Alexandru Goga (bass)

Claudiu Enescu (tobe)

Contact Unflicted:

https://www.facebook.com/unflicted/ https://www.youtube.com/channel/UCYVGIvnCebFKkbKRoc7DRrA

Unflicted – “Loss