Academia Rowmania anunță un nou eveniment pe apă: sâmbătă, pe 25 august, de la 19:30, raku x romaN și Guess Who fac Dâmbovița sa vibreze de pe scena plutitoare, din zona Unirii, lângă Biblioteca Națională a României.
raku x romaNprezintă pentru prima dată în concert albumul intitulat “cuartalu’ raze” lansat online în luna mai a acestui an. Ambii artiști au o îndelungă activitate muzicală în hip hop-ul autohton. ”cuartalu’ raze” este formula actuală prin care cei doi vor să aducă publicului o muzică rap la intersecția dintre vechi și nou, avansând în ceea ce au pornit cu mult timp în urmă.
GuessWhova încinge Dâmbovița cu hit-urile sale. De-a lungul timpului, a reușit să spargă barierele stilistice ale hip-hop-ului romanesc, venind cu un sound fresh, adresându-se în special publicului deschis și capabil să accepte evoluția sound-urilor ce domină în acest moment scena internațională.
Concertul poate fi ascultat de pe mal sau de pe apă; din caiac, canoe, de pe placa de SUP sau chiar de pe plută, iar echipa Academiei Rowmania poate pune la dispoziție canotci și SUP-uri doritorilor.
Academia Rowmania încurajează practicarea sporturilor pe apă, iar în 2018 și-a propune să transforme un segment al Dâmboviței într-o apă navigabilă, demonstrând bucureștenilor că se pot bucura de un colț de natură, chiar în inima marelui oraș, între două artere de intensă circulație rutieră.
Pe perioada verii, Kaufland România pune la dispoziția publicului care vizitează Academia Rowmania, în fața Bibliotecii Naționale, zone de relaxare pe pontoane plutitoare, dându-i ocazia să ia pulsul citadin de la suprafața râului, pentru că orașul se simte altfel de la nivelul apei.
Pentru a afla programul evenimentelor, urmăriți pagina de Facebook Academia Rowmania.
Academia Rowmania powered by Kaufland este un proiect al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și SupAcademy România în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, cu sprijinul: DC Communication, Apele Romane, Societatea Română de Radiodifuziune și BucureștiFM.
Proiectul este continuarea inițiativei DâmbovițaSmart 2015 – Dâmbovița, râul inteligent al Bucureștiului, spațiu public pentru cetățeni.
Andra, Descemer Bueno, Enrique Iglesias și El Micha prezintă una dintre cele mai de succes colaborări din muzica românească a acestui an.
Este prima dată când cântărețul în vârstă de 43 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artisti latino, ale cărui piese au miliarde de vizualizări pe Youtube, colaborează cu un artist din sud-estul Europei.
Enrique Iglesias a fost impresionat de vocea puternică a Andrei și a ales-o pe îndrăgita artistă de la noi să cânte alături de el versiunea în limba română și limba spaniolă a piesei “Nos fuimos lejos“.
“Îi admir pe Enrique Iglesias și Descemer Bueno, sunt artiști foarte talentați și mă simt onorată că, din atât de multe posibilități, eu am fost alegerea lor. Piesa <<Nos Fuimos Lejos>> este exact pe sufletul meu: o împletire de gânduri și acorduri antrenante despre dragoste și viața trăită cu pasiune“, a mărturisitAndra.
Descemer Bueno, coleg și bun prieten al celebrului Enrique Iglesias, alături de care a lansat marile hituri „Bailando“ și „Subeme la radio“, este unul dintre cei mai talentați compozitori latino ai momentului, cu 12 piese pe locul 1 în topul Latin Billboard, iar din acest an, cântărețul este jurat la Premiile Latin Grammy. Producătorul a mai colaborat cu Ricky Martin, Gilberto Santa Rosa, Estopa, Samo (Camila), Thalía, Melendi, Pitbull, Wisin & Yandel.
Andra mai are în plan și alte surprize alături de Descemer Bueno, așa că proiectele frumoase sunt de abia la început! El a vizitat România anul trecut, în septembrie, ca invitat al artistei, iar Andra a scris atunci foarte entuziasmată pe pagina ei de Facebook: „Suntem în studio cu Descemer Bueno, care a cântat și a compus pentru Enrique Iglesias!“.
Hitul “Nos Fuimos Lejos” este o piesă latino antrenantă, inspirată de o declarație de dragoste, care a fost lansată în primăvara acestui an. Videoclipul oficial a fost regizat de Pedro Vasquez și a înregistrat deja peste 43 de milioane de vizualizări pe YouTube.
What’s UP este un artist versatil care ne prezinta astazi o latura a sa total diferita si lanseaza alaturi de controversatii Satra B.E.N.Z. o piesa statement cu titlul “Treaba Mea”.
Mesajul piesei, ale carei versuri sunt compuse de What’s UP alaturi de Keed, NOSFE, Killa Fonic si Super Ed, este destinat tuturor celor care se grabesc sa isi expuna opiniile negative si sa critice ceea ce nu inteleg cu adevarat. Muzica este compusa de What’s UP alaturi de Marius Mirica (aka Narcotic Sound) in studioul acestuia, unde au si inregistrat piesa.
„Treaba mea este o piesa speciala pentru mine. Vorbeste despre cei care nu inteleg ce este cu adevarat important. Poti sa fii hater cu cel de langa tine, daca acel hate are un scop constructiv, daca esti manat de invidie sau revolta atunci nu are niciun sens.
Ego-Trapul nu este o directie artistica pe care vreau s-o abordez in mod special de acum incolo, insa acest subiect merita acum toata atentia mea. Baietii de la Satra sunt foarte talentati si au toata sustinerea mea, inca de la infiintarea proiectului. Toata dragostea mea pentru Satra! Sunt foarte fericit de ce a iesit. Sper sa fie si pentru voi o placere”, declara What’s UP.
Piesa are un mesaj puternic, sustinut si de un videoclip pe masura, filmat in diverse locatii spectaculoase din Dubai. Dune de nisip, SUV-uri impresionante si opulenta specifica Dubaiului seteaza atmosfera acestui nou videoclip regizat de Anton Sandu(SAN). Despre cum e sa filmezi in desert, NOSFE, membru Satra B.E.N.Z., declara ca este o experienta incredibila.
NOSFE mai adauga: “Treaba Mea” ma reprezinta pana in adancul sufletului! Toata viata m-am confruntat cu oameni care m-au invidiat pentru munca pe care o depun sau pentru realizarile mele. Cu Whatsy e mereu marfa sa colaborezi, este extrem de talentat si muncitor! Apreciez asta!”.
„Propunerea pentru aceasta colaborare a venit cand nu se putea mai bine. Era o perioada in care Satra primea foarte, foarte mult hate din partea anumitor grupuri de oameni cu care eu, si nu numai, am avut de-a face in trecut.
“Treaba Mea” m-a ajutat sa ma descotorosesc de niste energie proasta. Multa dragoste pentru frate-miu What’s UP si Pisica! Pace in suflete!” afirma Keed. La intrebarea, ce vrei sa transmiti publicului, Super Ed raspunde simplu, cu versuri din piesa:„ar trebui sa ne iubesti, iti spun sigur ca ne iubesti!”
NOSFE, Lu-K Beats, KILLA FONIC, Keed si Super ED sunt cei cinci membri implicati in proiectul Satra B.E.N.Z., primul proiect de muzica trap din Romania care a lansat hit-uri precum „#Traparmy” si „Dubai”.
What’s UP a avut un 2018 plin de lansari si de curand a fost anunat ca fiind unul dintre „Faimosii” participanti la emisiunea concurs Exatlon. Prima lansarea a anului 2018 a fost piesa “Ora 2″, “Hana”, lansata de Ziua Indragostitilor, apoi “Iarta-ma, mama”, un single lansat de Ziua Femeii, urmat de “Doare” si “Cu tine pe mine”.
Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai faimos festival de metal din Romania, va avea loc între 1 – 4 august 2019, la poalele Cetății Râșnov (terenul de Biatlon de la baza cetății).
Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus deja în vânzare în rețeaua iaBilet și pe website-ul oficial al festivalului, http://www.rockstadtextremefest.ro:
Pre-sale 1: primele 1.000 de abonamente vor avea un preț special de 190 lei/ buc., valabil până la epuizarea lor, dar nu mai târziu de 16 septembrie 2018;
Pre-sale 2: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 230 lei/ buc., valabil până la epuizarea acestora, dar nu mai târziu de 21 octombrie 2018;
Pre-sale 3: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 270 lei/ buc., valabil până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 13 ianuarie 2019;
Pre-sale 4: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 310 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 350 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
După data de 16 iunie 2019 și pe perioada festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.
Ca noutate, vor fi disponibile și bilete pentru fiecare zi de festival care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în momentul punerii lor în vânzare.
Primul nume deja confirmat la Rockstadt Extreme Fest 2019 este Paradise Lost, pionierii gothic/doom metalului alegând să includă cunoscutul festival de la Râșnov pe harta concertelor susținute în contextul aniversării celor 30 de ani de existență.
Cu 15 albume la activ, Paradise Lost este un nume consacrat pe scena gothic/doom metal internațională. Înființată în 1988 în Halifax, Marea Britanie, trupa e considerată fondatoare a stilului Gothic Metal, datorită albumului omonim lansat în 1991, ce a avut o influență majoră asupra mișcării metal din întreaga lume.
În timp, sound-ul trupei a evoluat, încorporând diferite influențe, cum este cazul instrumentațiilor electronice pe care trupa le-a inclus în piesele de pe albumul „One Second” (1997). În anul următor, prin „Symbol of Life”, Paradise Lost a diminuat din nou prezența elementelor electronice în favoarea revenirii la stilul orientat pe chitară.
Cel de-al 15-lea album, „Medusa” (2017), a adus la rândul său o schimbare de tonalitate, membri trupei declarând că este cel mai doom dintre toate pe care le-au făcut până în prezent.
Doi artiști reprezentativi ai scenei indie-pop din Noua Zeelandă vor concerta în septembrie la București, în Control Club.
Enigmaticul Jonathan Bree vine în România sâmbătă, 1 septembrie, în turneul de promovare a proaspăt-lansatului album “Sleepwalking”, în timp ce colaboratoarea sa, Princess Chelsea, va concerta cu trupa sa la București, în 21 septembrie. Biletele pentru cele două concerte sunt disponibile online, prin Eventbook.ro.
Originar din Auckland,Jonathan Bree a început să cânte la vârsta de 9 ani și este cunoscut atât cu proiectul său solo cât și pentru apartenența la formația indie-pop The Brunettes și casa de discuri Lil’ Chief Records, pe care a co-fondat-o.
Jonathan Bree a compus și a produs patru albume pentru The Brunettes, de-a lungul celor zece ani de existență a formației, încercând să ajungă la standardele auto-impuse de admirația sa pentru George Martin și Brian Wilson.
În 2003, The Brunettes au cântat în deschidere pentru The Postal Service și au semnat cu prestigioasa casă de discuri Sub Pop, destrămându-se în cele din urmă, în 2010. Cu toate acestea, trupa se bucură în continuare de apreciere în Noua Zeelandă, unde albumul lor de debut, Holding Hands Feeding Ducks, este considerat un clasic.
În 2013, Jonathan Bree a lansat primul său album solo, The Primrose Path, care a atras aprecierea criticilor, fiind unul din finaliștii Taite Prize. Cu al doilea album, A Little Night Music, Bree se îndepărtează de formula pop clasică și dă frâu liber experimentelor, în mare parte datorită interesului nou-apărut pentru muzica clasică, după ce a moștenit discuri cu muzică de Ceaikovski și Bela Bartok.
Lansat anul acesta, al treilea album Jonathan Bree, intitulat Sleepwalking, a coincis cu noua imagine enigmatică a muzicianului, care poartă mască atât în aparițiile live cât și în videoclipul melodiei You’re So Cool, pe care de altfel l-a și regizat.
Pe lângă imaginea nonconformistă, noul album a atras atenția criticilor și fanilor deopotrivă prin orchestrația sofisticată, cât și prin duetele cu alți muzicieni, precum Chelsea Nikkel (Princess Chelsea) și Clara Viñals (Renaldo & Clara), în piesele pop inspirate de Serge Gainsbourg.
“Sleepwalking” is a record of sublime and sophisticated classic pop that conspires to lead you, willingly, into its dark night. – NZ Herald
Chelsea Nikkel, cunoscută sub numele de scenă Princess Chelsea, a studiat pianul în format clasic, dar a cochetat și cu percuția, chitara și clarinetul.
Face parte din colectivul de muzicieni pop asociat casei de discuri Lil’ Chief Records (The Brunettes, Ruby Suns, Lawrence Arabia), a cântat în turneu cu The Brunettes și, în prezent, joacă rolul Lindei în Disciples of Macca, o trupă tribut Paul McCartney/ Wings.
Princess Chelsea a debutat în 2011 cu albumul Lil’ Golden Book, iar stilul său baroque pop cu influențe clasice i-a adus aprecierea criticilor. New Zealand Herald a lăudat-o pentru „vocea angelică și mintea ageră”, iar The Guardian a prezentat-o în secțiunea New Band of the Day după ce videoclipul la The Cigarette Duet a atras peste 40 de milioane de vizualizări.
Ulterior, Princess Chelsea a mai lansat două albume de studio, a concertat internațional, iar în septembrie vine la București în turneul de promovare a noului său disc, The Loneliest Girl, ce va fi lansat în curând.
Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei (Jonathan Bree) și 40 de lei (Princess Chelsea), online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și locațiile partenere Eventbook: http://eventbook.ro/partners.
Joi, 6 septembrie de la ora 21:30, BestMusic Live Concerts te invită la Hard Rock Cafe, ca să petreci o seară de neuitat alături de Direcţia 5!
Una dintre cele mai îndragite trupe rock te aşteaptă cu “O fată ca ea”, “Dacă ai şti”, “Eşti stilul meu,” “Iţi mulţumesc”, “Am nevoie de tine” şi multe alte hituri ce au ocupat primul loc în topurile de specialitate şi în inima ta!
Cu mii de concerte la activ şi 25 de materiale discografice lansate,Direcţia 5este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România.
De la albumul de debut lansat în 1992, trecând prin perioada “Superstar” (1999), ce şi-a pus amprenta asupra tendinţelor muzicale ale vremii şi continuând cu mai recentele “Ambiental” (2006), “Aniversare” (2008), Emoţie (2009) şi “Romantic” (2010), DIRECŢIA 5 a spus şi continuă să spună, nenumărate poveşti de viaţă şi iubire.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Targul Cartii (Pasajul Latin), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.
Biletele au următoarele preţuri:
– VIP: 129 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri)
– Acces General: 95 de lei, cu loc la masa in sala
– Fara loc: 95 de lei
Online pe www.iabilet.ro, poti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde in tara. Pentru grupuri mari se acorda discounturi!
Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.
Suntem onorați să vă aducem la cunoştinţă că Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a acordat Înaltul Patronaj ediției din acest an a Festivalului Naţional de Teatru.
Este pentru a patra oară consecutiv când Președintele alege să susțină valoarea și performanța promovate de FNT.
Festivalul Naţional de Teatru se va desfăşura la Bucureşti, între 19 şi 29 octombrie și va prezenta pe scenele instituţiilor partenere un număr de 36 de spectacole selecţionate din întreaga ţară, precum şi șase spectacole de teatru și dans invitate din străinătate.
2018 este pentru români și pentru FNT anul în care celebrăm Centenarul Marii Uniri. De aceea, activitățile și evenimentele dedicate Festivalului se vor desfăşura sub simbolul: #fnt100 – Festivalul Naţional de Teatru 2018 în 100 de evenimente.
Continuând tradiția inițiată acum patru ani, ediţia cu numărul 28 a Festivalului Naţional de Teatru îi este dedicată unui artist special cu care avem șansa să fim contemporani: regizoarea și profesorul Cătălina Buzoianu – o mare personalitate a culturii române, care anul acesta a împlinit 80 de ani.
Producători: UNITER și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Finanțatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român
Gala Tânărului Actor Hop de la Costinești este un fenomen artistic unic în România. Inițiată în 1983, în anii de vârf ai dictaturii ceaușiste, întreruptă timp de aproape o decadă după 1989 și reluată în plină forță în 1998 de echipa condusă de regretatul regizor Cornel Todea.
Gala HOP a fost continuată după dispariția acestuia de regizorul Radu Afrim – în perioada 2013-2015 – și apoi de actorul și pedagogul Miklós Bács.
UNITER şi Televiziunea Română prin Casa de producție TVR (coordonator Demeter Andras) realizează, pentru fiecare ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, un film documentar dedicat.
Filmele documentare despre eveniment reprezintă incursiuni în realitățile concursului, în istoria Galei, în conotațiile culturale determinate de temele de studiu ale concursului din fiecare an, precum și incursiuni într-o serie de micro-portrete ale participanților, toți actori tineri, absolvenți sau studenți ai instituțiilor de profil din țară.
Protagoniştii sunt concurenţii fiecărui an, iar filmul încearcă să surprindă, prin tema fiecărei ediţii, căutările lor, gândurile și temerile care-i frământă la început de carieră, strădaniile, reuşitele sau eşecurile. Documentarele surprind, de asemenea, atmosfera Galei HOP, marea şi Costineştiul, cel care este gazda acestui concurs de atâţia ani, precum şi opiniile invitaţilor Galei – artişti consacraţi, directori de teatre şi de festivaluri, prezenţi la Costineşti pentru a-i privi atent şi critic pe cei cu care vor lucra mai târziu.
Mulţi dintre tinerii participanţi la Gala HOP au devenit între timp artişti cunoscuţi, cu o carieră în ascensiune. Poate că acest proiect le-a dat imbold, încredere şi curaj. Pentru unii, poate că a mijlocit întâlniri care au aşezat o piatră la temelia lor profesională.
Pentru alţii, a fost poate doar un HOP care le-a încurajat perseverența. Oricum ar fi fost, filmele Galei HOP sunt dovezi vizuale. Foarte diferite ca abordare și stilistică, documentarele reunesc și rezumă în 52 de minute începutul emoționant al carierei de actor.
Televiziunea Română a asigurat transmisia acestor filme documentare pe unul dintre canalele sale, o reluare a acestei transmisii, precum şi expunerea lor online. Fiind realizate în coproducţie, UNITER a primit acceptul Televiziunii Române de a posta şi de a arhiva pe site-ul Galei HOP (www.galahop.ro) filmele documentare, conform clauzelor contractuale.
Lansăm astăzi arhiva documentarelor și postăm filmele Galei HOP, edițiile 2014, 2015, 2016, urmând ca site-ul www.galahop.ro să găzduiască şi viitoarele ediţii.
În cei şase ani de când prezentăm Capodoperele cinematografiei naţionale din toate timpurile, în oraşele mari şi mici ale României, am ajuns la mintea şi la sufletul a peste 100.000 de oameni.
Acum iată că, între 24 şi 26 august sosim la Paşcani, care se adaugă astfel celor peste 30 de oraşe în care publicul de toate vârstele a apreciat prestaţia marilor actori români.
E timp frumos, aşa că vă invităm la proiecţii gratuite, în aer liber, în Piaţa din faţa Primăriei Municipiului Paşcani.
Şi cum am putea veni în oraşul marelui povestitor care a fost Mihail Sadoveanu, decât cu filme de mare calitate artistică, selectate pentru dumneavoastră, ca să putem astfel omagia împreună Centenarul Marii Uniri?
Deschidem “Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” pe 24 august, la ora 20:30, cu pelicula „Triunghiul morţii” (1999), în care maestrul filmului de acţiune, Sergiu Nicolaescu, reconstituie epopeea luptelor din 1917, din Moldova, ce au constituit un punct nodal în evoluţia Primului Război Mondial.
La Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, armata română a oprit ofensiva germană, în cea mai mare bătălie de pe frontul românesc, din Războiul de Reîntregire a Neamului. Maia Morgenstern este Regina Maria, în această peliculă, în care regizorul şi-a rezervat rolul Generalului Averescu, creierul operaţiunilor militare din Moldova, care au dus la stabilizarea frontului, în timp ce actriţa Teatrului naţional din Bucureşti, Ilinca Goia, a întruchipat-o pe tânăra şi brava eroina Ecaterina Teodoroiu.
A doua zi, sâmbătă, 25 august, la aceeaşi oră, „Ecaterina Teodoroiu”, un film semnat de Dinu Cocea, cu douăzeci de ani mai devreme şi dedicat tot eroinei Primului Război Mondial. Cercetaşă şi asistentă medicală pe front, tânăra a cerut să intre în focul luptelor, după ce fraţii ei au murit în război.
Luată prizonieră de nemţi, a evadat, a fost apoi rănită, decorată şi şi-a pierdut viaţa la 24 de ani, în luptele de la Mărăşeşti, comandând unul din plutoanele româneşti care au respins ofensiva germană din Moldova. Filmul semnat de Dinu Cocea urmăreşte povestea de război a acestei gorjence dârze, o adevărată eroină a neamului românesc.
Încheiem weekendul cu proiecţia filmului regizat de Andrei Blaier, „Momentul adevărului (Dreptatea)”. Produs în 1989, cu câteva luni înainte de căderea comunismului, filmul nu a rulat în cinematografe decât o săptămână, după care a fost cenzurat, adică pus la păstrare.
Pentru că, sub alt nume, personajul principal al acestei poveşti de dragoste proiectate pe fundalul marilor frământări istorice, petrecute în preajma Marii Uniri, era unul din făuritorii ei: marele om politic ţărănist Iuliu Maniu. După ce a participat la alcătuirea României Mari, îşi va sfârşi zilele în 1953, în semn de recunoştinţă din partea guvernului comunist, în închisoarea de la Sighet.
În fiecare seară, înainte de proiecţia filmelor, vă aştepăm de la ora 19, alături de voluntarii asociaţiilor ATEAM, Şansa 2010 şi ATOR Paşcani, să vă alăturaţi flash mob-urilor organizate de ele. Distracţie asigurată!
Nu rataţi cele trei seri de proiecţii cinematografice ale Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale!
Va rămâne în amintirea dumneavoastră. Şi în istoria oraşului.
Program Caravana filmului românesc
Piaţa din faţa Primăriei Municipiului Paşcani, 24 – 26 august 2018
Vineri, 24 august, 19.00 – 20.30: Activităţi pentru copii în aer liber – organizate de voluntarii Asociaţiei ATEAM şi Şansa 2010, Asociaţia ATOR Paşcani;
Sâmbătă, 25 august, 19.00 – 20.30: Activităţi pentru copii în aer liber – organizate de voluntarii Asociaţiei ATEAM şi Şansa 2010, Asociaţia ATOR Paşcani;
Sâmbătă, 25 august, ora 20.30: ECATERINA TEODOROIU
Regia: Dinu Cocea; Scenariul: Mihai Opriş şi Vasile Chiriţă
Cu: Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru
Duminică, 26 august, 19.00 – 20.30: Activităţi pentru copii în aer liber – organizate de voluntarii Asociaţiei ATEAM şi Şansa 2010, Asociaţia ATOR Paşcani;
Duminică, 26 august:, ora 20.30: MOMENTUL ADEVĂRULUI (DREPTATEA)
Regia: Andrei Blaier; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Gheorghe Dinică, Alexandru Repan, Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Ilinca Goia, Eusebiu Ştefănescu
“Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale.
Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, Caravana filmului românesc , proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).
Parteneri media: All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, Roportal
În parteneriat cu: Primăria şi Consiliul Local Paşcani
Pentru al doilea weekend consecutiv, cel mai recent film cu Jason Statham în rol principal, îşi revendică primul loc în box office-ul românesc, unde a cumulat încasări în valoare de 530.463 lei generaţi de cei 23.320 de spectatori care au ales să vizioneze acţiunea explozivă din “MEG: Confruntare în Adâncuri”.
Cu un total de 2.051.436 lei însumaţi pe marile ecrane româneşti din momentul lansării până la finalul acestui weekend de un public format din 99.782 de spectatori, “MEG: Confruntare în Adâncuri” este un film regizat de Jon Turteltaub, care a avut premiera în cinematografele din ţară pe 10 august.
Submarinul unei echipe de cercetatori este atacat de o creatură marină uriaşă, despre care se ştia că dispăruse, iar acum a rămas avariată pe fundul Pacificului, fără posibilitate de ieşire pentru echipaj.
Cu puţin timp la dispoziţie, Jonas Taylor (Jason Statham) – scafandru profesionist expert în salvări – este recrutat pentru a conduce misiunea de salvare a cercetătorilor şi a întregului ocean de ameninţarea imparabilă a unui rechin gigant preistoric, cunoscut sub numele de Megalodon.
Ceea ce nimeni nu îşi putea imagina este faptul că Taylor a mai întâlnit monstrul în urmă cu câţiva ani, în timpul unei expediţii în adâncul oceanului. Acum, împreună cu Suyin (Li Bingbing), acesta trebuie să îşi înfrunte frica şi să-şi rişte viaţa pentru a salva situaţia, chiar cu riscul de a se lovi din nou de cel mai mare prădător din toate timpurile.
În completarea distribuţiei internaţionale a filmului, “MEG: Confruntare în Adâncuri” vin pe marile ecrane şi Rainn Wilson (“The Office,” “Super”), Ruby Rose (“xXx: Return of Xander Cage,” “Orange is the New Black”), Winston Chao (“Skiptrace,” “Kabali”), Page Kennedy (“Rush Hour”), Jessica McNamee (“The Vow,” “Sirens”), Ólafur Darri Ólafsson (“The BFG,” “The Missing”), Robert Taylor (“Focus,” “Longmire”), Sophia Shuya Cai (“Somewhere Only We Know”), Masi Oka (“Hawaii Five-0,” “Heroes”) şi New Zealander Cliff Curtis (“The Dark Horse,” “Risen,” “Fear the Walking Dead”).
Turteltaub a regizat filmul după un scenariu de Dean Georgaris, Jon Hoeber şi Erich Hoeber, inspirat de un best seller scris de Steve Alten. Lorenzo di Bonaventura (filmele “Transformers”), Belle Avery (“Before the Devil Knows You’re Dead”). Producător este Colin Wilson (“Suicide Squad,” “Avatar”), alături de Gerald R. Molen, Wei Jang, Randy Greenberg şi Barrie Osborne, care ocupă funcţia de producători executivi.
Echipa de producţie îi include şi pe directorul de imagine nominalizat la Premiul Oscar, Tom Stern (“Changeling,” “Sully,” “American Sniper,” “The Hunger Games”), scenograful câştigător al premiului Oscar, Grant Major (“The Lord of the Rings: The Return of the King,” “X-Men- Apocalypse”), în timp ce montajul îi aparţine lui Steven Kemper (“Salt,” “Mission: Impossible II,” “Face/Off”) şi Kelly Matsumoto (“Fast and Furious 6”), iar costumele designerului Amanda Neale (“Truth,” “Pete’s Dragon,” “What We Do in the Shadows”). Muzica este compusă de Harry Gregson-Williams. Filmările au avut loc în locaţii din China şi Noua Zeelandă.
O producţie Warner Bros. Pictures şi Gravity Pictures, filmul “MEG: Confruntare în Adâncuri” poate fi vizionat pe marile ecrane în formatele: 2D, 3D, IMAX 3D şi 4DX.