Home Blog Page 266

25 ian/ BT Live prezinta: Cred Ca Sunt Extraterestru. Invitati: Fantome @ BT Live

BT Live îsi continuã povestea printre scratchuri si beat-uri, cu un fusion care ne traverseză prin hip-hop, trip-hop, alternative sau experimental, alături de Cred Că Sunt Extraterestru, una dintre cele mai valoroase reprezentante ale scenei hip-hop actuale din Romania, foarte apreciati pentru plusul de originalitate adus atat în studio, cât mai ales live.

Seara debutează cu Fantome, un proiect extrem de inovativ din aceeași zonă muzicală, invitat să preia ștafeta.

Open doors: 20.30h
Intrare:

 

30 lei la intrare, în seara evenimentului.


În toamna anului 2016, Banca Transilvania şi Control Club își uneau forțele pentru a-și reafirma susținerea muzicienilor români prin inițiativa BT Live. Dovedind că are cea mai dinamică și non-conformistă abordare de pe piața bancară, Banca Transilvania a purtat povestea live-urilor ”powered by Banca Transilvania” prin toate colțurile țării, atât prin prezența la cele mai importante festivaluri autohtone, cât și pe calea undelor radio prin sprijinirea creațiilor muzicale din cele mai diverse genuri și a performance-urile live sub umbrela BT Live.

După o vară efervescentă, BT Live a revenit în Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) cu un nou concept și o nouă serie de concerte, care reunește o trupă consacrată cu o trupă aflată la început de drum, invitată să preia ștafeta.

www.facebook.com/BancaTransilvania
www.bancatransilvania.ro

“Aștept de o viață să lucrez într-un astfel de proiect. Nu am stat să ne gândim prea mult. Nu suntem adepții vreunui trend. Ne-am pus la treabă și după 2 ani de înregistrări și repetiții, am deschis primul album Cred Ca Sunt Extraterestru care pentru mine reprezintă maturizarea mea ca artist.” (Afo).

Primul material Cred Ca Sunt Extraterestru “CCSE EP” a fost lansat în octombrie 2015. Albumul 7.83 Hz, lansat in noiembrie 2016, poate fi downloadat de pewww.subcarpati.com

www.facebook.com/Cred.Ca.Sunt.Extraterestru/

https://soundcloud.com/culesedincartier

FREE Download Cred Ca Sunt Extraterestru: http://subcarpati.com/credcasuntextraterestru/

 
Fantome, prinși între trecut și viitor, între versuri de acasă și ”off the dome”, s-au lansat pe scena în 2015.Dacă primul album – „Micul Paris” – a fost creat cu o temă lautărească, urbană și nostalgică, noul materia lansat l afinalul lui 2017, intitulat „Volumul 2”, abordează un sound mai electronic și mai dinamic, păstrând, totodată, identitatea și amprenta muzicală a trupei.

Albumul conține track-uri compuse în perioada 2016-2017 de către Fantome, cât și colaborări cu Nimeni Altu’, Faust și Argatu.

www.facebook.com/fantomeofficial

https://soundcloud.com/fantomeofficial

Parteneri media: HitMusic Channel, Music Channel,  Utv, Radio Guerrilla, GoldFM, TANANANA, ROCK FM , Smart FM, Radio România Cultural, rfi Romania,Eclecticfm.ro, Radio BucureștiFM, Romanian Rock Radio, Radio Trib, RadioIndieGen.ro, Zile si Nopti, Adevărul, Jurnalul NaționalSUNETEArte și Meserii,Metropotam.ro, InfoMusic.ro, Mahmur.info, Urban.ro, Bestmusic.roAnyplace.ro, iConcert.ro, Orasulm.eu, JurnalRock, RockOutRockstage.ro, MaximumRock,Metalhead.ro, alternativ.ro, muzicabuna.ro, studentie.ro, sub25.ro, subAsfalt.ro, letsrock.ro, bestial.ro, rockout.ro, RoEvents, InYourPocket, cooperativaurbana.ro

Luna Amară ajunge în premieră la Urban Home Pitești și Cult Music Club Craiova

În acest weekend Luna Amară sustine doua concerte in premiera, vineri  pe 19 ianuarie la Urban Home din Pitești, apoi, sâmbătă, 20 ianuarie, la Cult Music Club din Craiova.

 

VINERI 19 IANUARIE

PITEȘTI. Urban Home

https://www.facebook.com/events/135299407142527/

Luna Amară in concert de la ora 21:30
Intrare: 25 lei

 

SÂMBĂTĂ 20 IANUARIE

CRAIOVA. Cult Music Club

https://www.facebook.com/events/579939199015091/

Luna Amară in concert de la ora 21:00
Intrare: 25 lei

Tot sâmbătă 20 ianuarie, Luna Amară este invitată în direct, de la 15:10, în cadrul emisiunii “Sens Unic”, prezentată de Cristian Barbu, la Radio Oltenia Craiova.

Evenimentul o să fie live și pe FB-ul radioului:

https://www.facebook.com/radiocraiova/

“Pororoca”, în competiția Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam

Pororoca, filmul care i-a adus trofeul pentru Cel mai bun actor lui Bogdan Dumitrache la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, va fi prezentat în competiția Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie.

Pororoca” va fi lansat în cinematografele din România pe 19 ianuarie și este cel mai recent film semnat de Constantin Popescu (cunoscut pentru filme precum “Portretul luptătorului la tinerețe”, “Principii de viață” sau scurtmetrajul „Porcul” din „Amintiri din epoca de aur”).

În secțiunea Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam concurează 25 de filme din întreaga lume, filme ale unor regizori care ”au o voce unică și care prezintă condiția umană dintr-un punct de vedere unic”.

Pororoca” spune povestea lui  Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani).

Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

Trailer:

FB Page: www.facebook.com/Pororoca.filmul

“M-am întrebat întotdeauna cum ar putea un personaj – care nu este nici criminal, nici vreun justițiar, ci doar un simplu om – reacționa într-o situație similară (cu cea prin care trece personajul din poveste) și m-am străduit să transpun cinematografic această ipoteză. Am vrut să explorez natura și trăirile umane, dar și granițele suferinței și ale autocontrolului.

Povestea mea este doar una dintre posibilități. Dar cât de probabilă este o astfel de posibilitate? Ar fi interesant de găsit răspunsul la această întrebare.  Și sper că Pororoca oferă răspunsul potrivit, limitându-ne, bineînțeles, la subiectul de față și felul în care acesta este tratat”, spune regizorul Constantin Popescu.

Pororoca este denumirea unui fenomen care se petrece pe Amazon, când apele Oceanului Atlantic se năpustesc în sus pe fluviu și râurile adiacente, formând valuri care pot atinge înălțimi de 4 m. Numele său provine din limba indigenă Tupi, tradus „răget puternic” sau “care poate distruge totul cu o furie intensă”.

”Tudor Ionescu, personajul nostru – este într-un moment al vieții lui în care viața s-a întors împotriva lui și totul curge nefiresc.”, spune Bogdan Dumitrache, care pentru acest rol a lucrat cu un psiholog și a trebuit să slăbească 10 kilograme în 5 săptămâni.

Pororoca” este o producție Scharf Film, Irrévérence Films, susținut de CNC România, Centre national du cinéma et de l’image animée, Aide aux Cinémas du Monde, Institut Français, cu sprijinul Eurimages.

Scenariul și regia sunt semnate de Constantin Popescu. Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu, Mircea Gheorghiu.

Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, montajul – Corina Stavilă, sound design – Mihai Bogos.

Pororoca” va fi distribuit în cinematografele din România de către Bad Unicorn, începând cu data de 19 ianuarie.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Scena9, Cațavencii, Hotnews.ro, Revista Psychologies, Zile și Nopți, life.ro, sub25, noizz.ro, festivalier.ro, dinfilme.ro, movienews.ro, aarc.ro, Cinemap

 

Dublă lansare: CORBU își prezintă noul proiect și primul videoclip

După o perioadă de încercări și ajustări fine, proiectul CORBU este gata să fie prezentat oficial în fața publicului bucureștean. Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 26 ianuarie 2018, ora 21:00, la Clubul Țăranului Român din București. În cadrul aceluiași eveniment va fi lansat și primul videoclip al proiectului pentru single-ul “Ziua de vară”.

Sergiu CORBU Boldor este cunoscut pentru amprenta pe care și-a pus-o pe mai multe colaborări precum: Partizan, Hara, Dirty Shirt, dar și pentru proiectul Ad Hoc. Iar acum își lansează noul său proiect muzical: CORBU.

Ideea proiectului a pornit de la semnificațiile contradictorii pe care corbul le are în gândirea europeană, orientală și occidentală. Dacă în credinţele orientale şi occidentale corbul este perceput ca un personaj pozitiv, un erou solar, cu rol profetic, care luptă pentru restabilirea ordinii sociale, în credinţa europeană corbul apare ca un erou negativ, pentru că are capacitatea de a descoperi cu uşurinţă tainele întunericului. Astfel a luat naștere un personaj misterios și complex care dă și numele proiectului: CORBU.

Genul muzical abordat este disco easy  hardcore folclorizat.

În cadrul evenimentului de lansare, alături de Sergiu CORBU Boldor (vioară, caval, voce) vor urca pe scenă Alexandru Nichita (chitară electrică), Patricia Nicolae (tobe), Florin Chirilă (chitară bas), Mihai Andrițcu (vioară), Cristian Flavius Mocanu (sintetizator).

Videoclipul single-ului “Ziua de vară” este realizat de Anya Dimitrov și Vladimir Ivanov, de la BlueCatStudio. Conceptul clipului le aparține lui Sergiu CORBU Boldor și Luizei Mitu. Personajele din „Ziua de vară” sunt interpretate de Patricia Tomas, Adrian Pleșa și Sergiu Corbu Boldor. Mixajul, masterizarea și producția audio îi aparțin lui Adrian Bologa.

Biletele se găsesc online pe www.ambilet.ro la prețul de 25 de lei. La intrare, în seara evenimentului, acestea vor costa 30 lei. Pentru eveniment se vor pune în vânzare doar 100 bilete.

https://www.facebook.com/events/176015029819033/

Psychedelicious prezintă: The Myrrors și RoadkillSoda, pe 31 ianuarie in Control Club

The Myrrors vin pentru prima oară în România, unde vor cânta alături de RoadkillSoda pe 31 ianuarie în Control.

Formată prin 2007, formația The Myrrors abordează genuri precum experimental și pscyhedelic rock, presărate cu un feeling de desert-rock, surprinzând spiritul peisajului american sud-vestic.

Grupul s-a desființat în 2009, dar în cele din urmă s-a reformat în 2013. În anul următor, The Myrrors au lansat o nouă ediție a albumului “Burning Circles in the Sky”, singurul lor album produs până atunci, și au lansat și un EP instrumental, intitulat “Solar Collector”, urmat de LP-ul “Arena Negra” în 2015.

După o pauză de 2 ani, The Myrros au revenit în 2017 cu  “Hasta la Victoria”, un album care suprapune structurile clasice de psychedelic cu o varietate de instrumente precum fluiere, tanpura, vioară, bouzouki, orgă și clape. Trupa se află în turneul de promovare al albumului în Europa până în luna martie.

RoadkillSoda și-a încept activitatea în 2011, fiind un nume reprezentativ pentru scena de stoner, atât local, cât și în afară. Cu un sound care combină elemente de blues, psychedelic, desert rock și grunge, RoadkillSoda redau fidel vibe-ul anilor ’70, combinat cu riff-uri și solo-uri memorabile, linii de bass grele, toate presărate cu o voce intensă și ritmuri care îți pun sângele-n mișcare.

Formația a lansat de curând cel de-al 5 lea album, intitulat “Mephobia”, și un clipul piesei “Prometheus”, primul extras de pe noul album.  “Mephobia” este disponibil prin Universal Music România și a fost înregistrat în studioul formației Vița de Vie, produs și mixat împreună cu Adi Despot.

Accesul la eveniment se face pe bază de bilet. Acestea au fost puse în vânzare online și se pot achiziționa de aici: https://eventbook.ro/music/bilete-the-myrrors-roadkillsoda-at-control-club.

Primele 100 de bilete pot fi achiziționate la prețul de 25 de lei. Se vor putea achiziționa și în seara evenimentului la intrare, în limita disponibilității.

Psychedelicious: https://www.facebook.com/PsychedeliciousBucharest/

RoadkillSodahttps://www.facebook.com/RoadkillSoda/

The Myrrors: https://www.facebook.com/themyrrors.az/

Tea & Pancakes Afternoon!, pe 20 ianuarie, la ceainăria GreenTea

Clătitele pufoase, marca Pancake Planet, se întorc sâmbătă, 20 ianuarie, începând cu ora 13:00, la ceainăria GreenTea.

Vă așteptăm cu drag!
Rezervări la 0749 090 202

Dacă sunteți curioși să vedeți ce mai gătește Pancake Planet, o puteți urmări aici:

https://www.instagram.com/pancake_planet/

https://www.facebook.com/thepancakeplanet/

http://pancakeplanet.ro/

Comedia “Cum să distrugi o piesă” se reîntoarce la Grand Cinema & More din 20 ianuarie

După un succes fulminant în reprezentațiile de la finalul anului 2017, cea mai premiată comedie din lume în acest moment, “Cum să distrugi o piesă”, revine pe scena sălii Epika la Grand Cinema & More pe 20 ianuarie, în serii de spectacole duble (ora 17.00  și ora 20.00).

Cum să distrugi o piesă” spune povestea unor actori amatori care joacă în spectacolul companiei de teatru a Politehnicii din Cornley.

Aceștia pun în scenă o piesă polițistă, un pretext pentru a ironiza multe dintre erorile din breasla actorilor – uitarea textului, încurcarea recuzitei, distrugerea decorului etc.

Cu toate erorile pe care le fac, actorii – ingineri “rezistă” cu stoicism și umor avalanșei de dezastre, accidente și încurcături “imprevizibile” și se straduiesc eroic să ducă până la capăt piesa, în hohotele de râs ale publicului.

Distribuția spectacolului “Cum să distrugi o piesă” îi include pe unii dintre cei mai talentați tineri actori ai momentului, cunoscuți publicului atât din marile producții teatrale cât și din seriale de comedie de succes: Ada Galeș, Andreea Samson, Ilona Brezoianu, Andreea Mateiu, Vlad Logigan, Catalin Babliuc, Pavel Bârsan, Razvan Oprea, Angel Popescu, Andrei Mateiu, Bogdan Cotleț, Dan Radulescu, Marin Grigore, Radu Micu, Adrian Anghel și Silviu Mircescu.

Spectacolul se joacă în distribuție dublă, diferită la fiecare reprezentație.

Trailer video:

În România, spectacolul este produs de WonderTheatre și Grand Cinema & More. Prețul biletelor variază între 85 și 59 de lei, în funcție de locul ales în sală, și sunt disponibile pe www.grandentertainment.ro, www.bilet.ro , aplicația City iLove dar și la casele de bilete ale Grand Cinema & More.

WonderTheatre este o companie de teatru de familie creată de cei care s-au aflat în spatele unora dintre cele mai importante succese cinematografice și de televiziune din România (California Dreamin’- Nesfârșit, Ai Noștri, Atletico Textila, Las Fierbinți) și care deține și alte comedii de succes prezentate pe scenele din București și din țară: PRENUMELE, PANICĂ LA OPERĂ, CINA DE ADIO, SWING, dar și one man show-urile  SUB PRAGUL DE SUS și ERA OK ȘI LA 60 cu Răzvan Vasilescu.

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă totală de ​​14.000 mp şi are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate așteptărilor fiecărui spectator.

Încă din 2012, Grand Cinema & More a devenit primul cinematograf din România care a oferit spectactorilor o stagiune completă de spectacole, fie sub formă de transmisiuni în direct de la cele mai prestigioase case de operă și balet din lume, dar și sub formă de spectacole multimedia montate pe scenă, în sala de cinema.

Pentru mai multe informaţii privind programul spectacolelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vizitaţi www.grandentertainment.ro și pagina de Facebook Grand Cultura www.facebook.com/GrandCultura.

BIA lanseaza primul sau single din cariera – “K.O.”

BIA, talentata artista in varsta de 13 ani, lanseaza prima sa piesa – “K.O.”. Muzica si textul sunt compuse de Serban Cazan si Vladimir Coman Popescu, iar piesa este produsa in studiourile HaHaHa Production.

Videoclipul, in regia lui Dan Petcan, reda in imagini povestea a doua prietene care trec impreuna prin anumite etape ale vietii, dar aleg ca drumurile lor sa se desparta.

“Ma bucur foarte mult ca lansez primul meu single, « K.O.» si sper mult sa va placa! « K.O.» este o piesa despre prietenie, adolescenta si certurile care pot sa apara. Important este ca fiecare dintre noi sa invatam ceva din experientele noastre pentru a nu mai repeta aceleasi greseli”, declara artista.

BIA, pe numele real Bianca Stoian, este una dintre cele mai tinere artiste din Romania. S-a nascut pe 28 decembrie 2004 in Italia, la Anzio, iar in Romania a ajuns pentru prima oara cand avea aproape 1 an.

Dupa ce a jucat tenis timp de sase luni, BIA si-a descoperit pasiunea pentru muzica si a facut cursuri de canto cu Mihaela Stanciu si Madalina Petre. Fana declarata Rihanna si Andra, BIA a participat, la varste fragede, la doua festivaluri de muzica usoara, unde s-a clasat pe locul al treilea, respectiv locul intai.

Primul studio in care BIA a intrat este cel al lui What’s UP, artist alaturi de care a cantat si la banchetul ei la sfarsitul clasei a patra. Ea a mai ajuns in studio la Speak si apoi in studiourile HaHaHa Production, unde a colaborat cu Serban Cazan.

Pentru mai multe de detalii acceseaza: www.facebook.com/biastoian.official & www.instagram.com/bia_biancastoian

Noi trupe confirmate pentru Rockstadt Extreme Fest 2018

BUCOVINA, DIRTY SHIRT (alaturi de Ansamblul Folcloric National Transilvania), INGESTED, E-AN-NA, KUROKUMA si IMPURE WILHELMINA sunt cele mai noi nume confirmate pentru Rockstadt Extreme Fest 2018.

Pentru a treia oara pe scena festivalului, Bucovina este fara indoiala cea mai iubita formatie metal romaneasca, un nume activ atat in Romania cat si in Europa, impartind scena alaturi de nume precum Moonsorrow, Rotting Christ, Finntroll sau Korpiklaani, bifand primul turneu in America de Sud cat si mai multe festuri europene de calibru pentru 2018.

Conceptul liric si muzical Bucovina este puternic strans de folclorul stravechi, abordar intr-o maniera inedita, departe de cliseele specifice ale genului. De notat faptul ca albumul Sub Stele a intrat in Top 10 ‘Best folk metal albums’ pe site-ul Metal Storm.

Un show cu adevarat special va fi concertul Dirty Shirt alaturi de Ansamblul Folcloric National Transilvania, fiind pentru prima data cand trupa va prezenta acest format in cadrul unui eveniment major metal. Este vorba de o productie unica ce va pune in scena zeci de muzicieni, imbinand muzica metal cu cea folcorica, fiind pentru prima data cand acest lucru este pus in scena la un festival metal in Romania.

Direct din Manchester, Ingested este de departe una din cele mai promitatoare si propulsate nume ale scenei death metal, construind o reputatie ca una din cele mai salbatice nume ale scenei britanice. 2015 a marcat revenirea Ingested cu un nou album, The Architect Of Extinction, mixat de Christian Donaldson (Cryptopsy) si lansat via Century Media Records, promovat ulterior in turnee alaturi de cele mai importante nume ale genului.

Si daca tot vorbim de unul din cele mai promitatioare si propulsate nume, cu siguranta trebuie sa mentionam participarea E-An-Na la festival, o formatie care intr-un timp foarte scurt a reusit imposibilul, sustinand mai multe turnee nationale construite si finantate DIY, avand deja primul full-length lansat, totul culminand cu participarea la Wacken Metal Battle unde au reusit sa obtina locul 2 in clasamentul final.

Kurokuma este un alt nume britanic ce ajunge in premiera in Romania, de aceasta data avand in componenta si un roman stabilit in Sheffield. Kurokuma este un duo ce a avut debutul in 2015, de atunci lansat o serie de piese si EP-uri si impartind scena alaturi de Crowbar, Trap Them, Conan, Skeletonwitch sau Goatwhore. Terrorizer spune despre ei: “Uneasy psychedelic sludge with pulsing tribal rhythms, hoarse vocals, intricately layered and wildly performed solos and massive Fleshpress-esque riffs, it’s heavy, fiercely unique stuff”

Ultima confirmare pentru astazi, Impure Wilhelmina este una din bijuteriile ascunse ale catalogului discografic Seasons Of Mist, nume nascut in Geneva si construit pe o perioada de 20 peste 20 de ani, oferind o paleta muzicala aflata la limita dintre rock si metal. De-a lungul anilor, Impure Wilhelmina si-a construit o reputatie excelenta drept o entitate puternica atat in studio cat si live, impartind scena alaturi de nume legendare precum Neurosis, Entombed, The Ocean, Gojira sau Isis.

ROCKSTADT EXTREME FEST 2018 are loc in aceeasi locatie a Terenului de Biatlon de la baza Cetatii Rasnov, spatiu unde zeci de formatii internationale vor concerta pe parcursul a 4 zile in cadrul celui mai iubit si apreciat festival de muzica extrema din Romania.

Abonamentele au fost deja puse in vanzare, lista pentru etapele de presale pana in august 2018 fiind disponibile mai jos. La fel ca si precedentele editii, NU vor exista bilete pe zile , ci doar abonamente ce asigura accesul in toate cele patru zile ale festivalului.

Desi programul pe zile va fi disponibil doar in lunile premergatoare festivalului, promitem ca editia din 2018 va fi cel putin la fel de puternica ca cea aniversara, cu siguranta vom avea surprize pregatite, trupe in premiera in Romania si un line-up la fel de variat.

230 lei = 13.11.2017 – 4.02.2018
270 lei = 5.02 – 01.07.2018
300 lei = 02.07.2018 si pe toata durata festivalului

Pana in acest moment au confirmat POWERWOLF, CONVERGE, METAL ALLEGIANCE, SEPTICFLESH, BELPHEGOR (Totenritual Ceremony) , BUCOVINA, DIRTY SHIRT (alaturi de Ansamblul Folcloric National Transilvania), MISERY INDEX, GUTALAX, FLESHLESS, INGESTED, E-AN-NA, DUST BOLT, OBSCURE SPHINX, INFEST, KISTVAEN (Special 10 anniversary show), KUROKUMA, IMPURE WILHELMINA.

Primul headliner pentru editia din 2018 va fi anuntat in februarie.

Biletele sunt disponibile online cat si in retele locale via:

www.rockstadtextremefest.ro
www.myticket.ro
www.bilete.ro

Taylor Swift este singurul artist care a vandut un album in peste 1.000.000 de copii in 2017

Albumul “Reputation”, lansat de Taylor Swift in luna noiembrie a anului ce tocmai s-a incheiat, este cel mai bine vandut material pop al unui artist in 2017, raportat si la perioada de timp in care a fost disponibil.

Pe langa copiile fizice, albumul “Reputation” a adunat si sute de mii de ascultari si descarcari.

Conform raportului Nielsen, al topului celor mai bune albume si piese din 2017, cel de-al saptelea material discografic al artistei a devenit singurul album vandut in peste 1.000.000 de exemplare.

Totodata, “Reputation” devine al cincilea album al artistei care ocupa primul loc in topul Billboard la scurt timp de cand este lansat.

Albumul “Reputation” include 15 piese, iar primul single extras a fost “Look What You Made Me Do”, pe care Taylor Swift l-a lansat in august 2017 si care, intre timp, a depasit 800.000.000 de vizualizari.