Home Blog Page 1046

Horia Brenciu face „ce-i spune inima“ în turneu

După ce a anunţat două concerte mari la Sala Palatului din Bucureşti, pe 27 şi 28 martie, Horia Brenciu vine cu încă o veste incitantă pentru fani. Artistul porneşte împreună cu orchestra lui într-un amplu turneu naţional, pentru al doilea an consecutiv.Turneul se vadesfăşura în perioada 4 martie – 23 aprilie, şi va include 14 concerte în ţară şi unul la Chişinău, în Republica Moldova. Fiecare oraş va avea parte de un spectacol inedit, dar toate vor avea, printre multe alte surprize, un numitor comun: lansarea noului album „40“.

„Doar numele spectacolului, «Fac ce-mi spune inima», se păstrează, în rest, invitaţii, vestimentaţia, efectele, dar în special piesele din cadrul fiecarui show, se schimbă în proporţie de 95%. Ce-ar fi spectacolul fără puţină emoţie, nu-i aşa? Sincer, abia aştept să vă văd“, a declarat artistul pe pagina lui de Facebook.

Programul turneului „Fac ce-mi spune inima“

Piteşti
4 martie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Ploieşti
5 martie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Bacău
6 martie 20
Teatrul de Vară

Constanţa
11 martie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Galaţi
12 martie 2013
Sala Sporturilor
Deva
3 aprilie 2013
Centrul Cultural “Drăgan Muntean”
Craiova
4 aprilie 2013
Casa de Cultură a Studenţilor
Suceava
8 aprilie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Piatra Neamţ
9 aprilie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Braşov
10 aprilie 2013
Sala Sporturilor

Cluj
15 aprilie 2013
Casa de Cultură a Studenţilor

Oradea
16 aprilie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Timişoara
17 aprilie 2013
Filarmonica “Banatul”

Iaşi
21 aprilie 2013
Casa de Cultură a Sindicatelor

Chişinău
23 aprilie 2013
Palatul Naţional

Trooper şi Iris, împreună la Arenele Romane din Bucureşti

Veştii bune pentru fanii bucureşteni ai rock-ului: trupele Iris şi Trooper vor concerta pe 5 aprilie, la Arenele Romane, într-un program numit „An Iron Tribute”.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=yHly-UjjWjY[/tube]

Potrivit organizatorilor, concertul care va avea loc la Arenele Romane va însemna o întâlnire între două generaţii: membrii „Naţionalei de Rock a României”, aşa cum au fost supranumiţi cei care formează trupa Iris, vor avea rolul de invitaţi speciali în show-ul formaţiei heavy-metal Trooper.

„Ne-am dorit să realizăm un concert în care să aducem un tribut formaţiilor care ne-au influenţat cariera, formaţiilor care ne-au făcut să punem mâna pe instrumente şi să cântăm rock! Principalele două sunt Iron Maiden şi Iris. Spectacolul pe care îl vom pune în scenă se vrea o adevărată petrecere rock ‘n’ roll. Vom cânta piese din repertoriul Iron Maiden, vom cânta piese din repertoriul Iris, vom cânta piese Trooper, vom cânta rock”, a declarat Coiot, solistul Trooper.

Pentru concertul „An Iron Tribute” de la Arenele Romane sunt puse în vânzare două categorii de bilete: VIP (CD digipack Trooper I, afiş concert, meet & greet Trooper) – 30 de lei şi acces general – 15 lei.

Biletele sunt disponibile în toată reţeaua Biletoo – Unirea Shopping Center, librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Cinema Patria, Palatul Naţional al Copiilor. Cei ce doresc să comande online o pot face de pe www.Biletoo.ro, www.blt.ro, www.iabilet.ro şi www.rezervariclub.ro.

 

Formaţia Bon Jovi pregăteşte un turneu şi un album nou

Cântăreţii au început să repete pentru turneul „Because We Can“, ale cărui concerte vor debuta pe 9 februarie.  În completarea acestuia, americanii vor lansa pe 26 martie şi un material discografic intitulat „What About Now“.

Mai multe amanunte despre turneu  “Because We Can”

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=Pxb2NmtXZhg[/tube]

„Jon Bon Jovi se antrenează în fiecare seară“, a explicat David Bryan (clape), cu referire la solistul trupei. Ceea ce stârneşte curiozitatea publicului este imprevizibilitatea artiştilor care şi-au propus să aducă un program artistic diferit. „Nu avem acelaşi setlist de două ori. Cântăm de cel puţin două ore şi jumătate, uneori mai mult, deci avem o grămadă de piese.

„Because We Can“ (Pentru că putem – n. r.) nu este doar numele turneului, ci şi al primei piese de pe albumul „What About Now“. Melodia a fost deja lansată şi a vândut 7.000 de copii încă din prima săptămâna de la lansare, ajungând pe locul al 16-lea în topul Billboard Hot Rock Songs.

„Piesa sună aşa cum suntem noi la sfârşitul unei zile“, a declarat chitaristul Richie Sambora. „O formaţie aşa cum suntem noi, de aproximativ 30 de ani… noi nu mai încearcăm să cucerim nimic, ne cucerim pe noi înşine“, a completat Bryan.

Ultimul turneu pe care formaţia l-a susţinut a fost Bon Jovi Live (2011), spectacol ce a ajuns şi în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde interpreţii din New Jersey au performat în faţa a 50.000 de persoane. Prin turneul respectiv, rockerii au strâns peste 1,5 milioane de fani din  America de Nord şi din Europa şi au încasat aproximativ 100.000 de euro.

 

Cina cu prieteni

cina cu prieteniArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti vă invită vineri, 22 februarie, de la ora 19.00, la spectacolul „Cină cu prieteni” de Donald Margulies, în regia lui Claudiu Goga.

Cu:
CERASELA IOSIFESCU………………………………………..BETH

VLAD ZAMFIRESCU…………………………………………………TOM

NADIANA SĂLĂGEAN……………………………………………….KAREN

MARIUS CORDOŞ…………………………………………………..GABE

SCENOGRAFIA: LIA DOGARU

Traducerea: Irina Velcescu

Durata spectacolului: 2 ore (fără pauză)

SYNOPSIS

Timp de 12 ani, Gabe şi Karen, au petrecut vacanţe şi week-end-uri împreună cu prietenii lor, Tom şi Beth; s-au invitat reciproc la nenumărate cine delicioase, şi-au crescut copii, şi-au împărtăşit experienţele de viaţă ca nişte adevăraţi prieteni, aşteptându-se ”să se îngraşe şi să îmbătrânescă împreună”. Un fapt surprinzător le dă viaţa peste cap. Acesta reprezintă un şoc cu efecte neaşteptate pentru ambele cupluri şi, în egală măsură, un prilej al unor reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre natura relaţiilor umane…

Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 35.00 lei (Categoria I), 26.50 lei (Categoria II) şi 15.90 lei (reducere la Categoria II – numai pentru elevi, studenţi, pensionari pe baza prezentării legitimaţiei sau talonului de pensie) de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14) si online pe bilete.arcub.ro.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub varsta de 18 ani.

«Claudiu Goga construieşte cu o minuţie fantastică, cu fiecare actor, personajul acestuia. Fără trucuri, fără aproape nimic care ar putea să aducă pe scenă un detaliu, un şablon, o intenţie din alte roluri. E ca şi cum ar modela o plastilină nouă, proaspătă, neobosită de alte frămîntări. Iar Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean şi Marius Cordoş – pentru prima oară în această formulă pe scenă – simt că regizorului îi pasă de arta lor, de ce poartă în ei şi nu au scos la suprafaţă pînă acum.» (Marina Constantinescu –

Catalin Mocan paraseste trupa Kumm

kummSapte ani, doua albume si sute de concerte mai tarziu, ca sa parafrazam anuntul trupei, drumurile celor de la Kumm se despart. Stati linistiti, formatia ramane impreuna, insa Catalin Mocan o paraseste.

Trupa nu a facut public motivul, insa a lasat pe pagina oficiala de Facebook un mesaj care anunta inlocuirea lui Catalin Mocan cu… Oigan, chitaristul formatiei:

“Salut! Aici formatia Kumm cu primele vesti pe anul 2013. Dupa multe dezbateri si povesti in bucataria trupei am luat hotararea sa incepem anul cu o schimbare de componenta. Am decis ca din luna februarie, la primul nostru concert din acest an, pe scena se vor urca doar cinci membri Kumm. Pastram saxofonul si clapele, ne tinem de chitara, muzicuta, tobe si bas. Astfel va anuntam schimbarea lui Catalin Mocan de la voce cu Oigan (chitara, muzicuta si primul vocal al formatiei). Ii multumim lui Cata pentru sapte ani de prietenie si pentru doua albume si sute de concerte la care ne-a fost alaturi. in rest lucram intens la un nou album ce va aparea cat de curand anul acesta. Keep in touch!”.

Este al doilea vocal care, dintr-un motiv sau altul, nu mai face parte din trupa Kumm. Primul care a plecat a fost Dan Byron, in 2005.

 

BALKAN PARTY – Live Concert DUBIOZA KOLEKTIV in cadrul B’ESTFEST Summer Camp pre-party!

dubiozakolektiv2Pe data de 27 martie 2013, The Silver Church Club organizeaza la Bucuresti concertul unei trupe care a reusit sa cucereasca intreaga Europa sub denumirea de “senzatia Bosniei”: DUBIOZA KOLEKTIV! Acest show reprezinta totodata al doilea pre-party B’ESTFEST Summer Camp 2013, dintr-o lunga serie de evenimente care-si propun sa pregateasca publicul roman pentru festivalul din acest an ce va avea loc in weekend-ul 5-7 iulie, in cadrul B’ESTFEST Park din Tunari.

Dubioza Kolektiv este o formatie din Bosnia cunoscuta pentru abordarea mai multor genuri muzicale in acelasi timp, rezultatul fiind un amestec interesant de hip-hop, reggae, dub, rock dar si elemente de folclor bosniac. Initial, conceptul muzicii celor sapte membri a venit din nevoia de a milita, intr-o forma sau alta, pentru schimbarea societatii bosniace si de a arata lumii intregi ca exista o viata normala in Balcani, indiferent de stereotipurile create de media. Ei canta muzica traditionala vazuta din perspectiva lor, construita de un razboi la care au fost partasi. Si toate acestea sunt prezentate intr-o forma vesela, ca o gura de aer proaspat. In acest sens, multe din versurile celor de la Dubioza Kolektiv preiau ideea de pace, toleranta, intelegere, alaturand-o unor critici puternice aduse injustitiei si nationalismului. Lansarea celui de-al patrulea album, “Firma Ilegal” s-a facut cu un mare concert in fata Parlamentului din Bosnia, fiind un statement puternic impotriva coruptiei din guvern. In 2010, trupa a revolutionat modul prin care tineretul a fost convins sa mearga la alegeri, prin organizarea mai multor concerte in principalele orase ale Bosniei – un alt succes necontestat, cu sali pline si mii de tineri inscrisi la vot.

Inclusa pe lista trupelor nominalizate pentru  Independent Album of the Year de la premiile IMPALA de acum doi ani pentru materialul “5 DO 12”, Dubioza Kolektiv atrage atentia in special datorita show-urilor live explozive. Chiar daca lumea din “Vest” a inceput sa ii asculte muzica relativ recent, trupa a reusit sa atraga tot mai multi fani, fiind astazi una dintre cele mai apreciate trupe live ale Europei de Est. In afara Balcanilor, Dubioza Kolektiv a fost nominaliza pentru “Cel mai bun album independent al anului 2011”, fiind totodata recunoscuta de BBC si Time Magazine drept vocea muzicala a Bosniei.

DUBIOZA KOLEKTIV BAND INFO:

Almir Hasanbegovic – vocals

Adis Zvekic – vocals

opBrano Jakubovic – keys/sampler

Vedran Mujagic – bas

Armin Busatlic – guitar

Senad Suta – drums

Dragan Jakubovic – sound technician

Mario Sevarac – saxophone

Official site: dubioza.org |Facebook page

In deschiderea evenimentului “Balkan Party” vor canta cei de la Madame Hooligan, o formatie americano-romana (Radu Almasan – voce, Andrei Cebotari – percutie si David Ballon – chitara electrica) ce canta rock alternativ cu influente est-europene. Pana acum au un singur album la activ, lansat in anul 2008, numit “AntiHeroes”.

Warm-up-ul din deschiderea evenimentului va fi asigurat de Colentina Sound System (DJ UNDOO & Zodiak).

Facebook event:https://www.facebook.com/events/412894635464261/

Bilete se pot achizitiona online, pe www.iabilet.ro siwww.metalhead.ro/bilete, sau in seara concertului, la intrarea in club, la pretul unic de 40 de lei.

Concertul trupei DUBIOZA KOLEKTIV este al doilea pre-party B’ESTFEST Summer Camp organizat in acest an, festivalul fiind programat sa aiba loc in perioada 5-7 iulie. Abonamentele pentru cea de-a saptea editie B’ESTFEST sunt disponibile online, pe www.myticket.ro, la pretul de 150 de lei in cadrul promotiei early bird.

 

 

Targul TROCK revine la Cluj pe 17 februarie

Targul-tROCK-revine-la-Cluj-pe-17-februarie

RTMC si Asociatia Culturala Manifest readuc in atentie editia de Cluj a TRock – marketul de produse rock si metal ce va avea loc in acest an in clubul Gambrinus, duminica, 17 februarie 2013.
Ineditul eveniment va incepe la orele 12:00, si va prilejui – asa cum ne-am obisnuit deja –  interactiunea dintre distribuitori (distro-uri, labeluri, magazine virtuale), fani, colectionari si artisti. Lista de participanti cu stand a fost deschisa, iar pana in acest moment ne-au onfirmat prezenta:

Beauty of Pain
Bestial Rec.
Darmoth Distro
Pest Distro
Sun&Moon
Romanian Thrash Metal Club
Taine Rec.
Twilight 13 media

Intrucat anul acesta mizam pe diversitate si pe o interactivitate sanatoasa intre mai multele aspecte ale undergroundului, participarea cu stand este binevenita si incurajata din partea oricui care doreste sa se implice in acest eveniment. Solicitarile sunt asteptate la adresa  contact@rtmc.ro.
In ceea ce priveste componenta “live” cu care targul ne-a obisnuit, in acest an vom avea parte de un lineup mai mult decat generos. Astfel, incepand cu ora 19:00 targul va ceda scena celor de la Morbid Carnage (HU), Ablazer (FI), Good Morning Beautiful (FI) , Anomaly (RO) , Sinfold (RO)  si  nu in ultimul rand Decease, clujenii avand pregatita pentru aceasta data o surpriza ale carei detalii vor fi anuntate intr-un comunicat viitor.
Doar pentru aceasta ultima parte a targului, partea de concert, se va percepe o intrare de 15RON, sub forma de bilete care vor fi disponibile in ziua targului.

Loredana pleaca in turneu national

loredana-groza-va-concerta-live-pe-facebook-joi-seara-74428

Loredana va porni in martie in cel mai mare turneu national din ultimii ani, in cadrul caruia va promova noul sau album, “Dragoste”. Concertul care deschide marele eveniment va avea loc pe 15 martie, in Cluj Napoca, la Casa de Cultura a Studentilor.

Concertele incluse in turneu sunt:

Cluj (15 martie, Casa de Cultura a Studentilor)
Oradea (16 martie, Casa de Cultura a Sindicatelor)
Timisoara (17 martie, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul)
Deva (18 martie, Centrul Cultural Dragan Muntean)
Craiova (19 martie, Casa de Cultura a Studentilor)

Astfel, fanii Loredanei care nu au participat la concertul exceptional din noiembrie de la Bucuresti au acum ocazia sa isi vada idolul in orasele lor, in spectacole impresionante, cu invitati pe masura si costume exceptionale.

“Sunt nerabdatoare sa ma intalnesc cu fanii mei din Timisoara, Oradea, Deva si toate celelalte orase pe care le voi vizita. Voi canta piese de pe noul meu album, ‘Dragoste’, dar si de pe toate celelalte albume ale mele de pana acum. Va fi o calatorie magica si o experienta irepetabila pentru toti cei prezenti! Va astept ca si cand…”, a spus cantareata.

loredana_groza_6002

Playlist-ul va contine toate hiturile artistei, printre care si melodii de pe noul album, “Dragoste”, lansat impreuna cu MediaPro Music. Noul material discografic contine18 piese, precum “Ochii din Vis”, “Automatic Love”, Automatic Love”, “Shukar”, “Coborata din Rai”, “El Dorado” sau “Smile” si un bonus track. Albumul poate fi gasit in toate magazinele de specialitate din tara.

Evident, din playlistul concertelor nu va lipsi piesa APA (feat. Cabron), single care a stationat pe prima pozitie timp de trei saptamani la rand, in topurile de specialitate. Colaborarea dintre Loredana si Cabron s-a dovedit a fi una de mare succes, “APA” fiind difuzata in heavy rotation de toate posturile radio mainstream, aflandu-se acum printre piesele preferate ale romanilor.

Disney Live! Mickey’s Magic Show la Bucureşti

mickey-mouse-donald-duck-si-goofy-pe-scena-in-romania-18435569

Mickey’s Magic Show a cucerit deja  fanii Disney din România, numărul mare al cererilor de bilete determinând programarea unei noi reprezentaţii pe 16 februarie, de la ora 19:00. Astfel, în perioada 13-17 februarie 2013, la Sala Palatului din Bucureşti vor avea loc opt reprezentaţii Mickey’s Magic Show.

Află mai multe detalii despre Disney Live! Mickey’s Magic Show!

Deşi iniţial au fost programate cinci spectacole, acestora li s-au adăugat în urmă cu câteva săptămâni încă două. Însă numărul comenzilor pentru bilete a dus la programarea unui nou show. Drept urmare, pe 16 februarie vor avea loc trei reprezentaţii de la 11:00, 15:00 şi 19:00.

Program Disney Live!

Ziua Data Ora
Miercuri 13 februarie 2013 19:00
Joi 14 februarie 2013 19:00
Vineri 15 februarie 2013 19:00
Sâmbătă 16 februarie 2013 11:00
Sâmbătă 16 februarie 2013 15:00
Sâmbătă 16 februarie 2013 19:00
Duminică 17 februarie 2013 11:00
Duminică 17 februarie 2013 15:00

Spectacolul va începe la ora anunţată şi va dura aproximativ 90 de minute, cu o pauză de 15 minute.

Bilete Disney Live! Mickey’s Magic Show

Biletele pentru Disney Live! Mickey’s Magic Show vor fi disponibile in reţeaua My Ticket la următoarele preţuri:

Categoria Preţ adult Preţ copil*
VIP 250 lei 250 lei
Categoria I 172 lei 137 lei
Categoria II 150 lei 120 lei
Categoria III 115 lei 92 lei
Categoria IV 80 lei 64 lei

* Preţurile sunt valabile pentru copiii până la 12 ani, inclusiv. Accesul copiilor în sală se va face doar însoţiţi de un adult, pe baza unui act valid ce stabileşte vârsta copilului: certificat de naştere, carnet de elev, pasaport.

Mickey’s Magic Show, un spectacol impresionant

Mickey’s Magic Show va aduce pentru prima oară la Bucureşti binecunoscutele personaje Disney şi momentele inedite de magia ce au cucerit mii de spectatori din toată lumea. Scena Sălii Palatului se va transforma într-un loc de poveste şi va captiva spectatorii prin elementele de impresionante de decor, recuzită şi nu numai. 30 de oameni au lucrat timp de 680 de ore petru a crea decorul în 45 de culori al spectacolul, iar pentru întreaga scenografie au fost folosiţi nu mai puţin de  2200 de metri de aluminiu şi 1783 de metri de textile.

De la micuţul măr din Albă ca Zăpada la măturile magice din Fantasia sau la atât de cunoscutele peisaje din Toontown, pe parcursul celor 90 de minute de spectacol, elementele de scenografie vor deveni parte din povestea Mickey’s Magic Show. Responsabil de toate acestea este James Youmans, un premiat scenograf ce a mai “desenat” şi decorurile pentru piese ca: “West Side Story”, “Frank Sinatra’s Come Fly Away” sau “Gypsy”.

Seria de evenimente organizate de Amphitrion stabileşte un nou record în ceea ce priveşte numărul de reprezentaţii consecutive ale unui spectacol la Sala Palatului. Aproximativ 30.000 de persoane vor lua parte în total cele opt spectacole Mickey’s Magic Show, transformând producţia Disney Live! într-unul dintre cele mai aşteptate evenimente de anul acesta.

Data concertului YANNI a fost modificata

Yanni_31martie 2013Asociatia Culturala Maria Domina anunta modificarea datei concertului Yanni de la Bucuresti, acesta fiind reprogramat la doar o zi distanta fata de data initiala. Prin urmare, show-ul artistului ce ar fi trebuit sa se desfasoare pe 30 martie la Sala Palatului, va fi sustinut in ziua urmatoare, respectiv pe 31 martie in aceeasi locatie, incepand cu orele 19:00.

Motivul schimbarii datei evenimentului se datoreaza neintelegerilor ce au intervenit intre organizatori si fostul reprezentantul oficial al Centrului pentru Artele Spectacolului Sala Palatului, rezultate odata cu suprapunerea a doua spectacole din aceeasi zi.

Totodata, organizatorii ii informeaza pe detinatorii de bilete ca acestea isi pastreaza valabilitatea, nefiind necesara preschimbarea lor pentru noua data.

Admiratorii artistului Yanni au in continuare posibilitatea de a profita de preturi speciale la bilete achizitionate prin intermediul agentiei Vreau Bilet de la: Unirea Shopping Center Etj.2 (aripa centrala), magazinele EuroGsm, Libraria Eminescu , Sala Palatului sau online prin www.vreaubilet.ro

Pretul unui bilet variaza in functie de categoria de loc, dupa cum urmeaza:

Golden VIP – 780 lei (prêt vechi – 1200 lei);

VIP – 585 lei (prêt vechi –  900 lei);

Cat. I – 390 lei (prêt vechi – 600 lei);

Cat.II – 260 lei (prêt vechi – 400 lei);

Cat.III – 130 lei (prêt vechi – 200 lei);

Cat.IV – 105 lei (prêt vechi – 150 lei).

Dupa succesul inregistrat in anul 2011 la Bucuresti in prezenta celor peste 6000 de spectatori,  Yanni revine in Romania in cadrul turneului „World Without Borders 2013” cu un concert senzational ce se va desfasura in aceasta primavara la Sala Palatului din capitala.  Toti cei  care iubesc ritmurile create din suflet, asa cum numai Yanni stie, sunt invitati pe 31 martie pentru a-si delecta simturile cu un balsam muzical creat de maestru. Supranumit magicianul sufletului, Yanni va crea o atmosfera afectuoasa, in compania orchestrei sale formata din maestri ai instrumentelor, oferind astfel un spectacol incredibil, plin de viata, ovationat de fiecare data.