Home Blog Page 262

Christopher Plummer ia decizia extremă “Pentru toţi banii din lume”

Câștigător al Globului de Aur și nominalizat la Oscar pentru interpretarea impecabilă din filmul “Pentru toți banii din lume”, Christopher Plummer îl întruchipează din 2 februarie pe marile ecrane din țară, pe controversatul miliardar J. Paul Getty, care a șocat o lume întreagă, după ce a refuzat să plătească răscumpărarea nepotului răpit.

Veteranul cinematografiei americane, Christopher Plummer, s-a alăturat în ultimul moment distribuției din care mai fac parte Michelle Williams și Mark Wahlberg, în urma polemicii mult mediatizate care îl viza pe Kevin Spacey, ales inițial pentru interpretarea personajului.

Opţiunea echipei de producție s-a dovedit a fi extrem de inspirată, iar actorul s-a ridicat la nivelul așteptărilor într-atât încât prestația sa a fost deja recompensată de critici şi i-ar putea aduce incusiv o nouă statuetă Oscar.

„Am fost încântat când regizorul Ridley Scott mi-a propus rolul – mi-am dorit dintotdeauna să lucrez cu el, iar filmul are o poveste reală de-a dreptul fascinantă. De regulă, îmi place să interpretez personaje inspirate din realitate pentru că e foarte interesant procesul de documentare, iar Getty chiar a fost o provocare. Scenariul a fost atât de bine scris, încât nu am avut nicio reținere să accept oferta.”, își amintește Christopher Plummer.

Un film inspirat din fapte reale, “Pentru toți banii din lume” urmărește felul în care a fost tratată răpirea tânărului John Paul Getty al III-lea (Charlie Plummer), urmașul unui bogataş ciudat, a cărui salvare depinde de puterea de convingere a mamei lui, Gail (Michelle Williams).

Pentru a-și recupera fiul, Gail are o singură soluție la dispoziție: să-l convingă pe bunic (Christopher Plummer) să plătească răscumpărarea. Atunci când Getty senior refuză, femeia face gesturi disperate pentru a-l convinge, pe măsură ce infractorii care i-au răpit fiul devin din ce în ce mai brutali și imprevizibili. În timp ce viața fiului său este amenințată, Gail se aliază în mod surprinzător cu Fletcher Chase (Mark Wahlberg), omul de încredere al bătrânului Getty.

O cursă pe viață şi pe moarte “Pentru toți banii din lume” demonstrează că în viață contează fiecare alegere, iar atunci când lupta se dă între iubire și bani, există o singură opțiune cu adevărat valoroasă.

„Răpirea nepotului este latura cunoscută publicului, însă Getty era foarte introvertit și retras. Evident, îi plăceau banii și prefera obiectele de valoare pentru că ele nu se schimbă și nu dezamăgesc niciodată. Găsea în acestea o puritate, pe care în oameni nu o mai vedea. Mai mult, cred că avea o personalitate mai greu de înțeles pentru ceilalți.

Chiar și decizia pragmatică de a plăti răscumpărarea e discutabilă. A declarat că are atât de mulți nepoți, încât răscumpărarea unuia ar atrage planuri de răpire și a celorlalți. Este o logică frivolă, însă filmul invită publicul să mediteze fix la acest aspect şi în special la felul în care miliardarul relaționează cu familia sa.”, continuă actorul.

Un film distribuit de Vertical Entertainment, “Pentru toți banii din lume” îi aduce pe marile ecrane din 2 februarie pe: Michelle Williams, Christopher Plummer, Mark Wahlberg, sub îndrumarea legendarului regizor Ridley Scott.

Phaser lanseaza versiunea live a piesei “Alerg” (ULive Session)

Universal Music Romania si MediaPro Music continua proiectul ULive Session, cu o noua serie de live-uri incendiare, iar trupa Phaser sparge gheata cu prima piesa live – “Alerg”.

Phaser inseamna atitudine, dinamica si multa energie. Exact astea sunt atributele pe care trupa le transmite si in clipul filmat la sfarsitul anului 2017, parte din proiectul ULive Session (2nd Edition).

Maratonul muzical ULive Session, cel mai de anvergura proiect live din Romania, a fost filmat intr-una dintre cele mai cool locatii din Bucuresti, Qreator, iar din echipa de productie au facut parte: Iustin Andrei Surpanelu (regie), Sorin Florea (DOP), Silviu Mindroc (post-productie video si audio), Five’s (sunet).

ULive Session a inceput in 2017 cu versiuni live ale unor hituri de la Alina Eremia, Lora, AMI, Dorian Popa, Liviu Teodorescu, Ligia, Giulia, Ioana Ignat, Peter Pop, iar anul acesta continua cu alte 15 momente muzicale – piese proprii, cover-uri si interpretari acustice, totul ambalat intr-un concept video alb-negru, curajos si incitant.

Trupa Phaser a pregatit si alte surprize live, care vor fi lansate saptamanile urmatoare pe canalul de YouTube al Universal Music Romania.

Trupa Phaser s-a remarcat in cadrul Selectiei Nationale Eurovision 2013, cu piesa “Pour toi et pour moi”, de altfel, primul single oficial al trupei. Au urmat single-uri ca “Fapte, nu vorbe”, “Mi-e dor de el”, “Valuri” sau “Ma aprinzi”.

Cel mai recent single, “Alerg“, este compus chiar de catre membrii trupei, iar la partea de productie au lucrat cu studioul HaHaHa Production.

Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitara), Lucian Oprișan (clape) si Arnold Birta (tobe) sunt membrii trupei.

Universal Music este singurul label major prezent in industria muzicala romaneasca. Universal Music Romania si-a castigat pozitia de lider de piata inca de la infiintare, in 2006, datorita strategiei sale de marketing inovatoare. Pe langa activitatile sale clasice de casa de discuri, de productie, distributie si promovare de continut muzical, Universal Music Romania este si o companie de marketing, implicata constant in dezvoltarea de strategie de brand, bazata pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice.

Parte a Universal Music Romania, MediaPro Music a fost infiintata acum 20 ani si detine un catalog local important, ce include peste 5000 de piese si un portofoliu de peste 50 de artisti locali precum: Loredana, Andra, Holograf, Alina Eremia, Stefan Banica, Nicole Cherry, Dorian Popa, Lora, Ami, Sore, Giulia etc. Cu zeci de artisti de top, albume de succes si premii muzicale, sute de hituri si concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezente din industria muzicala locala.

DJ Sava colaboreaza cu Olga Verbitchi pentru single-ul si clipul “Coco Bongo”

DJ Sava, artistul din spatele hiturilor “I Loved You”, “Love in Dubai” si “Bailando”, lanseaza un nou single cu videoclip: “Coco Bongo”. De data aceasta, producatorul si DJ-ul de succes colaboreaza cu Olga Verbitchi, castigatoarea sezonului sase al concursului X Factor.

Muzica este compusa de catre DJ Sava, Zagga, Catalin Tamazlicaru si Cristian Tarcea, iar textul este scris de catre Zagga.

“Cred ca lansarea acestei piese reprezinta o noua etapa, echivalenta cu un vis implinit in viata mea. Colaborarea cu DJ Sava mi-a adus mai multa experienta, dar mai ales posibilitatea de a cunoaste oameni noi! Iar mai frumos de atat nu poate fi. Multumesc mult tuturor pentru acest pas”, declara Olga Verbitchi.

“«Coco Bongo» este primul single pe care il lansez anul acesta si sper sa va placa. Este o piesa care te duce cu gandul la zilele de vara si la petrecerile in aer liber din Mexic. Ma bucur ca pentru aceasta piesa am colaborat cu Olga Verbitchi, una dintre cele mai bune voci din tara”, adauga DJ Sava.

Videoclipul piesei “Coco Bongo“, realizat de catre Alex Ceausu, are ingredintele unui clip hot ce ne duce cu gandul la vara: fete sexy, mare, plaja, o poveste de dragoste, toate acestea pe fundalul exotic al orasului Cancun.

Nascuta in Chisinau, Olga Verbitchi este castigatoarea sezonului sase al concursului X Factor, dar si a concursului MusicForKids International Festival. Anul trecut, cantareata a lansat chiar de ziua ei “Prietena ta”, primul single din cariera, iar in urma cu trei luni, tanara artista a colaborat cu KIO pentru “Pagini albe”.

Pana in prezent, DJ Sava a colaborat cu artisti precum Raluka, Connect-R, Misha, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes. Artistul a lansat piese care au cucerit publicul atat din Romania, cat si de peste hotare si care au adunat zeci de milioane de vizulizari pe YouTube.

In 2017, DJ-ul a lansat alaturi de Barbara Isasi piesa “Nena”, iar in urma cu sase luni, a colaborat pentru piesa “Sea Lo Que Sea” cu frumoasa Carine.

Concert Luna Amară. Invitați: FronT. Un eveniment BT Live, pe 8 Februarie in Control

Următorul episod BT Live reunește douã trupe clujene: Luna Amară – formație fanion a activismului social din muzica rock authtonă – și FronT, o reprezentantă mai tânarã a undergroundului românesc, invitată să preia ștafeta.

Open doors: 20.30h
Concertul începe la ora 21.00.
Intrare:
30 lei la intrare, în seara evenimentului.
În toamna anului 2016, Banca Transilvania şi Control Club își uneau forțele pentru a-și reafirma susținerea muzicienilor români prin inițiativa BT Live. Dovedind că are cea mai dinamică și non-conformistă abordare de pe piața bancară, Banca Transilvania a purtat povestea live-urilor ”powered by Banca Transilvania” prin toate colțurile țării, atât prin prezența la cele mai importante festivaluri autohtone, cât și pe calea undelor radio prin sprijinirea creațiilor muzicale din cele mai diverse genuri și a performance-urile live sub umbrela BT Live.
După o vară efervescentă, BT Live a revenit în club Control (Str. Constantin Mille, nr. 4) cu un nou concept și o nouă serie de concerte, care reunește o trupă consacrată cu o trupă aflată la început de drum, invitată să preia ștafeta.
Lansată în Cluj în 2000, Luna Amară este formația care a combinat armonios forța mesajelor sociale, cu sensibilitatea lirică ce descrie iubirea și stări de spirit dintre cele mai complexe și abisale. Trademark-ul sound-ului Luna Amară s-a consolidat pe baza solo-urilor de trompetă, a riffurilor specifice de chitară și prin îmbinarea contrastantă a duetului de voci.
Luna Amară este formația rock românească care a înregistrat una dintre cele mai mari cifre de vânzări ale unui album de debut în anii 2000. Este vorba de albumul “Asfalt”, produs de Roton Music, 2004.
De-a lungul celor 16 ani de activitate neîntreruptă, cvintetul Luna Amară a concertat în toate colțurile țării, a făcut parte din line-up-up celor mai mari festivaluri autohtone, dar a fost invitată să performeze și în Germania, Olanda, Franța, Ungaria, Moldova, Bulgaria și Turcia.
Trupa clujeană FronT a pornit la drum în 2009, an care marchează și lansarea unui prim EP (”Where Do You Go”), apoi intră într-o pauză de creație și restructurare, revenind într-o formulă nouă, mai dinamică!
Având o activitate intensă de studio, dar și din punct de vedere al performance-urilor, trupa evoluează constant pe scena undergroundului românesc, lansează în 2016 EP-ul ”Alive” și se pregătește deja de înregistrarea următorului material discografic anunțat de single-ul “Colț de gând”.

 

 

Parteneri media: HitMusic Channel, Music Channel, Utv, Radio Guerrilla, GoldFM, TANANANA, ROCK FM , Smart FM, Radio România Cultural, rfi Romania,Eclecticfm.ro, Radio Bucure?tiFM, Romanian Rock Radio, Radio Trib, RadioIndieGen.ro, Zile si Nopti, Adevarul, Jurnalul Na?ional,  SUNETE, Arte ?i Meserii,Metropotam.ro, InfoMusic.ro, Mahmur.info, Urban.ro, Bestmusic.ro,  Anyplace.ro, iConcert.ro, Orasulm.eu, JurnalRock, RockOut,  Rockstage.ro, MaximumRock,Metalhead.ro, alternativ.ro, muzicabuna.ro, studentie.ro, sub25.ro, subAsfalt.ro, letsrock.ro, bestial.ro, rockout.ro, RoEvents, InYourPocket, cooperativaurbana.ro

OBITUARY revine la Rockstadt Extreme Fest

Dupa patru ani, OBITUARY revine la Rockstadt Extreme Fest pentru a concerta ca headliner in prima zi a festivalului, 2 august.

Daca Possessed sau Death au adus muzica death metal la viata, cu siguranta Obituary a fost numele care l-a propulsat. Debutand cu Slowly We Rot in 1989, discul a devenit un real monument pentru scena metal internationala. Intr-o era cand viteza era la pret mare, adusa la rang de arta de catre Slayer – Reign In Blood, Obituary variau tempo-ul considerabil, un real risc in perioada apogeului Speed Metal.

Ca rezultat, Slowly We Rot a influentat tot ce inseamna scena death metal, de la Morbid Angel si pana la Deicide, Malevolent Creation sau Cannibal Corpse. Ce a urmat a fost o perioada a anilor 90 dominata de albume precum Cause Of Death sau The End Complete. O lunga perioada de absenta a fost apoi intrerupta de albumul Frozen In Time, urmat de Xecutioners Return, Darkest Day sau Inked In Blood, iar de atunci Obituary au dominat scenele si festivalurile de profil din toata lumea, pe buna dreptate considerata una din cele mai precise si feroce formatii live la ora actuala.

Dupa ce la editia din 2014 au sustinut fara indoiala unul din cele mai intense showuri desfasurate in istoria festivalului, OBITUARY se intorc la Rockstadt Extreme Fest 2018.

Va reamintim ca doar pana duminica mai puteti gasi abonamente la pret presale de 230 de lei, urmand ca din data de 5 februarie, pretul sa creasca la 270 de lei.

Pana in acest moment au confirmat OBITUARY, POWERWOLF, CONVERGE, DYING FETUS, METAL ALLEGIANCE, SEPTICFLESH, DIRTY SHIRT, BUCOVINA, BELPHEGOR, MISERY INDEX, GUTALAX, FLESHLESS, GET THE SHOT, FULL OF HELL, DUST BOLT, OBSCURE SPHINX, KISTVAEN, E-AN-NA, INGESTED, KUROKUMA si IMPURE WILHELMINA.

Biletele sunt disponibile online cat si in retele locale via:

www.rockstadtextremefest.ro
www.myticket.ro
www.bilete.ro

Abonamentele au fost deja puse in vanzare, lista pentru etapele de presale pana in august 2018 fiind disponibile mai jos. La fel ca si precedentele editii, NU vor exista bilete pe zile, ci doar abonamente ce asigura accesul in toate cele patru zile ale festivalului.

230 lei = 13.11.2017 – 4.02.2018
270 lei = 5.02 – 01.07.2018
300 lei = 02.07.2018 si pe toata durata festivalului

Zdob si Zdub impreuna cu Loredana si Ligalize canta “Balkana Mama”

La o margine de lume, intr-o zi inseninata, o piesa simbol ‘s-a nascut’. De pe cele doua maluri ale Prutului si a raului Moscova, vulcanii vuiesc Balcanii si anunta o colaborare ‘bomba’, ce sparge toate granitele – “Balkana Mama”. Cei trei curajosi sunt: Zdob si Zdub, diva Loredana si rapper-ul Ligalize.

Zdob si Zdub a zguduit industria muzicala timp de 20 de veri, venind de fiecare data cu o explozie de energie inegalabila, piesele lor devenind indispensabile la orice petrecere reusita. Acum, trupa colaboreaza cu Loredana inca o data, dupa ce in 2016 diva Romaniei alaturi de Zdob si Zdub si Skizzo Skillz au lansat o interpretare moderna a piesei folclorice “La carciuma de la drum”.

Zdob si Zdub imbina perfect folclorul si rock-ul alternativ, iar de data aceasta lanseaza alaturi de regina muzicii pop, Loredana, “Balkana Mama“, versiunea in limba rusa a cantecului “La carciuma de la drum”. Partea de rap este interpretata de unul dintre cei mai cunoscuti rapperi rusi – Ligalize.

Artistul a inceput sa cante in engleza dar ascensiunea lui muzicala a venit odata cu albumul in limba rusa – “Maiestrul cuvintelor”. Ligalize se evidentiaza prin timbrul sau magnetic si metafore vii, si astfel a ajuns intr-un timp foarte scurt unul dintre cei mai cunoscuti hip hop-eri din Rusia.

Balkana Mama” este o stare, un stil de viata ce pune laolalta oameni si genuri muzicale diferite, creand astfel o energie ce sparge orice bariera de limbj sau orice granita fizica sau emotionala, prin cel mai frumos act al mintii omenesti – muzica.

Nu conteaza cat de diferiti suntem sau ce ne uneste, ci cat de puternici putem fi impreuna. , “Balkana Mama” cantata pe ritmuri ce nu te lasa sa stai pe scaun, vine cu mesaje ce trezesc in noi bunatatea, pofta de viata si bucuria neconditionata. Aceasta explozie de culoare si stari este perfect pusa in scena de regizorul videoclipului, Ionut Trandafir (TrandaFilm).

Cum in trecut practicile balcanilor s-au raspandit in toate punctele cardinale, simbolistica regasita in traditii si expusa in versurile piesei depaseste orice hotar. Buzele sunt simbol al feminitatii si al senzualitatii, trompetele vestesc bucuria dansului, iar tobele… tobele ne aduc vestile bune. Iar aceasta colaborare este cea mai buna veste pentru petrecareti!

Zdob si Zdub au în discografie 8 albume, au susținut sute de concerte în peste 30 de țări, au participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a obținut locul 6 la concursul Eurovision și a cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers, Linkin Park etc.

Single-ul este disponibil online: https://MediaPro.lnk.to/BalkanaMamaPR

As I Fall deschide concertul Hidden in the Basement din 21 martie

Una din cele mai talentate formatii din noul val de southern stoner rock revine la Bucuresti! Pe 21 martie Hidden in the Basement revin in capitala, in deschidere avandu-i pe Bucurestenii de la As I Fall.

As I Fall e o trupa de metalcore care activeaza pe scena metalului underground din Romania de mai bine de un an.

Proiectul a luat nastere rapid, prima piesa intitulandu-se “Sleep Tight”, piesa care s-a nascut din cateva particularitati de alternative si din obsesia pentru riff-urile si breakdown-urile hardcore.

As I Fall promite sa aduca in Romania sound-ul clasicului metalcore combinat cu riff-uri grele, voci agresive, plus, o nota fresh la refrene.

https://web.facebook.com/pmAsIFall/

https://www.youtube.com/channel/UCpPlBK0rh6Ht0YApZGD-NBQ

https://web.facebook.com/Hiddeninthebasement/

https://www.reverbnation.com/hiddeninthebasement

YELLOW CLUB (Str. Lucretiu Patrascanu nr. 1, Sector 3, Bucuresti).

Miercuri 21 martie 2018, ora 20.00 (ora de la care se permite accesul publicului).

Mijloace de transport: metrou (statia Costin Georgian); RATB: 70, 79, 102, 253 (statia Lucretiu Patrascanu), 92, 101, 330, 335 (statia Parc Titan).

Pe durata concertului sunt permise fotografiatul si filmatul. Este interzis accesul cu bauturi si mancare aduse din afara clubului. Stand de CDuri si tricouri la acest concert.

Precizare: acest concert este non-profit, toate incasarile rezultate sunt folosite pentru organizarea evenimentului. Pretul biletului va fi anuntat in scurt timp.

 

Pagina evenimentului pe Facebook:

https://web.facebook.com/events/172340940187942/

Eveniment Metal Under Moonlight (editia a 71-a).

Turisas concertează la București în data de 7 mai

În data de 07 mai 2018, Turisas se întoarce în România și va susține un show exceptional și energic în club Quantic din București.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.AmBilet.ro la următoarele prețuri:

  • Presale: 59 lei – primele 50 de bilete
  • Normal Ticket: 69 lei
  • Acces: 75 lei – disponibile în ziua concertului, la acces.

 

Event: Concert Turisas / București

Primele bilete achiziționate participă la o extragere pentru 10 pass-uri meet & greet!

Turisas
Link YT:

 

Etichetată adesea ca o trupă de folk metal, Turisas sfidează, totuși, această încadrare în gen, muzica grupului finlandez îmbinând elemente de symphonic power metal cu elemente de prog, punk și death metal, ceea ce a determinat, astfel, ca formația să-și creeze propriul stil, unic și de neconfundat.

Turisas a luat naștere încă din anul 1997 în Hämeenlinna (Finlanda), luându-și numele de la un vechi zeu finlandez al războiului, iar încă de la primul album lansat în 2004 – „Battle Metal”- s-a dovedit a fi o prezență energică și inovativă pentru scena metal internațională.

Formația a susținut de-a lungul timpului concerte și turnee atât în Europa, cât și SUA.

 

Mariza, solista cu cea mai vibranta si profunda voce a Portugaliei, transmite un mesaj romanilor

“Romania ocupa un loc cu totul special in inima mea. Voi canta doar pentru voi cele mai frumoase piese. Multumesc. Va astept!”

Acesta a fost mesajul celebrei artiste portugheze, ce va concerta, din nou, la Sala Palatului pe data de 17 februarie, ora 20.00!

Dupa succesul de la Bucuresti din noiembrie 2016, Mariza promite publicului roman un show inflacarat de aproximativ o ora jumatate, pastrand aceeasi comunicare directa cu publicul.

NOUA REGINA A MUZICII FADO este Mariza, cantareata cu cele mai mari vanzari din istoria muzicala a Portugaliei!

Ultima creatie, Mundo, a fost dublu platinata pentru vanzari de peste 30.000 de unitati, fiind o alta mare realizare ce a venit dupa ce Mariza a primit la Londra premiul pentru Cel Mai Bun Artist in 2016, un premiu oferit de prestigioasa revista Songlines, si la nici doua saptamani de la nominalizarea albumului pentru Latin Grammys.

Intr-un singur deceniu, Mariza a vandut peste un milion de albume si a sustinut un numar impresionant de concerte pe intreg mapamondul. O aparitie extravaganta, eleganta si, mai ales, un glas ce a topit instant inima ascultatorilor.

In anul 2004, solista primeşte premiul Asociatiei Jurnalistilor Straini din Portugalia, dar si European Border Breakers Award.  De asemenea, tot in 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, Mariza a cantat in duet alaturi de Sting piesa “A Thousand Years”.

https://www.youtube.com/watch?v=Eb3mQ5IV_28

 

 

Biletele pot fi procurate la urmatoarele categorii:

  • VIP  – 300 lei
  • Categoria I – 220 lei
  • Categoria II – 175 lei
  • Categoria III – 140 lei
  • Categoria IV – 110 lei

Biletele se pot gasi pe:

  • eventim.ro;
  • iabilet.ro, bilet.ro, startickets.ro, salapalatului.ro, bilete.ro, blt.ro;

 

Despre Mariza

Nascuta pe data de 16 decembrie 1973 in Mozambique si crescuta in Portulagia, multipla nominalizata la premiile Grammy si castigatoare a premiului BBC pentru “Cel mai Bun Artist European”, Mariza este, indubitabil, diva internationala a muzicii fado.

Niciun alt artist portughez nu a cunoscut un succes mai fulminant de la Amália Rodrigues incoace, avand recenzii la superlativ din partea celor mai exigenti critici de specialitate si dovedind, pe aceasta cale, ca este un talent de rang international, de la care toti ne asteptam pe viitor la tot ce-i mai frumos in muzica.

Partenerii ei muzicali au fost dintre cei mai buni: Jacques Morelenbaum si John Mauceri, José Merced si Miguel Poveda, Gilberto Gil si Ivan Lins, Lenny Kravitz si Sting, Cesária Évora si Tito Paris, Carlos do Carmo si Rui Veloso.

Combina intr-o maniera extrem de personala poezia muzicii folk din Portugalia, cadentele arabe cu usoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonoritatile gospel, inclusiv blues-ul.

Povestea de succes a divei portugheze explodeaza in anul 2001, odata cu lansarea primul album, “Fado em Mim”, pentru care a primit patru discuri de platina in tara de origine. Cel de-al doilea album, “Fado Curvo”, un succes garantat, ocupa locul al saselea in topul Billboard, iar Mariza a devenit, astfel, artista cu cele mai mari vanzări din istoria muzicala a Portugaliei.

Mariza este maritata cu António Ferreira, tatal primului ei copil pe nume Martim, nascut pe data de 6 iulie 2011.

DISCOGRAFIE:

  • Fado em Mim (2002)
  • Fado Curvo (2003)
  • Live in London (2005) DVD
  • Transparente (2005)
  • Concerto em Lisboa (2006) DVD and CD
  • Terra (2008)
  • Fado Tradicional (2010)
  • Mundo (2015)
  •  2017 – va fi anuntat

 

La Brașov au început repetițiile pentru spectacolul “Mincinosul” de Carlo Goldoni, în regia lui Vasile Nedelcu

Câștigător al Premiului pentru Regie în cadrul Festivalului Internațional de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, ediția 2017, regizorul Vasile Nedelcu a început, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, repetițiile pentru spectacolul “Mincinosul” de Carlo Goldoni.

După succesul spectacolului “What Shall We Do With The Cello? / Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, ediția 2017, Vasile Nedelcu, regizorul de origine româna stabilit în Marea Britanie, a acceptat invitația de a monta, după mai bine de 10 ani, un nou spectacol în România.

Astfel, la Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov au început repetițiile pentru prima premiera din 2018 a teatrului – spectacolul “Mincinosul“.

Mincinosul” de Carlo Goldoni, îi va avea în distribuție pe actorii Gabriel Costea, Mihai Bica, Marius Cisar, Anca Florea/Simona Pop, Iulia Popescu, Claudia Suliman, Marius Cordoș, Petrișor Diamantu, Vlad Jipa, Vlad Pavel, Demis Muraru/Bogdan Nechifor, Relu Sirițeanu.

Scenografia spectacolului va purta semnătura artistei Andra Bădulescu Vișniec, coregrafia Mălina Andrei, iar muzica originala va fi compusă de Ovidiu Iloc.

“Sunt întrebat: ce am de gînd să fac cu piesa? În primul rind, s-o înțeleg, aș răspune și pe urmă să nu-i stau în cale! Foarte adesea a vrea să spui ceva… cu o piesă, echivalează cu a nu fi capabil să asculți și să-nțelegi ce-ți spune piesa ție. Textul lui Goldoni este o capodoperă a genului: scene de antologie, intrigă condusă cu abilitate, comic debordant… Dragoste, poezie, dramă…

Personajul Lelio spune: Nici cel mai mare gazetar din Europa n-ar fi putut să născocească o poveste atît de bine ticluită. Au trecut aproape trei sute de ani de la scrierea acestui text și parcă tot acolo suntem. Minciunile sînt numite în piesă Flori de spirit. Noi le numim Fake news.

Avem dreptul să-l facem pe cel de lîngă noi să sufere doar în numele interesului personal? Cît de nocivă e minciuna? Cîtă comedie și dramă poate naște ea? Sînt întrebări pe care noi vrem doar să le punem iar fiecare își va da răspunsul lui.

Carnavalul vieții învîrte de mii de ani aceeași strîmbă roată.” Vasile Nedelcu, regizor

Premiera spectacolului va avea loc la începutul lunii martie.

www.teatrulsicaalexandrescu.ro

www.facebook.com/tsabrasov