Home Blog Page 325

Beyond the Black: “Cântăm pentru prima oară în România și am primit deja o mulțime de mesaje de la fani”

“Este pentru prima dată când Beyond The Black vine în România și deja ne simțim provocați de reacțiile pe care le-am primit până acum. O să fie uriaș, abia așteptăm să ne întâlnim fanii. Abia așteptăm să bem o bere cu voi în minunatul Sibiu!”, spune Jennifer Haben, vocea trupei germane Beyond The Black.

Eroii rock-ului german vin anul acesta la Festivalul ARTmania, care va avea loc la Sibiu, în perioada 28-29 iulie. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt apreciați ca vârf de lance în muzica metal continentală, iar criticii consideră că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o incredibilă demonstrație de virtuozitate și o explozie de sensibilitate creativă. Beyond the Black vor cânta pentru prima dată în România, sâmbătă, 29 iulie, în Piața Mare din Sibiu.

Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu. Biletele au fost puse în vânzare în rețelele eventim.ro, myticket.ro, iabilet.ro și pe kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.

• Pentru a răspunde solicitărilor publicului, ARTmania a pus azi în vânzare un numar limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.

Germanii Beyond the Black au avut un an incredibil! Până nu demult tinere speranțe ale rock-ului simfonic german, trupa a urcat rapid în preferințele publicului și și-a ocupat repede binemeritatul loc pe firmamentul metalului european.

Albumul lor de debut, „Songs Of Love And Death“, a intrat direct pe locul 12 în topuri, unde s-a menținut timp de trei luni, performanță pentru care prestigioasa revistă “Metal Hammer” le-a acordat titlul de “Cel mai bun debut al anului”. Au urmat o serie de succese, iar scena metal europeană s-a lăsat destul de repede sedusă de minunata cântăreață Jennifer Haben și de colegii ei de trupă.

Legende ale rock-ului, cum ar fi trupa Saxon, i-au invitat într-o călătorie în Marea Britanie, în timp ce în Germania, Beyond the Black a început să-și organizeze propriile turnee, concerte ținute, cel mai adesea, cu casa închisă. După mai multe apariții pe scenele unor festivaluri mari, printre care Rockavaria sau Nova Rock, trupa s-a întors în locul care a consacrat-o: Wacken, festivalul care le-a găzduit primul concert remarcabil din carieră.

Pentru că nu și-au dorit să se culce pe lauri, Beyond The Black a lansat cel de-al doilea album, “Lost In Forever“. Trupa din Mannheim ajunge din nou în lumina reflectoarelor cu un metal simfonic epic: impresionează timbrul angelic a lui Jennifer Haben, o cântăreață incredibil de talentată, a cărei voce pare a fi atât de fragilă și totuși atât de puternică, încât reușește cu ușurință să-și impresioneze fanii.

“Ne-am dezvoltat petrecând timp împreună, cel mai adesea pe drum, și cred că vă puteți da seama de acest lucru atunci când ascultați noile noastre piese”, spune Jennifer.
O muzică plină de contraste este ceea ce-i face pe Beyond The Black atât de speciali.

Reprize soft în antiteză cu metale grele. Claviaturi epice, alături de reprize solo de chitară hard rock. Toate se topesc într-o adevărată operă de artă, care oferă alegeri mult mai variate față de primul album.

Titlurile pieselor reprezintă cea mai „heavy” parte a celor de la Beyond the Black și evocă romantismul întunecat al debutului lor. Vocea angelică a lui Jennifer, susținută de sunetele guturale ale colegilor ei, spune povești despre un suflet pierdut, prins între vis și realitate: “Somebody free me from this hell and deliver my soul / Cineva să mă elibereze de acest iad și-mi redea sufletul”.

Balada “Love’s A Burden” este cea mai lirică piesă din repertoriul Beyond The Black și îi oferă lui Jennifer o minunată ocazie să-și etaleze calitățile vocale. “Am avut nevoie de mult timp să decid dacă nu e prea devreme să lansăm această baladă emoțională, dar acum sunt foarte fericită că am decis să o facem.

Acest cântec este foarte special pentru mine “, spune Jennifer. Beyond the Black este, așa cum remarca întreaga critică europeană, o trupă care a reușit peste noapte să urce de la zero până la statutul de eroi ai scenei rock europene.

Beyond the Black zboară sus, foarte sus – spune critica, remarcând forța și creativitatea cu care muzicienii reușesc să gestioneze o misiune dificilă, anume să ducă mai departe un stil amplu și melodic, afirmându-și clar propria identitate și mesajul unic în fantastica lume a rock-ului internațional.

Dur sau liric, puternic sau pasional, “Lost In Forever“, albumul care va fi prezentat în concertul de la Sibiu, evocă simbolurile majore ale metalului simfonic. Albumul conține, desigur, și câteva hituri. „Burning In Flames“, cu corul său extraordinar, va fi un punct de atracție garantat la fiecare concert.

“Shine And Shade”, cu solo-urile sale magnifice de chitară, aduce un vibe masculin, reprezentând acea doză absolut necesară adevăraților dependenti de metal. Cel de-al doilea album al trupei Beyond The Black aduce în fața publicului o trupă plină de pasiune arzătoare, dornică să ajungă dincolo de limită.

 

PARTENERI COMERCIALI: BECKS, BANCA TRANSILVANIA

PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE

PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.

Anda Adam lanseaza single-ul si videoclipul “Rendez Vous”

Anda Adam da play verii cu un look exotic, senzual si ritmurile single-ului “Rendez Vous”, o noua piesa cu versuri in limba engleza.

Cu un touch de saxofon si influente dancehall, piesa este compusa de catre Cosmin Basasteanu, Valentin Tulica, Marian Gurenco si Ionut Cristea Prodan. Nota de senzualitate este data si de refrenul cu versuri in limba franceza.

Pe principiul “girls just wanna have fun”, Anda Adam petrece o zi intreaga la piscina, alaturi de o gasca de fete. Pentru noul videoclip, regizat de catre Alex Ceausu, Anda Adam a schimbat mai multe look-uri senzuale, cu elemente glam si este o adevarata femme fatale.

“Videoclip-ul reprezinta o premiera si pentru mine: este pentru prima data cand filmez imbracata intr-o piscina. In ziua filmarilor, vremea nu prea a tinut cu noi, soarele a fost destul de absent, a fost racoare si a trebuit sa filmez mai mult imbracata, desi eram in apa pana la gat, insa tocmai acest lucru m-a facut sa ma consolez cu gandul ca nu imi va fi frig, fiind aproape complet imbracata.

Cu toate acestea, sunt foarte incantata de rezultat, am tremurat putin la filmari, dar ne-am si distrat pe masura si sper ca cei care vor asculta noua mea piesa si vor vedea noul meu clip sa ramana placut impresionati si cu o pofta puternica de vara!”, declara Anda Adam.

Fie ca vorbim despre videoclipuri cu teme diferite sau de show-uri si concepte inedite, coregrafii spectaculoase, Anda Adam reuseste cu fiecare aparitie sa creeze o imagine unitara. Single-urile lansate pana in prezent au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube, iar colaborarile avute au impresionat publicul de fiecare data.

Anda Adam – Rendez-Vous (official video):

Spectacolul “Dureri fantomă”, câștigă Marele Premiu la Festivalul Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” din Rusia

Spectacolul “Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, producție a Teatrului de Artă București, a primit vineri, 30 iunie, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” de la Ekaterinburg, Rusia.

Producția a fost desemnată, în unanimitate, de către juriul format din nouă jurați, ca fiind Cel mai bun spectacol al festivalului. Spectacolul îi are în distribuție pe Rareș Andrici, George Constantinescu și Mihaela Popa, iar traducerea din limbă rusă este semnată de Marina Palii.

“Ca în fiecare an, nivelul artistic al producțiilor a fost foarte ridicat. Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol a fost acordat producției românești “Dureri fantomă“, pe textul lui Vasili Sigarev.”, a declarat vineri, pentru presa rusă, Nikolai Kolyada, dramaturg, regizor și director artistic al Kolyada Theater, organizatorul festivalului.

Spectacolul “Dureri fantomă” a concurat cu 37 de spectacole din 6 țări – Rusia, Ungaria, România, Kazahstan, Macedonia și Serbia – și 31 de orașe. A fost cel mai mare număr de spectacole aflate în competiție, din istoria festivalului, după cum declară organizatorii. Reprezentația s-a jucat cu sala plină și s-a încheiat în frenezia a peste cinci minute de aplauze din partea publicului.

Festivalul Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” s-a aflat, anul acesta, la a 11-a ediție, iar în concurs au participat spectacole pe texte ale unor tineri dramaturgi contemporani din Urali, studenți sau absolvenți ai dramaturgului Nikolai Kolyada, ori câștigători ai Concursului Internațional de Dramaturgie “Eurasia”.

Festivalul s-a desfășurat pe durata a 11 zile (20 – 30 iunie) și a fost o adevărată sărbătoare a teatrului.

În afară de reprezentațiile din competiție, în festival au mai fost susținute lecturi, spectacole experimentale, prezentări și ședințe de creație. Conform declarațiilor organizatorilor, festivalul a însumat un număr de peste 6400 de spectatori.

Festivalul Kolyada-Plays nu celebrează doar dramaturgia contemporană din Urali ci ajută teatrele mici să își susțină spectacolele în orașe mari, pentru a intra în contact cu publicul marilor teatre.”, a mai declarat Nikolai Kolyada.

„Dincolo de bucuria greu de descris în cuvinte, Marele Premiul – “Cel mai bun spectacol” la Festivalul Kolyada-Plays din Rusia este, pentru noi, o reală recunoaștere. O recunoaștere a muncii și talentului echipei artistice și tehnice, o recunoaștere a calității muncii noastre, ca teatru independent.

Să nu uităm că este un premiu câștigat cu o piesă rusească, la ruși acasă, în patria dramaturgului Vasili Sigarev. Sperăm ca victoria aceasta să fie încă un pas (unul important) în schimbarea, încetul cu încetul, în România, la nivelul tuturor forurilor, a prejudecăților legate de mișcarea teatrală independentă.

Schimbare care să se concretizeze în recunoașterea și susținerea teatrului independent, începând de la legislație.”, George Constantinescu, actor, fondator și director al Teatrului de Artă București.

EUROPAfest Summer Edition Sinaia – 5 concerte la Castelul Peleș, Casino Sinaia și Sala King’s Valley

EUROPAfest Summer Edition organizat de jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleș și Hotel Mara invită publicul larg să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Sinaia.

Ediția de vară a Festivalului Internațional EUROPAfest este un eveniment complex, incluzând 5 concerte destinate publicului larg și 100 de master-classes pentru tineri muzicieni.

Artiști din Marea Britanie, SUA, Italia, Portugalia, Singapore, Turcia, Africa de Sud, Islanda, Suedia, Polonia, India și România vor fermeca audiența, oferind emoție si clipe de visare pe note de W.A. Mozart, C. Saint-Saens, N. Paganini, J. S. Bach, A. Vivaldi, J. Haydn, J. Sibelius,  dar și George Enescu, Petru Stoianov sau Doina Rotaru. Concertele vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de poveste.

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include ediția a 6-a a Summer Music Academy Sinaia, un program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii acestei ediții se află Remus Azoiței / UK, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, Profesor la Royal Academy of Music în Londra, Irina Mureșanu / SUA, artist plurivalent – violonist, dirijor, profesor, cu numeroase concerte la activ, care a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin evoluțiile sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate. Este profesor de vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Boston, precum și la Universitatea Maryland, Washington D.C.

Festivalul se desfășoară în perioada 13-26 iulie, după următorul program:

14 iulie | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara

19 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”

20 iulie | 19:00 | Concert “Summer Concert at Castle” – Castelul Peleș

22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream” – Castelul Peleș

23 iulie | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Castelul Peleș

13 – 25 iulie | Summer Music Academy Sinaia

 

Din anul 2005 festivalul EUROPAfest are loc sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, fiind primul eveniment muzical din România care s-a bucurat de această onoare.

De mai bine de 25 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzica bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition ne-a declarat “Vara dorim să evadăm din orașele mari, să ne bucurăm de natură, de vacanță și de câteva clipe de magie. Am găsit la Sinaia cadrul perfect, locurile de basm prind viață pe acorduri muzicale, invitând publicul larg la seri de răsfăț”.

 

E-an-na va reprezenta România la Wacken Open Air (Germania) și pregătește alte surprize vara aceasta

În urma finale naționale Wacken Metal Battle 2017, susținută anul acesta la Sibiu (22 iunie), trupa sibiană E-An-Na a fost desemnată să reprezinte România la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri europene – Wacken Open Air din Germania!

Competiția a fost strânsă, alături de E-an-na ajungând în finală și formațiile Guerrillas, Saddayah, Divided By Perception.

Juriul finalei naționale Wacken Metal Battle România 2017 a fost format din:

– Richard Constantinidi – director GBOB Romania (Global Battle of the Bands)
– Horațiu Dancu – președinte Transilvania Rock Society
– Bogdan Feldman – Wacken Metal Battle Romania
– Bela Szemcsuk – Wacken Metal Battle Romania
– Publicul

Cu activitate intensă, timp în care a avut turnee și concerte atât în țară, cât și în afara ei, E-An-Na este una dintre cele mai cunoscute trupe tinere din România, care a ajuns imediat să fie îndrăgită de publicul iubitor de muzică folk metal și pe care o puteți întâlni vara aceasta prin țară la mai multe concerte și festivaluri, printre care:

8 iulie – Concert E-An-Na, Guerrillas, Saddayah, Divided By Perception (Brașov)

21 iulie – E-an-na // RnB Sibiu // Summer Tour 2017 (Sibiu)

22 iulie – Festivalul Celtic Transilvania, editia a IV-a (Beclean, Bistrița Năsăud)

29 iulie – E-an-na // Zalău // Summer tour 2017

30 iulie – E-an-na at Carpathian Alliance Metal Festival (Ucraina)

2 august – W:O:A Metal Battle 2017 – Finale (Germania)

27 august – Magurawave FEST 2017

15 septembrie – E-an-na la Festivalul Top T, Buzău

De asemenea, în cadrul festivalului Celtic Transilvania, trupa va filma și pentru un nou videoclip, așa că nu ratați concertul! Stați cu ochii pe pagina lor de Facebook!

Grădini posibile, artă urbană și terapii verzi la Street Delivery Baia Mare

Ediția din 2017 a programului Street Delivery se încheie, astăzi, în Centrul Vechi din Baia Mare, care a fost transformat într-un laborator creativ, amestecând proiecte de artă urbană cu cele din industriile creative, ateliere, expoziții, proiecte verzi și muzică, toate însuflețite de iluzia citadină a unor grădini posibile.

Peste 30 de proiecte eco din zona Maramureșului s-au adăugat bilanțului verde înregistrat anul acesta de proiectul Street Delivery: au fost înscrise în total peste 500 de proiecte din toată țara, dintre care fondatorii programului — Ordinul Arhitecților din România și Fundația Cărturești — au găzduit și produs peste 200 de idei pentru un oraș mai bun.

Cele șase orașe care au găzduit anul acesta evenimentul au reunit concertele a peste 30 de trupe, zeci de ateliere interactive, au adunat sute de grădinari pe principii de permacultură, mii de pasionați de plante exotice, meșteșugari, makeri și peste 100.000 de pietoni, care au venit să se plimbe și să se bucure de orașele lor pe străzile eliberate de mașini.

Baia Mare închide acest program astăzi, cu o dimineață de sport, urmată de programe în atelierele verzi și în sufrageriile creative amenajate în centrul orașului, cu baloane uriașe și o expoziție itinerantă a Fundației Friends for Friends. Ziua se termină cu dans pe străzi, ca în marile capitale ale Europei, și muzică în grădină cu DJ Johnny Reggae și Dj Silent Disciple.

Politici verzi la Baia Mare, un oraș care a fost cândva stațiune balneo-climaterică, dar pe care industrializarea forțată din perioada comunistă, alături de lipsa de interes a autorităților pentru protecția mediului, l-au transformat pentru o vreme în cel de-al doilea cel mai poluat oraș al Europei. Prinse în menghina timpului și a betoanelor, grădinile reale supraviețuiesc cu greu unei noi încercări, cea a dezvoltării imobiliare.

Zeci de hectare de parcuri, păduri și grădini dispar treptat, iar în locul lor apar malluri, hoteluri, clădiri de birouri sau cluburi private. În căutarea soluțiilor, în centrul orașului au fost căutate, în ultimele trei zile, grădinile posibile. Pereți verzi, grădini amenajate în centrul orașului, alături de insolite expoziții de tablouri din mușchi și licheni, ateliere verzi și grădini cu povești imaginate chiar în centrul orașului.

‘Trăim printre betoane și uităm să ne conectam cu natura. Am creat o oază chic, verde, în care i-am invitat pe oameni să se descalțe, să pășească în iarbă, să-și tragă sufletul pe un scaun acoperit cu mușchi din pădure, să-și ia un moment verde de respiro’, spune organizatorul Street Delivery Baia Mare, Izabella Kiskasza, președintele Asociației City Makers, structură născută din dorința de a continua proiectele realizate în perioada de candidatură a municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Baia Mare, un orășel cu puțin peste 135.000 de locuitori, a demonstrat în ultimii ani o remarcabilă capacitate de regenerare prin cultură, schimbându-și legenda de cea mai poluată așezare a Europei în renumele de cel mai dinamic oraș din nord vestul țării, reședință pentru cele mai importante ONG-uri ecologice.

Îți reafirmă implicarea în dezvoltarea acestor proiecte și responsabilitatea socială participanții la ediția 2017 a Street Delivery, fundații, ONG-uri, asociații sau antreprenori în zona verde, care și-au prezentat soluțiile pentru seria grădinilor posibile și pentru un oraș mai bun.

Grădini posibile din materiale imposibile a promis Asociația Muntzomanii din Baia Mare, care a ajuns la Street Delivery cu ghivece uriașe făcute din materiale poluante, paleți reciclați și folie geotextilă, o combinație nedorită atunci când se află în natură, dar foarte bună dacă este reciclată și transformată în elemente de decor.

‘Paleții pictați sunt foarte buni și pentru mobilierul de grădină’, spune Vlad Roman, președintele asociației, care derulează în această perioadă un proiect de reamenajare a spațiului verde, denumit EcoSinergii, în parteneriat cu o școală din Baia Mare.

Interesați de Promovarea și dezvoltarea turismului în România, în special, în județul Maramureș, interesați de valorile peisagistice, geomorfologice, istorice și culturale, asociația dorește dezvoltarea și implementarea proiectelor de turism ecologic, reciclare și permacultură.

PENTRU ‘GENERAȚIA NEVORBITĂ’. Pentru că ecologia ar putea să însemne inclusiv gânduri curate, Baia Mare Găzduiește anul acesta expoziția itinerantă ‘In Relationship’, dezvoltată de Fundația Friends for Friends, un proiect dedicat ‘Generației nevorbite’, adolescenților, care sunt încurajați să-și analizeze relațiile si să identifice acele elemente care le consolidează și pe cele care le distrug.

Vom afla ce așteptări au adolescenții de la oamenii cu care intră în relație și care sunt cuplurile din filme și seriale cu care vor să semene. Vom mai afla cât de prețioasă le este intimitatea și cum totuși ar fi gata s-o împartă cu o persoană pe care o iubesc. Ce nu ar ierta niciodată de la persoanele dragi și care sunt situațiile în care nu se simt ok. Că reușesc să distingă violența atunci când o văd, dar că admit mai puțin c-ar putea să li se întâmple lor. Că vor să vorbească despre asta, dar mulți dintre băieți au impresia că nu se cade s-o facă.

În 2017, 6 orașe din România sunt incluse în proiectul Street Delivery: București (ediția 12), Timișoara (ediția 11), Iași (ediția 5), Cluj (ediția 3), Baia Mare (ediția 2), Bacău (prima ediție), iar în toamnă proiectul trece granița, realizând prima ediție dintr-o capitală vecină, la Chișinău.

Echipe din multe alte orașe și-au anunțat anul acesta intenția de a organiza și găzdui Street Delivery. Printre acestea: Alba-Iulia, Galați, Arad, Craiova, Constanța, Sinaia, Alexandria și Ruse (Bulgaria).

 

PROGRAMUL COMPLET AL ZILEI DE DUMINICĂ, 2 IULIE (11.00—20.00)

— TRX, Yoga, Cross Fit by Fit Expert — h 10.30 — 12.00

— zonă de lounge cu canapele, saltele, limonadă și povești, by Aramis Group

— smart gardens by Verdi Online

— pereți verzi by ASSOC

— în sufrageria verde by Asociația City Makers

— expoziție de tablouri din mușchi și licheni by Frena Design @ Hotel Diafan

— grădini posibile din materiale inposibile (grădini din obiecte reciclate) by Muntzomani

— ateliere verzi pentru copii și adulți by comunitatea Work at Home Moms Baia Mare

— creative gardening și animație stradală by Fundația de Voluntari Somasky

— grădini din povești — activități pentru copii by Cartema

— baloane gigant by The INK

— atelier verde by Asociația Cercetașii Munților

— Cum se face—atelier de realizat mobilier de grădină by Asociația Artiștilor Platici Amatori

— grădini posibile—ghivece buclucașe by Faimar Baia Mare

— agricultură eco by Grădina din Deal

— Social Reporter @ Street Delivery by Social FM și Repka Electronics

— In a Relationship @ Street Delivery—expoziție itinerantă by Fundația Friends For Friends

— Muzica din grădină: DJ Johnny Reggae (h 18.00-20.00), Dj Silent Disciple (h 20.00-22.00),

— Dans în grădină: Tango, Kizomba, Zouk (h 18.00-20.00)

LINE-UP FINAL SI RUNNING ORDER PENTRU ROCKSTADT EXTREME FEST 2017

AN THEOS, GRIMAZE, SEVENTH GENOCIDE, TERRAVORE, EXACT DIVISION si STILL FALLING sunt trupele ce completeaza lineup-ul final pentru editia din acest an a festivalului Rockstadt Extreme Fest.

De asemenea, programul detaliat pe zile poate fi regasit mai jos.

La Rockstadt Extreme Fest 2017 vor concerta: Opeth, Carcass, Kreator, Annihilator, Korpiklaani, Alestorm, Solstafir, Arcturus, Napalm Death, Nile, August Burns Red, Suffocation, Leprous, Fit For An Autopsy, Wolfheart, White Walls (Mad Man Circus Set), Altar, Diabolical, Napoleon, Jucifer, Last Hope, Give Em Blood, Indian Fall, Chronosphere, Diamonds Are Forever, For The Wicked, IXXI, Anime Torment, Zombie Attach, Clitgore, Necrovile, L.O.S.T., Teethgrinder, Taine, Grimegod (Anniversary Set), Allochiria, The Thirteenth Sun, Thread Of Omen, Kultika, Blacksheep, Angrepp, Till Lungs Collapse, Hypnosis Fire Show, Cirmena, Aflmsmp, Them Frequencies, An Theos, Grimaze, Seventh Genocide, Terravore, Exact Division, Still Falling.

Rockstadt Extreme Fest 2017 va avea loc in perioada 10-13 august pe terenul de Biatlon de la baza Cetatii Rasnov.

Abonamentele sunt disponibile in retea nationala si internationala, lista pentru etapele de presale pana in august 2017 fiind disponibila mai jos.

270 lei = 2.02 – 09.07.2017 300 lei = 10.07.2017 si pe toata durata festivalului

Biletele pot fi gasite pe site-ul oficial, www.rockstadtextremefest.ro cat si in punctele de vanzare deja cunoscute: reteaua de bilete Eventim, MyTicket si Bilete.ro. Pentru achizitia in sistem international, biletele pot fi achizitionate de pe pagina oficiala a festivalului. La fel ca si precedentele editii, NU vor exista bilete pe zile , ci doar abonamente ce asigura accesul in toate cele patru zile ale festivalului.

Multe alte detalii vor fi anuntate public in foarte scurt timp.

DJ-II ELECTRIC CASTLE ȘI STUDENȚII DE LA ARTE ÎNCHEIE SEZONUL STREET DELIVERY

După ce Bucureștiul a închis străzile, la mijlocul lui iunie, pentru a lăsa  loc mirajului unor grădini posibile, Baia Mare cheamă oamenii la acest sfârșit de săptămână în paradisul verde imaginat la cea din urmă oprire din 2017 a caravanei Street Delivery, un proiect inițiat în 2006 de Liga Română a Arhitecților și Fundația Cărturești, organizat anual în București, Timișoara, Iași, Cuj-Napoca și Baia Mare. Reunind cele mai noi generații de makeri din industriile creative și artiști ai noului val, DJ-i, comercianți, manufacturieri sau chibiți, Street Delivery Baia Mare va fi găzduit anul acesta, în perioada 30 iunie – 2 iulie, de pietonala Podul Viilor, care devine un laborator creativ, amestecând proiecte de artă urbană cu cele din industriile creative, ateliere, expoziții, proiecte verzi și muzică, toate însuflețite de iluzia citadină a unor grădini posibile. Pentru Baia Mare, Street Delivery are un plus de semnificație, fiind organizat anul acesta de Asociația City Makers, inițiativă născută din dorința de a continua proiectele realizate în perioada de candidatură a municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

  • În 2017, 6 orașe din România sunt incluse în proiectul Street Delivery: București (ediția 12), Timișoara (ediția 11), Iași (ediția 5), Cluj (ediția 3), Baia Mare (ediția 2), Bacău (prima ediție), iar în toamnă proiectul trece granița, realizând prima ediție dintr-o capitală vecină, la Chișinău.

 

  • Echipe din multe alte orașe și-au anunțat anul acesta intenția de a organiza și găzdui Street Delivery. Printrea cestea: Alba-Iulia, Galați, Arad, Craiova, Constanța, Sinaia, Alexandria și Ruse (Bulgaria).

Înfloresc grădini exotice pe străzi la Baia Mare, un oraș care renunță la gaze de eșapament și stres, pentru a reda caldarâmul stăpânilor lui de mai demult, visătorii, negustorii, artiștii și vizionarii. Din zona de lounge cu canapele, saltele moi, limonadă și povești, treci printre simeze verzi către zona în care sunt expuse insolitele tablouri din mușchi și licheni ale celor de la Frena Design sau prin posibilele grădini ale materialelor imposibile, călător printr-o utopia urbană cu baloane uriașe sau cu himerele imaginate în plen air în grădina lui Ștefan, picturi realizate de studenții de la Arte Plastice din Baia Mare. Cu DJ-I și trupe, cu antreprenori, asociații și ONG-uri, Baia Mare întregește remarcabilul bilanț general al acestui an: apelul deschis pentru proiecte Street Delivery cu tema “Grădini Posibile” a primit peste 500 de înscrieri din toată țara, iar dintre ele, au fost găzduite și produse peste 200 de idei pentru un oraș mai bun. Cele șase orașe care au găzduit anul acesta evenimentul au reunite concertele a peste30 de trupe, zeci de ateliere interactive, au adunat sute de grădinari pe principii de permacultură, mii de pasionați de plante exotice, meșteșugari, makeri și peste 100.000 de pietoni, care au venit să se plimbe și să se bucure de orașele lor pe străzile eliberate de mașini.

“Abia aștept să văd ce vor face băimărenii pe Săsar și pe străzile lor superbe!”. “În cei 11 ani de când punem la cale Street Delivery, evenimentul-manifest care redă orașul oamenilor de sub roțile automobilelor, s-au întâmplat multe lucruri faine. La Timișoara, am reușit pietonalizarea străzii Florimund Mercy, care funcționa doar ca parcare.  În București am creat o piațetă public nouă în jurul Bisericii Anglicane, am deschis și reactivat o grădină abandonată (Universitarilor), am influențat construirea pistelor de bicicletă pe Calea Victoriei și închiderea ei în anumite weekenduri, am salvat de la demolare câteva clădiri din aria protejată Icoanei, am creat coeziunea socială necesară pentru ca oamenii să ia strada ca bun public. La Cluj am reactivat malurile Someșului cu pontoane deschise publicului totanul. La Iași am reușit coagularea cetățenilor în jurul Muzeului Literaturii Române, am sprijinit mișcarea de replantare a tailor tăiați de autorități, am fost liantul social care a contribuit la fondarea Hubrica (un maker space fantastic într-o fabrică pustie) și, în general, am hrănit un optimism civic fără de care o societate democratică nu poate funcționa. Abia aștept să văd ce vor face băimărenii pe Săsar și pe străzile lor superbe!”, spune Cristian Neagoe, fondatorul proiectului Street Delivery. Baia Mare își propune, la această ediție Street Delivery, să recupereze și să redea circuitului spațiile nefolosite, cum ar fi parcul RFN sau zonele de verdeață de pe malul Săsarului.

DJ-ii ELECTRIC CASTLE ÎN PROGRAMUL STREET DELIVERY. Rebel al nouluival de DJ din Cluj, Just D’light a mixat în Austria, Germania, Franța, Marea Britanie sau Bulgaria, precum și în toată țara, împărțind scena cu unele din cele mai mari nume ale industriei musicale mondiale, de la Timo Maas, la Kosheen, de la Oliver Huntemann și Marko Nastic, la Oxia, Flight Facilities sau James Zabiela. A mixat în bunkere, în păduri bântuite, în poieni fermecate, în fabrici și fortarețe, castele sau cluburi de top 100. A mixat la Electric Castle, Untold, Peninsula, Delahoya, Electric City, TIFF, Snowfest, Snowride, MOX – precum și multe, multe altele, numele lui fiind asociat cu HBO, Red Bull Music Academy sau BurnResidency. Și-a pus, de asemenea, amprenta asupra scenei locale și naționale cu proiecte ambițioase ca Raum Club, Boiler Beats, Go out Plug in sau The Hospital. Îl secundează DJ Silent Disciple, băimărean, un DJ cu jumătate de normă, care mixează old school și classic hip hop. Pasiunea l-a urcat ani la rând pe scenele Electric Castle și Untold. Vine și DJ Johhny Reggae, băimărean, printre altele un mare pasionat de Bob Marley.

“Street Delivery este un eveniment de suflet, o dată pentru că mi-am dorit mereu să avem în Baia Mare manifestări de stradă de amploare și notorietate și în al doilea rând pentru că prima ediție la Baia Mare s-a organizat în contextual candidaturii municipiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, iar eu am făcut parte din echipa fundației care se ocupa de acest demers, ca Project Manager. Ambiția mea este să continuăm organizarea evenimentelor culturale care au dat viață orașului Baia Mare în 2016 și să organizăm din ce în ce mai multe astfel de acțiuni. Baia Mare are nevoie de alternative când vine vorba de evenimente și petrecerea timpului liber și, de asemenea, de contexte și experiențe care să aducă oamenii împreună”, spune Izabella KisKasza, directorul Asociației City Makers, organizatorul Street Delivery Baia Mare.

Street Delivery Baia Mare este realizat în parteneriat cu Primăria Muncipiului Baia Mare, Serviciul Public de Ambient Urban Baia Mare și Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare. Street Delivery este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Aramis Invest, Repka Electronics, Quick Mobile și Faimar Baia Mare.

Admiral C4C lanseaza piesa si videoclipul “Turn It Up”, feat. Dr. Alban, Vessy Boneva


Ales in 2016 ambasador al muzicii la premiile Mamaia Music Awards, Admiral C4C si-a propus sa faca furori in cluburi si pe litoral vara aceasta printr-o colaborare muzicala inedita cu hitman-ul anilor ’90, Dr. Alban, si cu artista de origine bulgara, Vessy Boneva.

Piesa “Turn it up” este produsa de Deep Zone, iar videoclipul a fost filmat in Bucuresti, intr-o ambianta deosebita si in locatii exclusiviste.

Intrebat daca exista vreun motiv special pentru care a ales sa filmeze in Romania, Admiral C4C a marturisit ca “Proiectele mele muzicale sunt semnate la casa de discuri nr. 1 in Romania, Cat Music. In plus, sunt emotional legat de tara asta; familia mea si mama baietelului meu locuiesc aici.

Prin urmare, sunt si eu atasat de Romania si imi doresc sa atrag atentia la nivel international asupra acestor locuri minunate. Prin muzica mea si mixul de culturi pe care-l propun in proiectele mele, vreau sa arat ca Romania este binecuvantata si sunt foarte mandru sa fiu asociat cu ea.”

Admiral C4C isi scrie singur piesele, punand amprenta stilului sau inconfundabil. Regia clipului este semnată de Mihai lazar (LAZ Production). Piesa a fost produsa in Bulgaria de catre Dian Solo (a.k.a Deep Zone Project), licentiata de Cat Music Romania si distribuita de VP Records/ VPAL din New York.

 

Jazz si chansonete frantuzesti pe 9 iulie, la Clubul Țăranului

Duminică, 9 iulie de la ora 20.00 vă invităm în fermecătoarea lume muzicală a boemei pariziene și bucureștene de altădată…alături de Diana Tudor (voce) și Alexandru Burcă (claviaturi).

Rezervări la 021 310 8048
Preț bilet: 30 de lei

Veți asculta piese celebre, din repertoriul lui Edith Piaf, Yves Montand, Charles Aznavour, Charles Trenet, Jean Moscopol, precum: La Bohème, Sous le ciel de Paris, Champs-Elysées, Et si tu n’existais pas, Je ne veux pas travailler, Mon amant de Saint-Jean, Padam, Cel mai frumos tango din lume, Zaraza, Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, Coșarul, etc.

Diana Tudor a susținut concerte și recitaluri la ‘Bucharest Music Film Festival’, Festivalul ’Simfonii de Vară, ‘Stagiunea Muzicală Estivală’ din București, Festivalul Național ‘Zile și Nopți de Teatru la Brăila’, Filarmonica ‘George Cavadia’ din Brăila, Teatrul ‘Maria Filotti’ din Brăila, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Muzeul ‘Nottara’, Teatrul ‘Elisabeta’, Teatrul ‘Godot’ , Societatea Română de Radiodifuziune, sub patronajul Academiei Române, la sediul UNITER -‘Gala-Le Théâtre’, în Lille (Franța), etc.

Alexandru Burcă este pianist la Teatrul de Operetă și Musical ‘Ion Dacian’ din București. A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Opera Națională din București, Societățea Română de Radiodifuziune, Televiziunea Română, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’ din Brăila, Teatrul ‘Maria Filotti’ din Brăila, Festivalul Național ‘Zile și Nopți de Teatru la Brăila’, Teatrul de Revistă ‘Constantin Tănase’, Muzeului Național de Artă , Teatrul ‘Elisabeta’, Teatrul ‘Godot’, în Paris, Lille, Berlin, Stuttgart, Toronto, etc.

Event Facebook: http://bit.ly/2tppjm0