Home Blog Page 215

Festivalul Cinemascop a adus 5 zile de filme într-o grădină de vară de pe litoral

Cinemascop s-a încheiat! Timp de 5 zile localnicii și turiștii din Eforie Sud, dar și din alte stațiuni s-au bucurat de seri de film în Grădina de vară, proaspăt redeschisă de către Centrul Ceh București.

Cinemascop este mai mult decât un festival, proiectul aducând în atenția tuturor situația cinematografelor în aer liber de pe litoral, demonstrând în același timp că repunerea în funcțiune a acestor spații nu este doar un vis frumos.

Festivalul a fost primit cu entuziasm de public, acesta fiind împărțit între nostalgie și curiozitate. Pe durata festivalului, pe porțile cinematografului au intrat 2000 de persoane, fie pentru atelierele de copii, pentru proiecție sau doar pentru a vedea cu ochii lor că acest demers a luat formă.

În prima seară de festival, grădina s-a dovedit prea mică pentru numărul de oameni dornici să vadă un film la mare. Reacțiile au fost pozitive și încurajatoare, multe persoane depănând amintiri despre perioada în care grădina funcționa. Peste 500 de persoane au luat parte la deschidere, aplauzele lor demonstrând că un astfel de proiect este necesar și dorit.

Zilele următoare au continuat cu succes, sala fiind plină până în ultima zi. A veni la film a devenit un obicei pentru unii, revenind în fiecare zi în grădină, atât la atelierele pentru copii, cât și la proiecții.

Cu ocazia festivalului, Centrul Ceh a făcut cunoștință cu doi dintre foștii angajați ai cinematografului, doamna Marcela, cea care a vândut bilete timp de 40 de ani, din 1964 până în 2004, când grădina a fost închisă și domnul Marian, care a fost proiecționist între 1981 și 1994.

Aceștia au acordat câte un interviu care a fost proiectat înaintea filmelor din weekend, fiind invitați pe scenă și aplaudați cu admirație de cei care i-au cunoscut și nu numai. De asemenea, la festival a fost și un invitat special, regizorul filmului “Charleston”, Andrei Crețulescu, care a făcut o scurtă introducere, emoționat fiind la rândul său de conceptul acestui proiect.

În urma acestor zile, organizatorii au realizat, alături de vizitatori, importanța existenței acestor inițiative și a oferirii de alternative culturale când vine vorba de petrecerea timpului liber pe litoral.

Scopul proiectului a fost de a aduce în discuție un subiect neglijat, dar în același timp prezent în mințile tuturor: dispariția cinematografelor – în aer liber sau închise, în orașele mari sau în stațiunile de la mare. De asemenea, accesul la cultură este dificil în acest tip de locații, unde oamenii sunt deschiși către a vedea un film pe ecran mare seara, lucru care a fost demonstrat în urma numărului mare de spectatori și al numeroaselor impresii pozitive.

Un alt obiectiv al acestui proiect a fost atragerea atenției asupra clădirilor abandonate care au potențial de a fi refolosite, cu atât mai mult când vine vorba de grădinile de vară ce poartă o importantă valoare arhitecturală și culturală. Cinemascop este mai mult decât un festival de film, servind ca inspirație pentru noi inițiative de acest gen.

Centrul Ceh București împreună cu EUNIC România și cu sprijinul Primăriei Orașului Eforie și al Radef RomâniaFilm a organizat acest festival în perioada 1-5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Pentru a vedea cum a fost, vizitați pagina de Facebook a festivalului.

Mai jos, cateva imagini de la Festivalul Cinemascop, organizat in perioada 1-5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud:

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România

Co-organizatori: RADEF România Film, Primăria Municipiului Eforie

Parteneri, sponsori şi colaboratori: Budweiser Budvar, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Institutul Balassi, Goethe Institut, Institutul Italian, Institutul Cultural Român, Festivalul Filmului European, Kinosseur, Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, 100 Tracks, Policolor, Koh-I-Noor Hardtmuth România, Mayola Kaffee, Cotnari, Pattern Media, Dot Spot Media, THR Marea Neagra, Hotel Anca, Roxana Rai, Vilele Florida şi Miami, Hotel Aqua, Casa Royal Haveli, Complex Turistic Foişor, Hotel Migador, Hotel Maria, Hotel Raul, Hotel Splendid, Hotel Crişana, Hotel Jiul, Mirage Med Spa Hotel, Hotel Europa, Hotel Fortuna, Hotel Ovicris, Hotel Ibis, Hotel Megalos, Hotel Millenium, Hotel Forum, Hotel Vox Maris, Hotel Atlantic, Hotel Flamingo, Hotel Genius, Complex Paradox, Complex Fortuna, Hotel Coral, Centrul National de Informare si Promovare Turistica Eforie Nord

Parteneri media: Eforie Online, TVR, AGERPRES, Radio Tanănana, GoNext, Radio România Constanţa, Radio Romania Cultural, Radio Magic FM Constanta, Radio Doina, Radio Sky, Dilema Veche, Liternet.ro, Filme-carti, Movie News, Zeppelin.

Alex Mladin lanseaza piesa si clipul “Sub apus”

Vara, acorduri de chitara, o voce romantica si un strop de nostalgie: Alex Mladin, finalist X Factor 2016, lanseaza cea de-a doua piesa din cariera solo: “Sub apus”.

Piesa este compusa de catre artist impreuna cu Spike si produsa de catre Theodor Costache si Spike.

Cu un videoclip in regia lui Catalin Jichici, Livia Bordea joaca rolul iubitei artistului, alaturi de care traieste o frumoasa poveste de iubire.

„Piesa “Sub apus” a fost creata la Spike (Paul Maracine) in curte. Stateam chill, cu o chitara, cantam, si inspiratia a venit imediat. Spike este un scriitor extraordinar, a fost o experienta foarte tare sa colaboram si sigur o sa mai lucram impreuna in viitor. Am vrut sa transmitem vibe-ul romantic si totodata nostalgic al piesei.

Stii sentimentul ala pe care il ai atunci cand realizezi ca nu ai facut nici jumatate din lucrurile pe care ti le-ai propus, iar vara e pe sfarsite? “Sub apus” e genul ala de piesa in care pur si simplu nu ai cum sa nu te regasesti”, marturiseste Alex Mladin.

Pe platoul de filmare, momentele amuzante nu au intarziat sa apara. Artistul a filmat intr-o frumoasa curte de vara din Arad, pe parcursul a doua zile. „Filmarea a fost realizata de Catalin Jichici, super-eroul platoului. Zic asta pentru ca a avut toate sculele pe el, plus soarele. A avut ceva arsuri dupa zilele respective si arata ca un rac.

Noi am mai trisat cu o limonada, ne ascundeam de soare, pe scurt, oameni foarte seriosi! Si am facut sacrificii mari pentru acest clip; am fost imbracati in negru cand soarele ne zambea foarte larg!

In plus, am avut probleme cu vremea – ploaie, vant, dar cu putina rabdare, am depasit momentele si soarele si-a facut aparitia. Am fost arsi de soare si racoriti de ploaie, un amestec minunat”,  adauga artistul.

 

In varsta de 23 de ani, Alex Mladin si-a descoperit pasiunea pentru muzica la varsta de 9 ani. La 14 ani, a facut parte dintr-o trupa ca solist si chitarist, iar din anul 2012 a inceput sa ia lectii de canto.

In anul 2016, Alex Mladin a participat la X Factor, unde a ajuns pana in finala, iar la finalul anului 2017, a lansat primul single din cariera: „Isi ascunde inima”. Tot atunci, Alex incepe incepe colaborarea cu Damian Draghici pentru MCulture, un proiect format dintre 13 artisti cool, cu voci exceptionale, printre care se numara Jazzy Jo, Cristine Popa, Cristina Stroe, Skizzo Skillz, Olga Verbitchi si Ilinca Bacila.

In luna februarie a anului 2018, artistul lanseaza impreuna cu MCulture cel de-al doilea episod al proiectului, “Mona”, reinterpretata intr-o maniera pop cu influente reggae.

Avanpremieră DokStation 2018: documentarul Placebo – Alt.Russia, proiectat la DESCHIS Gastrobar

Joi, 16 august, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc o nouă proiecție în avanpremiera celei de-a treia ediții DokStation Music Documentary Film Festival.

Prezentat în premieră națională, documentarul Placebo: Alt.Russia (2016, regia: Charlie Targett-Adams) este o explorare fascinantă a culturii alternative din marile orașe rusești.

În preludiul documentarului, iO & Călin preiau sunete din discografia Placebo și a zonelor adiacente muzical și le transformă în sinusoide ante-vizionare.

 

Intrare liberă.

Facebook event

La aniversarea a 20 de ani de existență, formația britanică Placebo a primit ocazia unică de a concerta în zece orașe din Rusia. Prezentat de basistul Stefan Olsdal, documentarul Placebo: Alt.Russia explorează cultura alternativă din marile orașe rusești.

În periplul lor prin Rusia, muzicienii britanici se întâlnesc cu artiști, arhitecți și celebrități, descoperind comunitatea locală și energia sa creativă, mai puțin cunoscută. Din Krasnoyarsk, în Siberia și până în St. Petersburg, pe țărmul Mării Baltice, filmul documentează turneul Placebo, interacțiunile cu personaje locale, cultura alternativă efervescentă, precum și emoțiile puternice stârnite de concertele intense marca Placebo.

„Indiferent ce credeți despre Rusia, nu există nicio îndoială că e o țară fascinantă. Când Placebo au primit oferta de a concerta în zece orașe rusești și de a parcurge distanța dintre acestea cu expresul trans-siberian, a fost clar că vor avea o experiență unică”, spune regizorul Charlie Targett-Adams.

Realizatorul mai multor documentare muzicale despre Heroes Del Silencio, Stereophonics, Graham Coxon sau Bat for Lashes, Targett-Adams mai are în palmares un documentar despre Placebo: „Coming Up for Air” (2012). „În documentarul anterior, m-am axat pe introspecție, așa că, de data aceasta, am optat pentru o abordare diferită, permițând trupei să privească în exterior.”

Placebo: Alt Russia își propune să vadă dincolo de realitățile economice și politice ce fac obiectul reportajelor despre Rusia, concentrându-se în schimb pe arta contemporană și cultura urbană, alternativă, ce se distanțează de influența Kremlinului, pe diversitatea artistică și pe oamenii fascinanți pe care membrii Placebo i-au întâlnit, în periplul lor.

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

Evenimentele din cadrul DokStation 2018 vor fi găzduite de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Parcul Drumul Taberei, Control Club, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar și Apollo 111.

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este organizată de Wearebasca și Asociația DokStation. Parteneri: Centrul Cultural European Sectorul 6 – Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Control Club, Apollo111, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar, CINEPUB.ro, Cărturești, Tanănana.

Iura Luncaşu a început filmările pentru noua sa comedie “Faci sau taci”

După succesul de casă înregistrat cu “Ghinionistul”, filmul românesc cu cele mai mari încasări din 2017 şi câştigătorul premiului publicului la gala Premiilor GOPO de anul acesta, regizorul Iura Luncaşu a început de curând filmările pentru noua sa comedie, “Faci sau taci”.

Cu o distribuţie impresionantă care va aduce pe marile ecrane nu mai puţin de 16 celebrităţi, Iura Luncaşu a mizat pentru noul său film pe nume precum: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia Huidu, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Vişterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

Timp de 22 de zile, Iura Luncaşu filmează în 13 locaţii diferite din Banat. Conform spuselor regizorului: ,,Locaţiile sunt spectaculoase. Filmăm în Timişoara, la Cheile Nerei, în centrul vechi din Oraviţa, în nişte locuri încărcate de istorie, cum ar fi primul teatru şi primul baraj din România. Bineinţeles că ne întoarcem cu o deosebită plăcere la Văliug, unde urmează să facem nişte secvenţe foarte interesante, prin munţi.”, a declarat Iura Luncaşu.

Despre aşteptările avute de la noul său proiect cinematografic, regizorul mărturiseşte: ,,Din punctul meu de vedere “Faci sau taci” este mult peste ,,Ghinionistul”. Nu degeaba cei de la Vertical Entertainment au achiziţionat proiectul încă din faza de scenariu. Cu acest film vreau să pot lucra mult mai organizat, pentru simplul motiv că nu mai vreau să aud de producţii low budget.

Consider că nu putem să apelăm la empatia nesfârşită a românului de a urmări un film autohton, fără să se aştepte la calitate. “Faci sau taci” are toate premisele şi circumstanţele să fie un proiect foarte bun, pornind de la distribuţie, locaţii şi culminând cu umorul său autentic. De altfel, am şi avut deja câteva zile de filmare şi au fost de-a dreptul încurajatoare reacţiile, pentru că s-a râs încontinuu. Lansarea filmului va avea loc în toamna anului 2019.”

Povestea comediei “Faci sau taci” aduce în prim plan reţelele de traficanţi de carne vie, care de această dată au căpătat proporţii îngrijorătoare. O grupare atipică, fără denumire, fără identitate, activează în România şi servisează ţările vecine.

 

Până aici, nu e nimic amuzant. Dar atunci când câţiva funcţionari români primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică. Pornim în misiune, dar care-i aia? Recunoaşte, lucrurile devin amuzante.

Noroc că există şi oameni competenţi. Misiunea e pe cale să înceapă.  O echipă de 6 fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare.

Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia. Şi aici, e mai mult decât umor, mai aducem şi suspans, bătăi, intervenţii în forţă, secrete de alcov, idile, twist-uri şi multă acţiune.

O producţie Next Spot, “Faci sau taci” este o comedie regizată, scrisă şi produsă de Iura Luncaşu, care îl are drept director de imagine pe Răzvan Leucea, în timp ce sunetul este semnat de Ionuţ Geadău, iar de montaj se ocupă Marian Ene. Filmul va fi distribuit pe marile ecrane de Vertical Entertainment, în 2019.

Jose AM urca pe scena UNTOLD

Unul dintre cei mai iubiti DJs din Spania, Jose AM urca pe scena UNTOLD, unul dintre cele mai asteptate festivaluri din Europa, alaturi de artisti precum The Prodigy, Steve Aoki, Tiesto, Diplo si The Chainsmokers.

Artistul va mixa pe scena din Cluj pe 5 august, la ora 17:00.

„Sunt nerabdator sa revin in Romania si sa urc pe scena UNTOLD si sa impart scena cu artisti grei ai momentului.

Sunt sigur ca o sa fie o experienta uimitoare si speciala, cel putin, la fel de cool ca la Neversea. Ne vedem la Cluj!”, declara Jose AM.

Nascut in Barcelona, Jose AM, unul dintre cei mai charismatici si populari DJs de radio din Spania, este brand manager al postului Maxima FM si prezentatorul celui mai ascultat show dance din Spania – „Puro Dance”.  Artistul a lansat piese precum „Diablo”, „Won’t Let Go”(alaturi de Victor Magan si Jay Martin), „Spaceship”(alaturi de Tom Boxer si Emmaly Brown) si „Bombastik”.

De-a lungul timpului, Jose AM a avut concerte in cadrul celor mai cool festivaluri din lume: Dreambeach, Unite Tomorrowland Barcelona, Medusa Festival, Privillege Ibiza, Fabrik si multe altele.

In plus, artistul Cat Music Spain pregateste pentru finalul lunii august un featuring surpriza.

 

THE RED GUARD CHOIR il are ca invitat special pe Gheorghe Zamfir, in spectacolul de la Sala Papatului

Ansamblul coral THE RED GUARD CHOIR, dirjijat de generalul Viktor Eliseev încă din anul 1974, își continuă misiunea cu același profesionalism desăvârșit și revine în toamna acestui an pe scenele din România cu o nouă producție artistică.

Pe 18 octombrie, esența culturii rusești va fi însuflețită de muzicienii ruși în cadrul unui spectacol de gală, ce va avea loc la Sala Palatului din capitală, începând cu ora 20:00.

THE RED GUARD CHOIR, unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei, supranumit și „Corul Președintelui” nu ezită să își surprindă audiența cu momente muzicale excepționale dar și cu invitați speciali, artiști-fenomen ghidați de același reper profesional, acela de a atinge perfecțiunea în muzică.

Maestrul GHEORGHE ZAMFIR, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, mesager al poporului român, care a străbătut ca-ntr-un zbor, asemănător CIOCÂRLIEI, toate continentele globului pământesc, fiind deopotrivă sursă de inspirație pentru numeroși muzicieni de notorietate mondială, va adăuga un plus de culoare și emoție momentelor muzicale din programul spectacolului de la București, în calitate de invitat special.

Pe lângă melodiile tradiționale din folclorul rusesc, cântecele patriotice de război, hiturile internaționale sau ariile din opere celebre, care vor încânta publicul pe parcursul celor două ore de spectacol, interpretările maestrului GHEORGHE ZAMFIR la nai în acompaniamentul grupului THE RED GUARD CHOIR vor demonstra încă o dată că muzica este universală, că are dimensiune spirituală, că unește oamenii și nu ține cont de hotare.

”Suntem onorați și în același timp deosebit de bucuroși să cântăm alături de marele artist al muzicii universale, Gheorghe Zamfir. ”- a declarat generalul Viktor Eliseev.

Personalitatea artistică a marelui artist Gheorghe Zamfir nu mai are nevoie de nicio prezentare. O viaţă de om dăruită muzicii universale, naiului, folclorului românesc, naturii şi multor altor pasiuni ca scrisul şi pictura, fac din maestrul Gheorghe Zamfir  unul dintre cei mai remarcabili artişti ai planetei.

Gheorghe Zamfir este văzut şi ca un inovator al naiului, el a modificat naiul clasic cu 20 de tuburi, adăugând încă 2, 5, 8 sau 10 tuburi. Astfel, el a lărgit domeniul tonal al instrumentului şi a reuşit să interpreteze doinele de jale, bocetele, cântecele de leagăn sau chiar unele inflexiuni ale vocii.

Gheorghe Zamfir, autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic; a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate, şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumarate distincţii şi onoruri la nivel mondial.

Biletele pentru acest spectacol au fost puse în vânzare și pot achiziționate la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei.

Acestea sunt disponibile atât online pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, sau www.startickets.ro cât și la casa de bilete a Sălii Palatului sau în magazinele partenere Eventim –  Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.

“Caravana filmului românesc” revine la Oneşti, în perioada 6 – 12 august

Roata vieţii, roata timpului, roata morii se-nvârteşte… din atâtea roţi reale sau imaginare, noi am ales-o pe cea din Parcul Municipal Oneşti, ca să rulăm aici, între 6 şi 12 august, ce are mai valoros cinematografia românească din toate timpurile.

Fiindcă revine Caravana filmului românesc la Oneşti, aşa cum v-am obişnuit de şase ani încoace, de când vă dăm întâlnire pe seară, la 9 trecute fix, la umbra roţii celei mari, oprite şi ea, ca sa vadă filmele româneşti pe care le aduce doar caravana noastră cu ale sale Capodopere ale cinematografiei naţionale.

Începem cu dreptul, de luni, 6 august, cu o poveste despre înşelătoria cea mică, cu victimă individuală. Vă sună cunoscut? E una dintre realităţile zilelor noastre, iar în filmul „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, autorul Dan Chişu, scenarist şi regizor, demască iluzia că în Romania, ţara unde apar milionari peste noapte, oamenii obişnuiţi se pot şi ei îmbogăţi la fel de uşor.

Nu, loteriile sunt făcute să hrănească speranţele amărăştenilor, nu să le umfle buzunarele! După ce veţi râde trist la această comedie, îi veţi putea pune întrebări protagonistului filmului, actorul Adrian Titieni, care va fi prezent în oraşul ce a dat-o lumii pe Nadia Comăneci.

Marţi, 7 august, trebuie să veniţi la film pregătiţi să râdeţi cu gura până la urechi, fiindcă soseşte în Parc pelicula „Două lozuri”,  regizată de Paul Negoescu. E de ajuns să vă spunem trei nume de actori, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi: Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă.

Ei sunt cei trei interpreţi ai ghinioniştilor care, asemenea personajului lui Caragiale, au crezut că s-au îmbogăţit instantaneu, cu un bilet de loterie. Numai ca să descopere că… trăiesc în România: lozul le este furat!

După două zile dedicate comediei, miercuri, 8 august, vine vremea reflecţiei, cu „Octav”, cel mai vizionat film în cinematografele din România, în anul 2017. Este o peliculă a nostalgiilor, dar şi a credinţei în valorile vieţii, fiindcă personajul principal călătoreşte în trecutul său miraculos, spre a se bucura de el.

“Timpul zboară atât de repede! Trebuie să preţuim fiecare moment!”, spune Octav. Doi monştri sacri ai scenei şi ai ecranului românesc, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, aduc forţa lor expresivă excepţională, acestei călătorii în sine şi în timpul propriei vieţi.

Ai căzut în păcat. Mai există salvare pentru sufletul tău? Joi, 9 august, odată cu filmul de ficţiune „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, aflaţi răspunsul pe care îl dă la această întrebare preotul Ciprian Mega. De ce un preot? Fiindcă el a recurs la mijloacele cinematografice, pentru a spune povestea tristă a unei românce aflate în exil, una din milioanele de cetăţeni ai acestei ţări, care n-au avut soluţie de viaţă acolo unde s-au născut şi au plecat s-o caute în alte zări. O mare problem socială, despre care veţi putea vorbi chiar cu preotul devenit şi cineast, regizorul Ciprian Mega, dar şi cu interpreta rolului principal, actriţa Ela Ionescu.

În a cincea zi pe care o veţi petrece împreună cu Caravana filmului românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale, vă invităm să intrăm împreună în lumea delicată a iubirii de altădată, cu filmul „Adela”. În 1985, subtilul regizor Mircea Veroiu a luat ca sursă de inspiraţie romanul omonim, scris de Garabet Ibrăileanu, pentru a construi universul delicat, al unei lumi ucise odată cu instaurarea comunismului. Câştigând Marele Premiu la Festivalul de Film de la San Remo, în 1986 Mircea Veroiu a fugit din raiul communist, revenind în ţară abia după revoluţia din Decembrie 1989.

Unii oameni nu-şi găsesc iubirea toată viaţa, iar alţii sunt asediaţi de sentimentele celorlalţi, cum i se întâmplă unei creatoare de modele, în filmul „Rochia albă de mireasă”. Trei bărbaţi suspină după frumoasa tânără, care suferă de o boală incurabilă. Dan Piţa, ca şi prietenul său Mircea Veroiu, au reuşit să evite capcanele ideologice ale cenzorilor, alegând subiecte şi teme în care dogma de partid nu-şi putea face loc.

Ne despărţim de dumneavoastră (numai până la anul!) cu o superproducţie de război, filmul de acţiune semnat de Sergiu Nicolaescu, „Capcana mercenarilor”, pe care îl prezentăm în selecţia noastră, pentru a aniversa Marele Război pentru Reîntregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri. Veţi fi fascinaţi de ritmul alert al povestirii şi de creaţiile unor actori care au strălucit pe firmamentul filmului si al teatrului românesc şi care, din păcate, s-au stins, lăsând posterităţii creaţiile lor remarcabile.

Şi ca să nu ziceţi că nu ne-am gândit la toate, vă anunţăm că am făcut o intervenţie acolo sus, ca să nu ne plouă. Dacă totuşi stropii insistă să cadă după ora prânzului, ne adăpstim şi vă aşteptăm în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, de la ora 18.00.

Nu veţi regret evadarea în lumea fermecată a cinematografiei!

 

PROGRAM Caravana filmului românesc

ONEŞTI, 6  – 12 august 2018

 

PARCUL MUNICIPAL (lângă Roată)

Luni, 6 august, ora 21.00: ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI

Regia: Dan Chişu

Cu: Adrian Titieni, Ionuţ Vişan, Anca Florescu, Tudor Smoleanu

Invitat special: Adrian Titieni

 

Marţi, 7 august, ora 21.00: DOUĂ LOZURI

Regia: Paul Negoescu

Cu: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă

 

Miercuri, 8 august, ora 21.00: OCTAV

Regia: Serge Ioan Celibidachi

Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu

 

Joi, 9 august, ora 21.00: DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI

Regia: Ciprian Mega

Cu: Ela Ionescu, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță

Invitaţi speciali: Ela Ionescu şi Ciprian Mega

 

Vineri, 10 august, ora 21.00: ADELA

Regia: Mircea Veroiu

Cu: George Motoi, Marina Procopie, Valeria Seciu, Adrian Pintea

 

Sâmbătă, 11 august, ora 21.00: ROCHIA ALBĂ DE DANTELĂ

Regia: Dan Piţa

Cu: Diana Gheorghian, Claudiu Bleonţ, Alexandru Repan

 

Duminică, 12 august, ora 21.00:  CAPCANA MERCENARILOR

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu

 

 

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc la ora 18.00, în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale.

Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, Caravana filmului românesc, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; şi co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).

Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,

La Oneşti, proiectul este realizat cu sprijinul DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și cofinanțat din bugetul local al Municipiului Oneşti.

 

Website: www.caravanafilm.ro

Grădina de vară din Eforie Sud a primit pe 1 August, peste 500 de persoane!

Festivalul Cinemascop, organizat de Centrul Ceh Bucureşti împreună cu EUNIC România şi cu sprijinul Primăriei Oraşului Eforie şi al Radef RomâniaFilm, a debutat ieri cu prima zi de ateliere pentru copii şi proiecţii de film.

Cum a fost? Ei bine, după 15 ani de abandon, cinematograful în aer liber din Eforie Sud s-a redeschis, iar publicul vechi și nou a fost întâmpinat de echipa Centrului Ceh. Sala a avut 330 de locuri disponibile, însă acestea s-au dovedit a fi insuficiente pentru spectatorii curioși sau nostalgici.

Cei care nu au prins loc nu s-au sfiit să vadă filmul stând pe jos sau urcați pe zidul cinematografului, la fel ca pe vremea când grădina era în perioada sa de glorie, în urmă cu mai bine de 30 de ani. Filmul italian “Ever Been to the Moon?” a fost primit cu entuziasm de spectatori, care s-au bucurat de această comedie romantică.

Atelierele au început la ora 17:00, oră la care părinți și copii de toate vârstele au început să vină la Cinemascop, fie pentru a vizita expoziția AGERPRES, fie pentru a desena și a se relaxa într-un mod creativ.

O parte dintre creații a fost păstrată ca amintire de cei mici, dar multe dintre ele sunt expuse în zona atelierului. Și în zilele următoare, până dumincă, atelierele continuă la Cinemascop, începând cu ora 17:00.

Activitățile din zilele următoare vor include pictură și modelaj.

Imediat ce s-a încheiat această activitate, s-a dat drumul la berea cehă Budweiser Budvar din partea casei şi a urmat proiecţia. Ținem să vă reamintim că în fiecare seară vă așteaptă 200 de beri cadou din partea Centrului Ceh, așadar este indicat să ajungeți în jurul orei 20:30 pentru a fi siguri că veți avea parte de bere, deoarece numărul acestora este limitat.

Totodată, sunteți încurajați să veniți cu pături sau scaune pliabile, în cazul în care nu puteți ajunge cu cel puțin 15 minute înaintea proiecției și se ocupă toate cele 330 de locuri.

Au mai rămas 5 filme şi 4 zile de festival la mare, în Grădina de vară. Intrarea este liberă.

  • 2 august // 21:00 – “Acasă la tata” (r. Andrei Cohn, România, 2015, 1h31)
  • 3 august // 20:30 – “As We Were Dreaming” (r. Andreas Dresen, Germania, 2015, 1h57)
  • 3 august // 22:30 – “Heavenly Shift” (r. Márk Bodzsár, Ungaria, 2013, 1h40)
  • 4 august // 21:00 – “Charleston” (r. Andrei Creţulescu, România, 2018, 1h59) – proiecţie în prezenţa regizorului
  • 5 august // 21:00 – “In the Fade” (r. Fatih Akin, Germania, 2017, 1h46)

Sunteți așteptați și în zilele următoare, în număr la fel de mare la Cinemascop, fiecare dintre spectatori reprezentântand un element important în procesul de revitalizare a grădinii de vară, prin prezența sa.

Pentru a fi la curent cu programul festivalului, intrați pe pagina de Facebook Cinemascop.

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România

Co-organizatori: RADEF România Film, Primăria Municipiului Eforie

Parteneri, sponsori şi colaboratori: Budweiser Budvar, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Institutul Balassi, Goethe Institut, Institutul Italian, Institutul Cultural Român, Festivalul Filmului European, Kinosseur, Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, 100 Tracks, Policolor, Koh-I-Noor Hardtmuth România, Mayola Kaffee, Cotnari, Pattern Media, Dot Spot Media, THR Marea Neagra, Hotel Anca, Roxana Rai, Vilele Florida şi Miami, Hotel Aqua, Casa Royal Haveli, Complex Turistic Foişor, Hotel Migador, Hotel Maria, Hotel Raul, Hotel Splendid, Hotel Crişana, Hotel Jiul, Mirage Med Spa Hotel, Hotel Europa, Hotel Fortuna, Hotel Ovicris, Hotel Ibis, Hotel Megalos, Hotel Millenium, Hotel Forum, Hotel Vox Maris, Hotel Atlantic, Hotel Flamingo, Hotel Genius, Complex Paradox, Complex Fortuna, Hotel Coral, Centrul National de Informare si Promovare Turistica Eforie Nord

Parteneri media: Eforie Online, TVR, AGERPRES, Radio Tanănana, GoNext, Radio România Constanţa, Radio Romania Cultural, Radio Magic FM Constanta, Radio Doina, Radio Sky, Dilema Veche, Liternet.ro, Filme-carti, Movie News, Zeppelin.

Artmania 2018- muzici faine, loc de poveste

A 11 editie Artmania, tot Sibiu, tot Piata Mare, tot oameni faini intr-un oras de poveste.

Astept si numar zilele pana la urmatoarea editie, in fiecare an si nu pentru trupe, pentru muzica, pentru prieteni, pentru loc, pentru toate si tot ce inseamna Artmania. Asa ca, orice ar zice carcotasii mereu nemultumiti, ca line-up slab, ca preturi, si editia din acest an a fost una reusita.

Ca in fiecare editie, ne-am hranit cu muzica buna si mancaruri pe masura iar berea rece a curs racorindu-ne de caldura de peste zi si cel mai important, ne-a ocolit ploaia desi nu cred ca ne-ar fi pasat.

Din pacate, Artmania 2018, a inceput pentru mine cu ultima trupa din prima seara, Mogwai care s-a potrivit perfect su starea cuiva care a stat 6 ore in tren. M-a uns pe suflet combinatia de melancolie si ritm si m-a trezit din amorteala.

Piese precum Every Country’s Sun, Mr. Beast, Hardcore Will Never Die sau  Young Team la final, au lasat audienta sa viseze iar eu mi-am primit portia de liniste.

Ziua doi..forta si pasiune, muzica si un final genial.

Distorted Harmony au deschis seara cu un prog ca la carte si multa energie. Publicul nu foarte numeros a apreciat prestatia si entuziasmul israelienilor si eu vocea solistului care a reusit sa compenseze deficientele de sunet prezente mereu la un inceput de fest.

Zeal & Ardor au fost pentru mine revelatia festivalului cum anul trecut au fost You Me At Six.

Un proiect de “avant-garde metal” relativ nou, o voce puternica, Manuel Gagneux cel acre si a fondat trupa si un ritm nebunesc, un mix de genuri armonios inchegate cu piese de pe cele doua albume ale trupei. Au alternat frumos piesele alerte cu cele lente si au pastrat vie atentia publicului pe tot parcursul show-lui.

Leprous am vazut ultima data anul trecut la Rockstadt si sunt o trupa foarte indragita pe la noi.

Am intrat in transa inca de la primele acorduri si cu greu m-am dat urnita din fata scenei dupa terminarea concertului.  Lumini, prestatie, prezenta scenica si sunet imprecabil.

Ii poti lua separat sau ca intreg, oricum se remarca printr-o precizie uimitoare a sunetului și a miscarilor de pe scena. Fiecare detaliu a fost bine pus la punct, vocile au sunat foarte de clar, iar ordinea pieselor parca a fost special aleasa sa te zapaceasca incet.

Un sound clar, perfect, o muzica de suflet, de calm si ratiune.

Au cantat de pe Malina, The Congregation și Coal, au avut parte de mult entuziasm din partea publicului, de piese cantata de vocile tuturor alaturi de placuta voce a lui Einar Solberg.

Finalul, geniul Steven Wilson caruia i-au trebuit 30 de ani sa ajunga aici, cu picioarele goale si o voce din alta lume si sa nu uitam chitara care in mana lui se transforma in instrumental preferat al zeilor.

Spectacol bine ticluit, un joc scenic deosebit, teatru, arta, vizual.

Lazarus, celebra de pe Porcupine Tree a fost cantata de toti, ca si Pariah, piesa mea de suflet. Am avut solouri de o maiestrie greu de descris, am avut piese din toti cei 30 de ani, compozitii de pe albumele solo si The Raven That Refused to Sing pastrat perfect pentru final cu videoclipul ruland pe ecranul din spatele scenei.

A fost o comunicare intre el si public mai presus de cuvinte si muzica. Cumva Steven Wilson a patruns in suflete si atunci cand linistea canta.

A fost o editie de poveste, scurta. Totul pare scurt cand e frumos si intens.

Asteptam editia 12 Artmania. Ne vedem in 2019 Sibiu

JO lanseaza prima piesa in limba spaniola, “Maria”

Dupa ce a lansat “In lipsa ta”, piesa care a adunat deja peste 11 milioane vizualizari pe canalul de YouTube Cat Music, JO revine cu “Maria”, single ce face parte dintr-un proiect special al artistei.

“Unul dintre lucrurile care m-au inspirat atunci cand am compus piesa este chiar tara in care s-a filmat clipul, Spania. Noul meu single a luat nastere in tabara de vara Cat Music, anul trecut si este primul la care am lucrat alaturi de Serban Cazan. Este prima mea piesa in limba spaniola si sper sa va bucurati de ea”, a declarat JO.

Videoclipul celui mai nou single al artistei, “Maria“, este regizat de catre Ionut Trandafir si filmat in Barcelona.

In plus, JO pregateste fanilor noi surprize care vor face parte dintr-un summer pack special: “« Maria » este primul single dintr-o serie de piese de vara pe care urmeaza sa le lansez. Urmatoarea va fi lansata luna viitoare si se numeste « Sangria » .”

JO, pe numele ei Ioana Anuta a reusit in 2012 sa se claseze pe locul al doilea in finala concursului „X Factor”. Ulterior artista a cunoscut succesul cu primul sau single, „Soapte”, care a strans peste 18 milioane de vizualizari.

Aceasta a mai lansat piese precum „Mesajul meu” si „Cu un picior in rai”, dar si colaborari cu artisti precum Randi sau Geørge (ex. Jorge). Colaborarea cu Randi pentru single-ul „Pana vara viitoare” a stat in topurile celor mai difuzate piese pe radio si TV timp de aproape jumatate de an si a depasit in doar cinci luni de la lansare 25 de milioane de vizualizari pe YouTube.