Alin Stoica – Concert aniversar – Tenorul inimilor – pe 30 Octombrie la Sala Dalles
Tenorul inimilor, Alin Stoica, îşi serbează ziua de naştere pe scenă, alături de public şi prieteni dragi ce i se vor alătura în Concertul aniversar programat pe 30 Octombrie la Sala Dalles de la ora 19.00
Alături de o pleiadă de artiştiapropiaţi sufletului său, Alin Stoica va dărui publicului o un amplu program muzical în două părţi: evenimentul va fi deschis cu o selecţie de momente deosebite din opereta “Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino, marcând astfel 70 de ani de la premiera celebrei operete ce are în prim-planfigura marelui compozitor Ciprian Porumbescu. După pauză, concertul va continua cu cele mai cunoscute canțoneteşiarii, favorite ale iubitorilor artei lirice şi nu numai.
Biletele pentru Concertul aniversar – Tenorul inimilor se găsesc pe Ticketstore.roşi la Sala Dalles.
25 octombrie 2024 – La doi ani de la lansarea celui mai recent album – ZODIAC, Trupa IRIS Nelu Dumitrescu a revenit cu un nou single – „Peste câmpii și peste văi”.
Noul single este o readaptare a celebrei melodii “Over the Hills and Far Away”, lansată de Gary Moore în 1986 și este menit ca un tribut adus legendarului chitarist și compozitor nord-irlandez.
„Gary Moore m-a impresionat foarte mult în tinerețe când cânta cu ThinLizzy, iar piesa noastră reprezintă un tribut adus acestei legende rock” – declară fondatorul trupei IRIS, Nelu Dumitrescu.
Melodia îmbină acordurile muzicii rock și vocea guturală a solistului Costi Sandu cu vocea mezzo-sopranei Angelica Popescu.
„Ascult trupa Nightwish încă din adolescență și am dorit ca prin acest cover să avem și o variantă românească a piesei <Over thehill and far away>. Sper ca publicul să îmbrățișeze versiunea noastră și să asculte melodia pe repeat” – a precizat mezzo-soprana Angelica Popescu.
Trupa IRIS Nelu Dumitrescu a pregătit o serie de concerte în această toamnă pentru promovarea noului single. Toate informațiile legate de acestea vor fi publicate pe conturile de social media ale formației.
Îndrăgitul AURELIAN TEMIŞAN recunoscut şi apreciat pentru evenimentele sale deosebite, revine şi în această toamnă cu un concert unic „OAMENI,” de această dată dedicat compoziţiilor şi spiritului creator ale muzicianului Marius Ţeicu.
Spectacolul va fi găzduit la Sala Ion Caramitru a Teatrului Naţional pe 18 Noiembrie de la 19.30 şi va însemna un concert omagiu, dedicat cu respect compozitorului Marius Ţeicu, care a creat peste 300 de şlagăre pentru marii artişti români. Mulți dintre aceştia vor fi prezenţi la spectacol şi se vor bucura de creaţiile lui Marius Teicu, reorchestrate de Ionel Tudor, George Natsis şi Andrei Tudor – care va dirija Orchestra Simfonică Bucureşti şi Cardinal Show Orchestra.
Aurelian Temişan spune: „vă aştept să ne bucurăm cu emoţie şi recunoştinţă de muzica fără vârstă a Maestrului Marius Ţeicu, într-o atmosferă prietenoasă, caldă şi vibrantă, ca la fiecare din întâlnirile noastre.
Alături de Aurelian Temişan si invitatii lui care vor fi surpriza pentru spectatori, asa cum face la fiecare concert, veți avea parte de o seara memorabilă.
Daca la concertul de la Opera de anul trecut l-a avut invitat pe Peter Freudenthaler, solistul trupei Fool’s Garden, oare ce surprize ne pregateste anul acesta.
Cele mai frumoase file din poveștile muzicale românești își găsesc drumul spre inima publicului într-un concert ce onorează muzica autohtonă, de la operetă până la fermecătoare piese din Micul Paris, refrene pe care s-au scris poveștile de dragoste sau arii celebre interpretate în limba română.
Tenorul Ștefan von Korch, amfitrionul seriei Musical Extravaganza spune: “Patrimoniul muzical naţional este extrem de bogat și prea puțin pus în lumină, de aceea în această serie de concerte va avea un eveniment dedicat.. Vă invit să vă bucurați de arii din operete românești, piesei de o inestimabilă sensibilitate, melodii de referință, din sfera clasică şi de dincolo de ea, într-un recital cu program integral în limba română, unic în an.“
Concertul Dulce Românie se integrează în poveştile pe portativ scrise de-a lungul anului 2024 la Sala Dalles, de tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii săi, în seria de concerte Musical Extravaganza ce creează o punte între universul bogat al operei, cel spumos al operetei şi muzica contemporană.
Parcursul seriei Musical Extravaganza continuă cu:
O Sole Mio – 14 Noiembrie – Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti
Romantismul canzonetelor și pasiunea din muzica spaniolă într-un concert fermecător ca un apus napoletan, în acordurile pieselor O Sole Mio, Santa Lucia, sau Funiculi Funicula.
Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch – tenor
Invitaţi: Adrian Mărcan – bariton, Alexandru Burcă – pianist
Invitaţie la Vals – 13 Decembrie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian
Un spectacol-concert unic în Bucureşti, ce evocă atmosfera de neuitat a selectelor serate muzicale, ce îmbogăţeau viaţa culturală din Germania, Austria şi Elveţia la sfârșitul secolului trecut.
Cu: Tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formulă restrânsă, de salon.
Un ocol muzical al pământului cu piese de Crăciun binecunoscute, momente clasice în paşi de vals dar şi colinde, cântece de iarnă şi melodii ce pun în lumina bucuria şi magia sărbătorilor.
Iar pe 23 Decembrie tenorul Ştefan von Korch încheie anul fulminant, cu o apariţie ca invitat special în concertul aniversar Crăciun Vienez 20 de Ani.
Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul cu apariţii de marcă, pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în spectacolul “Invitaţie la Vals” şi la Sala Palatului, ca invitat de gaşă în concertul Craciun Vienez Aniversar 20 de ani de. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.
Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).
*ADRIAN MĂRCAN (Bariton)*
Adrian Mărcan este bariton al Operei Naționale București cu o vastă activitate națională și internațională. A cucerit publicul cu interpretări pline de sensibilitate,profunzime și vigurozitate, iar printre rolurile sale de succes se numără Don Giovanni din „Don Giovanni ”, Figaro din „Bărbierul din Sevilla”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Marcello din „La Bohème,” Belcore din „Elixirul dragostei”, Enrico din „Lucia di Lammermoor”, Germont din ,, La Traviata”, Rodrigo di Posa din ,, Don Carlo”, Contele di Luna din ,, Il Trovatore ” sau Escamillo din „Carmen” etc.
Pe lângă activitatea artistică din țară, a susținut numeroase turnee în străinătate cu operele din Brașov, Cluj , Iași ,Craiova în țări cum ar fi : Germania , Austria, Italia, Norvegia ,Spania ,Olanda ,Albania, Marea Britanie, dar și în Japonia.
Fang Shuang a devenit un adevărat “răsfăţat al publicului” după ce a fost finalist în concursul Românii au talent în 2017, unde a obținut Golden Buzz cu melodia ,,Copacul,” şi a încântat cu ,,De-ai fi tu salcie la mal” şi ,,Of, inimioară!,” dezvăluindu-şi pasiunea pentru muzica românească veche.
Cariera sa pe scena lirică a început însă cu mult mai devreme, încă din 2013, când a devenit solist al Operei Comice pentru Copii, unde a interpretat: Malatesta din ,,Don Pasquale,” Peter (Tata) din ,,Hansel & Gretel,” Directorul din ,,Mam’zelle Nitouche” (Hapciu în Re Major), Pappacoda din ,,O noapte la Veneția,” Papageno din ,,Die Zauberflote” (Flautul Fermecat), Hook din ,,Peter Pan” şi Pimpinone din ,,Pimpinone”
Este absolvent al Universitaţii Naționala de Muzică din București, la clasa domnului Ionel Voineag și a doamnei Andreiana Geamănă-Roșca la acompaniament canto şi a unui master la secția canto clasic, însa marea sa pasiune rămân romanţele.
Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, a încântat publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicalul Mamma Mia, ce s-a bucurat de succes naţional şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”
A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada.
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian anunţă că a şaptea ediţie a FESTIVALULUI ION DACIAN – o tradiţie a instituţiei, va avea loc între 5 și 10 noiembrie şi va însuma momente de neuitat, experiențe inedite și întâlniri cu invitați speciali.
Oferă detalii Managerul interimar Radu Petrovici: Tradiţia anuală a Festivalului Ion Dacian se va concretiza într-o săptămână dedicată iubitorilor de artă și cultură, ce se vor bucura de o diversitate de manifestări: turul ghidat, musicalul Rebecca şi spectacolul-concert Musical Evolution, o lansare de carte şi o expoziţie de sculptură vor îmbogăţi programul Festivalului şi agenda vizitatorilor.
Festivalul ION DACIAN se va derula după următorul program:
– 5 Noiembrie ora 19:00 Tur Ghidat al teatrului, o ocazie perfectă pentru a descoperi secretele din culise.
– 6 Noiembrie ora 19:00 – lansare de carte Alexander Hausvater. Evenimentul va include și un moment artistic special, menit să adauge un strop de magie serii.
– 7 Noiembrie ora 19:00 – Expoziția Retrospectivă a lui Teudoru-Teofil Doagă, unde fiecare piesă spune o poveste unică. Evenimentul va include și un scurt moment artistic, îmbinând vizualul cu performanța pentru o experiență și mai captivantă.
– 8 Noiembrie ora 19:00, ritmurile vibrante ale serii “Tango Passion” ne vor purta în lumea pasională a dansului, în cadrul intim al Operetei Lounge.
– 9 Noiembrie ora 18.00 musicalul “Rebecca” – spectacol aflat în topul preferinţelor publicului
– 10 Noiembrie ora 19:00 – Premieră “Musical Evolution“, un spectacol concert în premieră, o călătorie prin istoria evolutivă a musicalului, aducând pe scenă momente de neuitat din opere celebre.
Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea curentă vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,
Campania Fur-Ever Friends, inițiată de formația Dirty Shirt, a finalizat prima etapă, prin prezentarea primelor 4 asociații de protecție a animalelor, adoptate de personalități din România, dar și din străinătate, care vor fi prezente la festivalul Dirty Fest, ce va avea loc între 25-26 octombrie la Club Quantic, București. Bilete și abonamenteAICI(https://www.ambilet.ro/tc-events/dirty-fest-2024-bucuresti-516562/ ).
De peste un an, Dirty Shirt susține cauze locale în cadrul concertelor lor, cu un accent deosebit pe protecția animalelor. Până acum, formația a colaborat cu peste 20 de ONG-uri și este hotărâtă să continue această misiune. Campania Fur-Ever Friends, va prezenta periodic asociații dedicate protecției animalelor, susținute de oameni apropiați trupei. Cei care doresc să se implice sunt încurajați să viziteze aceste organizații și să le ofere sprijinul lor.
Cu aproape 14 ani de activitate neîntreruptă, Asociația Prietenii Pisicilor reprezintă un mic, dar puternic adăpost, care a depășit multe provocări. Funcționând exclusiv pe bază de voluntariat, acești oameni minunați au îngrijit sute de pisici și au organizat numeroase evenimente pentru strângerea de fonduri. Un mare shout-out pentru Ian Anderson, care a contribuit nu doar la viitorul album Dirty Shirt, ci este și un mare iubitor de pisici! Recent, s-a implicat activ în sprijinul Asociației Prietenii Pisicilor din Oradea, iar pentru asta îi suntem recunoscători.
De peste 23 de ani, Adăpostul Speranța reprezintă un loc sigur pentru câinii fără stăpân! Înființat în 1996, acest adăpost a îngrijit mii de câini și a devenit unul dintre cele mai bine organizate adăposturi din România. Echipa Fur-Ever Firends e foarte onorată de susținerea doamnei Carmen Tănase, o adevărată susținătoare a cauzei animalelor străzii. Dumneaei face diferența, iar fiecare dintre noi poate contribui în felul său.
Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice Visul Luanei, o organizație esențială în protecția faunei sălbatice din România! Înființată în 2015, aceasta a oferit îngrijiri pentru peste 15.000 de animale sălbatice din 130 de specii diferite. Mulțumiri speciale lui Adi Despot, un susținător activ al cauzei noastre! Alături de el și de Visul Luanei, poți ajuta la salvarea animalelor sălbatice.
Animal Life Sibiu, o organizație non-profit fondată în 2006, continuă să lupte pentru protecția animalelor și a naturii. Cu ajutorul unui adăpost pentru căței, unul pentru pisici și o rețea de familii temporare, Animal Life oferă adăpost pentru până la 180 de căței și 80 de pisici. Echipa Fur-Ever Friends este onorată de susținerea jurnalistei Simona Gherghe, cunoscută nu doar pentru implicarea sa în subiecte de actualitate, ci și pentru dragostea față de animale.
Muzica rock și berea bună au mers întotdeauna mână în mână, iar acum Dirty Shirt și Zăganu, cea mai cool fabrică de bere artizanală din România, își unesc forțele pentru a aduce o surpriză fanilor. Prima dată când membrii formației Dirty Shirt au gustat un Zăganu a fost acum câțiva ani, la un soundcheck înaintea unui concert la Quantic, București. Acum, aceștia au hotărât să repete experiența pe 25-26 octombrie, cu ocazia concertelor din cadrul Dirty Fest, unde fanii vor putea degusta în premieră cele două beri speciale Dirty Shirt in collaboration with Zăganu, un Pilsner și un India Pale Ale. Wooooooaw!
După succesul primelor două ediții DIRTY FEST, organizate la Cluj-Napoca și la Timișoara, formația Dirty Shirt anunță cu entuziasm o nouă ediție DIRTY FEST pentru 2024. De această dată, evenimentul va avea loc la Quantic din București, în perioada 25-26 octombrie.
Noutatea acestei ediții DIRTY FEST – București constă în line-up-ul internațional, care va include câteva formații din străinătate, oferind publicului român șansa de a descoperi sau redescoperi trupe interesante. La fel ca și la Cluj-Napoca și Timișoara, ediția de la București va fi un eveniment de două zile, în care Dirty Shirt va prezenta câte un playlist diferit în fiecare zi de festival.
Cu această ocazie, formația va include piese care nu au mai fost cântate live de foarte mult timp, oferind astfel fanilor o experiență unică și variată. Dirty Shirt va urca pe scenă în formula Big Band, alături de numeroși artiști invitați, inclusiv muzicieni care au fost alături de trupă în turneele din ultimii ani și artiști din trupele invitate la festival, asigurând astfel un spectacol dinamic și diversificat. În sprijinul noului val de trupe tinere, Dirty Shirt a invitat două formații tinere autohtone, oferindu-le astfel o platformă importantă pentru a-și prezenta muzica în fața unui public larg.
Program Dirty Fest – București / 25-26.10.2024: Vineri 25.10.2024
18.30: Acces public
19.30 – 20.30: Hel’enine Oci
21.00 – 22.00: Myrath
22.30 – 00.00: Dirty Shirt (setlist 1)
Concertul O SOLE MIO aduce, în premieră, la Ploieşti două mari nume ale scenei de operă – tenorul Ştefan von Korch şi baritonul Adrian Mărcan, solişti recunoscuţi şi apreciaţi în ţară şi peste hotare. Cei doi vor dezvălui publicului romantismul canzonetelor şi efervescenţa plină de pasiune din muzica tradiţională spaniolă, pe 14 Noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar tenorul ŞTEFAN von KORCH a lansat o invitaţie video către publicul spectator. Ştefan von Korch este singurul român ce a concertat anul trecut în 27 de oraşe din China şi a deschis anul acesta reptutatul Festival Palermo Classica, cu lucrarea vocal-simfonică Carmina Burana, iar pe 14 Noiembrie va încânta, în exclusivitate, melomanii din Ploieşti.
Spectacolul de la Ploieşti face parte din seria Musical Extravaganza şi duce mai departe succesul concertului O SOLE MIO derulat anterior în Bucureşti şi Braşov. Programul concertului a surprinde și încântă, cu piese de o finețe și frumusețe aparte, jote și zarzuele nemaiauzite pe scenele din România dar și cu celebre canzonete atât de așteptate și îndelung aplaudate de public. Tenorul Ștefan von Korch explică: “ne dorim să bucurăm publicul cu ceea ce cunoaște deja, dar și să aduce pe scena și în fața spectatorilor noștri și melodii pe care nu au avut ocazia să le asculte și de care sperăm să se îndrăgostească.“
Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korchva încheia anul cu aparriţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez.. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.
Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).
*ADRIAN MĂRCAN (Bariton)*
Adrian Mărcan este bariton al Operei Naționale București cu o vastă activitate națională și internațională. A cucerit publicul cu interpretări pline de sensibilitate,profunzime și vigurozitate, iar printre rolurile sale de succes se numără Don Giovanni din „Don Giovanni ”, Figaro din „Bărbierul din Sevilla”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Marcello din „La Bohème,” Belcore din „Elixirul dragostei”, Enrico din „Lucia di Lammermoor”, Germont din ,, La Traviata”, Rodrigo di Posa din ,, Don Carlo”, Contele di Luna din ,, Il Trovatore ” sau Escamillo din „Carmen” etc.
Pe lângă activitatea artistică din țară, a susținut numeroase turnee în străinătate cu operele din Brașov, Cluj , Iași ,Craiova în țări cum ar fi : Germania , Austria, Italia, Norvegia ,Spania ,Olanda ,Albania, Marea Britanie, dar și în Japonia.
Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, a încântat publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicalul Mamma Mia, ce s-a bucurat de succes naţional şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”
A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada.
Musicalul REBECCA revine pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian pe 19 şi 20 Octombrie
Celebrul musical Rebecca, favorit absolut al publicului din repertoriul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, revine în atenţia şi inima publicului cu două reprezentaţii în acest week-end: spectacolele vor avea loc pe 19 şi 20 Octombrie de la ora 18.00, iar biletele se găsesc pe Ticketstore.ro şi la casa de bilete a Teatrulu din Bd. Octavian Goga nr 1.
Sâmbătă şi duminică, scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian devine încă o dată locul în care enigmele din castelul Manderley prind viaţă iar publicul este învăluit într-o poveste unde iubirea și misterul dansează împreună. Spectatorii sunt invitaţi să descopere secretele care se ascund între zidurile conacului impunător în care umbrele trecutului nu sunt niciodată prea departe şi să se piardă în intrigile captivante ale unui spectacol plin de șoapte ale unei iubiri nemuritoare.
Cu o distribuție de excepție și momente muzicale de neuitat, Rebecca rămâne în mintea privitorului mult după căderea cortinei.
Musicalul „Rebecca,” aplaudat pe scene din toată lumea, este una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay (muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette.” Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds”, și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.
Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2023-2024 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro, şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/
Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1
Vineri 18 octombrie 2024 deatherii ploiesteni de la Saddayah lanseaza al doilea material din discografia trupei: “Lila”.
Evenimentul va avea loc in Club Fabrica (Bucuresti).
Trei motive puternice sa vii:
– lansare CD (tiraj limitat la 100 exemplare!)
– singurul concert Saddayah din Bucuresti in 2024
– aniversarea a zece ani de la primul concert din istoria trupei Saddayah
Club Fabrica se afla in Bucuresti, pe str. 11 Iunie nr. 50.
Pret bilet: 50 lei, de vanzare doar la intrare, in seara concertului.