Home Blog Page 225

Tea & pancakes in the garden! Sâmbătă, 9 iunie, la ceainăria GreenTea

Clătitele pufoase și aromate marca Pancake Planet se întorc sâmbătă la GreenTea în grădină, de această dată în varianta atât dulce cât și sărată ^_^ vă așteptăm mai pe seară, de la 17 la 21 🙂

Rezervări la 0749 090 202

Event Pancakes:

https://www.facebook.com/events/1843381162634888/

 

In acest Week-end, Teatrul Masca va asteapta in Parcul “Alexandru Ioan Cuza” din capitala

Spectacolele programate în cadrul Stagiunii Outdoor 2018 fac parte dintr-un proiect prin care se încearcă facilitarea accesului publicului la actul cultural, Masca fiind promotorul conceptului de teatru în aer liber din România.

Teatrul Masca oferă aceste spectacole de teatru ca alternativă constructivă de petrecere a timpului liber în afara computerului și televizorului.

Iată unde ne poți vedea în această săptămână:

Miercuri 6 iunie , ora 19.00 – STRIGĂTELE PARISULUI – Parcul Tei

Joi 7 iunie , ora 19.00 –NOI – Parcul Al I Cuza

Vineri 8 iunie , ora 19.00 –NOI – Parcul Al I Cuza

Sâmbătă 9 iunie , ora 19.00 – BÂLCIUL – Parcul Al I Cuza

Duminică10 iunie,ora 19.00 – BÂLCIUL – Parcul Al I Cuza

Cu What’s UP pe mine! Salveaza-l si o sa iti cante!

A lansat “Cu tine pe mine” si acum, What’s UP se ascunde chiar printre mine. catmusic.ME ti-a pregatit un joc simpatic, de care nu ai cum sa te plictisesti.

In urma cu aproape doua saptamani, artistul a lansat “Cu tine pe mine”, un single cu un vibe super dansant, ce te duce cu gandul la sound-urile tribale. Compusa de catre el impreuna cu Serban Cazan, Tudor Monroe si Nagy Lucian, piesa reprezinta un capitol din viitorul video-album, “Povestea Inimii”.

What’s UP joaca rolul tipului indragostit, care o vede pe EA imbracata traditional african, inconjurata de dansatori si cantareti exotici din Kongo si Nigeria, ce bat la tarabane si canta la un xilofon african.

La inceputul lunii iulie, artistul canta in cadrul “El Carrusel”, cel mai mare festival de muzica latino din Romania, alaturi de artisti precum Maluma, Luis Fonsi, Juan Magan, Mandinga si multi altii. Pana in prezent, What’s UP, unul dintre cei mai iubiti artisti din Romania, a colaborat cu nume precum Andra, Alina Eremia, Shift, Marius Moga si altii.

Anul acesta, de ziua lui, artistul a lansat “Ora 2”, urmata de “Hana”, iar de ziua femeii, a facut cadou publicului piesa “Iarta-ma, mama”. Mai mult decat atat, What’s UP pregateste cateva super feat-uri cu unii dintre cei mai iubiti artist la ora actuala, dar si proiecte noi.

Poti asculta cea mai recenta piesa a lui What’s UP aici:

Noaptea Tarziu a lansat o noua parodie: “Bate-ma”

Dupa ce s-a stabilit ca “O zacusca vine de la maica-mea” si au lansat un manual de “YouTuber”, Cuza, Cucu si Emi, adica Noaptea Tarziu, lanseaza “Bate-ma”, o super parodie dupa cel mai recent single al Deliei, “Du-te-ma”.

Bormasini, pufuleti, benzi adezive alaturi de perii de sarma sunt sarea si piperul celei mai romantice nopti pe care ti-o poti imagina. Dotati cu recuzita adecvata pentru „Fifty Shades”, oricare dintre volume, baietii s-au echipat cu un aspirator aratos si au dat drumul la treaba.

“Demult am vazut nebunia si ascensiunea “Fifty Shades” si desi am lasat-o moarta o perioada, nu am uitat de asta! Piesa Deliei care are tot o tenta erotica ne-a inspirat si am zis ca asta e momentul.

Am incercat sa facem clipul asemanator clipului ei, dar in stilul nostru. Feedback-ul a fost unul foarte bun. Chiar daca am avut o mica doza de retinere, ne asteptam sa creeze putina controversa. Lumea a inteles amuzamentul si foarte multe domnisoare chiar au recunoscut faptul ca se regasesc oarecum in versurile noastre :)”, declara Emi.

Dupa ce a avut roluri de fata in parodii precum “Are fata schimbatoare” (Noaptea Tarziu & JO) si in “Nunta mea” (Noaptea Tarziu), Cucu este din nou “foarte aranjata”. In clip, vlogger-ul apare chiar si in cada, ca in videoclipul Deliei, insa, acoperit de pufuleti.

Cu un proiect super cool, in care cele mai mari hituri din muzica se transforma in cele mai funny parodii, baietii de la Noaptea Tarziu a cucerit internetul si au devenit unii dintre cei mai importanti vloggeri din Romania.

Pana in prezent, baietii au lansat peste 230 de videoclipuri, au adunat 1,3 milioane de abonati pe YouTube si aproape 400.000.000 de vizualizari pe YouTube. Recent, cei trei baieti au aniversat 4 ani de glume bune si parodii nebune.

“Vlaicu Vodă” – o altfel de întâlnire cu istoria noastră

Au mai rămas doar patru zile până când satul românesc medieval își va deschide porțile, chiar în centrul Capitalei!

Pe 8, 9 și 10 iunie, în Piața Constituției, se vor desfășura primele reprezentații ale spectacolului “Vlaicu Vodă”, care face parte din producția-eveniment cu același titlu, ce propune publicului de astăzi o altfel de întâlnire cu istoria noastră.

Publicul de astăzi va avea ocazia să descopere cum se trăia în țara noastră în vremea domnitorului Vladislav Vlaicu (Vlaicu Vodă, 1364 – 1377), de numele căruia se leagă primele încercări de întemeiere a Țării Românești ca stat independent și autonom.

Pornind de la piesa “Vlaicu Vodă“, pe care scriitorul Alexandru Davila a dedicat-o acestui moment istoric, regizorul Horia Suru și scenograful Cristian Marin au creat un spectacol total, care impresionează prin autenticitate.

Între orele 10:00 – 18:30, publicul va avea ocazia să descopere cum se trăia într-un sat românesc din secolul al XIV-lea, explorând „decorul” impresionant al epocii – casele, turnurile de apărare, atelierele meșteșugărești și spațiile gospodărești, reconstituite în cele mai mici detalii, întocmai ca odinioară.

Cavaleri și domnițe, străjeri, fachiri și meșteșugari vor recompune farmecul satului românesc de acum șase veacuri, prin costume și măști populare, cântece, jocuri, demonstrații de vitejie și ateliere de îndeletniciri străvechi (olărit, sculptură în lemn, pictură pe scuturi, pielărie și țesătorie).

Începând cu ora 21:00, publicul va putea urmări povestea captivantă a lui Vlaicu Vodă, în spectacolul care o transpune în universul ei originar. Corul Ascendis, formația Trei parale și grupul Bălașa Percussion, alături de un ansamblu instrumental arhaic, vor da culoare universului sonor specific epocii, creat prin muzica originală semnată de Petre Ancuța, iar actorii Teatrului EXCELSIOR, alături de actori invitați, vor da expresie personajelor fascinante ale dramei istorice.

Piesa “Vlaicu Vodă” surprinde acele jocuri de putere care au marcat parcursul social, politic și religios al țării noastre începând din secolul al XIV-lea, puse în valoare prin portretele celor doi protagoniști: Vladislav Vlaicu – apărătorul independenței politice și religioase a Țării Românești, și Doamna Clara, mama sa vitregă – reprezentanta puterii maghiare expansioniste.

În plin An Centenar, se cuvine a ne aminti că dezideratul înfăptuirii Marii Uniri datează din vremuri foarte îndepărtate, atunci când domnitori iluștri, precum Vlaicu Vodă, au luptat pentru apărarea idealului național contra politicii expansioniste a marilor puteri.

O experiență revelatoare pentru publicul de toate vârstele, “Vlaicu Vodă” le oferă celor de astăzi șansa unică de a descoperi tradiția populară și istoria dintr-o perspectivă inedită. Readusă la viață astăzi, în plin centru al Capitalei, lumea satului românesc de altădată va deveni locul de întâlnire cu originile noastre.

Organizatorul producției-eveniment Vlaicu-Vodă: Primăria Municipiului București, prin Teatrul EXCELSIOR

Intrarea publicului în satul medieval este liberă, iar accesul la spectacol se va face pe bază de rezervare. Detaliile suplimentare privind programul evenimentelor din timpul zilei și accesul publicului sunt disponibile pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, www.teatrul-excelsior.ro, și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/Teatrul-Excelsior-Bucuresti.

Audiție în vederea selecționării participanților la Gala HOP 2018

UNITER anunţă organizarea preselecției pentru “GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, a XXI-a ediţie, în perioada 11 – 13 iulie 2018 (cu posibilitatea de prelungire, în funcție de numărul concurenților înscriși), la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Mică.

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2014.

Tema acestei ediții: Pirandello, structura ludică. Eu și personajul.

La Secțiunea INDIVIDUAL, concurenții vor pregăti un moment (monolog, colaj, studiu) bazat pe texte din opera lui Luigi Pirandello (nuvele, piese de teatru, romane, scrisori). În construcția  momentului, concurentul trebuie să integreze maximum 2 minute performative care să îi pună în valoare calitățile, abilitățile personale (dans, cânt, capacitatea de a folosi instrumente muzicale, capacitatea de a mânui marionete, acrobație, magie, etc).

Durata maximă: 10 minute.

 

La Secțiunea GRUP, concurenții vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalație, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text pirandellian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei lui Pirandello.

Durata maximă: 30 minute.

Componența maximă a unui grup – 6 persoane.

 

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de e-mail doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverință, în cazul absolvenților anului 2018, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 30 iunie 2018.

 

Guess Who lansează single-ul “Timp”, o discuție cu trecutul, prezentul și viitorul

Okapi Sound și Universal Music România prezintă cel mai nou single Guess Who, “Timp”, pe canalul de YouTube Okapi Sound și pe toate platformele muzicale de streaming.

Piesa “Timp” este lansată la aproximativ un an de când Guess Who a lansat cel de-al treilea album, “Un Anonim Celebru”, material care conține piese precum “Prea Curând” (feat. Tudor Chirilă), “Stele” sau “Cupidon” (feat. Irina Rimes), una dintre cele mai difuzate piese ale anului trecut.

Refrenul noului single Guess Who conține versuri din binecunoscuta piesă “Ani de liceu”, coloană sonoră a filmului “Liceenii”, compusă de Florin Bogardo și scrisă de Sașa Georgescu în anul 1986.

Single-ul este produs de Grasu XXL și Guess Who în studioul Okapi Sound, alături de Mitză (Synth Pad), Alex Cotoi (chitară, percuție), Harvis Cuni Padron (trompetă) și Eduard Nicolae (Rhodes). De mixaj și masterizare s-au ocupat Grasu XXL și Cristi Dobrică.

De curând, pe canalul de YouTube Okapi Sound a fost lansat integral concertul de lansare din București a celui mai nou album Guess Who, material care poate fi ascultat și pe platformele de streaming.

LUNA AMARĂ în Bucovina și Moldova în 7-9 IUNIE 2018

Luna Amară vă așteaptă Joi 7 Iunie la Suceava în 31 Motor’s Pub, Vineri 8 Iunie la Iasi în Rockarolla si Sambata, 9 iunie la Chisinau, in Club Seven.

Cel mai recent videoclip lansat de Luna Amară este a treia piesa promovată de pe viitorul material de studio: “Viu”. Despre conceptul din spatele videoclipului piesei „Viu”, trupa declară: …Fiecare acțiune in parte, ruptă de celelalte dar unite prin tema ușilor și prin cadrul final, a fost generată de întrebarea “Ce ma face să mă simt viu?”.

Avem astfel cinci scenarii diferite care au rol de confesiune, deschizând celorlalți o fereastră spre frământările fiecăruia dintre noi, cei din Luna Amară, la acel moment. Însemnătatea fiecărei povești rămâne a fi descifrată și asumată de fiecare spectator în spiritul propriei vieți.”

Despre noul album, „Albumul este încă în proces de creație dar avem deja șase piese înregistrate în toamna anului trecut, la Radio Cluj, cu Dan Georgescu. Urmează ca în curând să finalizăm piesele care vor completa albumul și să le înregistrăm. Ne dorim ca în toamna acestui an să avem totul gata. Nu avem încă un nume pentru noul material.”

Lansată în 2000, Luna Amară este formația fanion pentru mai multe generații de consumatori de muzică live care apreciază mesajele sociale dar și de dragoste, ale poeziilor care abordează diverse stări.

Se pune accentul pe solourile de trompetă, riffurile de chitară și îmbinarea contrastantă a duetului de voci, cvintetul fiind apreciat și pentru secția ritmică solidă care stă la baza pieselor.

Trupa clujeană se bucură de succes pe plan național, promovând “Folclor”, “Roșu aprins”, “Gri dorian”, “Ego no.4”, “Oraș”, “Chihlimbar” și “Pietre în alb” în peste 800 de concerte, fiind invitată și în Germania, Olanda, Franța, Ungaria, Moldova, Bulgaria și Turcia, de-a lungul celor 18 ani de activitate neîntreruptă.

 

JOI 7 IUNIE

SUCEAVA. 31 Motor’s Pub. 20.00

https://www.facebook.com/events/168172407194063/

VINERI 8 IUNIE

IASI. Rockarolla. 21.00

https://www.facebook.com/events/2052967205024416/

SÂMBĂTĂ 9 IUNIE

CHIȘINĂU. Club Seven. 19.00

https://www.facebook.com/events/2075514686070373/

Concert fado – Amor a Portugal, joi, 7 iunie, ora 20:00, la Ceainăria GreenTea

Joi, 7 Iunie, de la ora 20.00, va asteptam la Ceainaria GreenTea din Str. Dr. Burghelea, nr. 24, pentru un concert fado sustinut de Ambra.

Rezervări la 0749 090 202
Suport artist 30 lei

Muzica fado trezeste in noi bucurie, melancolie, sensibilitate si, mai ales, multa demnitate. A trai in spiritul fado, implica sa te daruiesti cu totul, sa fii lacrima acelui dor mistic care iti atinge cea mai profunda coarda a sufletului tau.

Cu o voce nuantata si invaluitoare, Ambra ne invita in aceasta calatorie magica, cu iz de Portugal.

Event Facebook: https://www.facebook.com/events/626788454343247/

Sașe mii de oameni, prezenți la „Confesiune“ un concert susținut de Smiley

Smiley a organizat aseară, la Arenele Romane, un concert grandios.Smiley a facut prima confesiune completa de la lansarea celui mai recent album, Confesiune. 

Concertul i-a oferit ocazia lui Smiley să se întoarcă sâmbătă în locul care îl inspira şi îl încarca, adică pe scenă in fata a 6000 de oameni plin de emoţie, alaturi de prieteni, familie, iubire şi energie – toate s-au împletit frumos sâmbătă într-un concert special susţinut de Smiley la Arenele Romane care preţ de patru ore au cântat şi au dansat.

Pentru al patrulea an consecutiv, artistul a pus la cale un spectacol complet în faţa a mii de oameni de toate vârstele.

Seara concertului a fost deschisa de Sore, unde publicul a fredonat si a dansat  in asteptarea lui Smiley, pe frumoasele melodii ale artistei.

Foto :  Facebook Smiley
Foto : Facebook Smiley

Cântăreţul a avut alături invitaţi speciali printre  iei se afla Gabriel Cotabita, Pavel Bartos, Gina Pistol si multi alti prieteni care alaturi de artist  au aniversat astfel zece ani de carieră în industria producătorilor muzicali.

Foto :  Facebook Smiley
Foto : Facebook Smiley

Momentul în care Smiley a interpretat melodia “Confesiune”, de pe albumul cu acelaşi nume, dedicată părinţilor şi fratelui său, care s-au aflat în public, a fost unul extrem de emoţionant – atât pentru cântăreţ, cât şi pentru spectatori.

Foto :  Facebook Smiley
Foto : Facebook Smiley

Smiley a  multumit  celor o sută de oameni,  best music, cat music si haha production care  au lucrat în ultimele luni pentru ca seara de 2 iunie să fie unică.